Ei spuneau, când un bine li se
întâmpla: “Acesta este pentru noi!” Atunci când un
rău îi lovea însă, îl socoteau pe Moise şi pe ai lui
vinovaţi de soarta lor. Oare soarta lor nu este
dată numai de Dumnezeu? Cei mai mulţi dintre ei nu
ştiu însă nimic. (131) Ei spuseră: “Oricare ar fi semnul
pe care ni-l aduci ca să ne vrăjeşti, noi nu vom crede în tine!”
(132) Noi am trimis asupra lor potopul, lăcustele,
păduchii, broaştele şi sângele ca semne lesne de înţeles.
Ei erau însă plini de trufie! Un popor de
nelegiuiţi! (133) Ei spuseră când năpasta se
abătu asupra lor: “O, Moise! Cheamă-L pentru noi pe Domnul tău
în temeiul legământului ce l-a făcut cu
tine. Dacă îndepărtezi năpasta de la noi, vom crede în tine
şi-i vom lăsa pe fiii lui Israel să
plece cu tine.” (134) Când am ridicat însă năpasta
de la ei până la un alt soroc la care vor ajunge,
şi-au încălcat legămintele. (135) Atunci ne-am răzbunat pe ei,
înecându-i în mare, căci ei au socotit semnele Noastre minciuni şi nu
le-au păsat de ele. (136) Noi am dat moştenire celor care au
fost oropsiţi ţinuturile de la Răsărit şi
ţinuturile de la Asfinţit pe care le-am bincuvântat. Astfel, s-a împlinit cel mai frumos cuvânt al Domnului tău
către fiii lui