Ei îţi vor cere sfatul. Spune: “Dumnezeu sfătuieşte asupra moştenirii: Dacă un bărbat moare fără să lase în urma sa copii, ci numai o soră, jumătate din moştenire va fi a acesteia. Un bărbat moşteneşte de la sora sa totul, dacă aceasta nu a avut copii. Dacă sunt două surori, două treimi din moştenire vor fi ale lor. Dacă el lasă în urmă fraţi şi surori, fiecare bărbat primeşte cât două femei.” Dumnezeu vă învaţă ca voi să nu vă rătăciţi, căci Dumnezeu este Atotcunoscător. (176)

Al-Maaida

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

O, voi cei ce credeţi! Ţineţi-vă învoielile! Dobitoacele din turme sunt îngăduite vouă, în afara celor care vi s-au citit, însă neîngăduit vă este vouă vânatul în vremea pelerinajului. Dumnezeu porunceşte ceea ce voieşte. (1) O, voi cei ce credeţi! Nu pângăriţi însemnele lui Dumnezeu şi nici luna sfântă, nici jertfele, nici ghirlandele, nici pe cei care merg la Casa Sfântă căutând harul şi mulţumirea Domnului lor. Vânaţi, când aţi primit dezlegare. Ura faţă de cei care v-au îndepărtat de Moscheea cea Sfântă să nu vă împingă către nedreptăţi. Ajutaţi-vă unii de alţii în pioşenie şi teamă de Dumnezeu. Nu ajutaţi unii pe alţii în păcat şi vrăjmăşie. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Aprig la pedeapsă. (2)