Spune: “Care este o mai mare mărturie?” Spune: “Dumnezeu este Martor între mine şi voi. Acest Coran mi-a fost dezvăluit ca eu vă previn pe voi şi pe cei la care va ajunge. Cum de mărturisiţi că alături de Dumnezeu sunt şi alţi dumnezei? Spune: “Nu mărturisesc!” Spune: “Este doar Dumnezeu Unul şi mă lepăd de ceea ce Îi alăturaţi!” (19) Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc (pe profet) precum îşi cunosc copiii. Cei care se pierd pe ei înşişi sunt cei care nu cred. (20) Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu şi socoate semnele Sale minciuni? Cei nedrepţi nu vor avea fericire. (21) Noi îi vom strânge pe toţi într-o zi, apoi le vom spune închinătorilor la idoli: “Unde sunt idolii voştri, ce pretindeţi că sunt lângă Dumnezeu? (22) Dezvinovăţirea lor va fi doar să spună: “Pe Dumnezeu, Domnul nostru! Noi nu am fost închinători la idoli! (23) Iată-i cum mint spre răul lor, căci născocirile lor s-au rătăcit departe de ei! (24) Unii dintre ei ascultă, însă Noi am pus un văl gros peste inimile lor şi surzenie în urechile lor, încât ei nu înţeleg nimic. Şi de-ar vedea toate semnele, tot nu ar crede. Cei care tăgăduiesc spun chiar şi atunci când vin să vorbească cu tine: “Acestea sunt doar poveşti ale celor dintâi.” (25) Ei spun aceasta şi se îndepărtează, însă nu se pierd decât pe ei inşişi fără să-şi dea seama. (26) O, de i-ai vedea!... Ei vor spune când vor fi ţinuţi înaintea Focului: “Vai! Dacă am fi duşi înapoi, nu am mai socoti minciuni semnele Domnului nostru şi am fi dintre credincioşi!” (27)