Spune: “Cine vă va apăra de Dumnezeu, dacă El vă
voieşte un rău ori vă voieşte o milostivenie? Ei nu vor afla afară de Dumnezeu oblăduitor şi nici ajutor. (16)Dumnezeu îi
cunoaşte pe împiedicătorii dintre voi şi pe cei care spun
fraţilor lor: “Haideţi la noi!” Aceştia nu
dovedesc decât puţină vitejie (17) întru zgârcenia lor
faţă de voi. Când îi cuprinde frica, îi vei vedea cum te privesc rotindu-şi ochii ca cel învăluit de
moarte, însă când frica îi părăseşte, te rănesc cu
limbile lor ascuţite, lăcomind la ce este mai bun. Aceştia sunt
cei care nu cred. Dumnezeu le va face deşarte
faptele lor şi acesta îi este lesne lui Dumnezeu. (18) Ei socot că
alianţele nu au plecat şi dacă alianţele ar veni
iarăşi, le-ar plăcea să plece în
pustiu, între beduini, şi de acolo să ceară veşti despre
voi. Dacă rămân printre voi, se vor lupta fără
vlagă. (19) Voi
aveţi în trimisul lui Dumnezeu o frumoasă pildă pentru voi,
pentru cel care nădăjduieşte la Dumnezeu şi la Ziua de Apoi
şi ce Îl aminteşte întotdeauna pe
Dumnezeu. (20) Când
credincioşii văd alianţele, ei spun: “Aceasta este ceea ce ne-au
făgăduit Dumnezeu şi trimisul Său. Dumnezeu
şi trimisul Său au spus adevărul.” Aceasta nu face decât să le mărească credinţa şi
supunerea. (21) Printre
credincioşi, sunt oameni ce au respectat
legământul făcut cu Dumnezeu. Unii plătesc cu viaţa,
alţii aşteaptă şi nu se schimbă deloc, (22)