Al-Hajj

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

În Ziua cānd īl veţi vedea, fiece femeie care alăptează va uita ceea ce alăptează, fiece femeie īnsărcinată īşi va lepăda povara. Vei vedea oamenii beţi, chiar dacă nu vor fi beţi. Osānda lui Dumnezeu va fi aprigă! (1) Acela dintre oameni care vorbeşte de Dumnezeu fără ştiinţă, īl urmează pe orice diavol răzvrătit (2) căruia i-a fost scris ca pe cel care-l urmează să-l rătăcească şi să-l călăuzească către Osānda Flăcării. (3) Voi, oameni! Dacă aveţi vreo īndoială asupra īnvierii să ştiţi că Noi v-am creat din ţărānă, apoi dintr-o picătură de sămānţă, apoi dintr-un cheag de sānge, apoi dintr-un ghemotoc cu formă şi fără formă. Astfel, Noi vă lămurim. Noi statornicim īn vintre ceea ce vrem pānă la un anumit soroc, apoi facem să vă iviţi prunci, şi mai apoi să ajungeţi oameni īn toată firea. Unul dintre voi moare, altul este dus īnapoi spre cea mai ticăloasă parte a vieţii, cānd nu mai ştie nimic din ceea ce ştia. Tu vezi pămāntul sterp īnsă, īndată ce trimitem asupra lui apa, se scutură, se umflă şi dă la iveală toate soiurile īncāntătoare. (4) Şi aceasta pentru că Dumnezeu este Adevărul, pentru că El este Cel ce īnvie morţii, pentru că El asupra tuturor are putere. (5)