— cei care cred în Dumnezeu
şi se tem de El — (62) şi vor avea bunăvestirea în
Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Nici o schimbare nu este în Cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este
fericirea cea mare. (63) Spusa lor să
nu te mâhnească. A lui Dumnezeu este toată
puterea, El este Auzitorul, Ştiutorul. (64) Nu doar ale lui Dumnezeu sunt cele din
ceruri şi de pe pământ? Ce urmează cei care îi cheamă pe
idoli în locul lui Dumnezeu? Ei urmează doar o închipuire, fiind
amăgiţi. (65) El este Cel ce
v-a făcut vouă noaptea ca să vă odihniţi şi ziua
ca să vedeţi limpede. Întru aceasta sunt semne pentru un popor ce aude! (66) Ei au spus: “Dumnezeu şi-a luat un
fiu!” Mărire Lui! El este Bogatul! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Aveţi vreo împuternicire întru aceasta? Spuneţi
despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi? (67) Spune: “Cei care născocesc o
minciună despre Dumnezeu nu vor fi fericiţi. (68) Vor avea o bucurie pe această
lume, apoi la Noi va fi întoarcerea lor, şi
atunci îi vom face să guste osânda cea aprigă a ceea ce
tăgăduiau.” (69) Povesteşte-le istoria lui Noe! El
spuse poporului său: “O, popor al meu! Dacă şederea mea printre
voi şi amintirea semnelor lui Dumnezeu sunt prea mult pentru voi, atunci
mă încredinţez lui Dumnezeu. Cădeţi la învoială cu
idolii voştri şi nu vă mai
neliniştiţi de soarta voastră. Judecaţi-mă şi pe
mine! Nu mă lăsaţi să aştept!
(70)