Unii dintre voi mor, lăsānd īn urma lor soţii:
acestea trebuie să păzească răstimpul de patru luni şi
zece zile. După ce au ajuns la soroc, nici o vină nu vi se va face
vouă pentru ceea ce ele vor face cu ele īnsele, după
cuviinţă. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.
(234) Nici o vină nu vi se va face dacă vă
veţi arăta dorinţa de a peţi femei ori dacă veţi
ascunde acest lucru īn sufletele voastre, căci Dumnezeu ştie că
vă gāndiţi la femeile acelea. Să nu le făgăduiţi
nimic īn taină, ci spuneţi-le cuvintele ce se cuvin. Nu
hotărāţi īncheierea unei căsătorii īnainte ca ceea ce-i scris
să ajungă la sorocu-i. Să ştiţi că Dumnezeu
ştie ceea ce este īn sinele vostru. Băgaţi de seamă la El!
Să ştiţi că Dumnezeu este Iertător, Blānd. (235) Nici o vină nu vi se va face
dacă divorţaţi de femeile pe care nici nu le-aţi atins ori
de cele faţă de care nu aveţi obligaţii. Daţi-le cele
de trebuinţă! Omul īnstărit va da după mijloacele sale, iar
omul nevoiaş după mijloacele sale, după cuviinţă.
Aşa se cade făptuitorilor de bine. (236) Dacă divorţaţi de
femeile pe care nici nu le-aţi atins ori de cele cărora le-aţi
dat deja dota, daţi-le jumătate din ceea ce v-aţi legat că
le veţi da, dacă ele nu renunţă ori dacă cel īn māna
căruia se află īnvoiala de căsătorie nu se retrage. Ar fi
mai cuviincios să se retragă. Nu uitaţi să fiţi
mărinimoşi unii cu alţii. Dumnezeu este Văzător a ceea
ce făptuiţi. (237)