Ei aflară, deschizând sacii, marfa care le fusese dată înapoi. Ei spuseră: “O, tată al nostru! Ce-am putea dori mai mult? Iată mărfurile ne-au fost date înapoi. Vom face rost de provizii familiei noastre, şi-l vom păzi pe fratele nostru. Şi vom împovăra mai mult o cămilă, însă aceasta este o povară uşoară!” (64) El spuse: “Nu-l voi trimite cu voi până ce nu vă veţi lega în faţa lui Dumnezeu că mi-l veţi aduce înapoi, numai să nu fiţi loviţi de vreo nenorocire.” Tatăl lor le spuse după ce ei făcuseră acest legământ: “Dumnezeu este Chezaş al spuselor noastre.” (65) El mai spuse apoi: “Fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi felurite. Eu nu vă sunt de nici un folos în faţa lui Dumnezeu. A lui Dumnezeu este judecata. Lui mă încredinţez, căci Lui se încredinţează cei care se încredinţează!” (66) Atunci când intrară, aşa cum le poruncise tatăl lor, nu le-ar fi fost de folos cu nimic la Dumnezeu, dacă acest lucru n-ar fi fost hotărât, în sufletul lui Iacob, de către Dumnezeu. Iacob stăpânea ştiinţa pe care Noi i-o dădusem, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu. (67) Când intrară la Iosif, acesta îl luă pe fratele său de o parte şi-i spuse: “Eu sunt fratele tău. Nu te mâhni de ceea ce mi-au făcut!” (68) După ce le-a dat merindele, el puse cupa sa în sacul fratelui său, apoi cineva le strigă tare: “Voi, din caravană, sunteţi nişte hoţi!” (69)