numai Domnul meu îi poate judeca. O, dacă v-aţi da seama! (112) Eu nu-i alung pe credincioşi, (113) căci eu nu sunt decât un predicator cu vorbă limpede.” (114) Ei spuseră: “Dacă nu încetezi, o, Noe, vei fi omorât cu pietre!” (115) El spuse: “Domnul meu! Poporul meu m-a socotit mincinos. (116) Judecă între mine şi ei. Mântuieşte-mă pe mine şi pe credincioşii ce sunt cu mine.” (117) Noi l-am mântuit pe el şi pe cei care erau cu el pe arca încărcată, (118) şi i-am înecat apoi pe cei rămaşi. (119) Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi nu sunt credincioşi. (120) Domnul tău, El este Puternicul, Milostivul. (121) Adiţii i-au socotit pe trimişi mincinoşi, (122) când Hud, fratele lor le spuse: “Nu vă temeţi, oare?” (123) Eu vouă vă sunt trimis vrednic de încredere. (124) Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-mi ascultare. (125) Eu nu vă cer răsplată, căci răsplata mea se află la Domnul lumilor. (126) Veţi zidi pe fiece înălţime un semn ca să vă jucaţi? (127) Vă veţi face întărituri ca şi cum aţi veşnici? (128) Când loviţi, loviţi ca nişte despoţi? (129) Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-mi ascultare. (130) Temeţi-vă de Cel ce v-a dăruit ceea ce ştiţi, (131) de Cel ce v-a dăruit dobitoace şi copii, (132) grădini şi izvoare. (133) Eu mă tem pentru voi de osânda unei Zile mari.” (134) “Deopotrivă ne este dacă ne ţii predici ori dacă nu ne ţii! (135) Aceasta nu este decât felul de a fi al celor dintâi şi (136)