Ce au? Oare Dumnezeu nu-i va
osândi, de vreme ce ei îi îndepărtează pe credincioşi de la
Moscheea sfântă, şi nu sunt păzitorii ei? Păzitorii ei sunt
doar cei care se tem de El, însă cei mai mulţi dintre ei nu
ştiu. (34) Rugăciunea lor în Lăcaş nu era decât
fluierat şi bătut din palme. Gustaţi
osânda a ceea ce tăgăduiaţi! (35) Cei care tăgăduiesc îşi
cheltuiesc averile ca să îndepărteze de la
calea lui Dumnezeu. Le cheltuiesc, şi le va
părea rău, căci vor fi înfrânţi. Cei care
tăgăduiesc vor fi strânşi în Gheena, (36) ca Dumnezeu să
despartă răul de bine, apoi îi va îngrămădi pe cei răi
unii în alţii, îi va strânge împreună şi îi va arunca în Gheena.
Aceştia sunt pierduţi. (37) Spune celor care tăgăduiesc
că dacă încetează, li se va ierta ceea
ce a trecut. Dacă se vor întoarce iarăşi, să-şi
amintească pilda celor dintâi. (38) Războiţi-vă cu ei până
când nu vor mai fi o ispită, şi până ce
Credinţa va fi întru totul a lui Dumnezeu. Dacă încetează,
Dumnezeu este Văzător a ceea ce
făptuiesc. (39) Dacă întorc spatele, să ştie că Dumnezeu este Stăpânul
vostru, binecuvântat Stăpân, binecuvântat Ocrotitor! (40)