Faraon îi urmări cu oştile sale, însă îi învălui ceea ce-i învălui din mare, (77) căci Faraon şi-a rătăcit poporul şi nu l-a călăuzit. (78) O, fii ai lui Israel! Noi v-am mântuit de vrăjmaşul vostru şi v-am dat întâlnire pe Coasta dreaptă a Muntelui. Am pogorât apoi asupra voastră mana şi prepeliţele: (79) “Mâncaţi din bunătăţile cu care v-am înzestrat şi nu vă ticăloşiţi, căci altfel mânia Mea se va abate asupra voastră. Cel asupra căruia se abate mânia mea se va prăbuşi în prăpastie. (80) Eu sunt Mult-iertătorul celui ce se căieşte, celui ce crede, celui ce săvârşeşte fapte bune şi este bine călăuzit.” (81) “O, Moise! De ce te-a grăbit să te îndepărtezi de poporul tău?” (82) El spuse: “Ei sunt pe urmele mele. Domnul meu! Eu m-am grăbit către Tine spre a-Ţi fi pe plac.” (83) Dumnezeu spuse: “În urma ta am pus poporul tău la încercare, iar Samiri l-a rătăcit.” (84) Moise se întoarse la poporul său, mânios şi mâhnit. El spuse: “O, popor al meu! Domnul vostru nu v-a făcut o frumoasă făgăduială? Legământul vi s-a părut prea lung? Ori aţi dori să se abată asupra voastră mânia Domnului vostru, căci v-aţi încălcat făgăduiala faţă de mine?” (85) Ei spuseră: “Noi nu am încălcat făgăduiala făcută Ţie cu de la noi putere, ci am fost încărcaţi cu poveri de podoabe ale poporului. Noi le-am aruncat şi aşa s-a lepădat de ele şi Samiri.” (86) El le-a scos apoi un viţel ca un chip care mugea. Ei spuseră atunci: “Acesta este dumnezeul vostru şi dumnezeul lui Moise care a uitat!” (87)