Regele spuse: “Aduceţi-mi-l pe Iosif! Vreau să-l iau pe lângă mine.” După ce Iosif i-a vorbit, regele îi spuse: “De astăzi, vei fi lângă noi, învestit cu putere şi încredere.” (53) Iosif spuse: “Încredinţează-mi hambarele ţării şi le voi fi păzitor priceput.” (54) Noi i-am dat un loc lui Iosif în această ţară. El poate locui unde voieşte. Noi dăm milostivenia Noastră cui voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata făpturilor de bine. (55) Răsplata în Viaţa de Apoi este însă şi mai bună pentru cei care cred şi se tem. (56) Şi iată că veniră şi fraţii lui Iosif, intrară la el şi el îi recunoscu, însă ei nu-l recunoscură. (57) El spuse după ce le dădu cele de trebuinţă: “Aduceţi-mi-l pe un frate de-al vostru de la tatăl vostru. Nu vedeţi că eu umplu măsura şi sunt cea mai bună gazdă? (58) Dacă nu mi-l aduceţi, nu veţi mai avea porţie la mine, şi nici măcar să nu vă mai apropiaţi.” (59) Ei spuseră: “Vom merge să-l cerem tatălui său, da, o vom face!” (60) Iosif spuse slujitorilor săi: “Puneţi-le mărfurile la loc în saci. Poate le vor recunoaşte atunci când vor fi din nou în sânul familiei lor şi poate se vor întoarce aici.” (61) Întorşi la tatăl lor, ei spuseră: “O, tată al nostru! Încărcătura ne-a fost oprită! Trimite-l pe fratele nostru cu noi, vom lua provizii şi vom veghea asupra lui.” (62) El spuse: “Să vi-l încredinţez aşa cum am făcut odinioară cu fratele său? Dumnezeu este prea bunul Păzitor. El este prea milosul Miloşilor!” (63)