Ei au întors însă spatele, iar Noi am trimis asupra lor viitura de la Arim şi le-am preschimbat cele două grădini în grădini cu poame amare, cu tamariscă şi câţiva copaci de lotus. (15) Astfel i-am răsplătit pentru tăgada lor. Oare nu astfel îl răsplătim pe necredincios? (16) Între sabeeni şi celelalte cetăţi pe care le-am binecuvântat am făcut alte cetăţi cât vezi cu ochii, şi am cumpănit umbletul prin ele: “Umblaţi prin ele, noapte şi zi, în tihnă.” (17) Ei au spus: “Domnul nostru! Fă călătoriile noastre mai îndepărtate! Ei s-au nedreptăţit pe ei înşişi. I-am lăsat doar în poveşti, după ce i-am făcut fărâme. Întru aceasta sunt semne pentru cel răbdător şi mulţumitor. (18) Iblis le-a turnat ca adevărată închipuirea sa, iar ei l-au urmat, în afara unora dintre credincioşi. (19) El nu are împuternicire asupra lor decât ca Noi să-l cunoaştem pe cel care crede în Viaţa de Apoi şi pe cel care se îndoieşte. Domnul tău asupra tuturor este Păzitor. (20) Spune: “Chemaţi-i pe cei pe care îi luaţi drept dumnezei în afară de Dumnezeu! Ei nu au putere nici măcar cât un fir de praf, nici în ceruri şi nici pe pământ. Ei nu sunt, nici aici şi nici acolo, alăturaţi Creatorului. Dumnezeu nu află nici un ajutor la ei.” (21) Mijlocirea nu-i va sluji decât celui ce El îi îngăduie. Atunci când groaza le va fi alungată din inimi, vor fi întrebaţi: “Ce a spus Domnul Vostru?” Ei vor răspunde: “Adevărul! El este Înaltul, Marele!” (22)