Part 3

(253) Noi i-am pus pe unii trimişi înaintea altora. Unora Dumnezeu le-a vorbit, pe alţii Dumnezeu i-a ridicat pe trepte înalte. Noi i-am dat lui Iisus, fiul Mariei, dovezi vădite şi l-am întărit cu duhul sfinţeniei. Dacă Dumnezeu ar fi voit, cei care au venit după el nu s-ar mai fi omorât între ei, de vreme ce dovezi vădite le-au fost date. Ei nu au ajuns însă la o înţelegere, căci unii dintre ei au crezut, iar alţii au tăgăduit. Dacă Dumnezeu ar fi voit, ei nu s-ar fi omorât între ei, însă Dumnezeu face ce voieşte.

(254) O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din ceea ce v-am dăruit, înainte de a veni o Zi, când nici negoţul, nici prietenia, nici mijlocirea nu vor mai sluji la nimic. Nedrepţi sunt cei tăgăduitori!

(255) Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduinţa Sa? El cunoaşte cele dinaintea lor şi cele de după ei, iar ei nu cuprind din ştiinţa Sa decât ceea ce El voieşte. Tronul Său este mai întins decât cerurile şi pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele.

(256) Nici o stricăciune în Credinţă! Calea cea Dreaptă se deosebeşte de rătăcire. Cel care îl tăgăduieşte pe Taghut şi crede în Dumnezeu a apucat cea mai trainică toartă, cea care nu se sparge. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(257) Dumnezeu este Stăpânul celor care cred, căci El îi scoate din întunecimi către lumină. Cei care tăgăduiesc îi au stăpâni pe Taguţi (Răzvrătiţi) care îi scot de la lumină către întunecimi, de aceea ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(258) Nu l-ai văzut pe cel care s-a sfădit cu Abraham asupra Domnului său, fiindcă Dumnezeu îi dăduse lui regatul? Abraham îi spuse: “Domnul Meu este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea deopotrivă.” El îi spuse: “Eu sunt cel care dăruieşte viaţa şi moartea!” Abraham îi spuse: “Dumnezeu face să se ivească soarele de la Răsărit, tu, fă-l să se ivească de la Asfinţit!” Cel care tăgăduia a rămas încurcat, căci Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor nedrepţi.

(259) Pe cel care, trecând pe lângă o cetate prăbuşită în ruină, spuse: “Cum o va mai învia Dumnezeu după moartea ei?, Dumnezeu l-a ţinut mort o sută de ani, apoi l-a înviat şi l-a întrebat: “Cât ai zăcut acolo?”, el îi spuse: “Am stat o zi ori chiar mai puţin. Dumnezeu îi spuse: “Nu, ai zăcut o sută de ani! Priveşte-ţi mâncarea şi băutura: nu s-au stricat! Priveşte-ţi măgarul! Noi vom face din tine un semn vorbitor pentru oameni. Priveşte cum rânduim osemintele şi cum le înveşmântăm în carne!” Dinaintea acestei dovezi vădite, omul spuse: “Ştiu că Dumnezeu este Atotputernic.”

(260) Abraham spuse: “Domnul Meu! Arătă-mi cum dai morţilor viaţă!” Dumnezeu l-a întrebat: “Nu crezi?” El i-a spus: “Ba da, eu cred, însă vreau ca şi inima mea să-şi afle tihna.” Dumnezeu spuse: “Ia patru păsări şi taie-le în bucăţi! Pune fiecare bucată sub un alt munte, iar apoi cheamă-le! Ele vor veni la tine în mare grabă.” Să ştii că Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(261) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu sunt asemenea unui grăunte care dă naştere la şapte spice, iar fiecare spic are o sută de grăunţe. Dumnezeu dăruieşte îndoit cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(262) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu şi nu se gândesc la ceea ce au dat cu părere de rău ori cu ocară, aceia îşi vor afla răsplata la Domnul lor. Ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nu vor fi mâhniţi.

(263) Vorba cuviincioasă şi iertarea sunt mai bune decât milostenia urmată de ocară. Dumnezeu este Bogat, Blând.

(264) Nu vă faceţi zadarnice milosteniile voastre, alăturându-le o părere de rău ori o ocară, la fel ca acela care dă din averile sale ca să-l vadă oamenii, însă care nu crede nici în Dumnezeu, nici în Ziua de Apoi. Este asemenea unei stânci acoperite cu tărână: o ploaie zdravănă o va lovi şi o va lăsa golaşă. Ei nu stăpânesc nimic din ceea ce au agonisit. Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor tăgăduitori.

(265) Cei care îşi cheltuiesc averile, căutând să-i placă lui Dumnezeu şi să-şi întărească sufletele sunt asemenea unei grădini sădite pe un deal: dacă o ploaie zdravănă o atinge, ea va da de două ori mai multe roade, însă dacă nu o atinge nici o ploaie zdravănă, atunci şi roua îi este de ajuns. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(266) Nu ar dori oricare dintre voi să stăpânească o grădină sădită cu curmali şi vie, prin care curg pârâuri şi în care sunt fructe de tot soiul? Iată că bătrâneţea l-a ajuns însă; seminţia lui este slabă; un vânt de foc a lovit grădina şi a ars-o. Aşa vă lămureşte Dumnezeu vouă semnele Sale. Poate veţi chibzui!

(267) O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din bunătăţile pe care le-aţi agonisit şi din roadele pe care, pentru voi, le-am făcut să iasă din pământ! Nu alegeţi ceea ce-i rău ca să-l daţi drept milostenie. Voi n-aţi alege ceea ce este rău doar dacă aţi închide ochii. Să ştiţi că Dumnezeu este Bogat, Lăudat.

(268) Diavolul vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri ruşinoase, iar Dumnezeu vă făgăduieşte iertare şi har. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(269) El dăruieşte înţelepciune cui voieşte. Cel căruia i s-a dăruit înţelepciune se bucură de mult bine. Doar cei dăruiţi cu minte chibzuiesc!

(270) Oricare ar fi milostenia pe care o daţi, oricare ar fi dorinţa pe care o aveţi, Dumnezeu ştie negreşit. Cei tăgăduitori nu vor primi nici un ajutor.

(271) Dacă daţi milostenia pe faţă, este bine, însă dacă o daţi sărmanilor pe ascuns, este şi mai bine pentru voi. Ea vă şterge din relele voastre. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(272) Nu stă asupra ta să-i călăuzeşti, căci Dumnezeu călăuzeşte pe cine voieşte. Milostenia pe care o daţi este spre binele vostru. Nu daţi decât căutând către faţa lui Dumnezeu! Ceea ce daţi drept milostenie vă va fi înapoiat şi nu veţi fi nedreptăţiţi.

(273) Pe cei săraci, ajunşi în mizerie, pe Calea lui Dumnezeu, care acum nu mai pot stăbate întinderile, nestiutorul îi crede bogaţi din pricina cucerniciei lor. Tu îi vei cunoaşte după înfăţişare, căci nu vor cere milostenie cu neobrăzare. Dumnezeu ştie întru totul bunurile pe care li le daţi lor...

(274) Cei care dau din averile lor, noapte şi zi, pe ascuns ori pe faţă, îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.

(275) Cei care se hrănesc din camătă nu se vor ridica în Ziua Judecăţii decât aşa cum se ridică acela pe care Diavolul l-a lovit cu străşnicie. Aceasta, fiindcă ei spun: “Negustoria şi camăta sunt deopotrivă.” Dumnezeu a îngăduit negustoria, însă a oprit camăta. Cel care se va lăsa de camătă, îndată ce aude o predică de la Domnul său, va putea păstra ceea ce a agonisit. Fapta lui este la Dumnezeu. Cei care se vor reîntoarce la camătă, vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(276) Dumnezeu va strivi camăta şi va înălţa milostenia. El nu-l iubeşte pe tăgăduitorul păcătos.

(277) Cei care cred, cei care fac binele, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie, aceia sunt cei care îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.

(278) O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Lăsaţi camăta, dacă sunteţi credincioşi.

(279) Dacă nu o faceţi, veţi auzi de un război de la Dumnezeu şi de la trimisul Său. Dacă vă veţi căi, vă veţi putea păstra agoniseala. Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi.

(280) Dacă îi este greu cuiva, aşteptaţi până îi va fi uşor. Dacă vă milostiviţi de el, este cu atât mai bine pentru voi. O, dacă aţi şti!

(281) Temeţi-vă de ziua când vă veţi întoarce la Dumnezeu, ziua când fiece suflet va primi răsplata a ceea ce a agonisit, ziua când nimeni nu va fi nedreptăţit.

(282) O, voi cei ce credeţi! Scrieţi-vă datoria pe care o aveţi şi care trebuie plătită la un soroc hotărât! Un scrib ales dintre voi s-o scrie cinstit! Nici un scrib să nu refuze s-o scrie aşa cum Dumnezeu l-a învăţat: să scrie ceea ce datornicul îi dictează, să se teamă de Domnul său, să nu taie nimic din datorie! Dacă datornicul este nebun ori beteag, dacă nu poate dicta el însuşi, atunci un împuternicit al său să o dicteze cinstit. Cereţi mărturisirea a doi martori dintre oamenii voştri! Dacă nu aflaţi doi bărbaţi, atunci alegeţi un bărbat şi două femei dintre cei asupra cărora vă învoiţi ca martori. Dacă una dintre femei se înşeală, cealaltă îi va aminti ceea ce ea a uitat. Martorii să nu refuze, atunci când sunt chemaţi să depună mărturie. Nu şovăiţi să scrieţi această datorie, fie ea mică ori mare, hotărându-i sorocul. Aşa este drept înaintea lui Dumnezeu. Aşa se dă mai multă greutate mărturiei şi aşa vi se îndepărtează orice îndoială. Când este vorba de o treabă ce o îndepliniţi pe loc, între voi, nu vi se va face nici o vină, dacă nu o veţi scrie. Chemaţi-vă martori, atunci când faceţi negoţ! Să nu-i înfricoşaţi, nici pe scrib, nici pe martor! Dacă o veţi face, vă veţi dovedi silnici. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu vă învaţă, căci Dumnezeu este Atotştiutor.

(283) Dacă sunteţi în călătorie şi nu veţi afla nici un scrib, veţi amaneta ceva. Dacă unul dintre voi amanetează altuia, cel care a primit lucrul amanetat va trebui să-l înapoieze. Să se teamă de Dumnezeu, Domnul său! Nu refuzaţi să depuneţi mărturie, căci cel care refuză păcătuieşte în inima lui. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(284) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dacă destăinuiţi ceea ce este în sinea voastră ori dacă tăinuiţi, Dumnezeu vă va cere socoteală. El iartă pe cine voieşte şi osândeşte pe cine voieşte.

(285) Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioşii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în trimişii Săi. “Noi nu facem deosebire între trimişii Săi.” Şi ei au spus: “Ascultăm şi ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, căci întru Tine este devenirea!”

(286) Dumnezeu nu împovărează nici un suflet peste ceea ce ar putea duce. Binele pe care-l va săvârşi se va întoarce la el, precum şi răul pe care-l va săvârşi. Domnul nostru! Nu ne osândi dacă vom uita ori vom greşi! Domnul nostru! Nu ne da nouă o povară asemenea celei pe care le-ai dat-o celor dinaintea noastră! Domnul nostru! Nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem duce! Şterge greşelile noastre! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti Oblăduitorul nostru! Ajută-ne nouă împotriva neamului celor tăgăduitori!

Aal-i-Imraan

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam. Mim.

(2) Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul!

(3) El a pogorât asupra ta Cartea, întru Adevăr, pentru a le întări pe cele dinaintea ei. De asemenea, El a pogorât Tora şi Evanghelia

(4) mai înainte drept călăuzire oamenilor, precum a pogorât şi Legea. Cei care nu cred în semnele lui Dumnezeu, de o osândă aprigă, vor avea parte. Dumnezeu este Puternic, Stăpîn al răzbunării.

(5) Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu, nici pe pământ, şi nici în cer.

(6) El este Cel care, în pântece, vă plăsmuieşte cum voieşte. Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul!

(7) El este Cel ce a pogorât asupra ta Cartea cu versete desăvârşite din Maica Scripturii şi altele asemenea. Cei ale căror inimi se apleacă spre păcat se leagă de ceea ce este spus întru asemănare, căci ei caută gâlceavă şi sunt lacomi de tâlcuiri, însă nimeni altul în afară de Dumnezeu nu cunoaşte tâlcuirea Cărţii. Cei înrădăcinaţi în stiinţă spun: “Noi credem! Totul vine de la Domnul nostru!” Doar cei dăruiţi cu minte îşi vor aminti!

(8) Domnul nostru! Nu rătăci inimile noastre, după ce ne-ai călăuzit! Dăruieşte-ne nouă din milostivenia Ta. Tu eşti Multdăruitorul.

(9) Domnul nostru! Tu eşti Cel ce îi va strânge pe oameni într-o zi, fără nici o îndoială, căci Dumnezeu nu îşi calcă făgăduiala.

(10) Celor tăgăduitori, nici averile, nici copiii nu le vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu, căci ei vor fi hrană Focului.

(11) Aşa a fost şi cu neamul lui Faraon şi cu cei dinaintea lui. Ei au socotit semnele Noastre minciuni, iar Dumnezeu i-a luat pentru păcatele lor. Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(12) Spune-le celor care tăgăduiesc: “Veţi fi biruiţi, iar apoi în Gheena veţi fi strânşi.” Ce rău aşternut!

(13) Un semn v-a fost dat când cele două tabere s-au întâlnit: una lupta pentru Calea lui Dumnezeu, iar cealaltă, de tăgăduitori, o văzu de două ori mai mare. Dumnezeu ajută pe cine voieşte. Întru aceasta este o învăţătură pentru cei dăruiţi cu puterea de a vedea.

(14) Oamenilor le apare drept podoabă dragostea pentru cele dorite: femei, copii, grămezi grele de aur şi argint, cai de rasă, turme şi ogoare semănate. Acestea sunt o bucurie vremelnică a Vieţii de Acum, însă la Dumnezeu este cel mai bun loc în care vă veţi întoarce.

(15) Spune: “V-aş putea vesti eu un lucru mai bun decât acesta?” Cei care se tem de Domnul lor vor avea, la El, Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu femei neprihănite, în tihna lui Dumnezeu. Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.

(16) Cei care spun: “Noi am crezut! Iartă-ne nouă păcatele noastre, fereşte-ne pe noi de osânda Focului”

(17) sunt cei răbdători, cei drepţi, cei pioşi, cei care dau milostenie şi cei care, dis-de-dimineată, cer iertare.

(18) Dumnezeu mărturiseşe şi, laolaltă cu El, îngerii şi cei dăruiţi cu cunoaştere: “Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul.”

(19) Adevărata credinţă înaintea lui Dumnezeu este Supunerea. Cei cărora Cartea le-a fost dată nu s-au împotrivit unii altora, din pizmă, decât după ce au primit ştiinţa. Cel care tăgăduieşte semnele lui Dumnezeu să ştie că Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(20) Spune-le celor care îţi caută pricină: “Eu m-am supus lui Dumnezeu întru totul, eu şi cei care m-au urmat.” Spune-le celor cărora le-a fost dată Cartea şi neştiutorilor: “Vă supuneţi lui Dumnezeu?” Dacă s-au supus lui Dumnezeu, sunt bine călăuziţi, însă, dacă-şi întorc spatele, se rătăcesc. Asupra ta este doar înştiinţarea şi atât! Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.

(21) Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care tăgăduiesc semnele lui Dumnezeu, celor care îi ucid, fără de dreptate, pe profeţi, acelora dintre oameni care îi ucid pe cei care poruncesc dreptatea.

(22) Deşarte le sunt faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei nu vor avea ajutoare.

(23) Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a dat din Carte cum cheamă Cartea să judece între ei? Unii dintre ei însă întorc spatele, nepăsători.

(24) Şi aceasta, fiindcă ei spun: “Focul nu ne va atinge decât puţine zile.” N-au decât să se lase rătăciţi în legea lor de ceea ce au născocit!

(25) Ce se va întâmpla cu ei atunci când, fără nici o îndoială, îi vom strânge într-o zi? Fiecărui suflet i se va da după ceea ce a agonisit şi nimeni nu va fi nedreptăţit.

(26) Spune: “Dumnezeule, Stăpân al Împăraţiei! Tu dai împărăţia cui voieşti şi iei împărăţia cui voieşti. Tu înalţi pe cine voieşti şi cobori pe cine voieşti. În mâna Ta este binele. Tu eşti Atotputernicul.

(27) Tu faci ca noaptea să străpungă ziua şi faci ca ziua să străpungă noaptea. Tu scoţi viul din mort, precum şi mortul din viu. Tu înzestrezi pe cine voieşti, fără socoteală.

(28) Credincioşii să nu-şi ia oblăduitori tăgăduitori în locul credincioşilor. Cel care va face altfel nu va avea nimic de la Dumnezeu, doar dacă nu vă temeţi de el. Dumnezeu însuşi vă previne, căci întru Dumnezeu este devenirea.

(29) Spune-le: “Dacă tăinuiţi ce este în inimile voastre, ori dacă destăinuiţi, Dumnezeu ştie.” El ştie ceea ce este în ceruri, precum şi pe pământ. Dumnezeu este Atotputernic.

(30) În Ziua când fiece suflet va găsi ceea ce va fi făcut bine şi ceea ce va fi făcut rău, va fi dorit ca vreme îndepărtată să fie între el şi acea Zi. Dumnezeu vă previne asupra Lui însuşi. Dumnezeu este Milostiv cu robii Săi.

(31) Spune-le: “De-L iubiţi pe Dumnezeu, urmaţi-mă, căci Dumnezeu vă va iubi şi vă va ierta vouă păcatele. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.”

(32) Spune-le: “Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. Să ştiţi, voi, cei care întoarceţi spatele, că Dumnezeu nu-i iubeşte pe tăgăduitori.”

(33) Dumnezeu a ales, înaintea lumilor, pe Adam, pe Noe, neamul lui Abraham, neamul lui Imran,

(34) şi seminţiile lor, ieşite unele din altele. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.”

(35) Femeia lui Imran spuse: “Domnul Meu! Ţie îţi închin rodul pântecului meu! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Auzitorul, Ştiutorul.”

(36) După ce născu, ea spuse: “Domnul Meu! Am născut o fată.” Dumnezeu ştia ceea ce ea a odrăslit, căci un băiat nu este asemenea unei fete. “O voi numi Maria şi sub oblăduirea Ta o pun, pe ea şi seminţia ei, împotriva Diavolului cel blestemat, bătut fie cu pietre!”

(37) Domnul său o primi cu bunătate şi îi dădu să crească frumos, iar Zaharia îi purtă de grijă. De fiece dată când Zaharia intra la ea în cameră, găsea alături de ea mâncarea trebuincioasă, aşa că el o întrebă: “O, Maria! De unde ai aceasta?” Ea spuse: “De la Dumnezeu, căci Dumnezeu înzestrează pe cine voieşte, fără să dea socoteală.”

(38) Atunci, Zaharia îl chemă pe Domnul său şi spuse: “Domnul Meu! Dăruieşte-mi mie, de la Tine, o seminţie bună! Tu eşti Cel ce aude rugile.”

(39) În vreme ce el, în picioare, se ruga în templu, îngerii îi strigară: “Dumnezeu ţi-l vesteşte pe Ioan care va întări Cuvântul lui Dumnezeu. El va fi om de vază, cumpătat, un profet dintre cei fără de prihană.”

(40) Zaharia spuse: “Domnul Meu! Cum aş putea avea eu un băiat? Bătrâneţea m-a ajuns, iar femeia mea este stearpă.” Îngerul îi spuse: “Aşa va fi, căci Dumnezeu face ce voieşte.”

(41) Zaharia spuse: “Domnul Meu! Dă-mi un semn!” Îngerul îi spuse: “Semnul tău va fi să nu vorbeşti oamenilor decât prin gesturi, vreme de trei zile. Cheamă-L des pe Domnul tău, preamăreşte-L în amurg şi în zor!.”

(42) Îngerii au spus: “O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi ţi-a dat curăţenie. El te-a ales înaintea femeilor lumilor.

(43) O, Maria! Fii pioasă faţă de Domnul tău! Prosternează-te şi îngenunche cu cei care îngenunche!”

(44) Aceasta este una dintre istoriile privitoare la Taină pe care ţie ţi-o dezvăluim, căci tu nu ai fost printre ei când au aruncat sorţi pentru a afla cine se va îngriji de Maria, căci tu nu ai fost printre ei nici când se certau pentru aceasta.

(45) Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu.

(46) Încă din leagăn va vorbi oamenilor ca un bătrân. El va fi dintre cei fără de prihană.”

(47) Ea spuse: “Domnul Meu! Cum să am un copil, când nici un bărbat nu m-a atins?” Îngerul spuse: “Dumnezeu creează ceea ce voieşte şi, când hotărăşte un lucru, El spune: “Fii!” Şi acesta este.

(48) Dumnezeu îl va învăţa Cartea, înţelepciunea, Tora şi Evanghelia.

(49) Şi iată-l trimis fiilor lui Israel: “Eu v-am adus vouă un semn de la Domnul vostru: vă voi crea vouă din noroi, un chip de pasăre. Voi sufla asupra sa şi va fi pasăre, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Eu îi tămăduiesc pe orb şi pe lepros şi morţilor le dau viaţă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Eu vă dau ştire ce să mâncaţi şi ce să păstraţi în casele voastre. Întru aceasta este un semn pentru voi, de sunteţi credincioşi.

(50) Eu întăresc Tora dinaintea mea şi vouă vă dau dezlegare la o parte dintre cele oprite. Eu v-am adus vouă un semn de la Domnul vostru. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-mi ascultare!

(51) Dumnezeu este Domnul Meu şi Domnul vostru. Lui închinaţi-vă! Aceasta este Calea cea Dreaptă.”

(52) Iisus, când a simţit tăgada lor, le spuse: “Cine îmi sunt ajutoare întru Dumnezeu?” Apostolii spuseră: “Noi suntem ajutoarele lui Dumnezeu, căci noi credem în Dumnezeu. Fii martor că suntem supuşi!

(53) Domnul nostru! Noi credem în ceea ce Tu ai pogorât şi îl urmăm pe trimis. Scrie-ne pe noi între martori!”

(54) Ei urziră împotriva lui Iisus. Şi Dumnezeu urzi, iar El este cel mai bun urzitor.

(55) Dumnezeu spuse: “O, Iisus! Eu te voi chema la Mine, te voi înălţa la Mine şi te voi izbăvi de cei care tăgăduiesc. Eu îi voi rândui pe cei care te-au urmat deasupra celor care tăgăduiesc, până în Ziua Învierii, când la Mine va fi întoarcerea voastră şi atunci vă voi judeca pentru ceea ce vă învrăjbeaţi.

(56) Pe cei care tăgăduiesc însă, Eu îi voi osândi la aprigă osândă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Şi ei nu vor afla ajutoare!”

(57) Celor care cred şi săvârşesc fapte bune, Dumnezeu le va da răsplata. Dumnezeu nu îi iubeşte pe nedrepţi.

(58) Noi îţi recităm din versetele Sale şi dintr-o Istorie înţeleaptă.

(59) Iisus este înaintea lui Dumnezeu precum Adam pe care l-a creat din ţărână şi apoi îi spuse: “Fii!” Şi acesta a fost.

(60) Adevărul de la Domnul tău vine. Nu fi dintre cei care se îndoiesc.

(61) Dacă vreunul îţi întoarce vorba după ce tu ai primit ştiinţa, spune-i: “Veniţi! Îi vom chema pe fiii noştri şi pe fiii voştri, pe femeile noastre şi pe femeile voastre, pe noi înşine şi pe voi înşivă, şi împreună vom înălţa o rugă, chemând blestemul lui Dumnezeu asupra mincinoşilor.”

(62) Aceasta este Istoria adevărată: “Nu este alt dumnezeu afară de Dumnezeu.” El este Puternicul, Înţeleptul.

(63) Dacă întorc spatele, atunci să ştie că Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care seamănă stricăciunea.

(64) Spune-le: “Voi, oameni ai Cărţii! Veniţi la un Cuvânt ce deopotrivă este între noi şi voi. Noi nu ne închinăm decât lui Dumnezeu, nu-I alăturăm nimic, nimeni dintre noi nu-i ia drept stăpâni pe alţii în afara lui Dumnezeu.” Dacă întorc spatele, spune-le: “Mărturisiţi că noi suntem supuşii!”

(65) Voi, oameni ai Cărţii! De ce vă certaţi asupra lui Abraham, de vreme ce şi Tora şi Evanghelia nu au fost pogorâte decât după el? Nu pricepeţi oare?

(66) Aşa sunteţi voi: vă certaţi pentru ceea ce nu aveţi ştiinţă? Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi.

(67) Abraham nu a fost nici evreu, nici nazarean, ci el a fost un drept credincios, supus lui Dumnezeu. El nu a fost dintre închinătorii la idoli.

(68) Cei mai apropiaţi de Abraham sunt cei care l-au urmat, precum şi acest Profet şi cei care cred. Dumnezeu este Oblăduitorul credincioşilor.

(69) Unii dintre oamenii Cărţii au vrut să vă rătăcească, însă ei nu se rătăcesc decât pe ei înşişi, fără să-şi dea seama.

(70) Voi, oameni ai Cărţii! De ce tăgăduiţi semnele lui Dumnezeu ai căror martori sunteţi?

(71) Voi, oameni ai Cărţii! De ce înveşmântaţi Adevărul în deşărtăciune? De ce ascundeţi Adevărul de vreme ce îl ştiţi?

(72) La începutul zilei credeţi în ce le-a fost pogorât credincioşilor, iar la sfârşitul ei tăgăduiţi. Poate se vor întoarce!

(73) Nu credeţi decât celor care urmează Legea voastră. Spune-le: “Călăuzirea este călăuzirea lui Dumnezeu. El poate da oricui ceea ce v-a dat vouă.” Celor care se ceartă cu voi despre Domnul vostru, spune-le: “Harul este în mâna lui Dumnezeu, El îl dă cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(74) El împărtăşeşte milostivenia Sa cui voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare.”

(75) Unii dintre oamenii Cărţii, dacă le încredinţezi un talant, ţi-l înapoiază, iar alţii, dacă le încredinţezi un dinar, nu ţi-l înapoiază, decât dacă stărui asupra lor. Şi aceasta, fiindcă ei spun: “Nu avem nici o datorie faţă de cei neştiutori!” Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu adevărul.

(76) Cel care îşi ţine învoiala şi se teme de Dumnezeu, să ştie că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se tem de El.

(77) Cei care vând pe preţ mărunt legământul cu Dumnezeu, precum şi jurămintele lor, nu vor afla iertare în Viaţa de Apoi, iar Dumnezeu nici nu le va vorbi, nici nu se va uita la ei, în Ziua Învierii, şi nici nu-i va curăţi. Ei, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(78) Unii dintre ei întortochează Cartea cu limbile lor ca să credeţi că ceea ce spun ei este din Carte, însă nu este din Carte. Ei spun că este de la Dumnezeu, însă nu este de la Dumnezeu. Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu.

(79) Nu se cade unui om căruia Dumnezeu i-a dat înţelepciunea şi Profeţia să spună apoi oamenilor: “Fiţi robii mei, şi nu ai lui Dumnezeu!”, ci să spună: “Fiţi cucernici, învăţându-i Cartea pe alţii, învăţându-vă pe voi înşivă!”

(80) Dumnezeu nu vă porunceşte să-i luaţi drept stăpâni pe îngeri şi pe profeţi. Cum v-ar porunci tăgada, de vreme ce Lui I v-aţi supus?

(81) Eu v-am dat din Carte şi din înţelepciune. Un trimis a venit la voi întărind ceea ce aveaţi deja. Credeţi-i lui şi ajutaţi-l. Vă învoiţi să luaţi asupra voastră sarcina mea?” Ei au spus: “Ne învoim!” El spuse: “Mărturisiţi, căci şi eu voi fi cu voi dintre martori.”

(82) Cei care vor întoarce spatele după aceasta, aceştia sunt cei stricaţi.

(83) Oare ei caută o altă Lege decât cea a lui Dumnezeu, când Lui i se supun cei din ceruri şi de pe pământ, de voie ori de nevoie, şi la El se vor întoarce?

(84) Spune-le: “Noi credem în Dumnezeu, în ceea ce a pogorât asupra noastră, în ceea ce a pogorât asupra lui Abraham, Ismail, Isaac, Iacob, asupra triburilor, în ceea ce i-a fost dat lui Moise, lui Iisus, profeţilor, de la Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.”

(85) Cel care caută în afara Islamului (Supunerii) o altă lege să ştie că aceasta nu este primită, iar el, în Viaţa de Apoi, va fi între cei pierduţi.

(86) Cum să-i călăuzească Dumnezeu pe cei care tăgăduiesc, după ce au fost credincioşi şi au mărturisit că trimisul este Adevăr şi după ce dovezi vădite le-au fost aduse? Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(87) Care le va fi răsplata? Blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al oamenilor deopotrivă va cădea asupra lor.

(88) Ei vor veşnici sub blestem, iar osânda nu le va fi uşurată şi nimeni nu se va uita la ei,

(89) în afară de acei care, după aceea, s-au căit şi s-au îndreptat. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(90) Celor care tăgăduiesc după ce au crezut, iar apoi cresc în tăgadă, nu le va fi primită căinţa şi astfel vor fi rătăciţi.

(91) Celor care tăgăduiesc şi mor în tăgadă chiar de-ar da tot aurul de pe pământ ca să se răscumpere, nu le va fi primit nici unuia dintre ei. Aceştia, de o osândă dureroasă, vor avea parte şi nu vor avea ajutoare.

(92) Voi nu veţi ajunge la cuvioşie, dacă nu veţi da ca milostenie din ceea ce iubiţi. Orice daţi ca milostenie, Dumnezeu ştie.