Unii dintre ei întortochează Cartea cu limbile lor ca să credeţi că ceea ce spun ei este din Carte, însă nu este din Carte. Ei spun că este de la Dumnezeu, însă nu este de la Dumnezeu. Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu. (78) Nu se cade unui om căruia Dumnezeu i-a dat înţelepciunea şi Profeţia să spună apoi oamenilor: “Fiţi robii mei, şi nu ai lui Dumnezeu!”, ci să spună: “Fiţi cucernici, învăţându-i Cartea pe alţii, învăţându-vă pe voi înşivă!” (79) Dumnezeu nu vă porunceşte să-i luaţi drept stăpâni pe îngeri şi pe profeţi. Cum v-ar porunci tăgada, de vreme ce Lui I v-aţi supus? (80) Eu v-am dat din Carte şi din înţelepciune. Un trimis a venit la voi întărind ceea ce aveaţi deja. Credeţi-i lui şi ajutaţi-l. Vă învoiţi să luaţi asupra voastră sarcina mea?” Ei au spus: “Ne învoim!” El spuse: “Mărturisiţi, căci şi eu voi fi cu voi dintre martori.” (81) Cei care vor întoarce spatele după aceasta, aceştia sunt cei stricaţi. (82) Oare ei caută o altă Lege decât cea a lui Dumnezeu, când Lui i se supun cei din ceruri şi de pe pământ, de voie ori de nevoie, şi la El se vor întoarce? (83)