Ei cunosc poleiala Vieţii de Acum şi nu le pasă de Viaţa de Apoi. (6) Nu chibzuiesc oare la ei înşişi? Dumnezeu nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce se află între ele decât întru Adevăr şi cu un anumit soroc. Mulţi sunt cei care nu cred în întâlnirea cu Domnul lor. (7) Nu au străbătut pământul şi nu au văzut cum a fost sfârşitul celor dinaintea lor care erau mai tari ca putere decât ei? Ei au brăzdat pământul şi l-au desţelenit mai mult decât l-au desţelenit ei. Trimişii lor au venit la ei cu dovezi vădite. Nu Dumnezeu a fost Cel ce i-a nedreptăţit, ci ei înşişi s-au nedreptăţit. (8) Sfârşitul celor care-au făcut rău a fost rău, căci ei au socotit semnele lui Dumnezeu minciuni şi le-au luat în derâdere. (9) Dumnezeu dă la iveală făptura, apoi o duce înapoi. Către El veţi fi întorşi. (10) În Ziua în care va veni Ceasul, cei vinovaţi vor fi deznădăjduiţi. (11) Ei nu vor afla mijlocitori printre cei pe care I-i alătură lui Dumnezeu şi îi vor tăgădui pe cei alăturaţi. (12) În Ziua când va veni Ceasul, în Ziua aceea ei se vor despărţi unii de alţii. (13) Cei care cred şi săvârşesc fapte bune se vor bucura într-o grădină în floare, (14) pe când tăgăduitorii, cei care socot semnele Noastre minciuni şi Întâlnirea din Viaţa de Apoi, vor fi daţi osândei. (15)