Abraham spuse: “Domnul Meu! Arătă-mi cum dai morţilor viaţă!” Dumnezeu l-a întrebat: “Nu crezi?” El i-a spus: “Ba da, eu cred, însă vreau ca şi inima mea să-şi afle tihna.” Dumnezeu spuse: “Ia patru păsări şi taie-le în bucăţi! Pune fiecare bucată sub un alt munte, iar apoi cheamă-le! Ele vor veni la tine în mare grabă.” Să ştii că Dumnezeu este Puternic, Înţelept. (260) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu sunt asemenea unui grăunte care dă naştere la şapte spice, iar fiecare spic are o sută de grăunţe. Dumnezeu dăruieşte îndoit cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor. (261) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu şi nu se gândesc la ceea ce au dat cu părere de rău ori cu ocară, aceia îşi vor afla răsplata la Domnul lor. Ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nu vor fi mâhniţi. (262) Vorba cuviincioasă şi iertarea sunt mai bune decât milostenia urmată de ocară. Dumnezeu este Bogat, Blând. (263) Nu vă faceţi zadarnice milosteniile voastre, alăturându-le o părere de rău ori o ocară, la fel ca acela care dă din averile sale ca să-l vadă oamenii, însă care nu crede nici în Dumnezeu, nici în Ziua de Apoi. Este asemenea unei stânci acoperite cu tărână: o ploaie zdravănă o va lovi şi o va lăsa golaşă. Ei nu stăpânesc nimic din ceea ce au agonisit. Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor tăgăduitori. (264)