Part 15
Al-Israa
Makkan
În numele lui Dumnezeu cel
(1) Mărire Celui ce l-a purtat în
noapte pe robul Său de la Moscheea cea Sfântă la Moscheea cea
Îndepărtată cu împrejmuirea pe care am binecuvântat-o ca
să-i arătăm din semnele Noastre. El este Auzitorul,
Văzătorul.
(2) Noi i-am dăruit lui Moise Cartea
drept călăuzire fiilor lui
(3) Voi, urmaşi ai celor care i-am
purtat cu Noe! — el a fost un rob mulţumitor.
(4) Noi am hotărât în Carte fiilor
lui
(5) Când prima din aceste două
făgăduieli a venit, Noi v-am trimis vouă robi de-ai noştri
dăruiţi cu o mare putere şi ei vor cerceta lăuntrul
caselor. Atunci făgăduiala se va împlini!
(6) Apoi încă o dată v-am dat
puterea asupra lor. V-am înmulţit averile şi pruncii şi am
făcut din voi un popor numeros.
(7) Dacă faceţi un bine,
vouă înşivă vi-l faceţi, iar dacă faceţi un
rău, vouă înşivă vi-l faceţi. Când
făgăduiala Vieţii de Apoi se va împlini, vor veni să
vă posomorască chipurile şi să intre în moschee aşa
cum au mai intrat şi prima oară ca să sfărâme ceea ce au
cucerit.
(8) Poate Domnul vostru vă va milui,
însă dacă începeţi iarăşi şi Noi vom începe. Noi
am rânduit Gheena temniţă tăgăduitorilor.
(9) Acest Coran călăuzeşte
către ceea ce este mai drept şi vesteşte credincioşilor ce
săvârşesc fapte bune că vor avea o mare răsplată,
(10) iar celor care nu cred în Viaţa
de Apoi, că vor avea o osândă dureroasă.
(11) Omul cheamă răul precum
cheamă şi binele. Omul este întotdeauna grăbit.
(12) Noi am făcut noaptea şi ziua
ca două semne. Semnul nopţii l-am şters, iar semnul zilei l-am
rânduit să vă facă să vedeţi ca să
căutaţi harul Domnului vostru şi să cunoaşteţi
numărul anilor şi socoteala vremii. Toate acestea le-am lămurit
adânc.
(13) Fiecărui om i-am legat soarta de
gât şi în Ziua Învierii îi vom scoate o carte pe care o va afla
deschisă:
(14) “Citeşte-ţi cartea! Ea este
de ajuns astăzi ca tu să dai socoteală de tine însuţi.”
(15) Cine este bine călăuzit, nu
este călăuzit decât pentru sine însuşi. Nimeni nu va căra
povara altuia. Niciodata nu am osândit un popor înainte de a-i fi trimis un
profet.
(16) Când am voit să nimicim o cetate,
Noi am poruncit îndestulaţilor ei să se dedea la silnicii şi
astfel s-a împlinit asupra ei Cuvântul şi Noi am dărâmat-o din
temelii.
(17) Câte leaturi nu am mai nimicit
după Noe! Domnul tău este de ajuns ca să vadă şi
să cunoască păcatele robilor Săi.
(18) Celui ce vrea vremelnicia să
ştie că Noi ne grăbim să dăruim în ea ceea ce voim
şi cui voim. Apoi, Noi îl sortim Gheenei unde va arde umilit,
lepădat.
(19) Cel care vrea Viaţa de Apoi, face
tot ce-i stă în putinţă să o capete, căci el este
credincios. Pentru zelul lor, cei asemenea lui, vor fi mulţumiţi.
(20) Noi dăruim din belşug
şi unora şi altora din darurile Domnului tău. Darurile Domnului
tău nu vor fi oprite nimănui.
(21) Vezi cum i-am ales pe unii înaintea
altora? În Viaţa de Apoi vor fi însă trepte mai înalte şi
înălţarea va fi mai mare.
(22) Nu alătura alt dumnezeu lui
Dumnezeu, căci vei fi umilit şi părăsit.
(23) Domnul tău a hotărât să
nu vă închinaţi decât Lui şi să vă purtaţi frumos
cu părinţii voştri. Dacă unul dintre ei ori amândoi au
îmbătrânit alături de tine nu le spune: “Ptiu!” Nu-i ocărî, ci
spune-le vorbe cuviincioase!
(24) Asupra lor cu bunătate
apleacă aripa duioşiei şi spune: “Domnul meu! Fii milostiv cu
ei, precum şi ei au fost cu mine când eram prunc şi m-au crescut.”
(25) Domnul vostru ştie prea-bine ce
este în sufletele voastre. Dacă sunteţi drepţi, El, celor care
se întorc către El, le este Iertător.
(26) Dă-i aproapelui ce i se cuvine,
precum şi sărmanului şi drumeţului, însă nu fi prea
risipitor
(27) Risipitorii sunt fraţii
diavolilor, iar Diavolul este foarte nerecunoscător faţă de
Domnul său.
(28) Dacă fiind în căutarea unei
milostivenii de-a Domnului tău în care nădăjduieşti, va
trebui să te îndepărtezi de ei, spune-le un cuvânt de alinare.
(29) Nu-ţi ţine mâna înfiptă
în gât, însă nici nu o desface larg, căci atunci te vei afla în
ruşine şi mizerie.
(30) Domnul tău înzestrează cu
prisosinţă, însă cu măsură, pe cine voieşte. El
este Cunoscător, Văzător al robilor Săi.
(31) Nu vă ucideţi pruncii de
frica sărăciei. Noi le dăruim traiul lor alături de al
vostru. Uciderea lor este un păcat greu.
(32) Nu vă apropiaţi de curvie, căci
este ruşinoasă şi o cale rea!
(33) Nu ucideţi omul, căci
Dumnezeu v-a oprit aceasta, ci doar întru dreptate. Dacă cineva este ucis
pe nedrept, Noi îi dăm oblăduitorului său împuternicire,
însă să nu ucidă în neştire! Da, el va fi ajutat!
(34) Nu vă apropiaţi de averea
orfanului decât pentru a-i face un bine, până când ajunge la vârsta
împlinirii. Ţineţi-vă legământul, căci legământul
va fi cercetat.
(35) Ţineţi măsura când
măsuraţi şi cântăriţi cu cântarul cel drept, căci
aceasta are o prea-bună şi prea frumoasă tâlcuire.
(36) Nu urma ceva de care nu ai
ştiinţă, căci şi auzul şi văzul şi
inima vor da socoteală!
(37) Nu umbla pe pământ cu ifose,
căci tu nu poţi sfâşia pământul, şi nici să
atingi munţii în înălţime!
(38) Toate acestea sunt rele şi urâte
înaintea lui Dumnezeu.
(39) Aceasta este ceea ce Domnul tău
ţi-a dezvăluit din înţelepciune. Nu alătura alt dumnezeu
lui Dumnezeu, căci astfel vei fi aruncat în Gheena certat, lepădat.
(40) Domnul vostru a ales pentru voi fii,
iar el şi-ar fi luat fiice dintre îngeri? O vorbă grea este ceea ce
spuneţi!
(41) Noi am dat tâlcuri în acest Coran ca
oamenii să chibzuiască, însă aceasta nu le sporeşte decât
sila.
(42) Spune: “Dacă aşa cum spun
ei, ar mai fi şi alţi dumnezei alături de El, ei ar căuta
spre Stăpânul Tronului o cale.”
(43) Mărire Lui şi
înălţare! El este mult prea înalt faţă de ceea ce spun!
(44) Pe El îl preamăresc cele
şapte ceruri, pământul şi cei din ele. Nu este nimic care
să nu-l preamărească cu laude, însă voi nu
înţelegeţi preamărirea lor. Dumnezeu este Blând, Iertător.
(45) Când tu reciţi Coranul, Noi punem
un văl desfăşurat între tine şi cei care nu cred în
Viaţa de Apoi.
(46) Noi le-am pus un văl gros peste
inimi ca să nu înţeleagă şi în urechi le-am pus surzenie.
Când în Coran tu-l chemi pe Domnul tău, Unul, ei întorc spatele cu
silă.
(47) Noi ştim prea-bine ceea ce ei
ascultă când te ascultă şi când la sfaturile tainice cei
nedrepţi spun: “Voi nu urmaţi decât un bărbat vrăjit!”
(48) Vezi asemănările pe care
ţi le fac! Ei se rătăcesc însă şi nu mai pot afla vreo
cale!
(49) Ei spun: “Când vom fi oseminte şi
ţărână, vom mai fi sculaţi ca o nouă
făptură?”
(50) Spune: “Chiar de-aţi fi
piatră ori fier,
(51) ori orice alt lucru ce în minţile
voastre ar fi mare...!” Ei vor spune: “Cine o să ne aducă înapoi?”
Spune: “Cel ce v-a creat şi prima oară.” Ei vor da din cap către
tine şi vor spune: “Când va să fie?” Spune: “S-ar putea să fie
curând.
(52) În Ziua când Dumnezeu vă va
chema voi îi veţi răspunde cu laude şi veţi socoti că
n-aţi zăcut decât puţin.”
(53) Spune-le robilor Mei să
rostească ceea ce este mai frumos. Diavolul se strecoară printre ei.
Diavolul este omului vrăjmaş făţiş.
(54) Domnul vostru vă cunoaşte
prea bine. De va voi, vă va milui; de va voi, vă va osândi. Noi nu
te-am trimis ca să le fii lor apărător.
(55) Domnul tău îi cunoaşte
prea-bine pe cei din ceruri şi de pe pământ. Noi i-am ales pe unii
profeţi înaintea altora şi Noi i-am dăruit lui David Psalmii.
(56) Spune: “Chemaţi-i pe cei pe care
vi-i închipuiţi în locul Lui: ei nu vor putea îndepărta răul de
la voi şi nici da o altă întorsătură.”
(57) Chiar cei pe care ei îi cheamă,
caută către Domnul lor calea de a fi cât mai aproape şi
nădăjduiesc în milostivenia Sa, căci se tem de osânda Lui.
Osânda Domnului tău este aprigă.
(58) Nu va fi cetate pe care Noi să
n-o nimicim înainte de Ziua Învierii, şi pe care să n-o osândim
la o osândă aprigă. Aşa este scris în Carte!
(59) Nimic nu ne împiedică să
trimitem semne, chiar dacă cei dintâi le-au socotit minciuni. Noi le-am
dăruit tamudiţilor cămila ca să-i facă să
vadă, însă ei au chinuit-o. Noi nu trimitem semne decât spre
înfricoşare.
(60) Când Noi ţi-am spus că
Domnul tău îi cuprinde pe toţi oamenii, Noi n-am făcut din
vedenia pe care ţi-am arătat-o şi nici din copacul blestemat din
Coran decât o ispită pentru oameni. Noi îi înfricoşăm, însă
aceasta le sporeşte doar răzvrătirea cea mare.
(61) Când le-am spus îngerilor:
“Prosternaţi-vă înaintea lui Adam!”, toţi se prosternară
afară de Iblis care spuse: “Să mă prosternez dinaintea celui pe
care Tu l-ai făcut din lut?”
(62) El mai spuse: “Ce părere ai?
Dacă mă păsuieşti până în Ziua Învierii, eu îi
voi supune — în afara câtorva — pe urmaşii acestuia pe care Tu îl
cinsteşti mai mult decât pe mine.”
(63) Dumnezeu spuse: “Cel care te va urma
să ştie că Gheena va fi răsplata voastră, o
răsplată din belşug!
(64) Tulbură cu glasul tău pe cei
pe care vei putea! Adu asupra lor călăreţii şi
pedestraşii tăi! Alătură-te lor la averile şi copiii
lor! Fă-le făgăduieli!” Ceea ce făgăduieşte
Diavolul este numai spre amăgire.
(65) “Cât despre robii Mei, tu nu ai nici o
împuternicire asupra lor. Domnul tău este de ajuns ca apărător.”
(66) Domnul vostru vă mână
corabia pe mare ca voi să căutaţi harul Său. El este
Milostiv cu voi.
(67) Dacă un rău vă atinge pe
mare, cei pe care-i chemaţi în locul Lui se rătăcesc, iar când
vă mântuim, ducându-vă pe uscat, vă împotriviţi. Omul este
tăgăduitor!
(68) Sunteţi siguri că Dumnezeu
nu vă va scufunda într-o crăpătură a uscatului ori că
nu va trimite asupra voastră o furtună de pietre, şi atunci nu
veţi afla nici un apărător?
(69) Ori sunteţi siguri că nu
vă va aduce înapoi încă o dată, că nu va trimite asupra
voastră un vârtej ce vă va îneca pentru ceea ce
tăgăduiţi? Nu veţi afla pe nimeni care să vă ia,
împotriva Noastră, apărarea!
(70) Noi i-am preacinstit pe fiii lui Adam.
Noi i-am purtat pe uscat şi pe mare şi i-am înzestrat cu cele bune.
Noi i-am ales înaintea multora dintre cei pe care i-am creat.
(71) În Ziua când îi vom chema pe
toţi oamenii prin căpeteniile lor, cei cărora li s-a dat cartea
în dreapta, aceia vor citi cartea lor şi nu vor fi
nedreptăţiţi nici cât un fitil.
(72) Cel care este orb pe lumea aceasta, va
fi orb şi în Viaţa de Apoi, şi chiar încă mai
rătăcit.
(73) Ei au fost cât pe aici să te
amăgească de la ceea ce ţi-am dezvăluit, ca tu să
născoceşti despre Noi altceva. Atunci, ei te-ar fi luat prieten.
(74) Dacă Noi nu te-am fi
întărit, tu mai că te-ai fi aplecat către ei.
(75) Atunci ţi-am fi dat să
guşti îndoit viaţa şi îndoit moartea. N-ai fi aflat împotriva
Noastră nici un ajutor.
(76) Ei te-au tulburat în acest ţinut
ca să te izgonească din el, însă nici ei nu vor sta în urma ta
decât puţin,
(77) după obiceiul trimişilor
Noştri pe care i-am trimis înaintea ta. Tu nu vei afla nici o schimbare în
obiceiul Nostru.
(78) Săvârşeşte-ţi
rugăciunea de după asfinţitul soarelui până la căderea
nopţii. Fă o citire în zori, căci citirea din zori are martori.
(79) Veghează din noapte, căci
aceasta îţi este o vrednicie. Poate Domnul tău te va scula într-un
loc lăudat.
(80) Spune: “Domnul meu! Fă-mă
să intru pe intrarea cea dreaptă şi să ies pe ieşirea
cea dreaptă. Fă-mi de la Tine împuternicire ajutătoare!”
(81) Spune: “Adevărul a venit,
deşărtăciunea a pierit. Deşărtăciunea este
pieritoare!”
(82) Noi pogorâm din Coran
tămăduire şi milostivenie pentru credincioşi, însă
celor nedrepţi le sporeşte pieirea.
(83) Când îl copleşim pe om cu
binefaceri, el se împotriveşte şi o apucă într-o parte. Când
răul îl loveşte, este deznădăjduit.
(84) Spune:“Fiecare trudeşte în felul
său, însă Domnul vostru cunoaşte prea-bine pe cel care este pe
calea dreaptă!”
(85) Ei te vor întreba despre Duh. Spune:
“Duhul este din porunca Domnului meu, însă vouă vi s-a dat doar
puţină ştiinţă.
(86) Şi dacă am voi, am lua
înapoi ceea ce ţi-am dezvăluit. Tu nu vei afla nici un
apărător împotriva Noastră,
(87) afară de milostivenia Domnului
tău, căci harul Său asupra ta este mare!
(88) Spune: “Dacă oamenii şi
ginii s-ar strânge ca să facă ceva asemenea acestui Coran, ei nu vor
face nimic care să-i semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe
alţii.”
(89) Noi am dat oamenilor în acest Coran
pilde de tot soiul, însă cei mai mulţi oameni refuză orice,
afară de a fi tăgăduitori.
(90) Ei au spus: “Noi nu-ţi vom crede
ţie până ce nu vei face să ne ţâşnească nouă
din pământ un izvor,
(91) ori până ce nu vei avea o
grădină de curmali şi vie în mijlocul căreia să faci
să ţâşnească pâraie îmbelşugate,
(92) ori, după cum ai pretins,
până ce nu vei prăvăli cerul în bucăţi asupra
noastră, ori până ce nu-i vei aduce pe Dumnezeu şi pe îngeri,
chezăşie,
(93) ori până ce nu vei avea o
casă plină de podoabe, ori până ce nu te vei înălţa la
cer. Şi nici atunci nu vom crede în înălţarea ta, dacă nu
vei pogorî asupra noastră o Carte pe care s-o citim.” Spune: “Mărire Domnului
meu! Oare eu nu sunt doar un om, un trimis?”
(94) Nimic nu i-ar împiedica să
creadă când le vine călăuzirea, dacă nu ar spune: “Dumnezeu
a trimis un om ca trimis?”
(95) Spune: “Dacă pe pământ ar fi
fost îngeri care să umble în tihnă, atunci am fi pogorât din cer
asupra lor un înger ca trimis.”
(96) Spune: “Dumnezeu este de ajuns ca
Martor între mine şi voi. El este Cunoscător, Văzător al
robilor Săi.
(97) Cel pe care-l
călăuzeşte Dumnezeu este bine călăuzit. Tu nu vei afla
călăuză, afară de El, celor pe care îi
rătăceşte. În Ziua Învierii îi vom strânge
faţă în faţă: orbi, muţi şi surzi. Limanul lor va
fi Gheena. De fiece dată când focul se va potoli, Noi le vom înteţi
flacăra arzătoare.
(98) Aceasta este răsplata lor pentru
că au tăgăduit semnele Noastre şi pentru că au spus:
“Când vom fi oseminte şi ţărână, vom mai fi sculaţi ca
o nouă făptură?”
(99) Ei nu-şi dau seama că
Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul poate crea
iarăşi alţii asemenea lor? El le-a hotărât un soroc,
fără nici o îndoială asupra-i, însă cei nedrepţi
refuză orice, în afară de a fi tăgăduitori.
(100) Spune: “Dacă stăpâniţi
comori din mila Domnului meu, voi le păstraţi bine de teamă
să nu se împrăştie.” Omul este foarte zgârcit!
(101) Noi i-am dat lui Moise nouă semne
ca dovezi vădite. Întreabă-i pe fiii lui Israel! Când el a
venit la ei, Faraon i-a spus: “O, Moise! Eu cred că eşti
vrăjit!”
(102) El spuse: “Tu ştii că
acestea nu au fost pogorâte decât de la Domnul cerurilor şi al
pământului ca semne vădite. O, Faraon! Eu cred că eşti
pierdut!
(103) Faraon a vrut să-l
izgonească din ţară, însă Noi l-am înecat pe el şi pe
toţi cei dimpreună cu el.
(104) După el, le-am spus fiilor lui
Israel: “Locuiţi pământul, însă când va veni
făgăduiala Vieţii de Apoi, vă vom aduce laolaltă.”
(105) Întru Adevăr l-am pogorât
şi întru Adevăr a coborât. Noi nu te-am trimis decât ca vestitor
şi predicator.
(106) Noi ţi-am împărţit
acest Coran ca tu să-l citeşti oamenilor pe îndelete şi Noi l-am
pogorât rând pe rând.
(107) Spune: “Credeţi în el ori nu
credeţi?!” Cei cărora li s-a dat ştiinţa cad cu faţa
la pământ când li se recită Coranul.
(108) Ei spun: “Mărire Domnului nostru!
Făgăduiala Domnului nostru se va împlini!”
(109) Ei cad cu faţa la pământ
plângând şi smerenia lor este tot mai mare.
(110) Spune: “Chemaţi-L Dumnezeu ori
chemaţi-L Milostivul, căci oricum L-aţi chema, cele mai frumoase
nume ale Lui sunt.” Nu rosti rugăciunile în gura mare, însă nici nu
le şopti, ci caută o cale de mijloc
(111) şi spune: “Laudă lui
Dumnezeu! El nu şi-a dăruit lui însuşi fii. El nu are pe nimeni
alături în împărăţia Sa. El nu are oblăduitor în
faţa umilirii. Pe El preamăreşte-L cu preamărire!
Al-Kahf
Makkan
În numele lui Dumnezeu cel
(1) Laudă lui Dumnezeu cel care a pogorât
Cartea asupra robului Său şi nu a pus în ea nici o încâlcitură,
(2) ci a făcut-o desluşită
ca să prevină asupra aprigei urgii care va veni de la El, ca
să-i vestească pe credincioşii ce săvârşesc fapte bune
că vor avea o frumoasă răsplată
(3) de care se vor bucura de-a pururi,
(4) şi ca să-i prevină pe
cei care spun: “Dumnezeu şi-a luat un fiu!”
(5) Nici ei şi nici taţii lor nu
au despre aceasta vreo ştiinţă. Grea este vorba ce le iese din
gură. Ei nu spun decât minciuni!
(6) Tu, poate, vei fi ros de mâhnire pe
urmele lor, căci ei nu vor crede în aceste spuse!
(7) Noi am împodobit pământul ca
să vedem care dintre ei este mai bun la faptă.
(8) Şi apoi vom preface ceea ce este
pe el într-o întindere pustie.
(9) Înţelegi oare că
oamenii Grotei şi din Al-raqim sunt o minune printre semnele Noastre?
(10) Tinerii care se adăpostiră
în Grotă au spus: “Domnul nostru! Dăruieşte-ne nouă
milostivenie de la Tine şi fă-ne nouă soartă dreaptă!”
(11) Atunci, în Grotă, le-am lovit
urechile cu surzenie pentru mulţi ani.
(12) Apoi i-am sculat ca să aflăm
care dintre cele două tabere a socotit mai bine cât au zăcut acolo.
(13) Noi o să-ţi istorisim
povestea lor întru Adevăr. Ei erau tineri ce credeau în Domnul lor şi
Noi i-am călăuzit şi mai mult.
(14) Noi le-am oblojit inimile, atunci când
s-au trezit şi au spus: “Domnul nostru este Domnul cerurilor şi al
pământului. Noi nu chemăm alt dumnezeu în afară de El, căci
altfel am săvârşi o grozăvie.”
(15) Aceşti oamenii ai noştri
şi-au luat însă alţi dumnezei în locul Lui. Măcar de le-ar
fi adus o împuternicire desluşită! Cine este mai nedrept decât cel
care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu?
(16) Când vă veţi rupe de ei
şi de cei cărora li se închină în locul lui Dumnezeu,
adăpostiţi-vă în Grotă. Domnul vostru îşi va răspândi
milostivenia Sa asupra voastră şi vă va pregăti o
soartă bună.
(17) Tu ai fi putut vedea soarele care
atunci când răsărea se îndepărta de grota lor către
dreapta, iar când asfinţea le trecea prin stânga, iar ei stăteau
într-o adâncitură a ei. Cel pe care Dumnezeu îl călăuzeşte
este bine călăuzit, însă nu vei afla oblăduitor şi
nici călăuză celui pe care El îl rătăceşte.
(18) Tu i-ai crezut treji, pe când ei erau
adormiţi şi Noi îi răsuceam când pe dreapta, când pe stânga, iar
câinele lor stătea pe prag cu labele din faţă întinse. Dacă
i-ai fi zărit, ai fi rupt-o la fugă cuprins de groază.
(19) Noi i-am trezit ca să le
îngăduim să se întrebe unii pe alţii. Unul dintre ei spuse:
“Câtă vreme aţi zăcut aici?” Ei spuseră: “Am zăcut o
zi ori chiar mai puţin.” Ei spuseră: “Domnul vostru ştie mai
bine cât aţi zăcut aici. Trimiteţi pe unul dintre voi în cetate
cu banii aceştia ai voştri să caute cele mai curate bucate
şi să vă aducă din ele să mâncaţi. Să se
poarte blând ca să nu dea cuiva vreo bănuială asupra
voastră.
(20) Dacă vă vor da de urmă,
vă vor omorî cu pietre, ori vă vor întoarce la credinţa lor
şi nu veţi mai fi fericiţi niciodată.”
(21) Şi aşa Noi i-am dat în
vileag ca să ştie că făgăduiala lui Dumnezeu este
Adevăr şi că asupra Ceasului nu este nici o îndoială.
Şi când se certau între ei pentru soarta lor, spuseră: “Zidiţi
deasupra lor o zidire! Domnul lor îi cunoaşte prea-bine!” Cei care
biruiseră cu părerea lor spuseră: “Să ridicăm deasupra
lor un loc de închinăciune!”
(22) Ei vor spune: “Ei sunt trei şi cu
câinele lor patru.” Vor spune: “Ei sunt cinci şi cu câinele lor
şase.” Vor spune căutând să pătrundă taina: “Ei sunt
şapte şi cu câinele lor opt.” Spune: “Domnul meu le cunoaşte
numărul, ceea ce puţin cunosc.” Nu vorbi cu asprime despre ei şi
nu cere nimănui părerea despre ei.
(23) Nu spune niciodată despre un
lucru: “Îl voi face mâine”,
(24) fără să adaugi:”De-o
vrea Dumnezeu!” Aminteşte-L pe Domnul tău, dacă ai uitat,
şi spune: “Poate Domnul meu mă va călăuzi să mă
apropii de aceasta aşa cum se cuvine.”
(25) Ei vor zace în Grota lor trei sute de
ani la care se mai adaugă nouă ani.
(26) Spune: “Dumnezeu ştie prea-bine
cât au zăcut acolo. A Lui este Taina cerurilor şi pământului
şi prin El tu trebuie să vezi şi să auzi. Ei nu au nici un
stăpân în afara Lui şi El însuşi nu-şi alătură pe
nimeni la cârmuirea Lui.
(27) Recită ceea ce ţi-a fost
dezvăluit din Cartea Domnului tău. Nimeni nu-i poate schimba
Cuvintele Sale. Şi nu vei afla adăpostire în afara Lui.
(28) Rămâi cu cei care, dimineaţa
şi seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre Faţa
Sa. Ochii tăi să nu se desprindă de ei căutând poleiala
Vieţii de Acum. Nu-i da ascultare celui a cărui inimă am
făcut-o nepăsătoare la amintirea Noastră, căci el
îşi urmează poftele, iar purtarea lui este desfrânată.
(29) Spune: “Adevărul este de la
Domnul nostru. Cine voieşte, crede. Cine voieşte,
tăgăduieşte.” Noi le-am pregătit nedrepţilor un foc cu
flăcări ce îi va cuprinde. Dacă cer ajutor, vor fi ajutaţi
cu apă asemenea aramei topite ce le va frige feţele. Ce
băutură nenorocită! Ce şedere rea!
(30) Cei care cred şi
săvârşesc fapte bune vor vedea că nu vom lăsa să se
piardă răsplata celui ce face un lucru bun.
(31) Ei sunt cei care vor stăpâni
Grădinile Edenului pe sub care curg râuri, unde vor fi împodobiţi cu
brăţări de aur şi înveşmântaţi cu straie verzi,
de mătase şi brocart. Se vor culca pe paturi de nuntă. Ce
frumoasă răsplată! Ce minunată şedere!
(32) Dă-le drept pildă pe cei doi
oameni: i-am dat unuia dintre ei două grădini cu vie pe care le-am tivit
cu curmali şi am pus între ele un ogor.
(33) Cele două grădini
dădeau rodul lor şi de nimic nu-l lipseau. Şi Noi am făcut
să ţâşnească un pârâu între ele.
(34) Şi a avut şi el rod şi
i-a spus celuilalt cu care vorbea: “Eu sunt mai bogat decât tine şi mai
puternic în oameni.”
(35) Nedrept cu el însuşi, el
intră în grădina sa şi spuse: “Nu cred că aceasta va pieri
vreodată
(36) şi nu cred că Ceasul va
veni. Şi chiar de voi fi dus înaintea Domnului meu, nu voi afla nimic ce
poate fi schimbat pe această grădină”
(37) Tovarăşul său cu care
el vorbea spuse: “Tu eşti nerecunoscător faţă de Cel ce
te-a creat din ţărână, apoi dintr-o picătură de
sămânţă şi ţi-a dat apoi chip de bărbat.
(38) El este Dumnezeu, Domnul meu! Eu pe
nimeni nu alătur Domnului meu.”
(39) Dacă ai fi spus intrând în
grădina ta: “Aşa a vrut Dumnezeu! Nu este altă putere decât în
Dumnezeu!... Dacă mă vezi mai puţin avut ca tine în bunuri
şi în copii,
(40) Domnul meu îmi va dărui poate
curând ceva mai bun decât grădina asupra căreia va trimite din cer
lovituri bine socotite, şi atunci întinderea ei va deveni alunecoasă.
(41) Ori apa ei va seca şi tu nu o vei
mai putea afla.”
(42) Şi rodul său a fost cuprins (de mânia lui Dumnezeu)
şi dimineaţa el îşi frângea mâinile pentru ceea ce cheltuise, iar
via zăcea fără vlagă pe aracii ei. El spuse: “Ce bine ar fi
fost de n-aş fi alăturat pe nimeni Domnului meu!”
(43) Şi nu a avut pe nimeni care
să-l ajute în afară de Dumnezeu. Şi nu a fost ajutat.
(44) Acolo este oblăduirea lui
Dumnezeu, Adevărul. La El este răsplata cea mai bună şi
sfârşitul cel mai bun.
(45) Dă-le drept pildă Viaţa
de Acum: ea este asemenea apei pe care am trimis-o din cer şi pe care o
sorb ierburile pământului, însă ele se prefac mai apoi în
păiş uscat pe care îl împrăştie vântul. Dumnezeu asupra
tuturor are putere.
(46) Averea şi copiii sunt podoaba
Vieţii de Acum, însă faptele bune, nepieritoare, vor fi înaintea
Domnului tău o bună răsplată şi o bună
nădejde.
(47) În Ziua când vom face
munţii să umble şi vei vedea pământul ca un şes întins
îi vom strânge pe toţi oamenii, fără a ne scăpa vreunul.
(48) Ei vor fi
înfăţişaţi pe rând înaintea Domnului tău: “Aţi
venit la Noi precum v-am creat întâia dată. V-aţi închipuit oare
că n-o să vă hotărâm o întâlnire!?
(49) Cartea va fi aşezată şi
îi vei vedea atunci pe nelegiuiţi înfricoşaţi de ceea ce este în
ea. Ei vor spune: “Vai nouă! De ce această Carte nu scapă nimic,
fie mare, fie mic, fără să-l socoată?” Ei vor găsi
înaintea lor ceea ce au făptuit. Domnul tău nu va
nedreptăţi pe nimeni.
(50) Când le-am spus îngerilor:
“Prosternaţi-vă înaintea lui Adam!” ei se prosternară afară
de Iblis care, fiind dintre ginni, s-a răzvrătit împotriva poruncii
Domnului său. Îl veţi lua, pe el şi pe urmaşii lui,
ca stăpâni în locul Meu cu toate că vă sunt vrăjmaşi?
Ce schimb rău pentru cei nedrepţi!
(51) Eu nu i-am luat ca martori la crearea
cerurilor şi a pământului, şi nici măcar la crearea lor
înşişi. Eu nu i-am luat ca sprijin pe cei care amăgesc întru
rătăcire.
(52) În Ziua când El va spune:
“Chemaţi-i pe cei pe care Mi i-aţi alăturat!”, ei îi vor chema,
însă ei nu le vor răspunde, căci Noi am pus între ei o vale a
pierzaniei.
(53) Nelegiuiţii vor vedea Focul
şi-şi vor da seama că vor cădea în el, însă nu vor
afla cale de scăpare.
(54) Noi am dat oamenilor pilde de tot
soiul în Coran, însă omul este făptura cea mai gâlcevitoare.
(55) Cine i-a împiedicat pe oameni să
creadă când le-a venit călăuzirea şi să ceară
iertare Domnului lor? Numai că ei refuză să creadă că
o soartă asemănătoare celor dintâi îi va lovi ori osânda le va
veni.
(56) Noi nu trimitem trimişi decât ca
vestitori şi predicatori. Cei care tăgăduiesc vin cu lucruri
deşarte pentru a strivi Adevărul. Ei iau în batjocură semnele
Mele asupra cărora sunt preveniţi.
(57) Cine este mai nedrept decât cel
căruia i s-au amintit semnele Domnului său, însă el li se
împotriveşte şi uită ceea ce mâinile sale au făptuit? Noi
am pus un văl gros pe inimile lor ca să nu înţeleagă
şi în urechi surzenie. Chiar dacă îi chemi spre călăuzire,
ei nu se vor lăsa călăuziţi niciodată.
(58) Domnul tău cel Iertător este
plin de milostivenie. Dacă le-ar lua în nume de rău ceea ce au
agonisit, El le-ar grăbi osânda, însă o întâlnire a fost
hotărâtă fiecăruia şi nimeni nu poate scăpa.
(59) Noi am nimicit cetăţile
acelea, căci fură nedrepte şi am hotărât clipa nimicirii
lor.
(60) Moise spuse robului său
tânăr: “Nu voi avea odihnă până ce nu voi ajunge la locul de
contopire a celor două mări, chiar dacă aş umbla vreme
îndelungă.”
(61) Când ajunseră la locul de
contopire a celor două mări, uitară de peştele lor care
luă drumul mării slobod.
(62) Când trecură mai departe, Moise
spuse robului său: “Adu mâncarea, căci ne-a prins osteneala
călătoriei.”
(63) El spuse: “N-ai văzut că
atunci când ne-am adăpostit la stâncă am uitat peştele? Numai
Diavolul m-a făcut să-l uit, căci eu nu-mi amintesc. El a luat
drumul mării. Ce lucru de mirare!”
(64) Moise spuse: “Aceasta este ceea ce
căutăm.” Apoi se întoarseră pe urmele lor.
(65) Ei îl aflară pe unul dintre robii
Noştri căruia i-am dăruit milostivenia Noastră şi l-am
învăţat o Ştiinţă de la Noi.
(66) Moise îi spuse: “Te pot urma ca
să mă înveţi ceea ce ai fost învăţat tu despre Calea
cea Dreaptă?”
(67) El spuse: “Tu nu vei putea să ai
răbdare cu mine.
(68) Şi cum ai avea răbdare la
ceea ce nu cuprinzi cu ştiinţa?”
(69) Moise spuse: “Mă vei afla
răbdător, de vrea Dumnezeu, şi nu-ţi voi ieşi din
cuvânt.”
(70) Robul spuse: “Dacă mă
însoţeşti, nu mă întreba nimic până ce nu-ţi amintesc
eu.”
(71) Plecară împreună şi se
urcară pe corabie. Robul făcu o gaură în ea. Moise îi spuse: “Ai
găurit-o ca să se înece cei aflaţi pe ea? Ai săvârşit
o faptă urâtă!”
(72) El răspunse: “Nu mi-ai spus
că vei avea răbdare cu mine?”
(73) Moise spuse: “Nu mi-o lua în nume de
rău că am uitat şi nu-mi apăsa mai tare povara!”
(74) Plecară amândoi şi
întâlniră un tânăr. Robul îl ucise. Moise îi spuse: “Ai ucis un om
nevinovat fără pic de suflet? Tu ai săvârşit o faptă
urâtă!”