El este Cel ce v-a dat viaţa, El este Cel ce vă va da moartea, şi apoi El vă va învia. Omul este tare nerecunoscător! (65) Noi am făcut o pravilă fiecărei adunări. Aşadar, ei s-o urmeze şi să nu se certe cu tine asupra acestui lucru! Cheamă-L pe Domnul tău! Tu eşti pe o Cale Dreaptă. (66) Dacă ei se ceartă cu tine, spune-le: “Dumnezeu ştie prea bine ceea ce făptuiţi. (67) Dumnezeu vă va judeca în Ziua Invierii pentru ceea ce vă învrăjbeaţi.” (68) Tu ştii că Dumnezeu cunoaşte ceea ce este în cer şi pe pământ? Totul stă scris într-o Carte. Aceasta îi este lesne lui Dumnezeu. (69) Ei se închină altora în locul lui Dumnezeu, fără ca El să le fi pogorât lor vreo împuternicire întru aceasta, şi de care ei nu au nici o ştiinţă. Nedrepţii nu vor avea ajutor. (70) Când versetele Noastre sunt recitate, ca dovezi vădite, vei vedea dezgustul pe chipurile celor care tăgăduiesc. Mai că s-ar năpusti asupra celor care le recită versetele Noastre. Spune: “Să vă vestesc ceva mai rău decât aceasta? Focul făgăduit tăgăduitorilor? Ce rău sfârşit! (71) O, voi oameni! O pildă vă este dată! Ascultaţi-o: Cei pe care-i chemaţi în locul lui Dumnezeu nu vor crea niciodată nici măcar o muscă chiar de se unesc cu toţii... şi dacă musca le fură vreun lucru, ei nu vor putea să şi-l ia înapoi! Cât de slab este cel care cere şi cel de la care se cere!” (72)