Dumnezeu a auzit spusa celor care spuneau: “Dumnezeu este
sărac, iar noi suntem bogaţi!” Noi vom scrie ceea ce-au spus, precum
şi faptul că i-au ucis, fără dreptate, pe profeţi. Noi
le vom spune: “Gustaţi din osânda Pârjolului (181) pentru ceea ce mâinile voastre au
făptuit.” Dumnezeu nu este nedrept cu robii Săi. (182) Aceştia au mai spus: “Dumnezeu a
încheiat un legământ cu noi poruncindu-ne să nu credem într-un trimis
până ce nu va veni la noi cu o jertfă pe care s-o mistuie focul.”
Spune-le: “Înainte de mine, profeţii au venit cu dovezi vădite
printre care şi cea de care voi vorbiţi. Atunci de ce i-aţi
ucis, dacă spuneţi adevărul?” (183) Dacă te învinuiesc de
minciună, să ştii că ei i-au socotit mincinoşi şi
pe profeţii veniţi înaintea ta, cu dovezi, cu Psalmi şi cu
Cartea cea luminoasă. (184) Fiece suflet va gusta moartea însă
voi vă veţi primi negreşit răsplăţile voastre, în
Ziua Învierii. Cel care va fi ferit de Foc şi dus în Rai va afla
fericirea. Viaţa de Acum nu este decât o bucurie vremelnică şi
amăgitoare. (185) Negreşit veţi fi puşi la
încercare cu bunurile şi făpturile voastre şi veţi auzi
multe vorbe de ocară de la cei cărora Cartea le-a fost dată
înaintea voastră şi de la cei închinători la idoli. Dacă
sunteţi răbdători, nu vă temeţi, acestea sunt din
tăria firii. (186)