El va
spune: “Ce bine ar fi fost de aş fi făcut ceva pentru Viaţa mea
de Apoi!” (24) În Ziua aceea va
fi chinuit cum chinuit nu a mai fost nimeni, (25) şi va fi încătuşat cum
încătuşat nu a mai fost nimeni. (26) Suflete ostoit! (27)
Întoarce-te la Domnul tău, mulţumit şi dând
mulţumire! (28) Intră dimpreună cu robii Mei!
(29) Intră în Raiul Meu! (30)
Al-Balad
În
numele lui Dumnezeu cel
Nu, eu jur pe
această cetate! (1) Şi tu eşti locuitor al
acestei cetăţi! (2) Pe
un tată şi pe ceea ce a odrăslit! (3) Noi am creat omul în neajuns! (4) Oare el socoate că nimeni nu-l poate dovedi? (5) El spune: “Am isprăvit averi cu toptanul!” (6) Oare el socoate că nimeni nu l-a văzut? (7) Oare nu Noi i-am făcut ochi, (8) limbă şi buze? (9) Oare nu Noi i-am arătat cele două căi? (10) El nu o apucă însă pe calea
suitoare! (11) Cum vei şti tu oare care este
calea suitoare? (12) Aceasta înseamnă să
răscumperi un prins, (13)
să ospătezi, într-o zi de foamete, (14) o rudă orfană (15) ori un sărman lipit
pământului. (16) Aceasta înseamnă să fii în
rândul celor care cred, al celor care se îndeamnă la răbdare, al
celor care se îndeamnă la îndurare. (17) Aceştia sunt cei de-a dreapta. (18) Cei care tăgăduiesc însă
semnele Noastre sunt cei de-a stânga, (19) asupra lor un foc se va bolti. (20)