Abraham spunea: “Domnul meu! Fă această ţară tihnită. Fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei de a ne închina la idoli, (34) Domnul meu, căci ei au rătăcit mulţime de oameni! Oricine mă urmează este de-al meu, şi celui ce nu-mi dă ascultare, Tu eşti Iertător, Milostiv. (35) Domnul nostru! Eu am sălăşluit o parte din seminţia mea într-o vale seacă, aproape de Sfânta Ta Casă, o, Domnul nostru, ca ei să-şi săvârşească rugăciunea. Fă inimile unora dintre oameni să se aplece către ei! Înzestrează-i cu roade! Poate vor mulţimi! (36) Domnul nostru! Tu ştii prea-bine ceea ce tăinuim şi ceea ce destăinuim. Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu pe pământ şi în cer. (37) Laudă lui Dumnezeu care la bătrâneţe mi i-a dăruit pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este Cel ce aude ruga. (38) Domnul meu! Fă-mă să-mi săvârşesc rugăciunea, pe mine şi pe cei din seminţia mea. Primeşte ruga mea, o, Domnul nostru! (39) Domnul nostru! Iartă-mi mie, şi părinţilor mei şi credincioşilor, în Ziua când se va face Socoteala!” (40) Să nu socoţi că Dumnezeu este nepăsător la ceea ce fac nedrepţii. El îi păsuieşte până în Ziua când ochii li se vor holba (41) şi vor veni rugători, cu capetele ţepene — privirile nu se vor întoarce asupra lor înşişi — şi cu inimile goale. (42)