Ha. Mim. (75)
Al-Ghaafir
În numele lui Dumnezeu cel
Pogorârea Cărţii este de la Dumnezeu, Puternicul,
Ştiutorul, (1) Iertătorul păcatului,
Primitorul căinţei, Aprigul la pedeapsă, Largul la mână. Nu
este dumnezeu afară de El. Întru El este devenirea. (2) Asupra semnelor lui Dumnezeu nu se ceartă decât cei
care tăgăduiesc. Să nu te tulbure vânzoleala lor prin
ţinut! (3) Înaintea lor, poporul lui Noe,
şi după el alianţele, au hulit. Fiece adunare a uneltit
să-l prindă trimisul ei. Ei s-au certat asupra
deşărtăciunii cu care să lovească Adevărul.
Atunci, Eu i-am luat! Şi cum a fost pedeapsa Mea! (4) Aşa se împlineşte Cuvântul Domnului tău
asupra celor care tăgăduiesc: “Ei vor fi ai Focului.” (5) Cei care poartă Tronul şi cei dimprejurul lui,
Îl preamăresc cu laudă pe Domnul lor. Ei cred în El, şi
Îi cer iertarea pentru cei care cred: “Domnul nostru! Tu, Cel care
cuprinzi totul în milostivenia şi ştiinţa Ta, iartă-le
celor care se căiesc şi urmează Calea Ta şi
păzeşte-i de osânda Iadului! (6) Domnul nostru! Lasă-i să intre în Grădinile
Edenului pe care li le-ai făgăduit, pe ei şi pe cei drepţi
dintre părinţii lor, dintre soţiile lor, dintre urmaşii
lor. Tu eşti Puternicul, Înţeleptul! (7)