An-Naml

Makkan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Ta. Sin. Acestea sunt versetele Coranului, ale unei Cărţi desluşite,

(2) călăuzire şi vestire pentru credincioşii

(3) ce îşi săvârşesc rugăciunea, ce dau milostenie şi cred cu tărie în Viaţa de Apoi.

(4) Celor care nu cred în Viaţa de Apoi, Noi le-am împodobit faptele în ochii lor, iar ei merg orbeşte.

(5) Aceştia vor avea osânda cea mai rea şi vor fi pierduţi în Viaţa de Apoi.

(6) Tu primeşti Coranul de la un Înţelept, un Ştiutor.

(7) Moise spuse alor săi: “Zăresc un foc. Vă voi aduce o veste de la el ori vă voi aduce un tăciune aprins. Poate vă veţi încălzi!

(8) Când ajunse acolo, fu strigat: “Binecuvântat fie Cel ce este în foc şi împrejurul lui! Mărire lui Dumnezeu, Stăpânul lumilor!

(9) O, Moise! Eu sunt Dumnezeu, Puternicul, Înţeleptul.

(10) Aruncă-ţi toiagul!” Când Moise îl văzu scuturându-se precum ginni, o rupse la fugă fără să se mai întoarcă. “O, Moise! Nu-ţi fie teamă! Trimişii nu se tem de Mine,

(11) în afară de cei nedrepţi. Eu sunt Iertătorul, Milostivul pentru cei care au întors răului binele.

(12) Bagă-ţi mâna în deschizătura mantiei şi va ieşi albă, fără nici un beteşug. Acesta este unul dintre cele nouă semne pentru Faraon şi poporul său. Ei sunt stricaţi.”

(13) Când semnele Noastre vin la ei să-i facă să vadă, ei spun: “Aceasta este o vrajă!”

(14) Ei s-au lepădat de ele pe nedrept şi cu trufie, chiar dacă în străfundul lor credeau cu tărie. Vezi cum a fost sfârşitul celor care-au semănat stricăciunea!

(15) Noi le-am dăruit ştiinţa lui David şi lui Solomon. Ei spuneau: “Laudă lui Dumnezeu care ne-a dat întâietate asupra multora din robii Săi credincioşi!”

(16) Solomon l-a moştenit pe David şi spuse: “O, voi oameni! Am fost învăţaţi limba zburătoarelor. Am fost copleşiţi cu bunuri de tot soiul. Cu adevărat aceasta este din harul de netăgăduit.”

(17) Şi i se adunară oştirile lui Solomon din ginni, oameni şi zburătoare şi se orânduiră.

(18) Când ajunseră în Valea Furnicilor, o furnică spuse: “O, voi furnici! Intraţi în lăcaşurile voastre ca să nu vă strivească Solomon şi oştirile sale fără să-şi dea seama.”

(19) Solomon zâmbi cu voioşie la spusa ei şi spuse la rândul său: “Domnul meu! Îngăduie-mi să-Ţi mulţumesc pentru harul ce l-ai pogorât asupra mea şi asupra părinţilor mei şi să săvârşesc binele ce Ţie Ţi-ar aduce mulţumire. În milostivenia Ta, lasă-mă să intru între robii Tăi cei drepţi.”

(20) Solomon cercetă zburătoarele, apoi spuse: “De ce oare n-am văzut pupăza? Oare este din cei care lipsesc?

(21) O voi osândi la aprigă osândă, o voi înjunghia, de nu-mi va veni cu o împuternicire desluşită.”

(22) După un timp veni lângă el şi spuse: “Eu ştiu ceea ce tu nu ştii! Îţi aduc o veste sigură de la Saba.

(23) Am aflat acolo o femeie ce domneşte peste ei. A fost dăruită cu toate bunurile şi are un tron măreţ.

(24) Eu am aflat-o pe ea şi poporul ei prosternându-se înaintea soarelui şi nu înaintea lui Dumnezeu. Diavolul le-a împodobit faptele şi i-a îndepărtat de la Calea cea Dreaptă şi ei nu sunt drept călăuziţi!”

(25) De ce nu se prosternează înaintea lui Dumnezeu, Cel ce scoate la iveală cele ascunse din ceruri şi de pe pământ, Cel ce ştie ceea ce tăinuiţi şi ceea ce dezvăluiţi?

(26) Dumnezeu!... Nu este dumnezeu afară de El! El este Domnul Tronului cel Mare!”

(27) Solomon spuse: “Vom vedea dacă ai spus adevărul ori ai minţit.

(28) Pleacă cu această carte a mea, aruncă-le-o, apoi ţine-te la o parte şi aşteaptă răspunsul lor.”

(29) Regina spuse: “O, voi, căpetenii ale poporului! O carte cinstită mi-a fost aruncată;

(30) ea vine de la Solomon, iat-o: “În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv!

(31) Nu vă semeţiţi în faţa mea, ci către mine veniţi supuşi.”

(32) Ea mai spuse: “O, voi căpetenii ale poporului! Sfătuiţi-mă în această treabă, eu nu voi hotărî nimic fără ca voi să nu fiţi martori.”

(33) Ei au spus: “Noi avem putere şi mare vitejie, însă porunca este la tine, aşa că vezi ce vei porunci!”

(34) Ea spuse: “Când regii intră într-o cetate, o strică şi pe cei mai puternici locuitori ai ei îi umilesc. Aşa fac ei.

(35) Pe când eu, le voi trimite un dar şi voi aştepta ce-mi vor aduce înapoi solii.”

(36) Când solul veni la Solomon, acesta îi spuse: “Vreţi să mă ajutaţi cu averile voastre? Ceea ce Dumnezeu mi-a dăruit mie este mai bun decât ceea ce v-a dăruit vouă, şi totuşi voi vă bucuraţi de darul vostru!

(37) Întoarce-te la ei! Vom veni asupra lor cu oştiri cărora nu se vor putea împotrivi. Îi vom alunga din ţinutul lor, umilindu-i şi atunci ei îşi vor vedea micimea.”

(38) Solomon a mai spus: “O, căpetenii ale poporului meu! Care dintre voi îmi va aduce tronul ei, înainte ca sabeeni să vină la mine supuşi?”

(39) Un ifrit, dintre ginni spuse: “Eu ţi-l voi aduce înainte să te ridici de pe locul tău. Eu sunt puternic pentru aceasta şi sunt vrednic de încredere.”

(40) Unul ce avea o ştiinţă a Cărţii spuse: “Eu ţi-l voi aduce înainte ca privirea ta să se întoarcă la tine.” Când Solomon îl văzu stând înaintea lui, spuse: “Acesta este harul Domnului meu care vrea să mă încerce: voi mulţumi ori voi tăgădui? Cel care mulţumeşte, să ştie că Domnul meu este Bogat, Dăruitor.”

(41) Solomon a mai spus: “Pociţi-i tronul şi atunci vom vedea dacă este călăuzită ori este dintre cei care nu se lasă călăuziţi.”

(42) Când ea a venit, i se spuse: “Acesta este tronul tău?” Ea spuse: “El pare a fi. Ştiinţa ne-a fost dăruită înainte şi acum suntem supuşi!”

(43) Cei cărora se închina în locul lui Dumnezeu o rătăciseră şi ea era astfel dintr-un popor de tăgăduitori.

(44) I se spuse: “Intră în palat!” Când îl văzu, crezu tulburată că este o mare de apă încât îşi dezveli coapsele. Solomon îi spuse: “Este un palat pavat cu cristal!” Ea spuse: “Domnul meu! Eu m-am nedreptăţit pe mine însămi. Împreună cu Solomon mă supun lui Dumnezeu, Domnul lumilor!”

(45) Noi l-am trimis la tamudiţi pe Salih, fratele lor: “Închinaţi-vă lui Dumnezeu!” Ei prinseră însă a se certa între ei şi a se împărţi în două tabere.

(46) Salih le spuse: “O, popor al meu! De ce vă grăbiţi să faceţi răul înaintea binelui? Dacă aţi cere iertare lui Dumnezeu, poate aţi fi miluiţi!”

(47) Ei au spus: “Noi avem o presimţire rea cu tine şi cu cei care sunt ca tine.” El le spuse: “Soarta voastră este în mâinile lui Dumnezeu, iar acum sunteţi puşi la încercare.”

(48) În cetate erau nouă inşi care semănau stricăciune pe pământ şi care nu făceau nimic drept.

(49) Ei au spus: “Juraţi-vă pe Dumnezeu că vom năvăli noaptea peste el şi ai săi, apoi vom spune celui ce va voi să-l răzbune: “Noi nu am fost martori la nimicirea alor săi. Noi spunem adevărul!”

(50) Ei au viclenit, însă şi Noi am viclenit fără ca ei să-şi dea seama.

(51) Vezi care a fost sfârşitul vicleşugului lor! Noi i-am nimicit pe ei şi pe poporul lor în întregime.

(52) Întru aceasta este un semn pentru poporul ce ştie.

(53) Noi i-am mântuit pe cei care credeau şi se temeau.

(54) Amintiţi-vă de Lot. El spuse poporului său: “Voi vă dedaţi desfrâului, atunci când vedeţi desluşit?

(55) Voi vă apropiaţi cu poftă de bărbaţi în loc de femei? Sunteţi un popor neştiutor.”

(56) Răspunsul poporului său a fost: “Alungaţi-i din cetatea voastră pe ai lui Lot, căci sunt oameni ce se cred neprihăniţi.”

(57) Noi l-am mântuit pe el şi pe ai săi în afară de femeia lui, căci am sortit-o să fie între cei rămaşi în urmă.

(58) Noi am trimis asupra lor o ploaie. Ce ploaie rea pentru cei cărora li s-a predicat!

(59) Spune: “Laudă lui Dumnezeu! Pace robilor Săi pe care El i-a ales!” Cine este mai bun: Dumnezeu ori cei pe care ei I-i alătură?

(60) El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi v-a trimis vouă din cer apă cu care facem să răsară grădini pline de frumuseţi şi ale căror copaci nu v-ar fi stat în putinţă să-i faceţi să răsară. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu?” Ei sunt însă un popor care Îi face Lui semeni.

(61) El este Cel ce a făcut pământul temei, Cel ce a făcut râurile pe el, Cel ce a pus munţii pe el şi o stavilă între cele două mări. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Cei mai mulţi însă nu ştiu!

(62) El este Cel ce răspunde oropsitului care Îl cheamă, Cel ce îndepărtează răul, Cel ce v-a făcut urmaşi pe pământ. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Puţini sunt cei care chibzuiesc!

(63) El este Cel ce vă călăuzeşte prin întunecimile uscatului şi ale mării. El este Cel ce trimite vânturile ca o veste înainte mergătoare milostiveniei Sale? Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Înălţare lui Dumnezeu peste cei care Îi sunt alăturaţi!

(64) El este Cel ce dă la iveală făptura şi apoi o duce înapoi. El este Cel ce vă înzestrează din cer şi de pe pământ. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Spune: “Aduceţi dovada voastră, dacă spuneţi adevărul!”

(65) Spune: “Nimeni din ceruri şi de pe pământ nu cunoaşte Taina în afară de Dumnezeu. Ei nu presimt când vor fi înviaţi!

(66) Mai mult chiar! Ei nu ştiu nimic din Viaţa de Apoi de care se îndoiesc şi faţă de ea sunt orbi.

(67) Cei care tăgăduiesc spun: “Când vom fi ţărână ca şi taţii noştri, vom mai fi oare scoşi?

(68) Ni s-a făgăduit aşa precum li s-a făgăduit şi taţilor noştri odinioară. Acestea nu sunt decât poveşti ale celor dintâi!”

(69) Spune: “Străbateţi pământul şi vedeţi care a fost sfârşitul nelegiuiţilor!”

(70) Nu te mâhni pentru ei! Nu te îngrijora de vicleşugurile lor!

(71) Ei spun: “Pe când va fi această făgăduială, dacă spuneţi adevărul?”

(72) Spune: “Poate ca cea căreia îi doriţi venirea degrabă este chiar în spatele vostru, în parte.”

(73) Domnul tău este Stăpânul harului asupra oamenilor, însă cei mai mulţi nu Îi mulţumesc.

(74) Domnul tău cunoaşte ceea ce ascund inimile lor şi ceea ce destăinuiesc.

(75) Nimic nu este tăinuit în ceruri şi pe pământ care să nu fie scris într-o Carte desluşită.

(76) Acest Coran povesteşte fiilor lui Israel multe din cele asupra cărora ei se învrăjbeau,

(77) iar pentru credincioşi el este călăuzire şi milostivenie.

(78) Domnul tău va hotărî între ei prin judecata Sa. El este Puternicul, Ştiutorul.

(79) Încredinţează-te lui Dumnezeu, căci atunci vei fi în limpedele Adevăr.

(80) Tu nu îi vei putea face pe morţi să audă, precum nici pe cei surzi să audă Chemarea atunci când întorc spatele.

(81) Tu nu îi vei putea călăuzi pe orbi în rătăcirea lor. Tu nu-i vei face să audă decât pe cei care cred în semnele Noastre şi care se supun lui Dumnezeu.

(82) Când Cuvântul va cădea asupra lor, le vom scoate din pământ o fiară care va spune oamenilor că nu cred cu tărie în semnele Noastre.”

(83) În Ziua aceea vom aduna din fiece seminţie o grămadă din cei care au socotit semnele Noastre minciuni, şi îi vor rândui.

(84) Când vor veni, Dumnezeu le va spune: “Nu aţi socotit semnele Mele minciuni fără să le fi cuprins cu ştiinţa? Ce aţi făcut, aşadar?”

(85) Cuvântul va cădea asupra lor, căci au fost nedrepţi, iar ei nu vor putea vorbi.

(86) Ei nu văd că le-am făcut noaptea să se odihnească şi ziua să vadă desluşit? Întru aceasta sunt semne pentru un popor care crede.

(87) În Ziua când se va sufla în trâmbiţă, cei care sunt în ceruri şi pe pământ vor fi îngroziţi în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i izbăvească. Toţi vor veni către El smerindu-se.

(88) Vei vedea munţii pe care i-ai socotit înţepeniţi trecând ca norii. Acesta este zidirea lui Dumnezeu, Cel ce face totul desăvârşit. El este Cunoscător a ceea ce faceţi.

(89) Cei care vor veni în Ziua aceasta cu un bine, vor avea şi mai bine şi vor fi feriţi de orice groază.

(90) Cei care vor veni cu un rău, vor fi aruncaţi cu faţa în foc: “Sunteţi oare răsplătiţi pentru altceva decât pentru ceea ce aţi făcut?”

(91) “Mie mi s-a poruncit doar să mă închin Domnului acestei cetăţi pe care o sfinţit-o. Al Lui este totul! Mie mi s-a poruncit să fiu printre cei supuşi

(92) şi să recit Coranul.” Cel ce este bine călăuzit, este călăuzit pentru sufletul său. Spune celui rătăcit: “Eu sunt numai dintre predicatori!”

(93) Spune: “Laudă lui Dumnezeu! El vă va arăta curând semnele Sale şi voi le veţi cunoaşte.” Domnul tău nu este nepăsător la ceea ce faceţi.