Taa-Haa

Makkan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Ta.Ha.

(2) Noi nu am pogorât asupra ta Coranul ca să te năpăstuim,

(3) ci ca amintire pentru cel cu frică,

(4) ca pogorâre de la Cel ce a creat pământul şi cerurile prea înalte.

(5) Milostivul pe Tronul Său şade.

(6) Ale Lui sunt cele din ceruri, cele de pe pământ, cele dintre cer şi pământ şi cele de sub ţărână.

(7) Dacă vorbeşti răspicat, El cunoaşte taina chiar de este bine ascunsă.

(8) Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume!

(9) Spusa despre Moise a venit la tine?

(10) El văzu un foc şi spune alor săi: “Staţi aici! Am zărit un foc. Poate vă voi aduce un tăciune ori voi afla la foc o călăuzire?”

(11) Când s-a apropiat, a fost strigat: “O, Moise!

(12) Eu sunt Domnul tău! Leapădă-ţi sandalele căci tu eşti în Tova, valea sfântă.

(13) Eu te-am ales! Ascultă ce ţi se dezvăluie:

(14) Eu sunt Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de Mine. Mie închină-te! Săvârşeşte-ţi rugăciunea întru amintirea Mea!

(15) Ceasul vine — de-abia îl mai ascund — ca fiece suflet să fie răsplătit pentru ceea ce s-a străduit.

(16) Să nu te abată cel care nu crede şi-şi urmează poftele sale, căci astfel vei pieri.

(17) Ce este acela din mâna ta dreaptă, Moise?”

(18) El spuse: “Este toiagul pe care mă sprijin şi cu care scutur frunze oilor mele, şi-i mai dau şi alte întrebuinţări.”

(19) Dumnezeu spuse: “Aruncă-l Moise!”

(20) El îl aruncă şi iată-l un şarpe iute târâtor.

(21) Dumnezeu spuse: “Prinde-l! Să nu-ţi fie frică, căci îl vom întoarce la înfăţişarea lui dintâi.

(22) Pune-ţi mâna la subţioară, o vei scoate albă, fără beteşug. Acesta este un alt semn

(23) ca să-ţi arătăm din semnele Noastre mari.

(24) Du-te la Faraon, căci este un ticălos!”

(25) Moise spuse: “Domnul meu! Lărgeşte-mi pieptul!

(26) Înlesneşte-mi sarcina,

(27) dezleagă-mi nodul limbii

(28) ca ei să înţeleagă spusa mea.

(29) Dă-mi un sfetnic dintrei ai mei,

(30) pe Aaron, fratele meu!

(31) Întăreşte-mi cu el spatele,

(32) alătură-l sarcinii mele

(33) ca să Te preamărim mult,

(34) ca să Te amintim mult.

(35) Tu eşti Cel ce ne vede!”

(36) Dumnezeu spuse: “O, Moise! Ruga ţi s-a împlinit.

(37) Noi ţi-am arătat bunăvoiţă şi altă dată,

(38) când i-am dezvăluit mamei tale ceea ce i-am dezvăluit:

(39) “Aruncă-l într-un cufăraş, apoi aruncă cufăraşul în fluviu, ca fluviul să-l arunce pe mal şi ca un vrăjmaş de-al Meu, care este şi vrăjmaş de-al lui, să-l ia.” Eu am trimis asupra ta dragoste ca tu să fii crescut sub ochii Mei.

(40) Sora ta, trecând pe acolo, spuse: “V-aş putea îndruma la cineva care-l va îngriji?” Noi te-am înapoiat la mama ta ca ochii ei să se limpezească şi să nu se mai mâhnească. Apoi ai omorât un suflet, însă Noi te-am mântuit de mâhnire şi te-am pus apoi la alte încercări. Ai stat apoi ani de zile la poporul din Madian. Şi apoi ai venit adus de soartă, o, Moise!

(41) Eu te-am ales pentru Mine însumi.

(42) Plecaţi, tu şi fratele tău, cu semnele Mele şi nu neglijaţi amintirea Mea.

(43) Mergeţi la Faraon, căci este un ticălos!

(44) Spuneţi-i vorbe cuviincioase. Poate îşi va aminti ori poate se va sfii!

(45) Amândoi spuseră: “Domnul nostru, ne este frică că se va obrăznici asupra noastră ori că va fi un despot.”

(46) Dumnezeu spuse: “Să nu vă fie frică, căci Eu sunt cu voi, aud şi văd.

(47) Mergeţi la el şi spuneţi-i: “Noi suntem trimişi ai Domnului tău. Lasă-i să plece cu noi pe fiii lui Israel, nu-i mai chinui. Noi venim la tine cu un semn de la Domnul tău. Pace celui ce urmează călăuzirea!

(48) El ne-a dezvăluit că va cădea osândă asupra celor care hulesc şi întorc spatele.”

(49) Faraon spuse: “Cine este Domnul vostru, Moise?”

(50) El spuse: “Domnul nostru este Cel ce a dat fiecărui lucru făptura sa şi apoi l-a călăuzit.”

(51) Faraon spuse: “Care a fost soarta leaturilor dintâi?”

(52) Moise spuse: “Ştiinţa despre ele este la Domnul meu, într-o Carte. Domnul meu nu se rătăceşte şi nu uită.”

(53) El este Cel ce v-a făcut vouă pământul leagăn şi v-a tăiat vouă pe el drumuri. El a trimis din ceruri apă cu care facem să răsară ierburi de tot soiul.

(54) Mâncaţi şi paşteţi dobitoacele! Întru aceasta sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte.

(55) Din pământ v-am creat şi în el vă întoarcem, şi din el vă vom mai scoate odată.

(56) Noi i-am arătat toate semnele Noastre, însă el a hulit şi le-a respins.”

(57) El spuse: “O, Moise! Ai venit la noi să ne alungi de pe pământul nostru cu vraja ta?

(58) Noi o să-ţi venim cu o vrajă pe măsură. Hotărăşte între noi şi între tine o întâlnire ce nu o vom încălca nici noi şi nici tu — loc deopotrivă tuturor.”

(59) Moise spuse: “Întâlnirea voastră este hotărâtă pentru ziua de sărbătoare când oamenii se vor strânge dis-de-dimineaţă.”

(60) Faraon plecă şi-şi strânse vicleşugul, apoi veni.

(61) Moise le spuse: “Vai vouă! Nu născociţi minciuni asupra lui Dumnezeu, căci vă va stârpi cu o osândă. Cel care născoceşte este pierdut!”

(62) Ei discutară despre treaba lor împreună, şi ţinură sfat în taină.

(63) Ei spuseră: “Aceşti doi vrăjitori vor să vă izgonească de pe pământul vostru cu vraja lor şi să vă nimicească obiceiul vostru cel desăvârşit.

(64) Strângeţi-vă vicleşugul, apoi veniţi în rânduri! Cel care va ieşi astăzi deasupra, va fi câştigător.”

(65) Ei spuseră: “O, Moise, arunci tu ori noi suntem cei dintâi care aruncă?”

(66) El spuse: “Nu! Aruncaţi voi!” I se păru atunci sub vraja lor că funiile şi toiegele lor aleargă.

(67) Şi lui Moise i se făcu frică în sufletul lui.

(68) Noi îi spuserăm: “Nu-ţi fie frică! Tu vei fi deasupra!

(69) Aruncă ce este în dreapta ta şi va înghiţi ceea ce ei au făcut, căci ceea ce au făcut este numai un vicleşug de vrăjitor. Ori de unde ar veni, vrăjitorul nu câştigă.”

(70) Vrăjitorii s-au prosternat şi au spus: “Credem în Domnul lui Aaron şi al lui Moise.”

(71) Faraon spuse: “Voi aţi crezut în El înainte ca eu să vă dau îngăduinţa, căci El este mai marele vostru care v-a învăţat vrăjitoria. Voi pune să vi se taie mâinile şi picioarele în curmeziş, apoi veţi fi răstigniţi pe trunchiuri de curmali. Veţi şti atunci care dintre noi este mai aprig şi mai necurmat în osândă.”

(72) Ei spuseră: “Noi nu te putem pune înaintea dovezilor vădite pe care ni le-a adus şi nici înaintea Celui ce ne-a creat. Hotărăşte ceea ce ai de hotărât, căci tu hotărăşti numai în Viaţa de Acum.

(73) Noi credem în Domnul nostru ca El să ne ierte nouă greşelile noastre şi vrăjile la care tu ne-ai silit.” Dumnezeu este Bun şi Veşnic!

(74) Cel care vine la Domnul său ca un nelegiuit va avea parte de Gheena în care nici nu va muri, şi nici nu va trăi.

(75) Cei care vin la El, ca nişte credincioşi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea cele mai înalte trepte:

(76) Grădinile Edenului pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este răsplata celui ce se curăţă.

(77) Noi i-am dezvăluit lui Moise: “Pleacă la noapte cu robii Mei. Despică-le drum prin mare, un drum zvântat. Să nu-ţi fie frică de urmăritori! Să nu te temi!”

(78) Faraon îi urmări cu oştile sale, însă îi învălui ceea ce-i învălui din mare,

(79) căci Faraon şi-a rătăcit poporul şi nu l-a călăuzit.

(80) O, fii ai lui Israel! Noi v-am mântuit de vrăjmaşul vostru şi v-am dat întâlnire pe Coasta dreaptă a Muntelui. Am pogorât apoi asupra voastră mana şi prepeliţele:

(81) “Mâncaţi din bunătăţile cu care v-am înzestrat şi nu vă ticăloşiţi, căci altfel mânia Mea se va abate asupra voastră. Cel asupra căruia se abate mânia mea se va prăbuşi în prăpastie.

(82) Eu sunt Mult-iertătorul celui ce se căieşte, celui ce crede, celui ce săvârşeşte fapte bune şi este bine călăuzit.”

(83) “O, Moise! De ce te-a grăbit să te îndepărtezi de poporul tău?”

(84) El spuse: “Ei sunt pe urmele mele. Domnul meu! Eu m-am grăbit către Tine spre a-Ţi fi pe plac.”

(85) Dumnezeu spuse: “În urma ta am pus poporul tău la încercare, iar Samiri l-a rătăcit.”

(86) Moise se întoarse la poporul său, mânios şi mâhnit. El spuse: “O, popor al meu! Domnul vostru nu v-a făcut o frumoasă făgăduială? Legământul vi s-a părut prea lung? Ori aţi dori să se abată asupra voastră mânia Domnului vostru, căci v-aţi încălcat făgăduiala faţă de mine?”

(87) Ei spuseră: “Noi nu am încălcat făgăduiala făcută Ţie cu de la noi putere, ci am fost încărcaţi cu poveri de podoabe ale poporului. Noi le-am aruncat şi aşa s-a lepădat de ele şi Samiri.”

(88) El le-a scos apoi un viţel ca un chip care mugea. Ei spuseră atunci: “Acesta este dumnezeul vostru şi dumnezeul lui Moise care a uitat!”

(89) Ei nu vedeau că nu le răspundea şi nici nu-i păgubea şi nici nu le folosea?

(90) Aaron le spusese mai înainte: “O, popor al meu! Aţi fost puşi la încercare prin el. Domnul vostru este Milostivul. Urmaţi-mă şi daţi ascultare poruncii mele.”

(91) Ei spuseră: “Nu vom înceta să ne închinăm lui până când nu se va întoarce Moise la noi.”

(92) Moise spuse: “O, Aaron! Ce te-a împiedicat când i-ai văzut rătăcindu-se

(93) să mă fi urmat? Tu mi-ai nesocotit porunca.

(94) El spuse: “O, fiu al mamei mele! Nu mă apuca nici de barbă şi nici de cap. M-am temut că îmi vei spune: “Tu i-ai dezbinat pe fiii lui Israel şi nu ai luat în seamă cuvântul meu.”

(95) Moise spuse: “Ce ai de spus, Samiri?”

(96) Acesta spuse: “Eu am văzut ceea ce ei nu au văzut. Am luat o mână de ţărână de pe urma trimisului şi am aruncat-o. Aşa mi-a dat ghes sufletul meu.”

(97) Moise spuse: “Pleacă! Şi în viaţă îţi este dat să spui: ‘Nu mă atingeţi! Şi vei avea o întâlnire pe care nu o vei încălca. Uită-te la dumnezeul tău căruia i te-ai închinat, noi îl vom arde şi-i vom împrăştia rămăşiţele în mare!’ ”

(98) Dumnezeul vostru este Dumnezeu, Unul. Nu este dumnezeu afară de El! El cuprinde fiece lucru întru ştiinţă.

(99) Noi îţi povestim din istoriile ce s-au petrecut înainte şi Noi îţi aducem o amintire de la Noi.

(100) Cei care se întorc vor căra o povară grea în Ziua Învierii,

(101) pe care o vor purta de-a pururi. Urâtă povară pentru Ziua Învierii,

(102) pentru Ziua când se va sufla în trâmbiţă! În Ziua aceea îi vom aduna pe nelegiuiţii cum sunt cei cu ochii albăstriţi,

(103) iar ei îşi vor şopti unii altor: “N-aţi stat decât zece zile!”

(104) Noi ştim prea bine ce vor spune, iar unul dintre ei cu o purtare pilduitoare va spune: “Voi n-aţi stat decât o zi!”

(105) Ei se vor întreba despre munţi. Spune: “Domnul meu îi va face fărâme

(106) şi va lăsa în urma lor un şes neted

(107) în care nu vei vedea nici văluriri şi nici adâncituri.”

(108) În Ziua aceea, ei îl vor urma pe cel care îi va chema. Glasurile se vor potoli înaintea Milostivului şi nu vei auzi decât un murmur uşor.

(109) În Ziua aceea, mijlocirea nu-i va sluji decât celui căruia Milostivul îi îngăduie şi a cărui spusă îi face plăcere.

(110) El ştie ceea ce se afla înaintea şi înapoia lor, însă ei nu-L pot cuprinde pe El întru ştiinţă.

(111) Feţele se vor smeri înaintea Celui viu, a Celui ce este. Cel care poartă o nedreptate va fi pierdut,

(112) însă cel care a săvârşit fapte bune, credincios fiind, nu are a se teme nici de nedreptate, nici de mistuire.

(113) Noi am pogorât astfel un Coran arab în care am pus şi ameninţări. Poate se vor teme ori poate le va fi împrospătată amintirea!

(114) Înălţare lui Dumnezeu, Regele, Adevărul! Nu te pripi cu Coranul înainte ca dezvăluirea lui să se împlinească. Spune: “Domnul meu! Înmulţeşte-mi ştiinţa!”

(115) Odinioară am încheiat un legământ cu Adam, însă el l-a uitat şi nu am aflat la el nici o tărie.

(116) Când le-am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam”, ei se prosternară în afară de Iblis care a refuzat.

(117) Noi am spus: “O, Adam! Acesta îţi este vrăjmaş ţie şi soţiei tale. Să nu vă izgonească din Grădină, căci veţi fi năpăstuiţi.

(118) Aici nu-ţi va fi foame şi nu vei fi nici gol.

(119) Nu-ţi va fi sete şi nu vei suferi de arşiţă.”

(120) Diavolul îl ispiti spunând: “O, Adame! Îţi voi arăta Copacul nemuririi şi-al unei împărăţii nepieritoare!”

(121) Amândoi mâncară şi-şi văzură goliciunea şi atunci se apucară să înşire pe ei frunze din grădină. Adam L-a nesocotit pe Domnul său, şi astfel se rătăci.

(122) Domnul său l-a ales, apoi se întoarse la el şi-l călăuzi.

(123) El spuse: “Coborâţi amândoi din grădină, şi vrăjmaşi unul altuia să fiţi! De la Mine vă va veni o călăuzire, şi cine va urma călăuzirea Mea nu se va rătăci şi nu va fi năpăstuit.

(124) Cine se va împotrivi însă amintirii Mele va avea un trai mohorât, apoi orb îl vom înfăţişa în Ziua Învierii.”

(125) El va spune: “Domnul meu! De ce m-ai înfăţişat aici orb, căci înainte vedeam limpede?”

(126) Dumnezeu va spune: “Precum tu ai uitat semnele Noastre după ce au ajuns la tine, tot aşa vei fi dat şi tu uitării astăzi.”

(127) Aşa îl răsplătim pe cel necumpătat ce tăgăduieşte semnele Domnului său. Osânda de Apoi este mult mai de temut şi va dura o veşnicie.

(128) Ei nu-şi dau seama câte leaturi am nimicit înaintea lor, prin ale căror locuinţe ei umblă acum! Întru aceasta sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte.

(129) Dacă un Cuvânt de la Domnul tău, nu va veni înainte de această Zi, osânda va fi fără tăgadă la soroc.

(130) Rabdă ceea ce spun. Preamăreşte-L pe Domnul tău cu laude înainte de răsăritul soarelui şi înainte de asfinţitul lui, şi la vreme de noapte, preamăreşte-L şi la capetele zilei. Poate Îi vei fi pe plac!

(131) Nu-ţi lungi privirile asupra bucuriilor trecătoare pe care Noi le dăruim unora dintre ei, căci ele sunt numai o floare a Vieţii de Acum, făcută să-i punem la încercare. Zestrea de la Domnul tău este mai bună şi durează o vecie.

(132) Porunceşte alor tăi să se roage şi stăruie tu însuţi în rugăciune. Noi nu-ţi cerem zestre, ba Noi te înzestrăm pe tine. Sfârşitul (fericit) va fi al celor temători.

(133) Ei au spus: “Dacă ne-ar aduce măcar un semn de la Domnul său!” Dovada de netăgăduit din întâile Scripturi nu a ajuns şi la ei?

(134) Dacă i-am fi nimicit cu o osândă înaintea lui, ar fi spus: “Domnul nostru! Dacă ne-ai fi trimis un trimis, am fi urmat semnele Tale înainte de a fi umiliţi şi batjocoriţi.”

(135) Spune: “Fiecare aşteaptă. Aşteptaţi, aşadar! Curând veţi şti cine sunt cei de pe Calea cea Netedă şi cine este bine călăuzit.”