Noi l-am mântuit pe el şi pe ai săi în afară de femeia lui, căci am sortit-o să fie între cei rămaşi în urmă. (56) Noi am trimis asupra lor o ploaie. Ce ploaie rea pentru cei cărora li s-a predicat! (57) Spune: “Laudă lui Dumnezeu! Pace robilor Săi pe care El i-a ales!” Cine este mai bun: Dumnezeu ori cei pe care ei I-i alătură? (58) El este Cel ce a creat cerurile şi pământul şi v-a trimis vouă din cer apă cu care facem să răsară grădini pline de frumuseţi şi ale căror copaci nu v-ar fi stat în putinţă să-i faceţi să răsară. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu?” Ei sunt însă un popor care Îi face Lui semeni. (59) El este Cel ce a făcut pământul temei, Cel ce a făcut râurile pe el, Cel ce a pus munţii pe el şi o stavilă între cele două mări. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Cei mai mulţi însă nu ştiu! (60) El este Cel ce răspunde oropsitului care Îl cheamă, Cel ce îndepărtează răul, Cel ce v-a făcut urmaşi pe pământ. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Puţini sunt cei care chibzuiesc! (61) El este Cel ce vă călăuzeşte prin întunecimile uscatului şi ale mării. El este Cel ce trimite vânturile ca o veste înainte mergătoare milostiveniei Sale? Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Înălţare lui Dumnezeu peste cei care Îi sunt alăturaţi! (62) El este Cel ce dă la iveală făptura şi apoi o duce înapoi. El este Cel ce vă înzestrează din cer şi de pe pământ. Ori este alt dumnezeu alături de Dumnezeu? Spune: “Aduceţi dovada voastră, dacă spuneţi adevărul!” (63)