Cel care vrea Viaţa de Apoi, face tot ce-i stă īn
putinţă să o capete, căci el este credincios.
Pentru zelul lor, cei asemenea lui, vor fi mulţumiţi. (18) Noi dăruim din belşug şi
unora şi altora din darurile Domnului tău. Darurile
Domnului tău nu vor fi oprite nimănui. (19) Vezi cum i-am ales pe unii īnaintea
altora? În Viaţa de Apoi vor fi īnsă trepte mai īnalte şi
īnălţarea va fi mai mare. (20) Nu alătura alt dumnezeu lui
Dumnezeu, căci vei fi umilit şi părăsit. (21) Domnul tău a hotărāt să nu vă īnchinaţi decāt Lui şi să
vă purtaţi frumos cu părinţii voştri. Dacă unul
dintre ei ori amāndoi au īmbătrānit alături de tine nu le spune:
Ptiu! Nu-i ocărī, ci spune-le vorbe cuviincioase! (22) Asupra lor cu bunătate apleacă
aripa duioşiei şi spune: Domnul meu! Fii milostiv cu ei, precum
şi ei au fost cu mine cānd eram prunc şi m-au crescut. (23) Domnul vostru ştie prea-bine ce este īn sufletele voastre. Dacă sunteţi
drepţi, El, celor care se īntorc către El, le este
Iertător. (24) Dă-i aproapelui ce
i se cuvine, precum şi sărmanului şi drumeţului, īnsă
nu fi prea risipitor (25) Risipitorii sunt fraţii
diavolilor, iar Diavolul este foarte nerecunoscător faţă de
Domnul său. (26) Dacă fiind īn căutarea unei
milostivenii de-a Domnului tău īn care nădăjduieşti, va trebui să te īndepărtezi de ei, spune-le un
cuvānt de alinare. (27)