Part 1

Al-Faatiha

Makkan

(1) În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(2) Slavă lui Dumnezeu, Domnul lumilor,

(3) Milosul, Milostivul,

(4) Stăpânul Zilei Judecăţii!

(5) Ţie ne închinăm, Ţie îţi cerem ajutorul.

(6) Călăuzeşte-ne pe Calea cea Dreaptă,

(7) calea celor binecuvântaţi de Tine, şi nu a celor care Te-au supărat, şi nici a celor rătăciţi.

Al-Baqara

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam.Mim.

(2) Aceasta este cartea cea mai presus de orice îndoială, călăuzire celor temători,

(3) celor care cred în Taină, celor care îşi săvârşesc rugăciunea, celor care dau milostenie din ceea ce le-am dăruit,

(4) celor care cred în ceea ce a fost pogorât asupra ta, în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi care cred în Viaţa de Apoi.

(5) Aceştia merg după călăuzirea Domnului lor, aceştia sunt cei fericiţi.

(6) Cei care tăgăduiesc, fie că-i previi, fie că nu-i previi, tot nu vor crede.

(7) Dumnezeu le-a pecetluit inimile şi auzul, iar peste priviri le-a pus un voal. Ei, de o osândă cumplită, vor avea parte.

(8) Unii oameni spun: “Noi credem în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi.” Totuşi ei nu sunt credincioşi.

(9) Ei caută să-l înşele pe Dumnezeu şi pe cei credincioşi, însă nu se înşeală decât pe ei înşişi, fără a-şi da seama.

(10) În inimă au boală, iar Dumnezeu le măreşte boala. Ei, de o osândă dureroasă, vor avea parte pentru ceea ce socoteau minciună.

(11) Când li se spune: “Nu semănaţi stricăciunea pe pământ!”, ei spun: “Noi suntem doar îndreptătorii!”

(12) Ba nu! Ei sunt cei care seamănă stricăciune, însă nu-şi dau seama!

(13) Când li se spune: “Credeţi cum crede tot omul”, ei spun: “Să credem precum cred neghiobii?” Oare nu sunt ei cei neghiobi, şi totuşi nu o ştiu?

(14) Când se întâlnesc cu credincioşii, spun: “Noi credem!”, însă când rămân singuri cu diavolii lor, spun: “Noi suntem cu voi, doar ne batem joc!”

(15) Dumnezeu îşi bate joc de ei, lăsându-i să meargă orbeşte în ticăloşia lor.

(16) Ei sunt cei care au cumpărat rătăcirea cu preţul călăuzirii. Negoţul lor nu este în câştig, căci ei nu sunt călăuziţi.

(17) Ei sunt asemenea celor care aprind un foc, iar când focul luminează cele dimprejurul lor, Dumnezeu le ia lumina, lăsându-i în întunecimi, iar ei nu mai văd nimic.

(18) Surzi, muţi, orbi, ei nu se vor întoarce către Dumnezeu.

(19) Ori sunt ca sub un nor de pe cer, cu întunecimi, tunete şi fulgere. Urechile şi le astupă la auzul trăsnetelor de frica morţii. Dumnezeu, de pretutindeni, îi învăluie pe tăgăduitori.

(20) Fulgerul mai că le ia vederea. Când fulgerul luminează, ei merg la lumina lui, însă când se întunecă asupra lor, se opresc. Dacă Dumnezeu ar vrea, le-ar lua auzul şi văzul. Dumnezeu este Atotputernic!

(21) Oameni! Închinaţi-vă Domnului vostru care v-a făcut pe voi şi pe cei dinaintea voastră. Poate vă veţi teme!

(22) Pământul vouă vi l-a făcut covor, iar cerul baldachin. El trimite apă din ceruri şi dă la iveală roadele pentru traiul vostru. Nu-i faceţi lui Dumnezeu semeni, de vreme ce ştiţi!

(23) Dacă vă îndoiţi de ceea ce am pogorât asupra robului Nostru, aduceţi-ne o sură care să fie deopotrivă cu aceasta! Chemaţi-vă martorii, alţii decât Dumnezeu, dacă spuneţi adevărul!

(24) Dacă nu o faceţi — şi nu o veţi face — temeţi-vă de Focul cel mare care mistuie oameni şi pietre, gata pregătit pentru cei tăgăduitori.

(25) Vesteşte-le celor care cred şi săvârşesc fapte bune că vor avea parte de grădini pe sub care curg râuri. De câte ori le va fi dăruit din ele un fruct, ei vor spune: “Iată ceea ce ni s-a dăruit şi mai înainte”, căci fructe asemenea le vor mai fi fost date. În ele vor avea soţii neprihănite şi acolo vor veşnici.

(26) Dumnezeu nu se ruşinează să dea drept pildă un ţânţar ori ceva la fel de bicisnic. Cei care cred ştiu că acesta este Adevărul de la Domnul lor, însă cei care tăgăduiesc spun: “Ce a vrut Dumnezeu cu această pildă?” El cu aceasta pe mulţi îi rătăceşte, pe mulţi îi călăuzeşte, însă nu-i rătăceşte decât pe cei stricaţi.

(27) Cei care încalcă legământul încheiat cu Dumnezeu, cei care rup legăturile pe care Dumnezeu le-a poruncit să le păzească, cei care seamănă stricăciune pe pământ, aceia sunt pierduţi!

(28) Cum de Îl tăgăduiţi pe Dumnezeu? Când morţi aţi fost, iar El viaţă v-a dat? Şi iarăşi vă va da moartea şi iarăşi vă va învia. Şi la El vă veţi întoarce.

(29) El este Cel ce v-a făcut vouă totul pe pământ, apoi s-a întors către cer şi l-a rânduit în şapte tării. El este Atoateştiutorul.

(30) Când Domnul tău spuse îngerilor: “Vreau să-mi fac un locţiitor pe pământ”, ei au răspuns: “Vrei să faci un locţiitor care să-i zădărnicească rostul şi să risipească şuvoaie de sânge, în vreme ce noi Te preamărim cu laude şi Te preasfinţim?! Atunci, El spuse: “Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi.”

(31) El l-a învăţat pe Adam toate numele făpturilor, apoi le-a înfăţişat îngerilor, spunând: “Daţi-mi de ştire numele acestora, dacă spuneţi adevărul!”

(32) Ei au spus: “Mărire Ţie! Noi nu avem ştiinţă decât de ceea ce Tu ne-ai învăţat, căci Tu eşti Ştiutorul, Înţeleptul.”

(33) El spuse: “ Adame, dă-le de ştire numele lor!” După ce Adam le-a dat de ştire numele lor, Domnul spuse: “Nu v-am spus că Eu cunosc Taina cerurilor şi a pământului, că Eu cunosc ceea ce arătaţi şi ceea ce ascundeţi?”

(34) Când Noi am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam!”, ei s-au prosternat, afară de Iblis, care a refuzat cu trufie, căci era dintre cei tăgăduitori.

(35) Noi am spus: “Adame, locuieşte tu cu soaţa ta în Grădină, mâncaţi din roadele sale după poftă, însă nu vă apropiaţi de acest pom, căci, altminterea, veţi fi dintre cei nedrepţi.”

(36) Diavolul însă i-a dus în ispită şi i-a izgonit de acolo. Noi le-am spus: “Coborâţi şi vrăjmaşi să fiţi unul altuia! Pe pământ, veţi avea adăpost şi cele de trebuinţă!”

(37) Adam a primit cuvintele Domnului său şi s-a întors către El căindu-se, căci Dumnezeu este De-căinţă-primitorul, Milostivul.

(38) Noi am spus: “Coborâţi cu toţii! Călăuzire vă va veni de la Mine.” Nici teamă şi nici mâhnire nu vor cunoaşte cei care vor urma călăuzirea Mea.

(39) Cei care tăgăduiesc şi socot minciuni semnele Noastre, ai Focului vor fi şi acolo vor veşnici.

(40) Voi, fii ai lui Israel! Amintiţi-vă de harul Meu cu care v-am copleşit! Păziţi legământul Meu, căci şi Eu păzesc legământul vostru! Temeţi-vă de Mine!

(41) Credeţi în ceea ce am pogorât, întărind ceea ce voi primiserăţi! Nu fiţi voi cei dintâi care nu cred! Nu-mi vindeţi semnele pe preţ mărunt! Temeţi-vă de Mine!

(42) Nu înveşmântaţi Adevărul în deşertăciune! Nu ascundeţi Adevărul, de vreme ce-l ştiţi!

(43) Săvârşiţi-vă rugăciunea, daţi milostenie! Îngenunchiaţi alături de cei care îngenunche!

(44) Voi porunciţi oamenilor cuvioşie, pe când voi înşivă o daţi uitării? Citiţi Cartea! Chiar nu pricepeţi?!

(45) Cereţi ajutor cu răbdare şi prin rugăciune! Este greu, însă nu şi pentru cei smeriţi,

(46) care ştiu că îl vor întâlni pe Domnul lor şi că la El se vor întoarce.

(47) Voi, fii ai lui Israel! Amintiţi-vă de harul Meu cu care v-am copleşit, căci Eu v-am ales pe voi înaintea lumilor!

(48) Temeţi-vă de Ziua când nici un suflet nu va fi răsplătit pentru altul, când nici o mijlocire nu va fi îngăduită, când nici o răscumpărare nu va fi primită, când nimeni nu va fi ajutat!

(49) Noi v-am mântuit de neamul lui Faraon care vă supunea la cea mai rea osândă: îi înjunghia pe fiii voştri şi le cruţa pe fiicele voastre. Aceasta v-a fost vouă, de la Domnul vostru, o cumplită încercare.

(50) Noi am despicat marea şi v-am mântuit, apoi am înecat neamul lui Faraon sub privirile voastre.

(51) Noi am făcut un legământ cu Moise vreme de patruzeci de nopţi, însă, după plecarea lui, voi aţi ales viţelul şi aţi fost nedrepţi.

(52) Şi Noi v-am iertat vouă. Poate veţi mulţumi!

(53) Noi i-am dăruit lui Moise Cartea şi Legea. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!

(54) Moise spuse poporului său: “O, poporul meu! Pe voi înşivă v-aţi nedreptăţit alegând viţelul. Căiţi-vă dinaintea Plăsmuitorului vostru şi omorâţi-vă, căci mai bine vă va fi vouă la Plăsmuitorul vostru, iar El se va întoarce către voi, căci El este De-căinţă-primitorul, Milostivul.”

(55) Voi aţi spus: “ O, Moise! Noi nu te credem pe tine până ce nu-L vom vedea pe Dumnezeu aievea.” Şi trăsnetul v-a luat, pe când vă uitaţi.

(56) Apoi din moarte v-am sculat. Poate veţi mulţumi!

(57) Noi v-am umbrit cu nori şi v-am trimis mana şi prepeliţele: “Mâncaţi din bunătăţile cu care v-am înzestrat!” Ei nu pe Noi ne-au nedreptăţit, ci s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

(58) Noi am spus: “Intraţi în această cetate, mâncaţi din roadele ei pe săturate de oriunde vreţi. Treceţi-i pragul, prosternaţi-vă şi spuneţi: “Iertare!” Noi vouă vă vom ierta greşelile şi le vom dărui mai mult decât atât făcătorilor de bine.

(59) Nedrepţii au schimbat cu un alt cuvânt cuvântul ce le fusese spus. Atunci Noi am trimis urgie din ceruri asupra celor nedrepţi pentru stricăciunea lor.

(60) Când Moise a cerut de băut pentru poporul său, Noi i-am spus: “Loveşte stânca cu toiagul tău!” Douăsprezece izvoare ţâşniră şi fiecare cunoscu locul său de băut. Mâncaţi şi beţi din ceea ce v-a înzestrat Dumnezeu, însă nu fiţi fără stavilă pe pământ, semănând stricăciune!

(61) Voi aţi spus: “O, Moise! Noi nu putem răbda întotdeauna aceeaşi mâncare. Cheamă-L pe Domnul tău ca să ne scoată nouă din cele ce răsar pe pământ: verdeţuri, castraveţi, usturoi, linte şi ceapă.” El a răspuns: “Voi vreţi să schimbaţi ce-i mai bun cu ce-i mai rău? Coborâţi în Egipt unde veţi afla ceea ce cereţi!” Atunci ei fură loviţi de umilinţă şi sărăcie şi mânia lui Dumnezeu căzu asupra lor, căci, neascultători şi călcători de lege, tăgăduiseră semnele lui Dumnezeu şi-i omorâseră, nedrept, pe profeţi.

(62) Cei care cred, evrei, nazareeni, sabeeni, care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi săvârşesc fapte bune, aceştia îşi vor afla răsplata la Domnul lor, acolo nu vor fi încercaţi de teamă şi nu se vor mâhni.

(63) Noi am făcut legământ cu voi şi am ridicat muntele deasupra voastră: “Luaţi cu sârg ceea ce v-am dat! Amintiţi-vă ce cuprinde!” Poate vă veţi teme!

(64) Însă, după aceea, voi aţi întors spatele! Fără harul şi milostivenia lui Dumnezeu aţi fi fost pierduţi.

(65) Îi cunoaşteţi pe aceia, dintre voi, care au încălcat Sabbatul? Noi le-am spus: “Fiţi maimuţe spurcate!”

(66) Noi am făcut aceasta drept învăţătură celor de faţă şi celor de după ei şi drept predică celor temători.

(67) Moise îi spuse poporului său: “Dumnezeu vă porunceşte să jertfiţi o vacă.” Ei i-au spus: “Iţi baţi joc de noi?” El le spuse: “M-a ferit Dumnezeu să fiu dintre cei neştiutori.”

(68) Ei i-au spus: “Cheamă-L pe Domnul tău, pentru noi, ca să ne lămurească cum să fie.” El le spuse: “Dumnezeu spune să fie o vacă, nici bătrână, nici tânără, ci de vârstă mijlocie. Faceţi ceea ce vi s-a poruncit!”

(69) Ei i-au spus: “Cheamă-L pe Domnul tău, pentru noi, ca să ne lămurească El ce culoare să fie.” El le spuse: “Dumnezeu spune să fie o vacă gălbuie, lucioasă la culoare, plăcută la vedere.”

(70) Ei i-au spus: “Cheamă-L pe Domnul tău, pentru noi, să ne lămurească El cum să fie, căci toate vacile ne par la fel, însă, dacă Dumnezeu voieşte, vom fi călăuziţi.”

(71) El le spuse: “Dumnezeu spune să nu fie o vacă istovită de aratul câmpului ori de udatul ogorului, ci să fie sănătoasă, făr-de beteşug.” Ei i-au spus: “Acum tu ne-ai adus adevărul.” Şi au jertfit vaca, însă abia-abia de o făcură.

(72) Dacă aţi omorât pe cineva şi vă învinuiţi unii pe alţii, Dumnezeu va scoate la iveală ceea ce tăinuiţi.

(73) Noi am spus: “Loviţi-l cu o bucată din ea!” Astfel Dumnezeu învie morţii şi vă arată semnele Sale. Poate veţi pricepe!

(74) Inimile voastre s-au întărit după aceea ca stânca, ba chiar mai mult, căci sunt şi stânci din care ţâşnesc izvoare, şi stânci ce se crapă şi iese apa din ele, şi stânci ce se prăvălesc de frica lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce faceţi.

(75) Oare nădăjduiţi ca ei să vă creadă vouă, de vreme ce unii dintre ei, după ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, l-au răstălmăcit, cu bună ştiinţă, deşi îl înţeleseseră?

(76) Când îi întâlnesc pe credincioşi, ei le spun: “Şi noi credem!” Când rămân însă doar între ei, spun: “Le povestiţi ceea ce Dumnezeu v-a descoperit vouă, ca ei să se certe cu voi asupra acestui lucru înaintea Domnului vostru? Oare nu pricepeţi?”

(77) Oare ei nu ştiu că Dumnezeu cunoaşte ceea ce tăinuiesc şi ceea ce destăinuiesc?

(78) Printre ei sunt şi neştiutori de buche care nu cunosc Cartea decât din auzite. Ei doar îşi închipuie.

(79) Vai celor care scriu Cartea cu mâinile lor, apoi spun: “Aceasta este de la Dumnezeu!” şi o vând pe preţ mărunt. Vai lor pentru ceea ce mâinile lor au scris! Vai lor pentru ceea ce au agonisit!

(80) Ei spun: “Focul nu ne va atinge decât câteva zile.” Spune-le: “Aţi primit voi vreo făgăduială de la Dumnezeu — şi Dumnezeu nu-şi calcă niciodată făgăduiala — ori spuneţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?”

(81) Cel ce agoniseşte răul şi cel învăluit în greşeală vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(82) Cei care au crezut şi au săvârşit fapte bune, aceia vor fi soţii Raiului, unde vor veşnici.

(83) Când am încheiat legământul cu fiii lui Israel, le-am spus: “Nu vă închinaţi decât lui Dumnezeu, purtaţi-vă frumos cu părinţii, cu rudele, cu orfanii şi cu sărmanii. Spuneţi oamenilor vorbe frumoase, săvârşiţi-vă rugăciunea, daţi milostenie! Aţi întors însă spatele, afară doar de puţini dintre voi şi v-aţi împotrivit.

(84) Şi cu voi am făcut un legământ: “Nu vărsaţi sângele vostru!” “Nu vă izgoniţi unii pe alţii din casele voastre!” Voi aţi întărit şi aţi mărturisit.

(85) Pe urmă, v-aţi omorât între voi, i-aţi izgonit pe unii din casele lor cu păcat şi vrăjmăşie, însă, când ai voştri cad prinşi, îi răscumpăraţi. Vouă v-a fost oprit să-i şi izgoniţi! Voi credeţi numai într-o parte a Cărţii şi o tăgăduiţi pe cealaltă? Răsplata acelora dintre voi, care fac aşa, nu este decât ruşinea în Viaţa de Acum, iar în Ziua Învierii vor fi aruncaţi în cea mai aprigă osândă, căci Dumnezeu nu este nepăsător faţă de ceea ce faceţi.

(86) Celor care au cumpărat Viaţa de Acum cu preţul Vieţii de Apoi, acelora osânda nu le va fi deloc uşurată şi nu vor fi ajutaţi.

(87) Noi, lui Moise, i-am dat Cartea şi, după el, am trimis şi alţi profeţi. Lui Iisus, fiul Mariei, i-am dat dovezi vădite şi apoi l-am întărit cu duhul sfinţeniei. De câte ori însă v-a venit un trimis cu ceea ce nu vă era pe plac, v-aţi arătat plini de trufie, iar pe unii i-aţi socotit mincinoşi, iar pe alţii i-aţi omorât.

(88) Ei (evreii) spun: “Inimile noastre sunt învăluite!” Ba nu! Dumnezeu i-a blestemat pentru tăgada lor. Sunt puţini cei care cred.

(89) Acum, când le-a venit o Carte de la Dumnezeu, întărind ceea ce aveau deja — deşi odinioară şi ei ceruseră biruinţă asupra celor care tăgăduiau — acum, când le-a venit ceea ce ştiau, tăgăduiesc. Blestemul lui Dumnezeu fie asupra tăgăduitorilor!

(90) Pe lucru de nimic îşi vând sufletele când tăgăduiesc ceea ce a pogorât Dumnezeu, înciudaţi că Dumnezeu pogoară din harul Său asupra cui voieşte dintre robii Săi. Mânie după mânie au strâns asupra lor. Cei tăgăduitori, de osânda cea ruşinoasă, vor avea parte!

(91) Când li se spune: “Credeţi în ceea ce Dumnezeu a pogorât!, ei spun: “Credem în ceea ce a pogorât asupra noastră!”, însă tăgăduiesc ceea ce a venit după aceea, deşi acesta este Adevărul care întăreşte ceea ce ei au deja. Spune-le: “Atunci de ce, odinioară, i-aţi omorât pe profeţii lui Dumnezeu, dacă sunteţi credincioşi?”

(92) Moise v-a adus vouă dovezi vădite, însă voi aţi ales viţelul, după plecarea lui şi aţi fost nedrepţi.

(93) Atunci când am făcut legământul şi am ridicat deasupra lor muntele, le-am spus: “Luaţi cu tărie ceea ce vă dăruim şi ascultaţi!” Ei au răspuns: “Am ascultat, însă ne răzvrătim.” Căci din pricina necredinţei lor, viţelul le pusese stăpânire pe inimi. Spune-le: “Ce lucru josnic vă porunceşte credinţa voastră, dacă veţi fi fiind credincioşi!”

(94) Spune-le: Dacă Lăcaşul de Apoi, la Dumnezeu, v-ar fi menit numai vouă, nu şi altor neamuri, atunci v-aţi dori moartea degrabă, arătând că spuneţi adevărul.”

(95) Ba nu! Ei nu o vor dori niciodată, ştiind răul pe care mâinile lor l-au făcut. Dumnezeu îi cunoaşte pe cei nedrepţi întru totul.

(96) Îi vei afla legaţi de viaţă mai mult decât oricare alt neam, chiar şi decât închinătorii la idoli, căci nu este nici unul dintre ei ce n-ar dori să trăiască o mie de ani. Nici măcar o viaţă atât de lungă nu i-ar feri însă de osândă, căci Dumnezeu este Văzător a ceea ce ei făptuiesc.

(97) Spune celui care este vrăjmaş lui Gabriel că el este cel care a pogorât Cartea asupra inimii tale, drept călăuză şi bună-vestire celor credincioşi, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, întărind ceea ce a fost înainte vreme.

(98) Cel care este vrăjmaş lui Dumnezeu, îngerilor Săi, trimişilor Săi, lui Gabriel şi lui Mihail, să ştie că Dumnezeu este vrăjmaşul tăgăduitorilor.

(99) Ţie ţi-am pogorât dovezi limpezi pe care doar cei stricaţi le tăgăduiesc.

(100) De câte ori am făcut vreun legământ, unii dintre ei l-au încălcat, căci mulţi sunt cei care nu cred.

(101) Când le-a venit un trimis de la Dumnezeu, întărind ceea ce ei aveau, unii dintre cei cărora li s-a dat Cartea au dat la spate Cartea lui Dumnezeu, ca şi cum nu ar fi ştiut,

(102) şi au urmat ceea ce au născocit diavolii despre regele Solomon. Nu Solomon a fost necredincios, ci diavolii au fost cei tăgăduitori, învăţându-i pe oameni vrăjitoria şi ceea ce fusese pogorât asupra celor doi îngeri din Babilon, Harut şi Marut. Aceştia nu învaţă pe nimeni fără să-i spună: “Noi suntem doar ispită. Nu fi tăgăduitor!” De la ei au învăţat să dezbine bărbatul de nevasta sa. Nu pot face însă nici un rău nimănui, fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Ei învaţă ceea ce păgubeşte şi nu ceea ce foloseşte. Ei ştiu că cel care cumpără aceasta nu va avea parte în Viaţa de Apoi. Pe lucru de nimic şi-au vândut sufletele!

(103) Dacă ar fi crezut şi s-ar fi temut, ar fi avut, la Dumnezeu, o răsplata mai bună. O, dacă ar fi ştiut!

(104) O, voi cei ce credeţi, nu spuneţi: “Păstoreşte-ne!”, ci spuneţi: “Priveşte-ne!” Ascultaţi! Cei tăgăduitori, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(105) Aceia dintre oamenii Cărţii care nu cred, dimpreună cu închinătorii la idoli, nu vor ca asupra voastră să fie pogorâtă vreo binefacere a Domnului vostru, însă Dumnezeu alege pentru milostivenia Sa pe cine voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare.

(106) Dacă ştergem vreun verset ori îl dăm uitării, atunci venim cu altul mai bun ori asemenea lui. Nu ştii că Dumnezeu este Atotputernic?

(107) Nu ştii că a lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului şi că, afară de Dumnezeu, nu aveţi nici oblăduitor şi nici ajutor?

(108) Ori vreţi şi voi să-l întrebaţi pe trimisul Nostru precum a fost întrebat şi Moise odinioară? Cel care a schimbat credinţa pe tăgadă s-a rătăcit de la Drumul cel Drept.

(109) Mulţi dintre oamenii Cărţii, pizmoşi la suflet, doresc să vă întoarcă de la credinţă la tăgadă, după ce Adevărul le-a fost şi lor dezvăluit. Uitaţi şi îngăduiţi, până ce Dumnezeu va veni cu Porunca Sa, căci El este Atotputernicul.

(110) Săvârşiţi-vă rugăciunea! Daţi milostenie! Binele făcut pe pământ îl veţi afla la Dumnezeu, căci Dumnezeu este Văzător a ceea ce faceţi.

(111) Ei spun: “Nu vor intra în Rai decât evreii şi nazareenii!” Aşa ar vrea ei! Spune-le: “Aduceţi dovada, dacă spuneţi adevărul!”

(112) Ba nu! Cel care se supune întru totul lui Dumnezeu şi este făptuitor de bine are răsplată la Dumnezeu. Ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu se vor mâhni.

(113) Evreii spun: “Nazareenii nu au nici un temei!” Nazareenii spun: “Evreii nu au nici un temei!” Deşi ei citesc Cartea, vorbesc deopotrivă ca cei care nu ştiu. Dumnezeu îi va judeca, în Ziua Învierii, vrajba dintre ei.

(114) Cine este mai nedrept decât cel care opreşte ca în lăcaşurile lui Dumnezeu să fie amintit numele Lui şi trudeşte să le pustiască? Acestora nu li se cade să intre acolo decât cu teamă. În Viaţa de Acum au ruşinea şi, în Viaţa de Apoi, o osândă cumplită.

(115) Ale lui Dumnezeu sunt Răsăritul şi Asfinţitul. Oriunde v-aţi întoarce, veţi afla faţa lui Dumnezeu, căci El este Cuprinzător, Ştiutor.

(116) Ei spun: “Dumnezeu şi-a luat un fiu!” Mărire Lui! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ, şi toţi la picioarele Lui se smeresc!

(117) Ziditorul cerurilor şi al pământului, când hotărăşte un lucru, spune doar: “Fii!” Şi el este.

(118) Cei care nu ştiu spun: “O, dacă Dumnezeu ne-ar vorbi ori ne-ar da un semn!” Vorbe asemenea au spus şi cei de odinioară, căci inimile lor sunt deopotrivă. Noi am lămurit semnele unui popor ce crede cu tărie.

(119) Noi te-am trimis întru Adevăr să vesteşti şi să predici şi nu să fii întrebat de clienţii Iadului.

(120) Tu nu le vei fi pe plac evreilor şi nazareenilor, până ce nu vei urma credinţa lor. Spune-le: “Călăuzirea lui Dumnezeu este călăuzirea şi, dacă urmezi poftelor lor, după toată ştiinţa ce ţi-a fost dată, nu vei mai avea în Dumnezeu nici oblăduitor, nici ajutor.”

(121) Celor cărora le-am dăruit Cartea şi o citesc aşa cum se cade s-o citească, aceştia cred în Ea, iar, cei care tăgăduiesc, aceştia sunt pierduţi.

(122) O, voi, fii ai lui Israel! Amintiţi-vă de harul meu cu care v-am copleşit alegându-vă înaintea lumilor!

(123) Temeţi-vă de ziua în care nici un suflet nu va fi răsplătit pentru altul, când răscumpărarea nu va fi primită, când nici o mijlocire nu va fi de folos, şi când ei nu vor fi ajutaţi.

(124) După ce Dumnezeu l-a încercat pe Abraham cu porunci, iar el le-a îndeplinit întocmai, i-a spus: “Te fac oamenilor înainte-mergător!” El spuse: “Şi pe urmaşii mei?” Dumnezeu spuse: “Cei nedrepţi nu vor primi legământul Meu.”

(125) Când am făcut Casa loc de credinţă şi de pelerinaj, am spus: “Luaţi locul în care a stat Abraham ca loc de rugăciune.” Apoi am încheiat un legământ cu Abraham şi cu Ismail: “Curăţiţi Casa Mea pentru cei care o înconjoară, pentru cei care chibzuiesc aici, pentru cei care îngenunchează, pentru cei care se prosternează!

(126) Abraham spuse: “Domnul meu! Fă tihnit acest loc şi înzestrează-i pe locuitorii săi — cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi — din roadele sale. El spuse: “Celor care tăgăduiesc le dăruiesc o vremelnică bucurie, apoi îi voi sili la osânda Focului. Urâtă devenire!”

(127) În timp ce Abraham şi Ismail ridicau temeliile Casei, spuneau: “Domnul nostru! Primeşte de la noi! Tu eşti Auzitorul, Ştiutorul.

(128) Domnul nostru! Fă-ne Ţie supuşi şi din seminţia noastră fă-Ţi Ţie supusă adunare. Descoperă-ne nouă pravila noastră şi către noi Te întoarce, căci Tu eşti De-căinţă-primitorul, Milostivul.

(129) Domnul nostru! Ridică în mijlocul lor un trimis dintre ei care să le recite versetele Tale, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, şi care să le dea curăţenie, căci Tu eşti Puternicul, Înţeleptul.

(130) Şi, cine nu doreşte legea lui Abraham, dacă nu cel mărunt la suflet! Noi l-am ales în Viaţa de Acum, iar în Viaţa de Apoi va fi printre cei drepţi.

(131) Când Domnul tău spuse: “Supune-te!”, el i-a spus: “Mă supun Stăpânului lumilor!”

(132) Abraham le-a poruncit fiilor săi, precum a făcut şi Iacob: “O, voi, fii ai mei! Dumnezeu v-a sortit vouă Legea! Şi, să nu muriţi altfel, decât ca supuşi.”

(133) Aţi fost martori când moartea s-a apropiat de Iacob şi el spuse fiilor săi: “Cui vă veţi închina în urma mea?” Ei i-au spus: “Ne vom închina Dumnezeului tău şi Dumnezeului tatălui tău, Abraham, şi al lui Ismail, şi al lui Isaac. Unul este Dumnezeu şi Lui noi ne supunem.”

(134) Aceia au fost un neam care s-a dus. Au avut ceea ce au agonisit, după cum şi voi veţi avea ceea ce veţi agonisi şi nu veţi fi întrebaţi de ceea ce au făptuit ei.

(135) Când ei spun: “Dacă sunteţi evrei ori nazareeni, atunci sunteţi bine călăuziţi”, spune-le: “Ba nu! Fiţi asemenea lui Abraham, cel drept credincios, care nu a fost închinător la idoli!”

(136) Spuneţi: “Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.

(137) Dacă şi ei cred în ceea ce credeţi voi, atunci sunt drept călăuziţi, însă, dacă întorc spatele, vor fi în mare dezbinare, iar Dumnezeu vă este vouă de ajuns împotriva lor. El este Auzitorul, Ştiutorul.

(138) Noi culoarea ne-o luăm de la Dumnezeu. Şi ce culoare este mai frumoasă decât cea a lui Dumnezeu? Noi Lui ne închinăm.

(139) Spune-le: “Vă certaţi cu noi asupra lui Dumnezeu, pe când El este Domnul nostru şi Domnul vostru? Noi, cu faptele noastre, voi, cu faptele voastre. Noi Lui îi suntem devotaţi.”

(140) Ori poate vor spune că Abraham, Ismail, Isaac, Iacob şi triburile au fost fie evrei, fie nazareeni? Spune-le: “Ştiţi voi mai bine decât Dumnezeu?” Cine este mai nedrept decât cel care doseşte mărturia de la Dumnezeu? Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiţi.

(141) Aceia au fost un neam care s-a dus. Au avut ceea ce au agonisit, după cum şi voi veţi avea ceea ce veţi agonisi şi nu veţi fi întrebaţi de ceea ce au făptuit ei.

Part 2

(142) Cei neghiobi între oameni vor spune: “Ce i-a abătut de la qibla lor pe care o ţineau?” Spune-le: “Ale lui Dumnezeu sunt Răsăritul şi Asfinţitul. El călăuzeşte pe cine voieşte pe calea cea dreaptă.”

(143) Noi v-am făcut pe voi un neam de mijloc ca să fiţi martori asupra oamenilor, iar trimisul să fie martor asupra voastră. Noi nu am făcut qibla pe care o ţineţi decât ca să ştim cine-l urmează pe trimis şi cine se întoarce de unde a plecat. Este greu, însă nu şi pentru cei călăuziţi de Dumnezeu, căci Dumnezeu nu le lasă credinţa să piară. Dumnezeu, cu oamenii, este Bun, Milostiv.

(144) Te-am văzut că ţi-ai întors faţa către cer ca să-ţi dăm qibla care să-ţi fie pe plac. Întoarce-ţi faţa către Moscheea cea Sfântă! Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către ea! Cei care au primit Cartea, ştiu că acesta este Adevărul de la Domnul lor. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiesc ei.

(145) Chiar dacă le-ai aduce celor care n-au primit Cartea toate semnele, tot nu ţi-ar urma qibla ta, după cum nici tu nu le-ai urma qibla lor. Nici unii nu urmează qibla celorlalţi. Dacă tu te iei însă după poftele lor, după toată ştiinţa dată, atunci vei fi nedrept.

(146) Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc pe el, precum îşi cunosc fiii, însă unii dintre ei ascund Adevărul, cu toate că-l ştiu.

(147) De la Domnul tău este Adevărul. Nu fiţi şovăitori!

(148) Fiecare se îndreaptă către o zare. Întreceţi-vă în a face binele! Oriunde aţi fi, Dumnezeu vă va aduce la El, căci El este Atotputernicul.

(149) De oriunde aţi ieşi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă. Acesta este Adevărul de la Domnul tău. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiţi.

(150) De oriunde aţi ieşi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă. Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă, ca să nu daţi pricină oamenilor asupra voastră, în afara celor nedrepţi. Şi nu vă temeţi de cei nedrepţi, ci temeţi-vă de Mine! Harul Meu pogoară asupra voastră. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!

(151) Astfel Noi v-am trimis vouă un profet dintre voi care să vă recite versetele Noastre, care să vă curăţească, care să vă înveţe Cartea şi înţelepciunea, care să vă înveţe ceea ce nu ştiaţi.

(152) Amintiţi-vă de Mine şi îmi voi aminti de voi. Daţi-Mi mulţumire şi nu Mă tăgăduiţi.

(153) O, voi cei ce credeţi! Cereţi ajutor cu răbdare şi rugăciune, căci Dumnezeu este cu cei răbdători.

(154) Nu spuneţi despre cei omorâţi pe calea lui Dumnezeu că sunt morţi, căci ei sunt vii, însă voi nu vă daţi seama.

(155) Uneori vă punem la încercare cu frica, cu foametea, cu neajunsurile lumeşti şi sufleteşti, cu puţinătatea recoltelor. Dă vestea cea bună celor răbdători,

(156) celor care spun atunci când îi loveşte o năpastă: “Noi suntem ai lui Dumnezeu şi la El ne vom întoarce!

(157) Aceştia sunt cei pe care Domnul lor îi acoperă cu binecuvântările Sale şi cu milostivenia Sa, căci ei sunt cei bine călăuziţi.

(158) Safa şi Marwah sunt însemne ale lui Dumnezeu. Cine face pelerinajul la Casa cea Sfântă ori o vizitează, nu i se va face nici o vină dacă le înconjoară şi pe acestea, căci cine dă ascultare, o face spre binele său. Dumnezeu este Mulţumitor, Ştiutor.

(159) Pe cei care ascund dovezile pe care le-am pogorât şi călăuzirea, după ce le-am lămurit oamenilor în Carte, Dumnezeu îi va blestema şi-i vor blestema toţi care îi pot blestema.

(160) Către cei care se căiesc, se îndreaptă şi arată Adevărul, către aceia Mă voi întoarce, căci Eu sunt De-căinţă-primitorul, Milostivul.

(161) Asupra celor care tăgăduiesc însă şi mor în tăgadă va cădea blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al oamenilor deopotrivă.

(162) Ei vor fi de-a pururi blestemaţi, iar osânda nu le va fi uşurată şi nimeni nu se va uita la ei.

(163) Dumnezeul vostru este Unul. Nu este Dumnezeu afară de El, Milosul, Milostivul.

(164) În zidirea cerurilor şi a pământului, în deosebirea dintre noapte şi zi, în corabia ce pluteşte pe mări cărând cele de trebuinţă oamenilor, în apa pe care Dumnezeu o trimite din cer şi cu care dă viaţă pământului, după moartea sa, şi răspândeşte pe el dobitoace de tot soiul, în rânduirea vânturilor şi a norilor supuşi între cer şi pământ sunt tot atâtea semne pentru un popor ce-ar putea pricepe!

(165) Unii oameni îi fac lui Dumnezeu semeni pe care îi iubesc aşa cum numai Dumnezeu trebuie iubit. Doar credincioşii sunt statornici în dragostea lor către Dumnezeu. Cei nedrepţi, când văd osânda, îşi dau seama că puterea lui Dumnezeu este asupra tuturor şi că Dumnezeu este Aprig la osândă.

(166) Cei care vor fi fost urmaţi se vor lepăda de cei care i-au urmat, atunci când vor vedea osânda şi când toate legăturile se vor desface.

(167) Cei care îi vor fi urmat vor spune: “O, de-ar fi cu putinţă să ne întoarcem ca să ne lepădăm de ei, precum şi ei s-au lepădat de noi.” Astfel Dumnezeu le va dezvălui faptele. Vai lor, căci nu vor mai putea ieşi din Foc!

(168) O, voi, oameni! Mâncaţi ceea ce este îngăduit şi bun pe pământ şi nu-i călcaţi Diavolului pe urme, căci el este vrăjmaşul vostru făţis,

(169) poruncindu-vă doar lucruri rele şi ruşinoase şi punându-vă să spuneţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.

(170) Când li se spune: “Urmaţi ceea ce Dumnezeu a pogorât!”, ei spun: “Ba nu! Urmăm cele aflate de la taţii noştri.” Dacă taţii lor nu pricipeau însă nimic? Dacă nu erau însă pe drumul cel drept?

(171) Cei care tăgăduiesc sunt asemenea celui la care se strigă din răsputeri, însă care nu aude nici chemarea, nici strigătul. Surzi, muţi şi orbi, ei nu pricep nimic.

(172) O, voi cei ce credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit! Daţi-i mulţumire lui Dumnezeu, dacă Lui vă închinaţi!

(173) El v-a oprit pe voi doar de la mortăciune, sânge, carne de porc şi ceea ce a fost înjunghiat în numele altuia decât Dumnezeu. Nici un păcat nu va fi asupra celui ce va fi silit să mănânce, aşadar el nu va fi nici răzvrătit, nici călcător de lege. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(174) Cei care ascund ceea ce Dumnezeu a pogorât din Carte şi vând apoi pe preţ mărunt, aceia nu vor înghiţi în măruntaiele lor decât foc. Dumnezeu nu le va vorbi în Ziua Învierii şi nici nu-i va curăţi, ci, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(175) Aceştia sunt cei care au cumpărat rătăcire pe călăuzire, şi osândă pe iertare. Cine le va da putere să îndure Focul?

(176) Aşa este, căci Dumnezeu a pogorât Cartea întru Adevăr. Cei care se ceartă asupra Cărţii sunt într-o mare dezbinare.

(177) Cuvioşia nu înseamnă să vă întoarceţi feţele către Răsărit şi către Asfinţit, ci cuvios este cel care crede în Dumnezeu, în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în profeţi, cel care de dragul Lui dă din bunurile proprii rudelor, orfanilor, săracilor, drumeţului, cerşetorilor şi pentru răscumpărarea prinşilor, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care îşi ţine învoielile, cel care este răbdător la urgie, la nenorocire, la vreme de restrişte. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei temători.

(178) O, voi cei ce credeţi! Răzbunarea celor omorâţi v-a fost prescrisă: om liber pentru om liber, rob pentru rob, femeie pentru femeie. Cel căruia i s-a iertat întrucâtva de către fratele său să urmeze buna cuviinţă şi să-l dezpăgubească bine, căci aceasta este uşurare şi milostivenie de la Domnul vostru. Cel care va încălca apoi legea va avea o dureroasă osândă.

(179) Prin răzbunare, voi sunteţi stăpânii unei vieţi. O, voi cei dăruiţi cu minte! Poate vă veţi teme!

(180) V-a mai fost prescris ca atunci când moartea se apropie de vreunul dintre voi, dacă acesta lasă în urma sa bunuri, atunci trebuie să facă un testament pentru părinţi şi pentru cei mai apropiaţi lui, după cuviinţă. Aşa se cade celor temători.

(181) Păcatul va fi doar al celor care-l schimbă după ce l-a auzit. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(182) Nici un păcat nu va fi asupra celui ce, temându-se de vreo strâmbătate ori de vreun păcat al moştenitului, va face pace între moştenitori. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(183) O, voi cei ce credeţi! Şi vouă vă este scris postul, precum a fost scris şi leaturilor dinaintea voastră. Poate vă veţi teme!

(184) Postiţi zile numărate. Acel dintre voi, care este bolnav ori plecat în călătorie, va posti apoi un număr întocmai de zile. Acel, care poate posti, însă nu o face, trebuie, ca răscumpărare, să hrănească un sărman. Acel, care face bine de la sine, va avea parte de bine, iar voi, de postiţi, aveţi parte de bine. O, dacă aţi şti!

(185) În luna Ramadan a fost pogorât Coranul drept călăuzire oamenilor cu dovezi vădite ale călăuzirii şi Legii. Acel dintre voi care este prezent în această lună, s-o petreacă în post. Acel, care este bolnav ori în călătorie, să postească un număr întocmai de zile altădată. Dumnezeu vrea pentru voi ceea ce este uşor, şi nu ceea ce este greu, ca voi să împliniţi numărul de zile de post şi să-l preamăriţi pe Dumnezeu care v-a călăuzit. Poate veţi mulţumi!

(186) Când robii Mei te întreabă despre Mine... Eu sunt aproape. Eu răspund la chemarea celui ce Mă cheamă, atunci când Mă cheamă. Să-mi răspundă şi ei Mie şi să creadă în Mine! Poate vor fi îndreptaţi.

(187) Împreunarea cu femeile voastre vă este îngăduită în nopţile de post, căci ele vă sunt vouă veşmânt, precum şi voi le sunteţi lor veşmânt. Dumnezeu ştie că voi înşivă v-aţi trăda şi atunci El s-a întors către voi şi v-a încuviinţat. Împreunaţi-vă acum cu ele şi cereţi ceea ce Dumnezeu v-a scris! Mâncaţi şi beţi până ce veţi putea deosebi în zori un fir alb de un fir negru! Apoi postiţi până în noapte şi nu vă împreunaţi cu ele, ci staţi şi chibzuiţi în locurile de rugăciune. Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu, nu vă apropiaţi de ele! Aşa lămureşte Dumnezeu oamenilor semnele Sale. Poate se vor teme!

(188) Nu vă mâncaţi pe nedrept averile unii altora şi nici nu le daţi judecătorilor ca să mâncaţi cu păcat din bunurile altora de vreme ce ştiţi.

(189) Ei te vor întreba despre lunile noi. Spune-le: “Ele sunt hotare de vreme pentru oameni şi pentru pelerinaj.” Cuvioşia nu este să intraţi în casele voastre prin dos. Cuvios este cel care se teme. Intraţi în case pe uşile lor. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!

(190) Luptaţi întru calea lui Dumnezeu cu cei care luptă împotriva voastră. Nu fiţi călcători de lege, căci Dumnezeu nu-i iubeşte pe călcătorii de lege.

(191) Omorâţi-i oriunde-i întâlniţi, izgoniţi-i din locul de unde vă vor fi izgonit. Ispita este mai aprigă decât uciderea. Nu vă războiţi cu ei în preajma Moscheei celei Sfinte, dacă ei nu pornesc lupta cu voi acolo. Dacă se luptă cu voi, omorâţi-i, căci aceasta este răsplata celor tăgăduitori.

(192) Dacă ei se opresc, să ştiţi atunci că Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(193) Luptaţi-vă cu ei până când nu va mai fi nici o ispită, ci va fi doar Legea lui Dumnezeu. Dacă se opresc, nu-i vrăjmăşiţi decât pe cei nedrepţi.

(194) Luna Sfântă pentru Luna Sfântă, iar pentru lucrurile sfinte există răzbunare. Cine vă vrăjmăşeşte, vrăjmăşiţi-l precum vă vrăjmăşeşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători.

(195) Cheltuiţi-vă averile pentru Calea lui Dumnezeu! Nu vă aruncaţi pierzaniei cu propriile voastre mâini. Faceţi bine, căci Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.

(196) Împliniţi, pentru Dumnezeu, marele şi micul pelerinaj! Dacă sunţeţi împiedicaţi, trimiteţi ca răscumpărare o jertfă care vă este lesnicioasă. Nu vă radeţi capul până ce jertfa n-a ajuns la locul de jertfire. Dacă unul dintre voi este bolnav ori are vreun beteşug la cap, trebuie să se răscumpere prin post, prin milostenie ori prin jertfă. Apoi când vă veţi afla tihna, între micul şi marele pelerinaj, trimiţeţi o jertfă care vă este lesnicioasă. Cei care nu vor afla cele de trebuinţă să se răscumpere, vor posti vreme de trei zile, la vreme de pelerinaj, şi încă şapte zile, când vă veţi întoarce din pelerinaj, adică zece zile cu totul. Tot aşa va face şi cel ale cărui rude nu au fost la Moscheea cea Sfântă. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(197) Pelerinajul se face în luni anumite. Cel care a hotărât, ca în timpul lor, să facă pelerinajul, să nu facă împreunare, nici stricăciune, nici ceartă în vremea pelerinajului. Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l făptuiţi. Luaţi-vă merinde pentru călătorie, însă cea mai bună hrană este teama de Dumnezeu. Temeţi-vă de Mine!

(198) Voi, cei dăruiţi cu minte! Nu vi se va face nici o vină, de veţi cere o binefacere de la Domnul vostru. Când vă veţi grăbi de pe Arafat, amintiţi-vă de Dumnezeu în locul acela sfânt, amintiţi-L, căci v-a călăuzit odinioară, pe când eraţi dintre cei rătăciţi.

(199) Grăbiţi-vă apoi încotro se grăbesc toţi oamenii! Cereţi iertare lui Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(200) Când v-aţi împlinit pravilele voastre, amintiţi-vă de Dumnezeu, precum vă amintiţi de taţii voştrii, ba chiar mai mare să fie amintirea Lui! Oamenii care spun: “Domnul nostru! Dăruieşte-ne pe noi în Viaţa de Acum!”, nu vor afla iertare în Viaţa de Apoi.

(201) Oamenii care spun: “Domnul nostru! Dăruieşte-ne pe noi numai cu bine în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi! Fereşte-ne de osânda Focului!

(202) Aceştia vor avea parte de ce şi-au agonisit. Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(203) Amintiţi-L pe Dumnezeu în zilele hotărnicite! Nici un păcat nu va fi asupra celui ce se grăbeşte cu două zile şi nici asupra celui ce întârzie. Aceasta este pentru cei care se tem. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că la El veţi fi strânşi.

(204) Printre oameni este câte unul a cărui spusă despre Viaţa de Acum te miră şi el îl ia martor pe Dumnezeu pentru ceea ce este în inima sa, însă, de fapt, el Îi este cel mai înverşunat potrivnic.

(205) De îndată ce-ţi întoarce spatele, el se trudeşte să strice ceea ce este pe pământ, să nimicească recoltele şi turmele. Dumnezeu nu iubeşte stricăciunea.

(206) Când i se spune: “Teme-te de Dumnezeu!”, puterea păcatului pune stăpânire pe el şi de Gheena va avea parte. Ce rău aşternut!

(207) Printre oameni este câte unul care s-a vândut pe sine pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu. Dumnezeu este Bun cu robii Săi.

(208) O, voi cei ce credeţi! Intraţi cu toţii în pace! Nu călcaţi pe urmele diavolului, căci el este vrăjmaşul vostru făţiş.

(209) Dacă vă poticniţi, după ce dovezile vădite v-au fost aduse, să ştiţi că Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(210) Ei ce vor fi aşteptând? Ca Dumnezeu să le vină cu îngerii, la umbra norilor? Soarta a fost hotărâtă: totul se întoarce la Dumnezeu.

(211) Întreabă-i pe fiii lui Israel câte dovezi vădite le-au fost date. Dumnezeu este Aprig la pedeapsă pentru cel care schimbă harul lui Dumnezeu după ce l-a primit.

(212) Viaţa de Acum a fost împodobită doar pentru cei tăgăduitori care îsi bat joc de credincioşi, însă cei care se tem de Dumnezeu vor fi deasupra lor în Ziua Învierii. Dumnezeu înzestrează pe cine voieşte, fără socoteală.

(213) Pe când oamenii erau o singură adunare, Dumnezeu le-a trimis profeţii ca să-i vestească şi ca să le predice. El a pogorât Cartea întru Adevăr ca să judece între oameni şi să-i lămurească de ce se ceartă. Cei cărora le-a fost dată însă Cartea, după ce-au primit dovezile vădite, s-au pizmuit între ei. Dumnezeu i-a călăuzit doar pe cei care au crezut acest Adevăr asupra căruia alţii s-au certat, cu îngăduinţa Sa. Dumnezeu călăuzeşte pe cine voieşte pe calea cea dreaptă.

(214) Credeţi că veţi intra în Rai, câtă vreme nu aţi fost puşi la încercare, precum cei dinaintea voastră, prin urgii, nenorociri, cutremure? Trimisul şi cei care cred dimpreună cu el, vor spune atunci: “Când ne va veni ajutorul de la Dumnezeu?” Oare ajutorul de la Dumnezeu nu este aproape?

(215) Ei te vor întreba ce milostenie să dea. Spune-le: “Ceea ce daţi milostenie din avere să fie pentru părinţi, pentru cei apropiaţi, pentru orfani, pentru săraci şi pentru drumeţ.” Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l faceţi.

(216) Lupta v-a fost scrisă, însă vouă vă este silă de ea. S-ar putea să vă fie silă de ceva, însă să fie un lucru bun pentru voi. S-ar putea să iubiţi ceva, şi să fie un lucru rău pentru voi. Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi.

(217) Când te întreabă despre luptă în răstimpul Lunii celei Sfinte, spune-le: “Lupta în această lună este o grozăvie, însă a-i îndepărta pe oameni de calea lui Dumnezeu, a fi necredincios faţă de El şi faţă de Moscheea cea Sfântă este cu mult mai groaznic înaintea lui Dumnezeu. Ispita este mai groaznică decât lupta. Ei nu vor înceta să se lupte cu voi, până ce nu vă vor întoarce de la Legea voastră, dacă vor putea. Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(218) Cei care cred, cei care au plecat în pribegie, cei care luptă pentru Calea lui Dumnezeu sunt cei care nădăjduiesc în milostivenia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(219) Când te întreabă despre vin şi jocul de noroc, spune-le: “În amândouă, oamenii află un mare păcat, însă şi un câştig, însă păcatul le este cu mult mai mare decât câştigul.” Când te întreabă despre milostenie, spune-le: “Daţi ceea ce vă prisoseşte!” Aşa vă lămureşte Dumnezeu semnele Sale. Poate veţi chibzui

(220) la Viaţa de Acum şi la Viaţa de Apoi! Când te întreabă despre orfani, spune-le: “Este o faptă lăudabilă să le faci un bine, căci ei sunt fraţii voştri, de îndată ce-i primiţi printre voi.” Dumnezeu îl deosebeşte pe stricător de îndreptător. Dacă Dumnezeu ar voi, v-ar năpăstui. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(221) Nu vă luaţi neveste închinătoare la idoli, până ce ele nu cred! O roabă credincioasă este mai bună decât o închinătoare la idoli, chiar dacă vă place de aceasta. Nu vă daţi fetele de neveste închinătorilor la idoli, până ce ei nu cred! Un rob credincios este mai bun decât un închinător la idoli, chiar dacă vă place de acesta. Aceştia sunt cei care vă cheamă în Foc. Dumnezeu vă cheamă, cu îngăduinţa Sa, în Rai şi la iertare. Aşa lămureşte El oamenilor semneleSale. Poate îşi vor aminti!.

(222) Când te întreabă despre scurgerea femeii, spune-le: “Este un rău! Ţineţi-vă departe de femei în vremea scurgerii lor şi nu vă apropiaţi de ele până ce nu se vor curăţi. Atunci când sunt curate, duceţi-vă la ele precum v-a poruncit Dumnezeu.” Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă.

(223) Femeile voastre vă sunt vouă ogor. Duceţi-vă la ogorul vostru cum veţi voi, însă, înainte, faceţi ceva şi pentru sufletele voastre. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că-L veţi întâlni. Aşa vesteşte-le credincioşilor!

(224) Nu faceţi din Dumnezeu temeiul juruinţelor voastre ca să arătaţi că sunteţi buni, că vă temeţi de Dumnezeu, că hotărniciţi împăcarea între oameni. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(225) Dumnezeu nu vă va pedepsi pentru o vorbă aruncată în juruinţele voastre, însă vă va pedepsi pentru ceea ce dospesc inimile voastre. Dumnezeu este Iertător, Blând.

(226) Cei care se despart de femeile lor, trebuie să păstreze un răgaz de patru luni, iar dacă se răzgândesc, Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(227) Dacă vor să divorţeze de femeile lor, să ştie că Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor!

(228) Femeile divorţate vor aştepta vreme de trei scurgeri. Lor nu le este îngăduit să tăinuiască ceea ce Dumnezeu a plăsmuit în pântecele lor, dacă ele cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi. Dacă soţii lor doresc împăcarea, ei au dreptul să le ia înapoi în acest răstimp. Ele au drepturi şi obligaţii deopotrivă, după cuviinţă, însă bărbaţii au întâietate asupra lor. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(229) Se poate divorţa de două ori. Atunci, fie vă luaţi înapoi nevasta în chip cumsecade, fie o lăsaţi să plece în chip mulţumit. Nu vă este îngăduit să luaţi înapoi ceva din ceea ce i-aţi dat – dacă amândoi se tem ca nu cumva să încalce hotarele lui Dumnezeu. Dacă vă temeţi să nu încălcaţi hotarele lui Dumnezeu, nu se va face nici o vină, nici unuia, nici altuia, dacă soţia dă o despăgubire. Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu. Nu le încălcaţi! Cei care calcă hotarele lui Dumnezeu sunt nedrepţi.

(230) Dacă un bărbat divorţează de femeia lui, ea nu-i mai este îngăduită lui câtă vreme ea nu s-a măritat cu altul. Dacă acesta divorţează de ea şi apoi cei doi se împacă, nici o vină nu le va fi făcută, dacă ei cred că aşa păzesc hotarele lui Dumnezeu pe care El le lămureşte poporului ce înţelege.

(231) Atunci când aţi divorţat de femeile voastre şi ele au ajuns la sorocul hotărât, ţineţi-le cum se cuvine ori despărţiţi-vă de ele cum se cuvine. Nu le ţineţi cu sila, căci, astfel, încălcaţi hotarele. Cine va face aşa se nedreptăţeşte pe sine însuşi. Nu socotiţi semnele lui Dumnezeu o joacă. Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu asupra voastră şi de ceea ce a pogorât asupra voastră din Cartea şi din înţelepciunea pe care El vi le propovăduieşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Atotştiutor!

(232) După ce aţi divorţat de femeile voastre, iar ele au ajuns la sorocul hotărât, nu le împiedicaţi să se mărite cu noii lor soţi, dacă au căzut la învoială, după cuviinţă. Aşa i se propovăduieşte aceluia dintre voi care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi. Astfel este mai curat şi mai neîntinat pentru voi. Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi.

(233) Mamele care vor să-şi alăpteze copiii în chip desăvârşit, trebuie să-i alăpteze doi ani împliniţi. Tatăl trebuie să le dea mâncare şi veşminte după cuviinţă, însă fiecare va face aceasta, după mijloacele sale. Nici mama, nici tatăl nu vor fi în pagubă faţă de copil, căci şi moştenitorul are obligaţii asemănătoare faţă de ei. Dacă, prin învoiala amândurora, părinţii vor să-şi înţarce copilul, nici o vină nu li se va face. Dacă vreţi să luaţi o doică pentru copiii voştri, nici o vină nu vi se va face, dacă vă veţi învoi să-i plătiţi după cuviinţă. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Văzător a ceea ce faceţi.

(234) Unii dintre voi mor, lăsând în urma lor soţii: acestea trebuie să păzească răstimpul de patru luni şi zece zile. După ce au ajuns la soroc, nici o vină nu vi se va face vouă pentru ceea ce ele vor face cu ele însele, după cuviinţă. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(235) Nici o vină nu vi se va face dacă vă veţi arăta dorinţa de a peţi femei ori dacă veţi ascunde acest lucru în sufletele voastre, căci Dumnezeu ştie că vă gândiţi la femeile acelea. Să nu le făgăduiţi nimic în taină, ci spuneţi-le cuvintele ce se cuvin. Nu hotărâţi încheierea unei căsătorii înainte ca ceea ce-i scris să ajungă la sorocu-i. Să ştiţi că Dumnezeu ştie ceea ce este în sinele vostru. Băgaţi de seamă la El! Să ştiţi că Dumnezeu este Iertător, Blând.

(236) Nici o vină nu vi se va face dacă divorţaţi de femeile pe care nici nu le-aţi atins ori de cele faţă de care nu aveţi obligaţii. Daţi-le cele de trebuinţă! Omul înstărit va da după mijloacele sale, iar omul nevoiaş după mijloacele sale, după cuviinţă. Aşa se cade făptuitorilor de bine.

(237) Dacă divorţaţi de femeile pe care nici nu le-aţi atins ori de cele cărora le-aţi dat deja dota, daţi-le jumătate din ceea ce v-aţi legat că le veţi da, dacă ele nu renunţă ori dacă cel în mâna căruia se află învoiala de căsătorie nu se retrage. Ar fi mai cuviincios să se retragă. Nu uitaţi să fiţi mărinimoşi unii cu alţii. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(238) Stăruiţi în rugăciuni şi, mai ales, în rugăciunea de la mijlocul zilei. Sculaţi-vă pentru a vă ruga lui Dumnezeu cu pioşenie.

(239) Dacă sunteţi într-un impas, rugaţi-vă mergând pe jos ori călare! La vreme de tihnă, amintiţi-vă de Dumnezeu, aşa cum El v-a învăţat pe când nimic nu ştiaţi.

(240) Acei dintre voi, pe care moartea-i ajunge şi lasă în urma lor soţii, să facă un testament prin care să le asigure traiul un an. Ele nu vor fi izgonite din casele lor, însă dacă ele însele ies, atunci nici o vină nu veţi avea voi de ceea ce fac cu ele însele, după cuviinţă. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(241) Femeilor divorţate li se cade un trai cum se cuvine. Aceasta este o datorie pentru cei temători.

(242) Aşa vă lămureşte Dumnezeu semnele Sale. Poate veţi pricepe!

(243) Nu i-ai văzut pe cei care de frica morţii au ieşit cu miile din case? Dumnezeu le-a pus: “Muriţi!”, însă i-a înviat apoi. Dumnezeu este Stăpânul harului asupra oamenilor, însă cei mai mulţi oameni nu-I dau Lui mulţumire.

(244) Luptaţi pentru Calea lui Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(245) Cel care face un frumos împrumut lui Dumnezeu va primi înapoi de la Dumnezeu îndoit. Dumnezeu îsi strânge mâna ori şi-o desface. Voi la El vă veţi întoarce.

(246) Nu le-ai văzut pe căpeteniile fiilor lui Israel de după Moise? I-au spus unuia dintre profeţii lor: “Înalţă-ne nouă un rege şi vom lupta, atunci, pentru Calea lui Dumnezeu.” El le spuse: “Oare puteţi, dacă v-a fost scris să luptaţi, să nu luptaţi? Ei i-au spus: “Nu avem cum să nu luptăm pentru Calea lui Dumnezeu, de vreme ce am fost izgoniţi din casele noastre şi despărţiţi de copiii noştri.” Când le-a fost dat însă să lupte, au întors spatele, în afara puţinora dintre ei. Dumnezeu este Ştiutor al celor nedrepţi.

(247) Profetul lor le spuse: “Dumnezeu vi l-a înălţat rege pe Saul.” Ei i-au spus: “Cum să aibă el putere asupra Mea? Noi suntem mai îndreptăţiţi decât el să domnim, căci el nu are nici măcar întâietatea bogăţiei.” El le spuse: “Dumnezeu l-a ales, dându-i întâietate asupra voastră, a tuturor. El i-a dat întâietate asupra voastră prin ştiinţa şi făptura pe care i le-a dăruit.” Dumnezeu dă regatul Său cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(248) Profetul le spuse: “Iată care va fi semnul regatului său: vă va veni un coşciug, purtat de îngeri, în care se află liniştea de la Domnul vostru şi moaştele neamului lui Moise şi ale neamului lui Aaron. Aici este un semn pentru voi, dacă sunteţi credincioşi.”

(249) Saul le spuse, atunci când porni cu oştirea sa: “Dumnezeu vă va pune la încercare cu un râu. Cel care va bea nu va fi dintre ai mei, iar cel care nu va gusta va fi dintre ai mei, precum şi cel care va lua puţină apă în căuşul palmei.” Şi ei băură, în afara puţinora dintre ei. După ce a trecut râul cu cei care credeau, aceştia i-au spus: “Noi nu avem nici o putinţă astăzi înaintea lui Goliat şi a oştirilor sale.” Atunci cei care se gândeau la întâlnirea cu Dumnezeu, au spus: “De câte ori o mână de oameni nu a biruit o oştire numeroasă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu?” Dumnezeu este cu cei răbdători.

(250) Când se aflară dinaintea lui Goliat şi a oştirilor sale, au spus: “Domnul nostru! Varsă asupra noastră rabdare, întăreşte-ne nouă picioarele, dă-ne nouă ajutor asupra acestui neam de tăgăduitori.”

(251) Şi ei, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, i-au înfrânt, iar David l-a ucis pe Goliat. Dumnezeu i-a dăruit lui David regatul şi înţelepciunea şi El l-a învăţat ceea ce a voit. Dacă Dumnezeu nu i-ar respinge pe unii oameni cu ajutorul altora, atunci pământul ar fi plin de stricăciune. Dumnezeu este Stăpânul harului asupra lumilor.

(252) Acestea sunt semnele lui Dumnezeu pe care Noi ţi le vestim, căci tu eşti dintre trimişi.

Part 3

(253) Noi i-am pus pe unii trimişi înaintea altora. Unora Dumnezeu le-a vorbit, pe alţii Dumnezeu i-a ridicat pe trepte înalte. Noi i-am dat lui Iisus, fiul Mariei, dovezi vădite şi l-am întărit cu duhul sfinţeniei. Dacă Dumnezeu ar fi voit, cei care au venit după el nu s-ar mai fi omorât între ei, de vreme ce dovezi vădite le-au fost date. Ei nu au ajuns însă la o înţelegere, căci unii dintre ei au crezut, iar alţii au tăgăduit. Dacă Dumnezeu ar fi voit, ei nu s-ar fi omorât între ei, însă Dumnezeu face ce voieşte.

(254) O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din ceea ce v-am dăruit, înainte de a veni o Zi, când nici negoţul, nici prietenia, nici mijlocirea nu vor mai sluji la nimic. Nedrepţi sunt cei tăgăduitori!

(255) Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduinţa Sa? El cunoaşte cele dinaintea lor şi cele de după ei, iar ei nu cuprind din ştiinţa Sa decât ceea ce El voieşte. Tronul Său este mai întins decât cerurile şi pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele.

(256) Nici o stricăciune în Credinţă! Calea cea Dreaptă se deosebeşte de rătăcire. Cel care îl tăgăduieşte pe Taghut şi crede în Dumnezeu a apucat cea mai trainică toartă, cea care nu se sparge. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(257) Dumnezeu este Stăpânul celor care cred, căci El îi scoate din întunecimi către lumină. Cei care tăgăduiesc îi au stăpâni pe Taguţi (Răzvrătiţi) care îi scot de la lumină către întunecimi, de aceea ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(258) Nu l-ai văzut pe cel care s-a sfădit cu Abraham asupra Domnului său, fiindcă Dumnezeu îi dăduse lui regatul? Abraham îi spuse: “Domnul Meu este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea deopotrivă.” El îi spuse: “Eu sunt cel care dăruieşte viaţa şi moartea!” Abraham îi spuse: “Dumnezeu face să se ivească soarele de la Răsărit, tu, fă-l să se ivească de la Asfinţit!” Cel care tăgăduia a rămas încurcat, căci Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor nedrepţi.

(259) Pe cel care, trecând pe lângă o cetate prăbuşită în ruină, spuse: “Cum o va mai învia Dumnezeu după moartea ei?, Dumnezeu l-a ţinut mort o sută de ani, apoi l-a înviat şi l-a întrebat: “Cât ai zăcut acolo?”, el îi spuse: “Am stat o zi ori chiar mai puţin. Dumnezeu îi spuse: “Nu, ai zăcut o sută de ani! Priveşte-ţi mâncarea şi băutura: nu s-au stricat! Priveşte-ţi măgarul! Noi vom face din tine un semn vorbitor pentru oameni. Priveşte cum rânduim osemintele şi cum le înveşmântăm în carne!” Dinaintea acestei dovezi vădite, omul spuse: “Ştiu că Dumnezeu este Atotputernic.”

(260) Abraham spuse: “Domnul Meu! Arătă-mi cum dai morţilor viaţă!” Dumnezeu l-a întrebat: “Nu crezi?” El i-a spus: “Ba da, eu cred, însă vreau ca şi inima mea să-şi afle tihna.” Dumnezeu spuse: “Ia patru păsări şi taie-le în bucăţi! Pune fiecare bucată sub un alt munte, iar apoi cheamă-le! Ele vor veni la tine în mare grabă.” Să ştii că Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(261) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu sunt asemenea unui grăunte care dă naştere la şapte spice, iar fiecare spic are o sută de grăunţe. Dumnezeu dăruieşte îndoit cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(262) Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu şi nu se gândesc la ceea ce au dat cu părere de rău ori cu ocară, aceia îşi vor afla răsplata la Domnul lor. Ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nu vor fi mâhniţi.

(263) Vorba cuviincioasă şi iertarea sunt mai bune decât milostenia urmată de ocară. Dumnezeu este Bogat, Blând.

(264) Nu vă faceţi zadarnice milosteniile voastre, alăturându-le o părere de rău ori o ocară, la fel ca acela care dă din averile sale ca să-l vadă oamenii, însă care nu crede nici în Dumnezeu, nici în Ziua de Apoi. Este asemenea unei stânci acoperite cu tărână: o ploaie zdravănă o va lovi şi o va lăsa golaşă. Ei nu stăpânesc nimic din ceea ce au agonisit. Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor tăgăduitori.

(265) Cei care îşi cheltuiesc averile, căutând să-i placă lui Dumnezeu şi să-şi întărească sufletele sunt asemenea unei grădini sădite pe un deal: dacă o ploaie zdravănă o atinge, ea va da de două ori mai multe roade, însă dacă nu o atinge nici o ploaie zdravănă, atunci şi roua îi este de ajuns. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(266) Nu ar dori oricare dintre voi să stăpânească o grădină sădită cu curmali şi vie, prin care curg pârâuri şi în care sunt fructe de tot soiul? Iată că bătrâneţea l-a ajuns însă; seminţia lui este slabă; un vânt de foc a lovit grădina şi a ars-o. Aşa vă lămureşte Dumnezeu vouă semnele Sale. Poate veţi chibzui!

(267) O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din bunătăţile pe care le-aţi agonisit şi din roadele pe care, pentru voi, le-am făcut să iasă din pământ! Nu alegeţi ceea ce-i rău ca să-l daţi drept milostenie. Voi n-aţi alege ceea ce este rău doar dacă aţi închide ochii. Să ştiţi că Dumnezeu este Bogat, Lăudat.

(268) Diavolul vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri ruşinoase, iar Dumnezeu vă făgăduieşte iertare şi har. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(269) El dăruieşte înţelepciune cui voieşte. Cel căruia i s-a dăruit înţelepciune se bucură de mult bine. Doar cei dăruiţi cu minte chibzuiesc!

(270) Oricare ar fi milostenia pe care o daţi, oricare ar fi dorinţa pe care o aveţi, Dumnezeu ştie negreşit. Cei tăgăduitori nu vor primi nici un ajutor.

(271) Dacă daţi milostenia pe faţă, este bine, însă dacă o daţi sărmanilor pe ascuns, este şi mai bine pentru voi. Ea vă şterge din relele voastre. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(272) Nu stă asupra ta să-i călăuzeşti, căci Dumnezeu călăuzeşte pe cine voieşte. Milostenia pe care o daţi este spre binele vostru. Nu daţi decât căutând către faţa lui Dumnezeu! Ceea ce daţi drept milostenie vă va fi înapoiat şi nu veţi fi nedreptăţiţi.

(273) Pe cei săraci, ajunşi în mizerie, pe Calea lui Dumnezeu, care acum nu mai pot stăbate întinderile, nestiutorul îi crede bogaţi din pricina cucerniciei lor. Tu îi vei cunoaşte după înfăţişare, căci nu vor cere milostenie cu neobrăzare. Dumnezeu ştie întru totul bunurile pe care li le daţi lor...

(274) Cei care dau din averile lor, noapte şi zi, pe ascuns ori pe faţă, îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.

(275) Cei care se hrănesc din camătă nu se vor ridica în Ziua Judecăţii decât aşa cum se ridică acela pe care Diavolul l-a lovit cu străşnicie. Aceasta, fiindcă ei spun: “Negustoria şi camăta sunt deopotrivă.” Dumnezeu a îngăduit negustoria, însă a oprit camăta. Cel care se va lăsa de camătă, îndată ce aude o predică de la Domnul său, va putea păstra ceea ce a agonisit. Fapta lui este la Dumnezeu. Cei care se vor reîntoarce la camătă, vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(276) Dumnezeu va strivi camăta şi va înălţa milostenia. El nu-l iubeşte pe tăgăduitorul păcătos.

(277) Cei care cred, cei care fac binele, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie, aceia sunt cei care îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.

(278) O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Lăsaţi camăta, dacă sunteţi credincioşi.

(279) Dacă nu o faceţi, veţi auzi de un război de la Dumnezeu şi de la trimisul Său. Dacă vă veţi căi, vă veţi putea păstra agoniseala. Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi.

(280) Dacă îi este greu cuiva, aşteptaţi până îi va fi uşor. Dacă vă milostiviţi de el, este cu atât mai bine pentru voi. O, dacă aţi şti!

(281) Temeţi-vă de ziua când vă veţi întoarce la Dumnezeu, ziua când fiece suflet va primi răsplata a ceea ce a agonisit, ziua când nimeni nu va fi nedreptăţit.

(282) O, voi cei ce credeţi! Scrieţi-vă datoria pe care o aveţi şi care trebuie plătită la un soroc hotărât! Un scrib ales dintre voi s-o scrie cinstit! Nici un scrib să nu refuze s-o scrie aşa cum Dumnezeu l-a învăţat: să scrie ceea ce datornicul îi dictează, să se teamă de Domnul său, să nu taie nimic din datorie! Dacă datornicul este nebun ori beteag, dacă nu poate dicta el însuşi, atunci un împuternicit al său să o dicteze cinstit. Cereţi mărturisirea a doi martori dintre oamenii voştri! Dacă nu aflaţi doi bărbaţi, atunci alegeţi un bărbat şi două femei dintre cei asupra cărora vă învoiţi ca martori. Dacă una dintre femei se înşeală, cealaltă îi va aminti ceea ce ea a uitat. Martorii să nu refuze, atunci când sunt chemaţi să depună mărturie. Nu şovăiţi să scrieţi această datorie, fie ea mică ori mare, hotărându-i sorocul. Aşa este drept înaintea lui Dumnezeu. Aşa se dă mai multă greutate mărturiei şi aşa vi se îndepărtează orice îndoială. Când este vorba de o treabă ce o îndepliniţi pe loc, între voi, nu vi se va face nici o vină, dacă nu o veţi scrie. Chemaţi-vă martori, atunci când faceţi negoţ! Să nu-i înfricoşaţi, nici pe scrib, nici pe martor! Dacă o veţi face, vă veţi dovedi silnici. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu vă învaţă, căci Dumnezeu este Atotştiutor.

(283) Dacă sunteţi în călătorie şi nu veţi afla nici un scrib, veţi amaneta ceva. Dacă unul dintre voi amanetează altuia, cel care a primit lucrul amanetat va trebui să-l înapoieze. Să se teamă de Dumnezeu, Domnul său! Nu refuzaţi să depuneţi mărturie, căci cel care refuză păcătuieşte în inima lui. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(284) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dacă destăinuiţi ceea ce este în sinea voastră ori dacă tăinuiţi, Dumnezeu vă va cere socoteală. El iartă pe cine voieşte şi osândeşte pe cine voieşte.

(285) Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioşii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în trimişii Săi. “Noi nu facem deosebire între trimişii Săi.” Şi ei au spus: “Ascultăm şi ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, căci întru Tine este devenirea!”

(286) Dumnezeu nu împovărează nici un suflet peste ceea ce ar putea duce. Binele pe care-l va săvârşi se va întoarce la el, precum şi răul pe care-l va săvârşi. Domnul nostru! Nu ne osândi dacă vom uita ori vom greşi! Domnul nostru! Nu ne da nouă o povară asemenea celei pe care le-ai dat-o celor dinaintea noastră! Domnul nostru! Nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem duce! Şterge greşelile noastre! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti Oblăduitorul nostru! Ajută-ne nouă împotriva neamului celor tăgăduitori!

Aal-i-Imraan

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam. Mim.

(2) Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul!

(3) El a pogorât asupra ta Cartea, întru Adevăr, pentru a le întări pe cele dinaintea ei. De asemenea, El a pogorât Tora şi Evanghelia

(4) mai înainte drept călăuzire oamenilor, precum a pogorât şi Legea. Cei care nu cred în semnele lui Dumnezeu, de o osândă aprigă, vor avea parte. Dumnezeu este Puternic, Stăpîn al răzbunării.

(5) Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu, nici pe pământ, şi nici în cer.

(6) El este Cel care, în pântece, vă plăsmuieşte cum voieşte. Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul!

(7) El este Cel ce a pogorât asupra ta Cartea cu versete desăvârşite din Maica Scripturii şi altele asemenea. Cei ale căror inimi se apleacă spre păcat se leagă de ceea ce este spus întru asemănare, căci ei caută gâlceavă şi sunt lacomi de tâlcuiri, însă nimeni altul în afară de Dumnezeu nu cunoaşte tâlcuirea Cărţii. Cei înrădăcinaţi în stiinţă spun: “Noi credem! Totul vine de la Domnul nostru!” Doar cei dăruiţi cu minte îşi vor aminti!

(8) Domnul nostru! Nu rătăci inimile noastre, după ce ne-ai călăuzit! Dăruieşte-ne nouă din milostivenia Ta. Tu eşti Multdăruitorul.

(9) Domnul nostru! Tu eşti Cel ce îi va strânge pe oameni într-o zi, fără nici o îndoială, căci Dumnezeu nu îşi calcă făgăduiala.

(10) Celor tăgăduitori, nici averile, nici copiii nu le vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu, căci ei vor fi hrană Focului.

(11) Aşa a fost şi cu neamul lui Faraon şi cu cei dinaintea lui. Ei au socotit semnele Noastre minciuni, iar Dumnezeu i-a luat pentru păcatele lor. Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(12) Spune-le celor care tăgăduiesc: “Veţi fi biruiţi, iar apoi în Gheena veţi fi strânşi.” Ce rău aşternut!

(13) Un semn v-a fost dat când cele două tabere s-au întâlnit: una lupta pentru Calea lui Dumnezeu, iar cealaltă, de tăgăduitori, o văzu de două ori mai mare. Dumnezeu ajută pe cine voieşte. Întru aceasta este o învăţătură pentru cei dăruiţi cu puterea de a vedea.

(14) Oamenilor le apare drept podoabă dragostea pentru cele dorite: femei, copii, grămezi grele de aur şi argint, cai de rasă, turme şi ogoare semănate. Acestea sunt o bucurie vremelnică a Vieţii de Acum, însă la Dumnezeu este cel mai bun loc în care vă veţi întoarce.

(15) Spune: “V-aş putea vesti eu un lucru mai bun decât acesta?” Cei care se tem de Domnul lor vor avea, la El, Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu femei neprihănite, în tihna lui Dumnezeu. Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.

(16) Cei care spun: “Noi am crezut! Iartă-ne nouă păcatele noastre, fereşte-ne pe noi de osânda Focului”

(17) sunt cei răbdători, cei drepţi, cei pioşi, cei care dau milostenie şi cei care, dis-de-dimineată, cer iertare.

(18) Dumnezeu mărturiseşe şi, laolaltă cu El, îngerii şi cei dăruiţi cu cunoaştere: “Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul.”

(19) Adevărata credinţă înaintea lui Dumnezeu este Supunerea. Cei cărora Cartea le-a fost dată nu s-au împotrivit unii altora, din pizmă, decât după ce au primit ştiinţa. Cel care tăgăduieşte semnele lui Dumnezeu să ştie că Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(20) Spune-le celor care îţi caută pricină: “Eu m-am supus lui Dumnezeu întru totul, eu şi cei care m-au urmat.” Spune-le celor cărora le-a fost dată Cartea şi neştiutorilor: “Vă supuneţi lui Dumnezeu?” Dacă s-au supus lui Dumnezeu, sunt bine călăuziţi, însă, dacă-şi întorc spatele, se rătăcesc. Asupra ta este doar înştiinţarea şi atât! Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.

(21) Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care tăgăduiesc semnele lui Dumnezeu, celor care îi ucid, fără de dreptate, pe profeţi, acelora dintre oameni care îi ucid pe cei care poruncesc dreptatea.

(22) Deşarte le sunt faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei nu vor avea ajutoare.

(23) Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a dat din Carte cum cheamă Cartea să judece între ei? Unii dintre ei însă întorc spatele, nepăsători.

(24) Şi aceasta, fiindcă ei spun: “Focul nu ne va atinge decât puţine zile.” N-au decât să se lase rătăciţi în legea lor de ceea ce au născocit!

(25) Ce se va întâmpla cu ei atunci când, fără nici o îndoială, îi vom strânge într-o zi? Fiecărui suflet i se va da după ceea ce a agonisit şi nimeni nu va fi nedreptăţit.

(26) Spune: “Dumnezeule, Stăpân al Împăraţiei! Tu dai împărăţia cui voieşti şi iei împărăţia cui voieşti. Tu înalţi pe cine voieşti şi cobori pe cine voieşti. În mâna Ta este binele. Tu eşti Atotputernicul.

(27) Tu faci ca noaptea să străpungă ziua şi faci ca ziua să străpungă noaptea. Tu scoţi viul din mort, precum şi mortul din viu. Tu înzestrezi pe cine voieşti, fără socoteală.

(28) Credincioşii să nu-şi ia oblăduitori tăgăduitori în locul credincioşilor. Cel care va face altfel nu va avea nimic de la Dumnezeu, doar dacă nu vă temeţi de el. Dumnezeu însuşi vă previne, căci întru Dumnezeu este devenirea.

(29) Spune-le: “Dacă tăinuiţi ce este în inimile voastre, ori dacă destăinuiţi, Dumnezeu ştie.” El ştie ceea ce este în ceruri, precum şi pe pământ. Dumnezeu este Atotputernic.

(30) În Ziua când fiece suflet va găsi ceea ce va fi făcut bine şi ceea ce va fi făcut rău, va fi dorit ca vreme îndepărtată să fie între el şi acea Zi. Dumnezeu vă previne asupra Lui însuşi. Dumnezeu este Milostiv cu robii Săi.

(31) Spune-le: “De-L iubiţi pe Dumnezeu, urmaţi-mă, căci Dumnezeu vă va iubi şi vă va ierta vouă păcatele. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.”

(32) Spune-le: “Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. Să ştiţi, voi, cei care întoarceţi spatele, că Dumnezeu nu-i iubeşte pe tăgăduitori.”

(33) Dumnezeu a ales, înaintea lumilor, pe Adam, pe Noe, neamul lui Abraham, neamul lui Imran,

(34) şi seminţiile lor, ieşite unele din altele. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.”

(35) Femeia lui Imran spuse: “Domnul Meu! Ţie îţi închin rodul pântecului meu! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Auzitorul, Ştiutorul.”

(36) După ce născu, ea spuse: “Domnul Meu! Am născut o fată.” Dumnezeu ştia ceea ce ea a odrăslit, căci un băiat nu este asemenea unei fete. “O voi numi Maria şi sub oblăduirea Ta o pun, pe ea şi seminţia ei, împotriva Diavolului cel blestemat, bătut fie cu pietre!”

(37) Domnul său o primi cu bunătate şi îi dădu să crească frumos, iar Zaharia îi purtă de grijă. De fiece dată când Zaharia intra la ea în cameră, găsea alături de ea mâncarea trebuincioasă, aşa că el o întrebă: “O, Maria! De unde ai aceasta?” Ea spuse: “De la Dumnezeu, căci Dumnezeu înzestrează pe cine voieşte, fără să dea socoteală.”

(38) Atunci, Zaharia îl chemă pe Domnul său şi spuse: “Domnul Meu! Dăruieşte-mi mie, de la Tine, o seminţie bună! Tu eşti Cel ce aude rugile.”

(39) În vreme ce el, în picioare, se ruga în templu, îngerii îi strigară: “Dumnezeu ţi-l vesteşte pe Ioan care va întări Cuvântul lui Dumnezeu. El va fi om de vază, cumpătat, un profet dintre cei fără de prihană.”

(40) Zaharia spuse: “Domnul Meu! Cum aş putea avea eu un băiat? Bătrâneţea m-a ajuns, iar femeia mea este stearpă.” Îngerul îi spuse: “Aşa va fi, căci Dumnezeu face ce voieşte.”

(41) Zaharia spuse: “Domnul Meu! Dă-mi un semn!” Îngerul îi spuse: “Semnul tău va fi să nu vorbeşti oamenilor decât prin gesturi, vreme de trei zile. Cheamă-L des pe Domnul tău, preamăreşte-L în amurg şi în zor!.”

(42) Îngerii au spus: “O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi ţi-a dat curăţenie. El te-a ales înaintea femeilor lumilor.

(43) O, Maria! Fii pioasă faţă de Domnul tău! Prosternează-te şi îngenunche cu cei care îngenunche!”

(44) Aceasta este una dintre istoriile privitoare la Taină pe care ţie ţi-o dezvăluim, căci tu nu ai fost printre ei când au aruncat sorţi pentru a afla cine se va îngriji de Maria, căci tu nu ai fost printre ei nici când se certau pentru aceasta.

(45) Îngerii îi spuseră: “O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt de la El: numele său este Cristos, Iisus, fiul Mariei, slăvit în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, căci el este dintre cei apropiaţi lui Dumnezeu.

(46) Încă din leagăn va vorbi oamenilor ca un bătrân. El va fi dintre cei fără de prihană.”

(47) Ea spuse: “Domnul Meu! Cum să am un copil, când nici un bărbat nu m-a atins?” Îngerul spuse: “Dumnezeu creează ceea ce voieşte şi, când hotărăşte un lucru, El spune: “Fii!” Şi acesta este.

(48) Dumnezeu îl va învăţa Cartea, înţelepciunea, Tora şi Evanghelia.

(49) Şi iată-l trimis fiilor lui Israel: “Eu v-am adus vouă un semn de la Domnul vostru: vă voi crea vouă din noroi, un chip de pasăre. Voi sufla asupra sa şi va fi pasăre, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Eu îi tămăduiesc pe orb şi pe lepros şi morţilor le dau viaţă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Eu vă dau ştire ce să mâncaţi şi ce să păstraţi în casele voastre. Întru aceasta este un semn pentru voi, de sunteţi credincioşi.

(50) Eu întăresc Tora dinaintea mea şi vouă vă dau dezlegare la o parte dintre cele oprite. Eu v-am adus vouă un semn de la Domnul vostru. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-mi ascultare!

(51) Dumnezeu este Domnul Meu şi Domnul vostru. Lui închinaţi-vă! Aceasta este Calea cea Dreaptă.”

(52) Iisus, când a simţit tăgada lor, le spuse: “Cine îmi sunt ajutoare întru Dumnezeu?” Apostolii spuseră: “Noi suntem ajutoarele lui Dumnezeu, căci noi credem în Dumnezeu. Fii martor că suntem supuşi!

(53) Domnul nostru! Noi credem în ceea ce Tu ai pogorât şi îl urmăm pe trimis. Scrie-ne pe noi între martori!”

(54) Ei urziră împotriva lui Iisus. Şi Dumnezeu urzi, iar El este cel mai bun urzitor.

(55) Dumnezeu spuse: “O, Iisus! Eu te voi chema la Mine, te voi înălţa la Mine şi te voi izbăvi de cei care tăgăduiesc. Eu îi voi rândui pe cei care te-au urmat deasupra celor care tăgăduiesc, până în Ziua Învierii, când la Mine va fi întoarcerea voastră şi atunci vă voi judeca pentru ceea ce vă învrăjbeaţi.

(56) Pe cei care tăgăduiesc însă, Eu îi voi osândi la aprigă osândă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Şi ei nu vor afla ajutoare!”

(57) Celor care cred şi săvârşesc fapte bune, Dumnezeu le va da răsplata. Dumnezeu nu îi iubeşte pe nedrepţi.

(58) Noi îţi recităm din versetele Sale şi dintr-o Istorie înţeleaptă.

(59) Iisus este înaintea lui Dumnezeu precum Adam pe care l-a creat din ţărână şi apoi îi spuse: “Fii!” Şi acesta a fost.

(60) Adevărul de la Domnul tău vine. Nu fi dintre cei care se îndoiesc.

(61) Dacă vreunul îţi întoarce vorba după ce tu ai primit ştiinţa, spune-i: “Veniţi! Îi vom chema pe fiii noştri şi pe fiii voştri, pe femeile noastre şi pe femeile voastre, pe noi înşine şi pe voi înşivă, şi împreună vom înălţa o rugă, chemând blestemul lui Dumnezeu asupra mincinoşilor.”

(62) Aceasta este Istoria adevărată: “Nu este alt dumnezeu afară de Dumnezeu.” El este Puternicul, Înţeleptul.

(63) Dacă întorc spatele, atunci să ştie că Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care seamănă stricăciunea.

(64) Spune-le: “Voi, oameni ai Cărţii! Veniţi la un Cuvânt ce deopotrivă este între noi şi voi. Noi nu ne închinăm decât lui Dumnezeu, nu-I alăturăm nimic, nimeni dintre noi nu-i ia drept stăpâni pe alţii în afara lui Dumnezeu.” Dacă întorc spatele, spune-le: “Mărturisiţi că noi suntem supuşii!”

(65) Voi, oameni ai Cărţii! De ce vă certaţi asupra lui Abraham, de vreme ce şi Tora şi Evanghelia nu au fost pogorâte decât după el? Nu pricepeţi oare?

(66) Aşa sunteţi voi: vă certaţi pentru ceea ce nu aveţi ştiinţă? Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi.

(67) Abraham nu a fost nici evreu, nici nazarean, ci el a fost un drept credincios, supus lui Dumnezeu. El nu a fost dintre închinătorii la idoli.

(68) Cei mai apropiaţi de Abraham sunt cei care l-au urmat, precum şi acest Profet şi cei care cred. Dumnezeu este Oblăduitorul credincioşilor.

(69) Unii dintre oamenii Cărţii au vrut să vă rătăcească, însă ei nu se rătăcesc decât pe ei înşişi, fără să-şi dea seama.

(70) Voi, oameni ai Cărţii! De ce tăgăduiţi semnele lui Dumnezeu ai căror martori sunteţi?

(71) Voi, oameni ai Cărţii! De ce înveşmântaţi Adevărul în deşărtăciune? De ce ascundeţi Adevărul de vreme ce îl ştiţi?

(72) La începutul zilei credeţi în ce le-a fost pogorât credincioşilor, iar la sfârşitul ei tăgăduiţi. Poate se vor întoarce!

(73) Nu credeţi decât celor care urmează Legea voastră. Spune-le: “Călăuzirea este călăuzirea lui Dumnezeu. El poate da oricui ceea ce v-a dat vouă.” Celor care se ceartă cu voi despre Domnul vostru, spune-le: “Harul este în mâna lui Dumnezeu, El îl dă cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(74) El împărtăşeşte milostivenia Sa cui voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare.”

(75) Unii dintre oamenii Cărţii, dacă le încredinţezi un talant, ţi-l înapoiază, iar alţii, dacă le încredinţezi un dinar, nu ţi-l înapoiază, decât dacă stărui asupra lor. Şi aceasta, fiindcă ei spun: “Nu avem nici o datorie faţă de cei neştiutori!” Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu adevărul.

(76) Cel care îşi ţine învoiala şi se teme de Dumnezeu, să ştie că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se tem de El.

(77) Cei care vând pe preţ mărunt legământul cu Dumnezeu, precum şi jurămintele lor, nu vor afla iertare în Viaţa de Apoi, iar Dumnezeu nici nu le va vorbi, nici nu se va uita la ei, în Ziua Învierii, şi nici nu-i va curăţi. Ei, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(78) Unii dintre ei întortochează Cartea cu limbile lor ca să credeţi că ceea ce spun ei este din Carte, însă nu este din Carte. Ei spun că este de la Dumnezeu, însă nu este de la Dumnezeu. Ei spun minciuni despre Dumnezeu, cu toate că ştiu.

(79) Nu se cade unui om căruia Dumnezeu i-a dat înţelepciunea şi Profeţia să spună apoi oamenilor: “Fiţi robii mei, şi nu ai lui Dumnezeu!”, ci să spună: “Fiţi cucernici, învăţându-i Cartea pe alţii, învăţându-vă pe voi înşivă!”

(80) Dumnezeu nu vă porunceşte să-i luaţi drept stăpâni pe îngeri şi pe profeţi. Cum v-ar porunci tăgada, de vreme ce Lui I v-aţi supus?

(81) Eu v-am dat din Carte şi din înţelepciune. Un trimis a venit la voi întărind ceea ce aveaţi deja. Credeţi-i lui şi ajutaţi-l. Vă învoiţi să luaţi asupra voastră sarcina mea?” Ei au spus: “Ne învoim!” El spuse: “Mărturisiţi, căci şi eu voi fi cu voi dintre martori.”

(82) Cei care vor întoarce spatele după aceasta, aceştia sunt cei stricaţi.

(83) Oare ei caută o altă Lege decât cea a lui Dumnezeu, când Lui i se supun cei din ceruri şi de pe pământ, de voie ori de nevoie, şi la El se vor întoarce?

(84) Spune-le: “Noi credem în Dumnezeu, în ceea ce a pogorât asupra noastră, în ceea ce a pogorât asupra lui Abraham, Ismail, Isaac, Iacob, asupra triburilor, în ceea ce i-a fost dat lui Moise, lui Iisus, profeţilor, de la Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi.”

(85) Cel care caută în afara Islamului (Supunerii) o altă lege să ştie că aceasta nu este primită, iar el, în Viaţa de Apoi, va fi între cei pierduţi.

(86) Cum să-i călăuzească Dumnezeu pe cei care tăgăduiesc, după ce au fost credincioşi şi au mărturisit că trimisul este Adevăr şi după ce dovezi vădite le-au fost aduse? Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(87) Care le va fi răsplata? Blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al oamenilor deopotrivă va cădea asupra lor.

(88) Ei vor veşnici sub blestem, iar osânda nu le va fi uşurată şi nimeni nu se va uita la ei,

(89) în afară de acei care, după aceea, s-au căit şi s-au îndreptat. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(90) Celor care tăgăduiesc după ce au crezut, iar apoi cresc în tăgadă, nu le va fi primită căinţa şi astfel vor fi rătăciţi.

(91) Celor care tăgăduiesc şi mor în tăgadă chiar de-ar da tot aurul de pe pământ ca să se răscumpere, nu le va fi primit nici unuia dintre ei. Aceştia, de o osândă dureroasă, vor avea parte şi nu vor avea ajutoare.

(92) Voi nu veţi ajunge la cuvioşie, dacă nu veţi da ca milostenie din ceea ce iubiţi. Orice daţi ca milostenie, Dumnezeu ştie.

Part 4

(93) Toate bucatele le sunt îngăduite fiilor lui Israel, afară de acelea pe care Israel s-a oprit el însuşi de la ele, înainte ca Tora să fie pogorâtă. Spune-le: “Aduceţi Tora! Citiţi-o, dacă spuneţi adevărul!”

(94) Cei care născocesc după aceea minciuni asupra lui Dumnezeu, aceştia sunt nedrepţi.

(95) Spune-le: “Dumnezeu spune Adevărul: urmaţi Credinţa lui Abraham, un dreptcredincios ce nu a fost dintre închinătorii la idoli.”

(96) Cea dintâi casă de rugăciune a fost aşezată pentru oameni la Bekka, drept binecuvântare şi călăuzire a lumilor.

(97) În ea sunt semne de netăgăduit pe locul unde stătea Abraham. Oricine intră acolo se află în tihnă. Oamenii, cei care pot face drumul trebuie să meargă pentru Dumnezeu în pelerinaj la Casă. Cel care tăgăduieşte, să ştie că Dumnezeu este Bogat şi fără lumile acestea.

(98) Spune: “Voi, oameni ai Cărţii! De ce tăgăduiţi voi semnele lui Dumnezeu?” Dumnezeu este Martor a ceea ce făptuiţi.

(99) Spune: “Voi, oameni ai Cărţii! De ce îl întoarceţi pe cel care crede de la Calea lui Dumnezeu şi căutaţi s-o întortocheaţi, de vreme ce sunteţi martori? Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiţi.

(100) O, voi cei ce credeţi! Dacă daţi ascultare unora din cei cărora li s-a dat Cartea, ei vă vor întoarce la tăgadă, după ce aţi crezut.

(101) Cum de mai tăgăduiţi, de vreme ce semnele lui Dumnezeu vă sunt citite, iar trimisul Său este printre voi? Cel care, cu tărie, se leagă de Dumnezeu va fi călăuzit pe Dreaptă Cale.”

(102) “O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu cu teama ce I se cade. Să nu muriţi decât supuşi Lui fiind.

(103) Legaţi-vă toţi cu tărie de legământul lui Dumnezeu! Nu vă împărţiţi! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră! Când eraţi vrăjmaşi, El v-a unit inimile şi v-aţi făcut, prin harul Lui, fraţi. Eraţi pe buza unei prăpastii de foc, iar El v-a izbăvit de ea. Aşa vă lămureşte vouă Dumnezeu semnele Sale. Poate vă veţi lăsa călăuziţi!

(104) Poate va ieşi din voi o adunare care îi va chema pe oameni la bine şi le va porunci cuviinţa şi îi va opri pe ei de la urâciune: aceştia vor fi cei fericiţi!

(105) Nu fiţi ca cei care se dezbină şi se învrăjbesc după ce le-au venit dovezile vădite. Aceştia, de o osândă cumplită, vor avea parte

(106) în Ziua când unele chipuri se vor lumina, iar altele se vor întuneca. Li se va spune celor cu chipuri întunecate: “Aţi tăgăduit după ce aţi crezut? Gustaţi osânda a ceea ce aţi tăgăduit!”

(107) Cei cu chipurile luminate vor fi cuprinşi în milostivenia lui Dumnezeu, unde vor veşnici.

(108) Acestea sunt semnele lui Dumnezeu pe care ţi le citim întru Adevăr. Dumnezeu nu voieşte nedreptăţirea lumilor.

(109) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pamânt. Şi la Dumnezeu se întorc toate!

(110) Voi sunteţi cea mai bună adunare ivită dintre oameni: voi porunciţi cuviinţa şi opriţi urâciunea. Voi credeţi în Dumnezeu. Dacă oamenii Cărţii ar fi crezut, ar fi fost mai bine pentru ei. Printre ei sunt şi credincioşi, însă cei mai mulţi sunt stricaţi.

(111) Ei nu vă fac decât un rău neînsemnat. Dacă vă luptaţi cu ei, ei vor întoarce spatele şi atunci nu vor fi ajutaţi.

(112) Loviţi vor fi de umilinţă oriunde s-ar afla, afară de cei legaţi de Dumnezeu ori de oameni, prin jurământ. Ei au stârnit mânia lui Dumnezeu şi loviţi vor fi de sărăcie. Aceasta, fiindcă au tăgăduit semnele lui Dumnezeu şi i-au ucis, fără de dreptate, pe profeţi. Aceasta, fiindcă s-au răzvrătit şi au încălcat Legea.

(113) Nu sunt toţi însă deopotrivă, căci între oamenii Cărţii este o adunare dreaptă care citeşte, la vreme de noapte, versetele lui Dumnezeu şi se prosternează.

(114) Ei cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, poruncesc cuviinţa şi opresc urâciunea, se grăbesc să facă binele şi sunt dintre cei drepţi.

(115) Orice bine făptuiesc nu le va fi tăgăduit, căci Dumnezeu îi cunoaşte pe cei temători.

(116) Averile şi copiii tăgăduitorilor nu vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(117) Ceea ce trudesc ei în Viaţa de Acum este asemenea unui vânt cu grindină ce loveşte şi nimiceşte ogorul oamenilor ce s-au nedreptăţit pe ei înşişi. Nu Dumnezeu i-a nedreptăţit, ci ei înşişi s-au nedreptăţit.

(118) O, voi cei ce credeţi! Nu legaţi prietenie decât între voi, ceilalţi nu vor înceta să vă păgubească, căci ei vor pieirea voastră. Ura le iese din guri, însă ce le este ascuns în inimi este şi mai rău. Noi vă lămurim vouă semnele. O, dacă aţi pricepe!

(119) Aşa sunteţi voi: îi iubiţi, însă ei nu vă iubesc. Voi credeţi în întreaga Carte, însă ei spun când vă întâlnesc: “Noi credem!” şi, când sunt între ei, îşi muşcă degetele de furie din pricina voastră. Spune-le: “Muriţi cu furia voastră!” Dumnezeu este Ştiutor al lăuntrului inimilor.

(120) Dacă vi se întâmplă un bine, ei se posomorăsc, iar dacă vă loveşte un rău, se bucură. Dacă sunteţi răbdători şi dacă vă temeţi de Dumnezeu, vicleşugul lor nu vă va păgubi cu nimic. Dumnezeu este Cuprinzător a ceea ce făptuiesc.

(121) Când ai plecat dis-de-dimineaţă de la ai tăi ca să le arăţi credincioşilor locurile de luptă. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(122) Două dintre taberele voastre au crezut că vor fi înfrânte, însă Dumnezeu este Oblăduitor lor, al amândurora. Credincioşii să se încredinţeze lui Dumnezeu!

(123) Dumnezeu v-a ajutat la Badr, pe când eraţi umiliţi. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi mulţumi!

(124) Tu spuneai credincioşilor: “Nu vă ajunge că Domnul vostru vă ajută cu trei mii de îngeri pogorâţi asupra voastră?”

(125) Dacă sunteţi răbdători şi dacă credeţi în Dumnezeu, când vrăjmaşii vor năvăli asupra voastră, Domnul vostru vă va întări cu cinci mii de îngeri însemnători ce vor porni împotriva lor.

(126) Dumnezeu nu a făcut aceasta decât ca bunăvestire vouă, ca inimile voastre să se liniştească. Ajutorul nu vine decât de la Dumnezeu, Puternicul, Înţeleptul,

(127) ca să-i nimicească şi să-i zdrobească pe unii dintre tăgăduitori, ca ei să plece înfrânţi.

(128) Şi tu nu ai nici o treabă, fie că Dumnezeu se întoarce către ei, fie că îi osândeşte, căci sunt nedrepţi.

(129) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. El iartă cui voieste şi osândeşte pe cine voieşte. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(130) O, voi cei ce credeţi! Nu trăiţi din camătă, luând îndoit ceea ce aţi dat. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!

(131) Temeţi-vă de Focul pregătit tăgăduitorilor!

(132) Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului! Poate veţi fi miluiţi!

(133) Grăbiţi-vă către iertarea Domnului vostru şi către Grădina cea largă cât cerurile şi pământul, pregătită celor care se tem de Dumnezeu,

(134) celor care dau milostenie, fie că sunt în îndestulare, fie că sunt în lipsuri, celor care-şi stăpânesc mânia, celor care le iartă oamenilor, căci Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine,

(135) celor care după ce au săvârşit o faptă ruşinoasă, nedreptăţindu-se pe ei înşişi, îşi amintesc de Dumnezeu şi îi cer iertare pentru păcatele lor— cine altul iartă păcatele în afară de Dumnezeu?, celor care nu stăruie în ceea ce au săvârşit atunci când ştiu.

(136) Aceştia sunt cei care îşi vor căpăta răsplata: iertarea de la Domnul lor şi Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Cât de bună este răsplata făptuitorilor de bine!

(137) Şi înaintea voastră au fost legi. Străbateţi pământul şi vedeţi care a fost sfârşitul celor care-au hulit.

(138) Aceasta este oamenilor lămurire, iar celor temători călăuzire şi predică.

(139) Nu vă pierdeţi firea şi nu vă mâhniţi, de vreme ce veţi fi înălţaţi, dacă sunteţi credincioşi.

(140) Dacă veţi căpăta o rană, atunci o rană asemenea ei vor fi căpătat şi alţii. Noi facem, pentru oameni, ca zilele să vină una după alta ca Dumnezeu să-i cunoască pe cei care cred şi să-şi ia dintre voi martori. Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei nedrepţi,

(141) de aceea Dumnezeu îi pune la încercare pe credincioşi şi îi zdrobeşte pe tăgăduitori.

(142) Socotiţi oare că veţi intra în Rai înainte ca Dumnezeu să-i cunoască pe cei luptători, înainte ca să-i cunoască pe cei răbdători?

(143) Voi doriţi moartea înainte de a o întâlni, însă aţi mai văzut-o pe când vă uitaţi.

(144) Muhammad nu este decât un trimis şi trimişi au mai fost şi înaintea lui. Vă veţi întoarce pe urmele voastre dacă va muri ori dacă va fi omorât? Cel care se va întoarce pe urmele sale nu-l păgubeşte cu nimic pe Dumnezeu, însă Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care Îi dau mulţumire.

(145) Nimeni nu poate muri decât cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi când ceea ce îi este scris ajunge la soroc. Cui vrea răsplată în Viaţa de Acum, îi vom face parte. Cui vrea răsplată în Viaţa de Apoi, îi vom face parte. Curând îi vom răsplăti pe cei care dau mulţumire.

(146) Câţi profeţi nu s-au luptat, având numeroşi ucenici, şi niciodată nu s-au lăsat înfrânţi de greutăţile pe care le întâlneau pe Calea lui Dumnezeu? Ei nici nu au ostenit şi nici nu au dat înapoi. Dumnezeu îi iubeşte pe cei răbdători.

(147) Spusa lor era doar: “Domnul nostru! Iartă-ne nouă păcatele noastre şi necumpătarea faptelor noastre. Întăreşte-ne nouă picioarele. Mântuieşte-ne de neamul celor tăgăduitori.”

(148) Dumnezeu le-a dat o răsplată în Viaţa de Acum şi cea mai bună răsplată în Viaţa de Apoi. Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.

(149) O, voi cei ce credeţi! Dacă daţi ascultare tăgăduitorilor, ei vă vor întoarce pe urmele voastre, iar dacă vă veţi întoarce, veţi fi pierduţi.

(150) Ba nu! Dumnezeu este Stăpânul vostru, prea-bunul Mântuitor!

(151) Noi vom arunca groaza în inimile tăgăduitorilor, căci ei i-au alăturat lui Dumnezeu ceva asupra căruia nici o împuternicire n-a fost pogorâtă. Limanul lor va fi Focul. Ce rău liman au cei nedrepţi!

(152) Dumnezeu şi-a ţinut făgăduinţa faţă de voi, când, cu îngăduinţa Sa, i-aţi nimicit pe vrăjmaşi până ce v-aţi împotmolit şi aţi început să vă certaţi asupra Poruncii. Voi nu i-aţi mai dat ascultare lui Dumnezeu după ce v-a arătat ceea ce doreaţi. Unii dintre voi vor Viaţa de Acum, unii dintre voi vor Viaţa de Apoi. Dumnezeu, ca să vă pună la încercare, i-a pus pe fugă pe vrăjmaşii voştri înaintea voastră şi El v-a iertat vouă, căci Dumnezeu este Stăpânul Harului de peste credincioşi.

(153) Când urcaţi şi nu vă întorceaţi către nimeni, iar trimisul vă chema înapoi, El v-a alungat mâhnirea cu o altă mâhnire, ca voi să nu vă mai întristaţi nici de ceea ce v-a scăpat, nici de ceea ce veţi deveni. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(154) După mâhnire, El face să pogoare asupra voastră tihna, un somn va învălui o parte dintre voi, pe când o altă parte va rămâne cuprinsă de nelinişte, închipuindu-şi despre Dumnezeu neadevăruri— închipuiri născute din neştiinţă. Ei spun: “Ce ne priveşte pe noi această poruncă?” Spune: “Această Poruncă este de la Dumnezeu întru totul.” Ei ascund în sufletele lor ceea ce nu îţi arată. Ei spun: “Dacă ar fi fost după noi, ai noştri nu ar fi fost ucişi aici.” Spune-le: “Chiar de aţi fi rămas la casele voastre, celor care le-a fost scris să moară, ar fi murit şi în aşternuturile lor, căci Dumnezeu pune la încercare ceea ce se află în piepturile voastre şi vă curăţă inimile.” Dumnezeu este Ştiutor-al-lăuntrului-piepturilor.

(155) Dintre voi, unii s-au întors în ziua când cele două tabere s-au întâlnit, căci Diavolul i-a făcut de ruşine ca răsplată a ceeea ce au săvârşit. Dumnezeu i-a iertat însă, căci Dumnezeu este Iertător, Blând.

(156) O, voi cei ce credeţi! Nu fiţi asemenea celor care tăgăduiesc, care spun despre fraţii lor ce au străbătut pământul şi au luptat: “Ei nu ar fi murit, nu ar fi fost ucişi, dacă ar fi rămas cu noi.” Dumnezeu să le arunce deznădejdea în inimi! Dumnezeu este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(157) Dacă sunteţi ucişi pe calea lui Dumnezeu ori dacă muriţi, iertarea şi milostivenia lui Dumnezeu sunt mai bune decât ceea ce ei adună.

(158) Dacă muriţi ori dacă sunteţi ucişi, veţi fi adunaţi înaintea lui Dumnezeu.

(159) Fii blând cu ei, din milostivenia lui Dumnezeu. Dacă eşti crud şi aspru la inimă, ei se vor scutura de tine. Iartă-le lor! Cere iertare pentru ei! Cere-le sfatul pentru orice, însă când ai luat o hotărâre, încredinţează-te lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se încredinţează Lui.

(160) Dacă Dumnezeu vă ajută, nimeni nu vă mai poate birui. Dacă vă părăseşte, cine altul în afară de El v-ar putea ajuta? Credincioşii se încredinţează lui Dumnezeu.

(161) Nu se cade unui profet să înşele, căci cine înşeală va veni cu înşelătoria sa în Ziua Învierii. Fiece suflet va fi răsplătit pentru ceea ce a agonisit. Nimeni nu v-a fi nedreptăţit.

(162) Cel care urmează mulţumirea lui Dumnezeu este oare deopotrivă cu cel care stârneşte mânia lui Dumnezeu şi care va avea Gheena liman? Urâtă devenire!

(163) Ei vor fi puşi pe trepte înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(164) Dumnezeu a pogorât harul Său asupra credincioşilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care să le citească semnele Sale, care să-i curăţe, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, chiar dacă odinioară au fost într-o rătăcire vădită.

(165) Când o nenorocire — din care şi voi aţi pricinuit îndoit altora — vă loveşte, spuneţi: “De unde vine aceasta?” Spune-le: “De la voi înşivă!” Dumnezeu este Atotputernic.

(166) Ceea ce v-a lovit în ziua când cele două tabere s-au întâlnit, a fost cu îngăduinţa lui Dumnezeu ca să-i cunoască pe credincioşi,

(167) ca să-i cunoască pe făţarnici. Când li s-a spus: “Înaintaţi! Luptaţi pentru calea lui Dumnezeu!” ori: “Apăraţi-vă!”, ei au spus: “Dacă am şti să luptăm, v-am urma negreşit.” În Ziua aceea, s-au aflat mult mai aproape de tăgadă decât de credinţă. Ei spun cu gurile lor ceea ce nu este în inimile lor. Dumnezeu cunoaşte prea bine ceea ce ascund.

(168) Cei care, aşezaţi, spun de fraţii lor: “Ei n-ar fi fost ucişi, de ne-ar fi ascultat!” Spune-le: “Izbăviţi-vă pe voi înşivă de la moarte, dacă spuneţi adevărul!”

(169) Să nu-i crezi morţi pe cei care au fost ucişi pentru calea lui Dumnezeu, căci sunt vii, la Domnul lor, cu bună înzestrare,

(170) bucurându-se de harul pe care Dumnezeu li l-a dăruit. Ei îi vestesc cu voioşie pe cei care vor veni după ei şi care, încă, nu li s-au alăturat că nu vor cunoaşte acolo nici teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.

(171) Ei se bucură de binefacerea şi harul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata credincioşilor.

(172) O mare răsplată este menită celor care au răspuns lui Dumnezeu şi trimisului în ciuda rănilor lor, celor de bine făptuitori şi celor temători,

(173) căci ei sunt cei cărora, atunci când oamenii le spun: “Oamenii şi-au unit puterile împotriva voastră. Temeţi-vă de ei!”, credinţa le creşte şi mai mult şi spun: “Dumnezeu ne este de ajuns!” Ce oblăduitor minunat!

(174) Ei s-au întors cu binefacerea şi harul lui Dumnezeu. Nici un rău nu i-a atins. Ei au căutat mulţumirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Stăpânul Harului nesfârşit.

(175) Diavolul aşa este: el vă îngrozeşte cu cei care îl urmează. Nu vă temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine, de sunteţi credincioşi!

(176) Cei care se grăbesc către tăgadă, să nu te mâhnească. Ei cu nimic nu-L păgubesc pe Dumnezeu. Dumnezeu nu le va da nici o bucurie în Viaţa de Apoi, ci, de o osândă cumplită, vor avea parte.

(177) Cei care şi-au vândut credinţa pe tăgadă cu nimic nu-L vor păgubi pe Dumnezeu, ci ei, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(178) Să nu socoate cei care tăgăduiesc că dacă-i păsuim este spre binele lor. Noi îi păsuim ca ei să-şi înmulţească păcatul, şi astfel, de o osândă ruşinoasă, vor avea parte.

(179) Dumnezeu nu-i lasă pe credincioşi aşa cum sunteţi voi acum, decât ca să-l deosebească pe omul rău, de cel bun. Dumnezeu nu vă face cunoscută vouă Taina, însă Dumnezeu alege pentru aceasta pe cine voieşte dintre trimişii săi, aşadar credeţi în Dumnezeu şi în trimişii Săi! Dacă veţi crede, dacă vă veţi teme, veţi avea o mare răsplată.

(180) Cei care sunt zgârciţi cu ceea ce Dumnezeu le-a dăruit din harul Său să nu socotească aceasta un bine pentru ei, ci un rău. Curând, în Ziua Învierii, vor purta în jurul gâtului cele cu care au fost zgârciţi. A lui Dumnezeu este moştenirea cerurilor şi a pământului. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(181) Dumnezeu a auzit spusa celor care spuneau: “Dumnezeu este sărac, iar noi suntem bogaţi!” Noi vom scrie ceea ce-au spus, precum şi faptul că i-au ucis, fără dreptate, pe profeţi. Noi le vom spune: “Gustaţi din osânda Pârjolului

(182) pentru ceea ce mâinile voastre au făptuit.” Dumnezeu nu este nedrept cu robii Săi.

(183) Aceştia au mai spus: “Dumnezeu a încheiat un legământ cu noi poruncindu-ne să nu credem într-un trimis până ce nu va veni la noi cu o jertfă pe care s-o mistuie focul.” Spune-le: “Înainte de mine, profeţii au venit cu dovezi vădite printre care şi cea de care voi vorbiţi. Atunci de ce i-aţi ucis, dacă spuneţi adevărul?”

(184) Dacă te învinuiesc de minciună, să ştii că ei i-au socotit mincinoşi şi pe profeţii veniţi înaintea ta, cu dovezi, cu Psalmi şi cu Cartea cea luminoasă.

(185) Fiece suflet va gusta moartea însă voi vă veţi primi negreşit răsplăţile voastre, în Ziua Învierii. Cel care va fi ferit de Foc şi dus în Rai va afla fericirea. Viaţa de Acum nu este decât o bucurie vremelnică şi amăgitoare.

(186) Negreşit veţi fi puşi la încercare cu bunurile şi făpturile voastre şi veţi auzi multe vorbe de ocară de la cei cărora Cartea le-a fost dată înaintea voastră şi de la cei închinători la idoli. Dacă sunteţi răbdători, nu vă temeţi, acestea sunt din tăria firii.

(187) Când Dumnezeu a făcut legământ cu cei cărora Cartea le-a fost dată, le-a spus:”Să o lămuriţi oamenilor, să nu o ascundeţi!”, însă ei au dosit-o şi au vândut-o pe un preţ mărunt. Rău este ceea ce au cumpărat!

(188) Cei care se bucură de ceea ce-au făcut şi cărora le place să fie lăudaţi pentru ce n-au făcut, nu-i socotiţi că se află la adăpost de osândă, ci, dimpotrivă, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(189) A lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului. Dumnezeu este Atotputernic.

(190) În crearea cerurilor şi a pământului, în deosebirea nopţii şi a zilei, sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte,

(191) pentru cei care se gândesc la Dumnezeu, stând jos, în picioare, ori culcaţi şi chibzuiesc asupra creării cerurilor şi a pământului. Domnul nostru! Tu nu ai creat toate acestea întru deşărtăciune. Mărire Ţie! Fereşte-ne de osânda Focului.

(192) Domnul nostru! Tu-i acoperi de ruşine pe cei pe care îi arunci în Foc. Nedrepţii nu au ajutoare!

(193) Noi am auzit pe cineva chemându-ne către credinţă: “Credeţi în Domnul vostru!” Şi noi am crezut! Domnul nostru! Iartă-ne nouă păcatele noastre! Şterge nouă relele noastre! Cheamă-ne la Tine dimpreună cu cei cuvioşi!

(194) Domnul nostru! Dă-ne nouă ceea ce ne-ai făgăduit prin glasul trimişilor Tăi şi nu ne mâhni în Ziua Învierii, căci Tu nu-ţi calci niciodată făgăduiala.”

(195) Domnul lor le-a răspuns: “Eu nu las să se piardă nici o faptă bună a niciunuia dintre voi, bărbat ori femeie, făcută de unii către alţii. Eu voi şterge relele celor care s-au pribegit, au fost izgoniţi din casele lor, au suferit pe Calea Mea, au luptat şi au fost ucişi. Eu îi voi lăsa să intre în Grădinile pe sub care curg râuri ca răsplată de la Dumnezeu. La El este cea mai bună dintre răsplăţi!

(196) Vânzoleala celor care tăgăduiesc în acest ţinut să nu te tulbure!

(197) Puţină bucurie vremelnică! Gheena le va fi apoi liman. Ce rău aşternut!

(198) Cei care se tem de Domnul lor însă vor avea grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Ei vor fi oaspeţii lui Dumnezeu, iar ceea ce este de la Dumnezeu este bine pentru cei cuvioşi.

(199) Printre oamenii Cărţii, sunt unii ce cred în Dumnezeu, în ceea ce ţi-a fost pogorât Ţie şi în ceea ce le-a fost pogorât lor. Smeriţi înaintea lui Dumnezeu, ei nu au vândut semnele lui Dumnezeu pe preţ mărunt. Aceştia vor avea răsplată de la Domnul lor. Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(200) O, voi cei ce credeţi! Fiţi răbdători. Îndemnaţi-vă întru răbdare! Fiţi hotărâţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!

An-Nisaa

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Voi, oameni! Temeţi-vă de Domnul vostru care v-a creat dintr-un singur suflet, din care a creat şi perechea, apoi din amândoi a răspândit mulţime de bărbaţi şi femei.Temeţi-vă de Dumnezeu asupra căruia vă întrebaţi şi cinstiţi pântecele ce v-au purtat, căci Dumnezeu veghează asupra voastră.

(2) Daţi orfanilor ceea ce este al lor. Să nu schimbaţi binele pe rău! Nu le mâncaţi averile lor în locul a lor voastre, căci acesta este greu păcat.

(3) Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu orfanii, luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele, luaţi-vă o singură femeie ori pe cele stăpânite de dreapta voastră. Aşa vă va fi mai uşor vouă, dacă nu puteţi ţine o casă mare.

(4) Daţi-le femeilor voastre dota de bună voie, însă dacă ele sunt atât de bune pentru a vă lăsa o parte, mâncaţi-o sănătoşi.

(5) Nu daţi neghiobilor bunurile pe care Dumnezeu vi le-a rânduit vouă pentru trai. Daţi-le cele trebuincioase traiului din aceste bunuri, daţi-le cu ce să se înveşmânte şi spuneţi-le cuvinte cuviincioase!

(6) Puneţi-i la încercare pe orfani când au ajuns la vârsta împlinirii. Dacă descoperiţi la ei o judecată sănătoasă, înapoiaţi-le bunurile. Nu mâncaţi aceste bunuri cu lăcomie şi risipă înainte ca ei să se facă mari. Bogatul să se ferească a se atinge de ele. Săracul să mănânce cu cumpătare. Când le înapoiaţi bunurile, luaţi-vă martori, însă Dumnezeu este de ajuns ca să ţină socoteală tuturor.

(7) Bărbaţilor li se cuvine o parte din ceea ce părinţii şi rudele lor au lăsat, după cum şi femeilor li se cuvine o parte din ceea ce părinţii şi rudele lor au lăsat, fie că este mult, fie că este puţin, partea este hotărâtă.

(8) Daţi, de asemenea, o parte rudelor, orfanilor şi sărmanilor care sunt de faţă la împărţire şi spuneţi-le cuvinte cuviincioase.

(9) Să le fie frică celor care-ar putea lăsa, în urma lor, copii fără de ocrotire. Să le fie frică pentru ei! Să se teamă de Dumnezeu şi să rostească un cuvânt drept!

(10) Cei care pe nedrept mănâncă averea orfanilor, ei foc înghit în burţile lor: curând vor cădea în Groapa cu jar.

(11) Cât despre copiii voştri, Dumnezeu vă porunceşte să-i daţi băiatului cât la două fete. Dacă fetele sunt mai multe de două, două treimi din moştenire sunt ale lor, iar dacă nu este decât una, jumătate este a ei. Dacă a avut un copil, o şesime din moştenire este a fiecăruia dintre părinţii lui. Dacă nu are copii, părinţii lui îl vor moşteni: o treime este a mamei lui. Dacă are fraţi, o şesime este a mamei lui, după ce-i vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile. Voi nu ştiţi care dintre părinţi ori fii vă vor fi mai aproape întru ajutor. Aceasta este obligaţia hotărâtă de Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutorul, Înţeleptul.

(12) Dacă soţiile voastre nu au avut copii, jumătate din aceea ce v-au lăsat este a voastră. Dacă au un copil, un sfert din ceea ce v-au lăsat este al vostru, după ce le vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile. Dacă voi nu aveţi copii, un sfert din ceea ce aţi lăsat va fi al soţiilor voastre. Dacă aveţi un copil, o optime din ceea ce aţi lăsat este a lor, după ce vă vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile. Dacă un bărbat ori o femeie nu are nici părinţi şi nici copii, şi lasă o moştenire, atunci dacă are un frate ori o soră, o şesime va fi a fiecăruia dintre ei. Dacă are mai mulţi, îşi vor împărţi între ei a treia parte din moştenire, după ce îi vor fi fost îndeplinite poruncile şi plătite datoriile fără ca cineva să fi fost păgubit. Aceasta este porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutorul, Blândul.

(13) Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu: cel care dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său va fi lăsat să intre în Grădinile pe sub care curg râuri, unde va veşnici. Aceasta este izbânda cea mare!

(14) Cel care nu dă ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său şi care calcă hotarele Sale va fi aruncat în Foc, unde va veşnici. El, de o osândă ruşinoasă, va avea parte.

(15) Chemaţi patru martori dintre voi împotriva acelora dintre femeile voastre care au săvârşit o faptă neruşinată. Dacă ei depun mărturie, atunci închideţi-le în case până la moarte, dacă nu le va da Dumnezeu nici o putinţă de scăpare.

(16) Dacă cei doi care au săvârşit aceasta sunt dintre voi, puneţi-i la cazne! Dacă se căiesc şi se îndreaptă, lăsaţi-i, căci Dumnezeu este De-căinţă-primitorul, Milostivul.

(17) De nimeni altcineva decât de Dumnezeu ţine să primească, doară, căinţa celor care au săvârşit răul din neştiinţă şi care se căiesc pe dată. Şi de aceea, Dumnezeu le primeşte căinţa. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(18) Căinţa nu le este primită însă celor care săvârşesc rele şi care, doar atunci când moartea vine la unul dintre ei, acesta va spune: “Eu mă căiesc acum!” Şi nici celor care mor tăgăduitori! Acestora le-am pregătit dureroasă osândă.

(19) O, voi cei ce credeţi! Nu vă este îngăduit să primiţi femei ca moştenire, împotriva voinţei lor. Nici să le siliţi să vă înapoieze o parte din ceea ce le-aţi dat, doar dacă nu au preacurvit. Purtaţi-vă cu ele cuviincios! Dacă le urâţi..., însă cum puteţi urî ceva în care Dumnezeu a pus atâta bine?

(20) Dacă vreţi să schimbaţi o soţie pe alta, şi i-aţi dat deja un talant uneia dintre ele, nu-l mai luaţi înapoi. A-l lua înapoi este o josnicie şi-un păcat vădit.

(21) Şi cum l-aţi lua, atunci când v-aţi legat unul de celălalt şi femeile voastre au primit de la voi un legământ greu?

(22) Nu vă căsătoriţi cu femeile pe care taţii voştri le-au avut de soţii, în afară de ceea ce a fost înainte, căci cu adevărat aceasta este o faptă neruşinată şi silnică, un drum rău ales.

(23) Vă sunt oprite vouă: mamele voastre, fiicele voastre, surorile voastre, mătuşile din partea tatălui, mătuşile din partea mamei, fiicele fraţilor voştri, fiicele surorilor voastre, mamele voastre care v-au alăptat, surorile voastre de lapte, mamele femeilor voastre, fiicele voastre vitrege aflate sub oblăduirea voastră, cele născute din femeile voastre cu care aţi fost căsătoriţi cândva — dacă nu aţi apucat însă să intraţi la ele nici o vină nu va fi asupra voastră — soţiile fiilor voştri, zămisliţi din coapsa voastră. Vă este oprit să vă căsătoriţi cu două surori, în afară de ceea ce a fost înainte. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Part 5

(24) După cum vă sunt oprite femeile măritate, afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta voastră. Aşa vă este scris vouă de la Dumnezeu. Afară de acestea, vă este îngăduit să vă folosiţi averile pentru a vă căsători cu celelalte şi nu pentru a vă desfrâna. Daţi-le femeilor cu care v-aţi desfătat răsplata, căci aceasta este o datorie. Nici o greşeală nu va fi asupra voastră pentru ceea ce aţi căzut împreună la învoială, păzind ceea ce era poruncit. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(25) Cel dintre voi ce nu are putinţa să se căsătorească cu femei credincioase, libere, va lua din cele stăpânite de dreapta voastră. Unul, Dumnezeu cunoaşte credinţa voastră şi voi unii din alţii sunteţi coborâtori. Luaţi-le de soţii, cu îngăduinţa familiei lor. Daţi-le dota după cuviinţă! Să fie femei cinstite! Să nu-şi ia ibovnici! Dacă sunt măritate şi preacurvesc, vor avea parte doar de jumătate din osânda pe care ar avea-o femeile libere. Acestea sunt pentru cel care se teme de desfrâu. Cel mai bine este să fie răbdători. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(26) Dumnezeu vrea să vă lămurească faptele celor dinaintea voastră ca să vă călăuzească şi să vă ierte vouă. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(27) Dumnezeu vrea să se întoarcă către voi, iar cei care îşi urmează poftele vor să vă prăvălească în adâncuri.

(28) Dumnezeu vrea să vă uşureze vouă poverile, căci omul a fost creat slab.

(29) O, voi cei ce credeţi! Nu vă mâncaţi fără noimă averile unii altora, ci numai printr-un negoţ asupra căruia v-aţi învoit. Nu vă ucideţi între voi! Dumnezeu este Milostiv cu voi.

(30) Curând îl vom arunca în Foc pe cel care face acestea duşmănos şi nedrept, căci aceasta este lesne lui Dumnezeu!

(31) Dacă vă feriţi de păcatele grele care vă sunt oprite, Noi vom şterge relele voastre şi cu cinste vă vom lăsa să intraţi în Rai.

(32) Nu râvniţi la darurile hărăzite de Dumnezeu unora dintre voi mai mult decât altora: bărbaţii au o parte din ceea ce şi-au agonisit. Şi femeile au o parte din ceea ce şi-au agonisit. Cereţi de la Dumnezeu să vă dăruiască din harul Său. Dumnezeu este Atotcunoscător.

(33) Noi tuturor am hotărât moştenitori pentru ceea ce au lăsat: părinţii, rudele şi pe cei cu care sunteţi legaţi printr-un legământ. Daţi-le partea lor! Dumnezeu este Martor tuturor.

(34) Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă! Părăsiţi-le în aşternuturi! Loviţi-le! Nu le căutaţi însă gâlceavă, dacă vă dau apoi ascultare. Dumnezeu este Înalt, Mare.

(35) Dacă vă este teamă de despărţirea a doi soţi, luaţi un judecător din familia soţului şi altul din familia soţiei. Dumnezeu va hotărî înţelegerea între ei, dacă vor voi să se împace. Dumnezeu este Ştiutor, Cunoscător.

(36) Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Nu-i alăturaţi nimic! Fiţi buni cu părinţii voştri, cu rudele voastre, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul care vă este apropiat şi cu cel care vă este străin, cu prietenul cel aproape de voi, cu drumeţul şi cu robii voştri. Dumnezeu nu-l iubeşte pe cel care este trufaş, plin de el,

(37) nici pe zgârciţii care poruncesc oamenilor zgârcenie, nici pe cei care ascund ceea ce Dumnezeu le-a dăruit din harul Său. Noi am pregătit o umilitoare osândă tăgăduitorilor!

(38) nici pe cei care îşi împart bunurile în milostenii ca să fie văzuţi de oameni, nici pe cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, nici pe cei ce şi l-au făcut tovarăş pe Diavol. Cumplit tovarăş!

(39) Ce le-ar fi fost, de-ar fi crezut în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi dacă ar fi dat milostenie din ceea ce Dumnezeu le-a dăruit? Dumnezeu asupra lor este Ştiutor!

(40) Dumnezeu nu va nedreptăţi pe nimeni nici cât greutatea unui grăunte. O faptă bună, El o va socoti îndoit şi va dărui pentru ea o mare răsplată.

(41) Ce vor face atunci când vom aduce câte un martor din fiece adunare şi când vom aduce martor asupra lor?

(42) Cei care vor fi tăgăduit, cei care nu vor fi dat ascultare trimisului, ar dori ca în Ziua aceea pământul să-i înghită. Nu-i vor putea ascunde nimic lui Dumnezeu.

(43) O, voi cei ce credeţi! Nu vă apropiaţi de rugăciune, atâta vreme cât sunteţi beţi — aşteptaţi să ştiţi ce spuneţi, ori întinaţi — dacă nu sunteţi în călătorie — aşteptaţi să vă spălaţi. Dacă sunteţi bolnavi, dacă sunteţi în călătorie, dacă unul din voi se întoarce de la locul tăinuit, dacă aţi atins femeile şi dacă nu veţi găsi apă, atunci luaţi nisip curat şi frecaţi-vă faţa şi mâinile. Dumnezeu este Îngăduitor, Iertător.

(44) Nu i-ai văzut pe cei cărora o parte din Carte le-a fost dăruită? Ei cumpără rătăcirea şi vor ca şi voi să rătăciţi drumul.

(45) Dumnezeu îi ştie prea bine pe vrăjmaşii voştri. Dumnezeu este de ajuns ca Proteguitor. Dumnezeu este de ajuns ca Oblăduitor.

(46) Unii evrei răstoarnă Cuvintele de la locul lor: “Am auzit şi ne-am răzvrătit!”, “Auzi fără să asculţi!”, “Ai grijă de noi!.” Şi îşi răsucesc limbile lovind Legea. Dacă ar fi spus însă: “Am auzit şi ne-am supus!”, “Ascultă!”, “Priveşte-ne!” Aceasta ar fi fost mai bun şi mai drept pentru ei. Dumnezeu i-a blestemat pentru tăgada lor. Ei nu cred, în afara puţinora dintre ei.

(47) O, voi celor care vi s-a dat Cartea! Credeţi în ceea ce Noi am pogorât, întărind ceea ce aveaţi deja, înainte ca să vă ştergem chipurile, sucindu-vi-le la spate ori să le blestemăm precum i-am blestemat pe oamenii Sabbatului. Porunca lui Dumnezeu este împlinită!

(48) Dumnezeu nu iartă să-i fie alăturaţi alţii, însă El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta. Cel care Îi alătură lui Dumnezeu pe alţii, săvârşeşte un păcat cumplit.

(49) Nu i-ai văzut pe cei care se ţin pe ei înşişi de curaţi? Dumnezeu dă curăţenie cui voieşte, iar ei nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un fitil (de opaiţ).

(50) Vezi cum născocesc minciuni asupra lui Dumnezeu: în aceasta este un păcat vădit!

(51) Nu i-ai văzut pe cei cărora o parte din Carte le-a fost dăruită? Ei cred în Jibt şi în Taghut şi spun despre cei care tăgăduiesc: “Ei sunt mai călăuziţi decât cei care cred.”

(52) Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu îi blestemă. Pentru cel blestemat de Dumnezeu nu vei afla ajutor!

(53) Cum să aibă parte din împărăţie, dacă nu dau oamenilor nici măcar o pieliţă de curmală

(54) ori îi vor pizmui pe oameni pentru ceea ce Dumnezeu le-a dat din harul Său? Noi i-am dat neamului lui Abraham Cartea şi înţelepciunea. Noi le-am dăruit astfel o mare împărăţie.

(55) Unii dintre ei cred în El, alţii Îi întorc spatele. Gheena le va fi de ajuns ca rug încins.

(56) Pe cei care tăgăduiesc semnele Noastre îi vom arunca în Foc. De fiece dată când pielea li se va scoroji, le vom da alta ca ei să guste osânda de-a pururi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(57) Noi îi vom băga pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune în Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici şi unde vor avea soţii neprihănite. Acolo îi vom aşeza la umbră deasă.

(58) Dumnezeu vă porunceşte să înapoiaţi ceea ce vi s-a dat în păstrare şi să judecaţi după dreptate când judecaţi între oameni. Dumnezeu vă îndrumă numai spre bine. Dumnezeu este Auzitor, Văzător.

(59) O, voi cei ce credeţi! Daţi ascultare lui Dumnezeu! Daţi ascultare trimisului şi celor, dintre voi, ce au porunca! Dacă vă certaţi asupra unui lucru, atunci aduceţi-l înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului, dacă credeţi în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi! Aşa este bine, căci aceasta este cea mai bună rânduială.

(60) Nu i-ai văzut pe cei care pretind că ei cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta? Ei vor să rămână sub judecata lui Taghut, chiar dacă li s-a poruncit să-l tăgăduiască. Diavolul vrea să-i arunce într-o adâncă rătăcire.

(61) Când li se spune: “Veniţi la ceea ce Dumnezeu a pogorât! Veniţi la trimis!” Tu îi vezi atunci pe cei făţarnici întorcându-ţi spatele şi îndepărtându-se.

(62) Cum va fi când o năpastă îi va lovi pentru ceea ce mâinile lor au făcut? Atunci vor veni la tine şi se vor jura pe Dumnezeu: “Noi nu vrem decât binele şi împăcarea!”

(63) Dumnezeu ştie ceea ce este în inimile lor. Îndepărtează-te de ei! Predică-le, spunând sufletelor lor vorbe pătrunzătoare.

(64) Noi nu trimitem un trimis decât ca să i se dea ascultare, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Dacă cei care s-au nedreptăţit pe ei înşişi vin la tine cerând iertare lui Dumnezeu şi dacă trimisul cere iertare pentru ei, atunci Îl vor afla pe Dumnezeu De-căinţă-primitor, Milostiv.

(65) Nu! Pe Domnul tău! Ei nu cred atâta vreme cât nu te-au luat judecător pentru gâlcevile lor. Ei nu vor mai afla în ei putinţa de a scăpa de ceea ce tu vei fi hotărât şi se vor supune pe de-a-ntregul.

(66) Dacă le-am fi scris: “Omorâţi-vă!” ori “Ieşiţi din casele voastre!” Nu ar fi făcut-o decât puţini dintre ei. Ar fi mult mai bine pentru ei şi mult mai de folos pentru întărirea lor să facă ceea ce li se predică.

(67) Noi le-am da atunci o mare răsplată,

(68) şi i-am călăuzi pe o dreaptă cale.

(69) Cei care dau ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său vor fi împreună cu cei pe care Dumnezeu i-a copleşit cu harul Său, cu profeţii, drepţii, martirii şi virtuoşii. Frumoasă este tovărăşia acestora!

(70) Acesta este harul lui Dumnezeu! Dumnezeu este îndeajuns de Ştiutor!

(71) O, voi cei ce credeţi! Băgaţi de seamă! Apoi plecaţi la luptă în cete ori toţi deodată!

(72) Câte unul dintre voi tărăgănează. Când o nenorocire vă loveşte, el spune: “Dumnezeu m-a copleşit cu harul Său, pentru că nu am fost printre cei care au făcut mărturisirea!”

(73) Dacă Dumnezeu vă dă însă înlesniri, el spune ca şi cum nici o prietenie n-ar fi între voi şi el : “O, de-aş fi fost cu ei, aş fi căpătat un mare câştig!”

(74) Să lupte pentru calea lui Dumnezeu cei care îşi vând Viaţa de Acum pe Viaţa de Apoi! Celui care luptă pentru calea lui Dumnezeu, fie că va fi ucis, fie că va fi biruitor, îi vom da o mare răsplată.

(75) De ce nu luptaţi pentru calea lui Dumnezeu de vreme ce cei slabi dintre bărbaţi, femeile şi copiii spun: “Domnul nostru! Scoate-ne din această cetate cu locuitori nedrepţi. Dă-ne nouă un oblăduitor de la Tine! Dă-ne nouă un ajutor de la Tine!”

(76) Credincioşii luptă pentru calea lui Dumnezeu, tăgăduitorii luptă pentru calea lui Taghut. Luptaţi-vă cu prietenii Diavolului, căci capcanele Diavolului sunt slabe.

(77) Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a spus: “Jos mâinile! Săvârşiţi-vă rugăciunea! Daţi milostenie!” Când lupta le stă scrisă, unii se tem de oameni ca de Dumnezeu ori chiar şi mai tare. Ei spun: “Domnul nostru! De ce ne-ai scris nouă lupta? De ce nu ai lăsat-o mai târziu pentru alt soroc? Spune-le: “Puţină este bucuria Vieţii de Acum, Viaţa de Apoi este mai bună pentru cel care se teme de Dumnezeu. Nu veţi fi nedreptăţiţi nici cât un fitil (de opaiţ).”

(78) Oriunde aţi fi, moartea vă va lovi, chiar de vă veţi închide în turnuri întărite. Dacă li se întâmplă un lucru bun, ei spun: “Acesta este de la Dumnezeu!” Dacă li se întâmplă un lucru rău, ei spun: “Acesta este de la tine!” Spune: “Totul este de la Dumnezeu!” Ce are poporul acesta de nici măcar o vorbă nu poate înţelege?

(79) Orice bine care ţi se întâmplă vine de la Dumnezeu, orice rău care te loveşte vine de la tine însuţi. Noi te-am trimis oamenilor ca trimis şi Dumnezeu este de ajuns ca Martor!

(80) Cei care dau ascultare trimisului, dau ascultare lui Dumnezeu, iar pe cei care întorc spatele, lasă-i, căci nu te-am trimis paznic asupra lor!

(81) Ei spun: “Noi dăm ascultare!” După ce au ieşit însă de la tine, unii dintre ei ţin sfaturi noaptea, departe de cele spuse de tine. Dumnezeu scrie toate sfaturile lor în noapte. Îndepărtează-te de ei! Încredinţează-te lui Dumnezeu! Dumnezeu este de ajuns ca Apărător!

(82) Ei nu chibzuiesc asupra Coranului? Dacă ar fi venit de la altul decât Dumnezeu, ar fi aflat în el multe nepotriviri.

(83) Dacă o poruncă le vine, fie de linişte, fie de teamă, ei o răspândesc în jurul lor. Dacă însă ar împărtăşi-o trimisului şi celor, dintre ei, ce au porunca pentru a le cere părerea, ar pricepe-o de la ei. Dacă harul şi milostivenia lui Dumnezeu n-ar fi fost asupra voastră, l-aţi fi urmat pe Diavol, în afara puţinora dintre voi.

(84) Luptă pentru calea lui Dumnezeu! Tu nu eşti răspunzător decât de tine însuţi. Îndeamnă-i pe credincioşi! Dumnezeu va opri, poate, urgia celor care tăgăduiesc. Dumnezeu este mult mai de temut în urgie, mult mai de temut în pedeapsă!

(85) Cel care mijloceşte întru bine, va avea o parte din el, iar cel care mijloceşte întru rău, va purta întreaga povară. Dumnezeu este Martor asupra tuturor!

(86) Când sunteţi salutaţi, daţi un salut şi mai bun, ori cel puţin, răspundeţi. Dumnezeu asupra tuturor este socotitor.

(87) Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El! El vă va aduna, fără putinţă de îndoială, în Ziua Învierii. Cine este mai drept decât Dumnezeu la vorbă?

(88) De ce v-aţi dezbinat din princina făţarnicilor? Dumnezeu i-a dat înapoi pentru ceea ce au agonisit. Aţi vrea să-l călăuziţi pe cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte? Nu veţi afla nici o călăuză pentru cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte.

(89) Lor le-ar plăcea să vă vadă tăgăduitori, precum sunt ei înşişi, şi astfel să fiţi asemenea lor! Nu vă luaţi nici un prieten dintre ei până nu vor pribegi pe calea lui Dumnezeu. Dacă întorc însă spatele, prindeţi-i şi omorâţi-i oriunde îi veţi afla. Nu vă luaţi nici oblăduitor, nici ajutor dintre ei,

(90) în afară de cei aliaţi cu un popor cu care voi aţi încheiat un legământ, ori a celor care vin la voi cu inima strânsă de-a lupta cu voi, ori de a lupta cu poporul lor. Dacă Dumnezeu ar fi vrut, le-ar fi dat putere asupra voastră, iar ei v-ar fi biruit. Dacă se ţin deoparte, dacă nu mai luptă cu voi, dacă vă îmbie la pace, Dumnezeu nu vă mai dă atunci nici o princină asupra lor.

(91) Veţi afla alţi oameni care doresc pace între voi şi poporul lor. De fiece dată când sunt împinşi la neascultare, să fie zdrobiţi. Dacă nu se vor îndepărta de voi, dacă nu vă îmbie la pace, dacă nu-şi lasă mâinile în jos, prindeţi-i, omorâţi-i, oriunde-i veţi afla. Noi vă dăm împuternicire desluşită asupra lor!

(92) Nu se cade unui credincios să ucidă un alt credincios, doar din greşeală. Cel care a ucis un credincios din greşeală, va slobozi un rob credincios şi va plăti preţul sângelui familiei celui mort, însă aceasta să nu-l dea apoi ca milostenie. Dacă credinciosul ucis era dintr-o tabără duşmană, ucigaşul va slobozi un rob credincios. Dacă era dintr-o tabără cu care aţi făcut un legământ, atunci ucigaşul va plăti preţul sângelui familiei celui mort şi va slobozi un rob credincios. Cel care nu are putinţa aceasta, va posti două luni neîntrerupte, ca semn al căinţei cerute de către Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(93) Cel care, voit, ucide un credincios va avea Gheena ca răsplată, unde va veşnici. Asupra lui vor cădea mânia şi blestemul lui Dumnezeu care îi va pregăti o mare osândă.

(94) O, voi cei ce credeţi! Fiţi cu mintea limpede când porniţi pe calea lui Dumnezeu! Nu spuneţi celui care vă îmbie la pace: “Eşti necredincios!”, căci altminterea nu căutaţi decât bucuriile Vieţii de Acum, însă prăzile sunt mult mai îmbelşugate la Dumnezeu. Aşa vă purtaţi odinioară, însă acum Dumnezeu v-a dăruit din harul Său. Fiţi cu mintea limpede, căci Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi!

(95) Credincioşii care se feresc să lupte — în afară de cei oropsiţi — şi cei care luptă pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor nu sunt deopotrivă. Dumnezeu le dă întâietate celor care luptă cu bunurile şi făpturile lor asupra celor care se feresc să lupte. Dumnezeu a făgăduit tuturor bunătăţi, însă Dumnezeu le dă întâietate luptătorilor faţă de cei care stau degeaba şi lor va da o mare răsplată.

(96) El îi ridică, la El, cu multe trepte dăruindu-le iertare şi milostenie. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(97) În clipa când îi iau, îngerii spun celor care s-au nedreptăţit pe ei înşişi: “Cum aţi fost?” Ei vor spune: “Am fost neputincioşi pe pământ.” Îngerii vor spune: “Pământul lui Dumnezeu nu este atât de larg încât să vă îngăduie să plecaţi oriunde?” Aceştia sunt cei care vor avea Gheena liman! Rea devenire!

(98) Aceasta, în afară de cei neputincioşi dintre bărbaţi, femei şi copii, care neputând să întreprindă nimic, nu sunt călăuziţi pe calea cea dreaptă.

(99) Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-ar putea îngădui. Dumnezeu este Îngăduitor, Iertător.

(100) Cei care s-au pribegit pe calea lui Dumnezeu vor afla pe pământ multe adăposturi şi mult loc. Răsplata celui ce iese din casă să plece în pribegie către Dumnezeu şi trimisul Său şi pe care moartea l-a ajuns, el este în seama lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(101) Atunci când străbateţi pământul, nu veţi săvârşi nici o greşeală dacă vă veţi scurta rugăciunile de teamă să nu vă surprindă tăgăduitorii. Tăgăduitorii sunt vrăjmaşii voştri făţişi.

(102) Când te afli cu credincioşii şi îndrumi rugăciunea, unii se vor ruga în picioare cu tine, iar alţii vor fi la arme. Când cei care se roagă se vor prosterna, alţii trebuie să stea în picioare în spatele vostru. Ceilalţi ce încă nu s-au rugat, vor veni apoi să se roage cu tine, iar primii vor sta de pază la arme. Tăgăduitorii ar vrea să vă vadă neglijându-vă armele şi poverile ca să vă răpună cu o singură lovitură. Nu vi se va face nici o vină, dacă stânjeniţi de ploaie ori bolnavi fiind, veţi lăsa armele jos, însă fiţi cu băgare de seamă! Dumnezeu a pregătit tăgăduitorilor o osândă umilitoare!

(103) Mai gândiţi-vă la Dumnezeu, stând în picioare, jos ori culcaţi după ce vă veţi fi săvârşit rugăciunea. Săvârşiţi-vă rugăciunea când vă aflaţi în tihnă. Rugăciunea este scrisă credincioşilor la sorocuri cunoscute.

(104) Nu vă osteniţi să-i urmăriţi pe aceşti oameni. Dacă voi suferiţi şi ei suferă asemenea vouă, numai că voi nădăjduiţi de la Dumnezeu ceea ce ei nu nădăjduiesc. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(105) Noi am pogorât asupra ta Cartea întru Adevăr ca tu să judeci între oameni aşa cum îţi arată Dumnezeu. Nu fi apărătorul trădătorilor!

(106) Cere iertare lui Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(107) Nu vorbiţi în apărarea celor care se trădează pe ei înşişi. Dumnezeu nu-l iubeşte pe trădătorul păcătos.

(108) Ei caută să se ascundă de oameni, însă nu se pot ascunde de Dumnezeu. Dumnezeu este lângă ei când noaptea ţin sfaturi ce nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu a cărui ştiinţă se întinde asupra a tot ceea ce ei fac.

(109) În Viaţa de Acum aţi vorbit în apărarea lor. Cine însă le va lua apărarea înaintea lui Dumnezeu în Ziua Învierii? Cine va fi ajutorul lor?

(110) Cine face un rău ori se nedreptăţeşte pe sine însuşi şi apoi cere iertare lui Dumnezeu, îl va afla pe Dumnezeu Iertător, Milostiv.

(111) Cine săvârşeşte un păcat îl săvârşeşte împotriva sa. Dumnezeu este Ştiutor, Drept.

(112) Cine săvârşeşte o greşeală ori un păcat apoi le aruncă în cârca unui nevinovat se împovărează cu o mârşăvie şi un păcat vădit.

(113) Fără harul lui Dumnezeu şi milostivenia Sa asupra ta, unii oameni ar fi vrut să te rătăcească, însă nu s-au rătăcit decât pe ei înşişi şi cu nimic nu te-au păgubit. Dumnezeu a pogorât asupra ta Cartea şi înţelepciunea. El te-a învăţat ceea ce nu ştiai. Mare este harul lui Dumnezeu asupra ta.

(114) Multe din sfaturile lor nu cuprind nimic bun, afară de cuvântul celui ce porunceşte milostenia, binele ori împăcarea între oameni. Curând Noi vom dărui o răsplată celui ce face astfel căutând mulţumirea lui Dumnezeu.

(115) Noi ne vom întoarce de la cel care se rupe de trimis după ce i s-a lămurit călăuzirea şi urmează o altă cale decât cea a credincioşilor, precum şi el s-a întors de la Noi şi îl vom arunca în Gheena! Rea devenire!

(116) Dumnezeu nu iartă să i se facă alăturare. El iartă cui voieşte păcate mai puţin grele decât acesta, însă cel care-i alătură Lui pe alţii se află într-o adâncă rătăcire.

(117) Acela nu cheamă în locul Lui decât nişte muieri! El nu cheamă decât un diavol răzvrătit.

(118) Blestemat fie de Dumnezeu! El spuse: “Eu îi voi lua pe unii dintre robii Tăi,

(119) îi voi rătăci şi le voi stârni poftele cele rele. Le voi da o poruncă şi ei vor tăia urechile dobitoacelor. Le voi da o poruncă şi ei vor întoarce pe dos creaţia lui Dumnezeu.” Cel care îl ia pe diavol stăpân, în locul lui Dumnezeu, va fi pierdut, fără de nădejde.

(120) El le făgăduieşte şi le stârneşte pofte rele. Ceea ce le făgăduieşte Diavolul este doar amăgire.

(121) Aceştia vor avea Gheena drept liman de unde nu vor afla nici o putinţă de scăpare!

(122) Noi îi vom băga pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune în Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Făgăduiala lui Dumnezeu este Adevăr. Cine este mai drept decât Dumnezeu la vorbă?

(123) Nu este nici după poftele voastre şi nici după poftele oamenilor Cărţii. Oricine face rău va fi răsplătit ca atare. El nu va afla, afară de Dumnezeu, nici oblăduitor, nici ajutor.

(124) Cine săvârşeşte fapte bune, fie bărbat, fie femeie, şi este credincios, va intra în Rai şi nu va fi nedreptăţit nici cât o pieliţă de curmală.

(125) Cine are credinţă mai frumoasă decât cel care se supune lui Dumnezeu, care face binele, care urmează Legea lui Abraham, cel drept credincios? Dumnezeu l-a luat pe Abraham prieten!

(126) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Ştiinţa lui Dumnezeu se întinde asupra tuturor.

(127) Ei îţi cer lămuriri despre femei. Spune-le: “Dumnezeu vă lămureşte asupra lor, după cum v-a fost citit din Carte despre orfanele cărora nu le-aţi dat ceea ce le-a fost scris, şi pe care voiaţi să le luaţi de soţii şi, de asemenea, despre băieţii încă mici.” Voi trebuie să fiţi drepţi cu orfanii, căci Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l faceţi.

(128) Când o femeie se teme de părăsirea ori nepăsarea soţului său, nu i se face nici o vină, dacă ei se vor împăca, căci împăcarea este un lucru bun. Oamenii sunt mânaţi de zgârcenie. Dacă faceţi binele şi dacă vă temeţi de Dumnezeu, să ştiţi că Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(129) Voi nu veţi putea fi întru totul drepţi cu fiecare dintre femeile voastre, chiar dacă ţineţi morţiş. Nu fiţi prea părtinitori, lăsând-o pe vreuna dintre ele de izbelişte. Dacă vă împăcaţi şi vă temeţi de Dumnezeu, să ştiţi că El este Iertător, Milostiv.

(130) Dacă soţii se despart, Dumnezeu îi va îmbogăţi pe fiecare din preaplinul Său. Dumnezeu este Cuprinzător, Înţelept.

(131) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Noi le-am poruncit celor care li s-a dat Cartea înaintea voastră, precum şi vouă înşivă: “Temeţi-vă de Dumnezeu!” Dacă sunteţi însă tăgăduitori...Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dumnezeu este Bogat, Lăudat!

(132) Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pamânt. Dumnezeu îşi ajunge sieşi ca apărător!

(133) Voi, oameni! El vă poate lua, de va voi, şi alţi oameni va pune în locul vostru. Dumnezeu are puterea să o facă!

(134) Cel care vrea răsplata Vieţii de Acum..., ei bine, răsplata Vieţii de Acum şi cea a Vieţii de Apoi, numai la Dumnezeu se află. Dumnezeu este Auzitor, Văzător.

(135) O, voi cei ce credeţi! Fiţi întotdeauna drepţi, mărturisind drept înaintea lui Dumnezeu chiar şi asupra voastră, a părinţilor voştri, a rudelor voastre, fie că este vorba de un bogat ori de un sărac, căci Dumnezeu este înaintea tuturor. Nu urmaţi poftei, păgubind dreptatea, căci dacă o întortocheaţi ori o întoarceţi pe dos, să ştiţi că Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(136) O, voi cei ce credeţi! Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, în Cartea care a fost pogorâtă asupra trimisului Său şi în Cartea care a fost pogorâtă mai înainte. Cine îi tăgăduieşte pe Dumnezeu, pe îngerii Săi, pe scripturile Sale, pe trimişii Săi şi Ziua de Apoi se află într-o adâncă rătăcire.

(137) Pe cei care au crezut şi apoi au tăgăduit, apoi, ba au crezut, ba au tăgăduit, iar apoi au sporit în tăgadă, Dumnezeu nu-i va ierta şi El nu-i va călăuzi pe nici o cale.

(138) Vesteşte-le făţarnicilor că vor avea parte de o dureroasă osândă.

(139) Oare cei care îşi iau drept oblăduitori tăgăduitori în locul credincioşilor caută la ei puterea? Puterea, întru totul, este a lui Dumnezeu.

(140) El v-a pogorât vouă în Carte: “Când ascultaţi versetele lui Dumnezeu şi sunt tăgăduite şi batjocorite de unii, nu staţi cu ei dacă nu schimbă vorba, căci altfel veţi fi asemenea lor.” Dumnezeu îi va strânge laolaltă în Gheena pe făţarnici şi pe tăgăduitori.

(141) Ei vă pândesc şi când aveţi vreo biruinţă de la Dumnezeu, ei spun: “Nu suntem noi oare cu voi?” Dacă tăgăduitorii au noroc, ei spun: “Nu noi vi l-am adus? Şi nu suntem noi cei care vă apără de credincioşi?” Dumnezeu va judeca între ei în Ziua Învierii. Dumnezeu nu le va da cale tăgăduitorilor asupra credincioşilor!

(142) Făţarnicii caută să-l înşele pe Dumnezeu, însă El îi înşeală pe ei. Când se ridică pentru rugăciune, se ridică alene ca să fie văzuţi de oameni şi chibzuiesc doar puţin la Dumnezeu.

(143) Şovăind între aceasta şi aceea, ei nu-i urmează nici pe unii, nici pe alţii. Şi tu nu vei afla cale pentru cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte.

(144) O, voi cei ce credeţi! Nu vă luaţi oblăduitori tăgăduitori în locul credincioşilor. Chiar vreţi să-i daţi lui Dumnezeu o împuternicire desluşită asupra voastră?”

(145) Făţarnicii vor fi aruncaţi în fundul Gropii cu jar şi tu nu vei afla ajutor pentru ei,

(146) ci doar pentru cei care s-au căit, cei care s-au îndreptat, cei care s-au pus sub oblăduirea lui Dumnezeu, cei curaţi în credinţa faţă de Dumnezeu. Aceştia vor fi alături de credincioşi. Curând Dumnezeu va dărui credincioşilor o mare răsplată.

(147) De ce v-ar osândi Dumnezeu, dacă aţi mulţumi şi dacă aţi crede? Dumnezeu este Mulţumitor, Ştiutor.

Part 6

(148) Lui Dumnezeu nu-i place să spuneţi în gura mare vorbe rele, afară de cel care a fost nedreptăţit. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(149) Dacă arătaţi un bine ori îl ascundeţi, ori dacă iertaţi un rău, să ştiţi că Dumnezeu este Îngăduitor, Puternic.

(150) Cei care îi tăgăduiesc pe Dumnezeu şi pe trimisul Său, cei care vor să vadă deosebiri între Dumnezeu şi trimişii Săi spunând: “Noi credem în unii, însă nu credem în ceilalţi”, şi vor să urmeze o cale de mijloc,

(151) aceştia sunt tăgăduitori şi Noi le-am pregătit tăgăduitorilor o umilitoare osândă.

(152) Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care cred în El şi în trimişii Săi fără să facă vreo deosebire între ei. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(153) Oamenii Cărţii îţi cer să pogori din cer o Carte asupra lor. Ei i-au cerut lui Moise mult mai mult când i-au spus: “Arată-ni-L aievea pe Dumnezeu.” Atunci i-a lovit trăsnetul, pentru tăgada lor. Ei au dat întâietate viţelului pe când dovezi vădite le veniseră deja. Noi le-am iertat lor însă, iar lui Moise i-am dat o împuternicire desluşită.

(154) Noi am ridicat Muntele deasupra lor când am încheiat legământ cu ei. Le-am spus: “Intraţi pe poartă şi prosternaţi-vă!” Le-am spus: “Nu încălcaţi legea Sabbatului!” Şi am încheiat cu ei un legământ puternic.

(155) Noi i-am pedepsit căci au rupt legământul, căci au tăgăduit semnele lui Dumnezeu, căci, pe nedrept, i-au ucis pe profeţi, căci au spus: “Inimile noastre sunt netăiate împrejur.” Dimpotrivă, Dumnezeu le-a pecetluit inimile pentru tăgada lor, căci ei nu cred, în afara puţinora dintre ei.

(156) Noi i-am pedepsit, căci au tăgăduit şi o mare mârşăvie au spus despre Maria,

(157) după cum au mai spus: “Da, noi l-am ucis pe Cristos, Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Dumnezeu.” Ei însă nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit, ci numai li s-a părut aşa. Cei care nu se înţeleg asupra lui sunt în îndoială, căci ei nu au nici o ştiinţă anume şi nu urmează decât o nălucire, fiindcă ei de bună seamă nu l-au ucis,

(158) ci Dumnezeu l-a înălţat la El, căci Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(159) Dintre oamenii Cărţii, nimeni nu a crezut în el înaintea morţii sale, iar el va fi martor asupra lor în Ziua Învierii.

(160) Noi le-am oprit Evreilor multe bunuri ce odinioară le erau îngăduite din pricina nedreptăţii lor şi a îndepărtării de la calea lui Dumnezeu,

(161) pentru că au luat camăta ce le-a fost oprită, pentru că pe nedrept au mâncat bunurile oamenilor. Celor tăgăduitori dintre ei le-am pregătit o dureroasă osândă.

(162) Acelora dintre ei care s-au adâncit însă în Cunoaştere, credincioşii care cred în ceea ce a fost pogorât asupra ta şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie, cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, aceştia sunt cei cărora le vom dărui curând o mare răsplată.

(163) Noi ţi-am dezvăluit ţie, precum le-am dezvăluit şi lui Noe şi profeţilor de după el. Noi le-am dezvăluit lui Abraham, lui Ismail, lui Isac, lui Iacob, triburilor, lui Iisus, lui Iov, lui Iona, lui Aaron, lui Solomon. Noi i-am dăruit lui David Psalmii.

(164) Noi le-am dezvăluit profeţilor a căror istorie ţi-am povestit-o şi profeţilor a căror istorie nu ţi-am povestit-o. Cu adevărat Dumnezeu a vorbit lui Moise.

(165) Noi le-am dezvăluit profeţilor să vestească şi să predice că, după venirea profeţilor, oamenii nu mai au nici o pricină să se împotrivească lui Dumnezeu.

(166) Dumnezeu mărturiseşte că El a pogorât cu ştiinţa Sa ceea ce a fost pogorât asupra ta. Şi îngerii mărturisesc, însă Dumnezeu este de ajuns ca Martor.

(167) Cei care tăgăduiesc şi îi abat pe oameni de la calea lui Dumnezeu se află într-o adâncă rătăcire.

(168) Celor care tăgăduiesc însă şi nedreptăţesc, Dumnezeu nu le va ierta şi nici nu-i va călăuzi pe vreun drum,

(169) în afară de drumul Gheenei, unde vor veşnici, căci aceasta Îi este lesne lui Dumnezeu.

(170) O, voi oameni! Trimisul v-a adus Adevărul de la Domnul vostru: credeţi, căci aşa este bine pentru voi. Dacă veţi tăgădui... Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(171) O, oameni ai Cărţii! Nu întreceţi măsura în credinţa voastră! Nu spuneţi despre Dumnezeu decât Adevărul! Da, Cristos! Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui pe care l-a aruncat Mariei, un Duh de la El. Credeţi în Dumnezeu şi în trimişii Săi! Nu mai spuneţi: “Trei!” sfârşiţi cu aceasta, căci va fi mai bine pentru voi. Unul este Dumnezeu! Mărire Lui! Cum ar avea un fiu? Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dumnezeu îşi este sieşi de ajuns ca apărător!

(172) Cristos nu a găsit nevrednic de el să-i fie lui Dumnezeu rob şi nici îngerii care sunt aproape de Dumnezeu. Curând Dumnezeu îi va strânge înaintea Lui pe cei care nu vor să I se închine, pe cei care sunt prea plini de trufie.

(173) Celor care au crezut şi au făcut fapte bune, El le va da răsplata, dăruindu-le, pe deasupra, din harul Său, iar pe cei care s-au lepădat de El şi pe cei care au fost trufaşi îi va osândi la o dureroasă osândă. Ei nu vor afla, în afară de Dumnezeu, nici oblăduitor, nici ajutor.

(174) Oameni! O dovadă vădită v-a venit deja de la Domnul vostru, căci Noi am pogorât asupra voastră o lumină strălucitoare.

(175) Dumnezeu îşi va pogorî milostivenia şi harul asupra celor care au crezut în El şi se vor afla sub oblăduirea Lui. El îi va călăuzi pe o cale dreaptă.

(176) Ei îţi vor cere sfatul. Spune: “Dumnezeu vă sfătuieşte asupra moştenirii: Dacă un bărbat moare fără să lase în urma sa copii, ci numai o soră, jumătate din moştenire va fi a acesteia. Un bărbat moşteneşte de la sora sa totul, dacă aceasta nu a avut copii. Dacă sunt două surori, două treimi din moştenire vor fi ale lor. Dacă el lasă în urmă fraţi şi surori, fiecare bărbat primeşte cât două femei.” Dumnezeu vă învaţă ca voi să nu vă rătăciţi, căci Dumnezeu este Atotcunoscător.

Al-Maaida

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) O, voi cei ce credeţi! Ţineţi-vă învoielile! Dobitoacele din turme vă sunt îngăduite vouă, în afara celor care vi s-au citit, însă neîngăduit vă este vouă vânatul în vremea pelerinajului. Dumnezeu vă porunceşte ceea ce voieşte.

(2) O, voi cei ce credeţi! Nu pângăriţi însemnele lui Dumnezeu şi nici luna sfântă, nici jertfele, nici ghirlandele, nici pe cei care merg la Casa Sfântă căutând harul şi mulţumirea Domnului lor. Vânaţi, când aţi primit dezlegare. Ura faţă de cei care v-au îndepărtat de Moscheea cea Sfântă să nu vă împingă către nedreptăţi. Ajutaţi-vă unii de alţii în pioşenie şi teamă de Dumnezeu. Nu vă ajutaţi unii pe alţii în păcat şi vrăjmăşie. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(3) Iată ceea ce vă este oprit: mortăciunea, sângele, carnea de porc, dobitocul jertfit altuia decât lui Dumnezeu, dobitocul înăbuşit, cel mort de lovitură, de căzătură, ori de împunsătură, ori cel sfâşiat de fiară, în afară de cel pe care aţi mai avut vreme să-l tăiaţi, precum şi cel care a fost jertfit idolilor. După cum vă este oprit să ghiciţi soarta cu săgeţi, căci aceasta este stricăciune. Nenorocire, astăzi, celor care s-au lepădat de legea voastră! Nu vă temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine! Astăzi am desăvârşit Legea voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi v-am dat Islamul ca lege. Pentru cel care de foame, va fi silit să mănânce bucate oprite fără să vrea să săvârşească vreun păcat, Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(4) Ei te vor întreba ce le este îngăduit: Spune: “Toate cele bune vă sunt îngăduite.” Asupra celor prinse vouă de păsările de pradă îmblânzite pe care le-aţi învăţat aşa cum v-a învăţat Dumnezeu, amintiţi numele lui Dumnezeu! Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Grabnic la socoteală.

(5) Astăzi, toate cele bune vă sunt îngăduite vouă. Mâncarea celor cărora le-a fost dată Cartea vă este îngăduită vouă, după cum şi mâncarea voastră le este îngăduită lor. Vă este îngăduit să vă luaţi ca soţii femei credincioase şi cinstite, precum şi femei cinstite, dintr-un popor căruia Cartea i-a fost dată înaintea voastră, dacă le-aţi dat dota ca nişte bărbaţi cinstiţi şi nu ca nişte desfrânaţi ori luători de ţiitoare. Deşarte vor fi faptele oricui se leapădă de credinţă, iar în Viaţa de Apoi va fi printre cei pierduţi.

(6) O, voi cei ce credeţi! Când vă ridicaţi la rugăciune: spălaţi-vă feţele şi mâinile până la coate. Frecaţi-vă capetele şi picioarele până la călcâie. Dacă aveţi vreo necurăţenie, curăţaţi-vă. Dacă sunteţi bolnavi ori în călătorie, dacă vreunul dintre voi vine de la locul tăinuit, dacă v-aţi atins de femei şi nu veţi găsi apă, atunci folosiţi nisip curat cu care vă veţi şterge feţele şi mâinile voastre. Dumnezeu nu vrea să vă împovăreze, ci El vrea să vă curăţească şi să desăvârşească harul Lui în voi. Poate veţi mulţumi!

(7) Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră şi de legământul încheiat cu voi, când aţi spus: “Am auzit şi ne supunem!” Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Ştiutor al lăuntrului inimilor.

(8) O, voi cei ce credeţi! Fiţi drepţi ca martori înaintea lui Dumnezeu, arătând dreptatea. Ura faţă de un popor să nu vă împingă la nedreptăţi. Fiţi drepţi! Dreptatea este mai aproape de pioşenie. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce faceţi!

(9) Dumnezeu făgăduieşte celor care cred şi săvârşesc fapte bune iertare şi o mare răsplată.

(10) Cei care nu cred şi socot semnele Noastre minciuni, vor fi soţii Iadului.

(11) O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră. Când un popor îşi întinde mâinile asupra voastră El îi îndepărtează mâinile de la voi. Temeţi-vă de Dumnezeu! Credincioşii să se încredinţeze lui Dumnezeu!

(12) Dumnezeu a încheiat un legământ cu fiii lui Israel. Noi am ridicat douăsprezece căpetenii dintre ei. Dumnezeu spuse: “Eu sunt cu voi: dacă vă săvârşiţi rugăciunea, dacă daţi milostenie, dacă credeţi în trimişii Mei şi îi sprijiniţi, dacă îi daţi lui Dumnezeu un frumos împrumut, atunci Eu voi şterge relele voastre şi vă voi lăsa să intraţi în Grădinile pe sub care curg râuri.” Cel, dintre voi, care, după aceasta, va fi necredincios, va rătăci departe de calea cea dreaptă.

(13) Fiindcă ei au încălcat legământul, Noi i-am blestemat şi le-am împietrit inimile. Ei răstălmăcesc Cuvintele pogorâte şi dau uitării o parte din ceea ce le-a fost amintit. Tu întotdeauna vei descoperi trădarea lor, în afara puţinora dintre ei. Îngăduie-le şi iartă-le lor! Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.

(14) De asemenea, Noi am primit legământul celor care spun: “Noi suntem nazareeni!” Însă pentru că ei au dat uitării o parte din ceea ce le-a fost amintit, Noi am iscat între ei vrăjmăşia şi ura până în Ziua Învierii. Dumnezeu le va da ştire de ceea ce au făptuit.

(15) O, popor al Cărţii! Trimisul Nostru a venit la voi ca să vă lămurească multe din cele ce ascundeaţi din Carte, trecând peste multe altele. Lumină şi limpede Carte v-au venit de la Dumnezeu!

(16) Dumnezeu călăuzeşte pe căile Păcii pe cei care caută să-i placă Lui. El i-a scos din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Sa, şi îi călăuzeşte pe dreaptă cale.

(17) Cei care spun: “Dumnezeu este Cristos, fiul Mariei”, sunt tăgăduitori. Spune: “Cine s-ar putea împotrivi lui Dumnezeu dacă ar vrea să-l nimicească pe Cristos, fiul Mariei, precum şi pe mama sa şi pe toţi de pe pământ?” A lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului şi a ceea ce se află între ele. El creează ceea ce voieşte. Dumnezeu asupra tuturor are putere.

(18) Evreii şi nazareenii au spus: “Noi suntem fiii lui Dumnezeu, cei îndrăgiţi de El.” Spune-le: “De ce, atunci, vă pedepseşte pentru păcatele voastre? Voi nu sunteţi decât nişte oameni printre făpturile Sale. El iartă cui voieşte şi osândeşte pe cine voieşte.” A Lui este împărăţia cerurilor şi a pământului şi a ceea ce se află între ele. Întru El este devenirea.

(19) O, popor al Cărţii! Trimisul Nostru a venit la voi ca să vă lămurească, după o lipsă a trimişilor, ca să nu spuneţi: “Nu ne-a venit nici un vestitor şi nici un predicator!” Iată că v-a venit însă un vestitor, un predicator! Dumnezeu este Atotputernic.

(20) Când Moise spuse poporului său: “O, popor al meu! Amintiţi-vă de harul lui Dumnezeu asupra voastră, atunci când El a ridicat dintre voi profeţi, atunci când El a ridicat dintre voi regi! El v-a dăruit ceea ce nimănui dintre lumi n-a mai dăruit!

(21) O, popor al meu! Intraţi în ţinutul sfânt pe care Dumnezeu vi l-a scris vouă, nu vă întoarceţi pe urmele voastre, căci de vă veţi întoarce, veţi fi pierduţi.”

(22) Ei spuseră: “O, Moise! Un popor de viteji locuieşte în acest ţinut. Noi nu vom intra, până când nu vor ieşi ei. Dacă ies ei, atunci vom intra noi.”

(23) Doi bărbaţi dintre ei care se temeau de Dumnezeu şi asupra cărora Dumnezeu pogorâse harul Său, spuseră: “Intraţi asupra lor pe poartă! Dacă veţi intra, îi veţi birui. Încredinţaţi-vă lui Dumnezeu, dacă sunteţi credincioşi!”

(24) Ei spuseră: “O, Moise! Nu vom intra nicidecum, cât vor fi ei acolo. Du-te tu şi Domnul tău şi luptaţi-vă voi, iar noi vom sta aici.”

(25) Moise spuse: “Domnul meu! Eu nu am putere decât asupra mea şi a fratelui meu. Desparte-ne de acest popor stricat.”

(26) El spuse: “Ţinutul acesta le va fi oprit vreme de patruzeci de ani cât vor rătăci pe pământ. Nu te necăji pentru un popor stricat.”

(27) Povesteşte întru tot Adevărul istoria celor doi fii ai lui Adam: fiecare îşi aduse ofranda sa: a celui dintâi fu primită, iar a celuilalt nu fu primită. El spuse atunci: “Te voi ucide!” Cel dintâi spuse: “Dumnezeu primeşte doar de la cei temători.

(28) Dacă tu îţi întinzi mâna asupra mea ca să mă ucizi, eu nu îmi voi întinde mâna asupra ta ca să te ucid. Eu mă tem de Dumnezeu, Domnul lumilor.

(29) Vreau să iei asupra ta păcatul meu şi păcatul tău şi să fii printre soţii Focului.” Aceasta va fi răsplata celor nedrepţi.

(30) Sufletul îl împinse însă să-şi ucidă fratele. El îl ucise, devenind astfel dintre cei pierduţi.

(31) Dumnezeu trimise un corb să scurme pământul ca să-i arate cum să ascundă leşul fratelui său. El spuse: “Vai mie! Oare nu am putinţa ca să fiu ca acest corb şi să ascund leşul fratelui meu?” Şi astfel deveni dintre cei căitori.

(32) De aceea am scris fiilor lui Israel: “Cel care a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ, este socotit ca şi cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel care a salvat un singur om este socotit ca şi cum ar fi salvat întreaga omenire.” Deşi trimişii Noştri au venit la ei cu dovezi vădite, mulţi dintre ei au fost apoi necumpătaţi pe pământ.

(33) Aceasta va fi răsplata celor care duc război împotriva lui Dumnezeu şi a trimisului Său, precum şi răsplata celor care seamănă stricăciunea pe pământ: toţi vor fi ucişi ori răstigniţi, ori li se vor tăia mâna şi piciorul în curmeziş ori vor fi alungaţi din ţară. Aceasta va fi soarta lor: în Viaţa de Acum au ruşinea şi în Viaţa de Apoi, de o osândă cumplită, vor avea parte,

(34) afară de cei care se vor căi înainte de a cădea sub stăpânirea voastră. Să ştiţi că Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(35) O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Căutaţi calea către El! Luptaţi pentru calea Sa! Poate veţi fi fericiţi!

(36) Dacă cei care tăgăduiesc ar avea totul de pe pământ şi încă pe atât şi l-ar da ca răscumpărare ca să scape de osânda din Ziua Învierii, nimic nu va fi primit de la ei, ci, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(37) Ei vor voi să iasă din Foc, însă nu vor ieşi, căci, de o osândă neostoită, vor avea parte.

(38) Tăiaţi mâinile hoţului şi ale hoaţei: aceasta va fi o răsplată pentru ceea ce au săvârşit şi o pedeapsă de la Dumnezeu. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(39) Către cel care se căieşte după păcat şi se îndreaptă, Dumnezeu se întoarce. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(40) Nu ştii că a lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului? El osândeşte pe cine voieşte şi iartă pe cine voieşte. El este Atotputernic.

(41) O, trimisule! Nu te mâhni pentru cei care se grăbesc către tăgadă şi nici pentru cei care spun cu gurile lor: “Noi credem!”, pe când inimile lor nu cred şi nici pentru acei care, evrei fiind, îşi apleacă urechea la minciună, şi nici pentru cei care-i ascultă pe unii care nu au venit la tine. Ei răstălmăcesc Cuvintele pogorâte. Ei spun: “Dacă aceasta v-a fost dat, luaţi-l, de nu, băgaţi de seamă!” Nimic nu veţi putea înaintea lui Dumnezeu ca să-l apăraţi pe cel pe care Dumnezeu vrea să-l aţâţe la neascultare: aceştia sunt cei cărora Dumnezeu nu vrea să le cureţe inimile. În Viaţa de Acum au ruşinea şi în Viaţa de Apoi, de o osândă cumplită, vor avea parte.

(42) În ceea ce îi priveşte pe cei care îşi pleacă urechea la minciună şi pe cei care mănâncă cele oprite, fie judecă între ei, fie întoarce-le spatele, când vin la tine. Dacă le vei întoarce spatele, nu te vor păgubi cu nimic. Dacă îi judeci, atunci judecă-i cu dreptate. duţi.

(43) Cum să te ia ei însă judecător? Ei au Tora cu judecata lui Dumnezeu, însă ei s-au întors de la ea. Aceştia nu sunt credincioşi.

(44) Noi am pogorât Tora drept călăuzire şi Lumină. După ea, profeţii care s-au supus lui Dumnezeu îi judecă pe evrei, precum şi rabinii şi savanţii cărora li s-a dat Cartea în păstrare şi asupra căreia sunt martori. Nu vă temeţi de oameni, ci temeţi-vă de Mine! Nu vindeţi semnele Mele pe preţ de nimic. Cei care nu judecă după ceea ce a pogorât Dumnezeu, aceştia sunt tăgăduitori.

(45) Noi le-am scris în Tora: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte. Talionul este şi pentru răni. Cel care îşi părăseşte cu mărinimie acest drept va căpăta iertarea greşelilor sale. Cei care nu judecă după ceea ce a pogorât Dumnezeu, aceştia sunt nedrepţi.

(46) Noi l-am trimis, pe urmele lor, pe Iisus, fiul Mariei, ca să întărească cele dinaintea lui din Tora. Noi i-am dăruit Evanghelia drept călăuzire şi Lumină ca să întărească cele dinaintea lui din Tora: călăuzire şi predică pentru cei temători.

(47) Oamenii Evangheliei să judece după ceea ce Dumnezeu a pogorât. Cei care nu judecă după ceea ce a pogorât Dumnezeu sunt stricaţi.

(48) Noi ţi-am pogorât ţie Cartea întru Adevăr, întărind Cartea dinaintea ei şi păzind-o. Judecă între ei după ceea ce a pogorât Dumnezeu! Nu urma poftelor lor, îndepărtându-te de la Adevărul pe care l-ai primit. Noi am hotărât fiecăruia dintre voi o lege şi un drum. Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ar fi făcut din voi o singură adunare, însă El a vrut să vă pună la încercare prin darul ce vi l-a făcut. Întreceţi-vă unii cu alţii în cele bune. Întoarcerea voastră, a tuturor, va fi la Dumnezeu, iar El vă va înştiinţa atunci de ce vă învrăjbeaţi.

(49) Judecă între ei, după ceea ce a pogorât Dumnezeu, nu urma poftelor lor! Fereşte-te de ei ca să nu te ispitească de la ceea ce Dumnezeu ţi-a pogorât ţie! Dacă îţi întorc spatele, să ştii că Dumnezeu vrea să-i lovească pentru unele păcate. Mulţi oameni sunt stricaţi.

(50) Ei caută judecarea neştiinţei? Cine este mai bun judecător decât Dumnezeu pentru un popor care crede cu tărie?

(51) O, voi cei ce credeţi! Nu vi-i luaţi oblăduitori pe evrei, ori pe nazareeni, căci ei unii altora sunt oblăduitori. Cel, dintre voi, care îi ia oblăduitori, este de-al lor. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(52) Îi vezi pe cei care au boala în inimi cum se grăbesc către ei spunând: “Ne este teamă că vom fi loviţi de soartă.” Dumnezeu poate da biruinţa prin porunci de la El. Le va părea rău atunci pentru gândurile lor tăinuite.

(53) Credincioşii spun: “Cei care se jură pe Dumnezeu în jurămintele lor solemne sunt cu voi?” Faptele le vor fi zadarnice şi ei se vor trezi pier

(54) O, voi cei ce credeţi! Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa lui... Dumnezeu va aduce alţi oameni pe care îi va iubi şi care Îl vor iubi. Ei vor fi smeriţi în faţa credincioşilor, mândri în faţa tăgăduitorilor. Ei se vor lupta pentru calea lui Dumnezeu şi nu se vor teme de ponegrirea niciunui ponegritor. Acesta este harul lui Dumnezeu din care dăruieşte cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.

(55) Oblăduitorii voştri sunt Dumnezeu şi trimisul Său, precum şi cei care cred săvârşindu-şi rugăciunea, dând milostenie, îngenunchind.

(56) Cei care îi iau oblăduitori pe Dumnezeu, pe trimisul Său şi pe credincioşi sunt în tabăra lui Dumnezeu. Ei vor fi biruitori!

(57) O, voi cei ce credeţi! Nu vă luaţi oblăduitori dintre cei care iau legea voastră în zeflemea şi batjocură, dintre cei cărora Cartea le-a fost dată înaintea voastră şi dintre tăgăduitori. Temeţi-vă de Dumnezeu, de sunteţi credincioşi!

(58) Ei iau chemarea voastră la rugăciune în zeflemea şi batjocură. Şi aceasta, pentru că sunt un popor ce nu pricepe.

(59) Spune: “O, oameni ai Cărţii! Oare voi ne învinuiţi doar pentru că şi noi credem în Dumnezeu, în ceea ce a fost pogorât asupra noastră şi în ceea ce a fost pogorât înainte? Cei mai mulţi dintre voi sunt stricaţi!”

(60) Spune: “Să vă vestesc că răsplata de la Dumnezeu va fi mult mai rea?” Dumnezeu i-a prefăcut în maimuţe şi în porci pe cei care i-a blestemat, pe cei asupra cărora s-a mâniat şi pe cei care s-au închinat lui Taghut. Aceştia sunt cei care se află în cel mai rău loc: ei sunt cei mai rătăciţi de la calea cea dreaptă.

(61) Atunci când vin la voi, ei spun: “Noi credem!” Ei vin însă cu tăgadă şi pleacă cu ea. Dumnezeu ştie prea bine ceea ce tăinuiesc!

(62) Tu îi vezi pe mulţi dintre ei grăbindu-se spre păcat, vrăjmăşie şi corupţie. Ce rău este ceea ce fac!

(63) De ce rabinii şi savanţii lor nu-i opresc de la a mai păcătui cu vorba şi de la desfrânare? Ce rău este ceea ce făptuiesc!

(64) Evreii spun: “Dumnezeu este strâns la mână!” Mâinile lor să fie strânse şi blestemaţi să fie pentru vorbele lor. Nu! Mâinile Sale sunt larg deschise, dăruind cui voieşte. Ceea ce a fost pogorât asupra ta, de la Domnul tău, măreşte multora dintre ei ticăloşia şi tăgada. Noi am aruncat între ei vrăjmăşia şi ura până în Ziua Învierii... De fiece dată când aprind focul războiului, Dumnezeu îl stinge. Ei seamănă stricăciunea pe pământ, iar Dumnezeu nu-i iubeşte pe stricători.

(65) Dacă oamenii Cărţii ar crede şi s-ar teme, Noi le-am şterge relele lor şi i-am lăsa să intre în Grădinile Plăcerii.

(66) Dacă ar păzi Tora, Evanghelia şi ceea ce le-a fost pogorât de la Domnul lor, ar mânca din ceea ce este deasupra lor şi din ceea ce este sub picioarele lor. Printrei ei sunt oameni cumpătaţi, însă cei mai mulţi săvârşesc rele.

(67) O, trimisule! Propovăduieşte ceea ce ţi-a fost pogorât ţie de la Domnul tău. Dacă nu faci astfel, tu nu vesteşti solia Sa. Dumnezeu te va ocroti de oameni. Dumnezeu nu călăuzeşte un popor de tăgăduitori.

(68) Spune: “O, oameni ai Cărţii! Voi nu vă sprijiniţi pe nimic câtă vreme nu păziţi Tora, Evanghelia şi ceea ce v-a fost pogorât de la Domnul vostru.” Ceea ce ţi-a fost pogorât ţie de la Domnul tău a mărit multora dintre ei ticăloşia şi tăgada. Nu te mâhni pentru un popor de tăgăduitori.

(69) Cei care cred, evrei, sabeeni şi nazareeni, oricine crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi face fapte bune, nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi.

(70) Noi am încheiat legăminte cu fiii lui Israel şi le-am trimis profeţi. Ori de câte ori le-a venit un trimis cu ceea ce nu era pe plac sufletelor lor, pe unii trimişi i-au socotit mincinoşi, pe alţii i-au ucis.

(71) Ei au socotit că nu le va veni nici o nenorocire, însă au orbit şi au surzit. Dumnezeu s-a întors apoi către ei, însă mulţi dintre ei tot orbi şi surzi au rămas. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiesc.

(72) Cei care spun: “Dumnezeu este Cristos, fiul Mariei” sunt tăgăduitori, căci Cristos spuse: “O, fii ai lui Israel! Închinaţi-vă lui Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru.” Dumnezeu le opreşte Raiul celor care-i alătură pe alţii lui Dumnezeu. Limanul lor va fi Focul. Cei nedrepţi nu au ajutoare.

(73) Cei care spun: “Dumnezeu este al treilea din trei” sunt tăgăduitori. Nu este dumnezeu afară de Dumnezeu, Unul. Dacă nu se leapădă de ceea ce spun, o osândă dureroasă îi va atinge pe cei care tăgăduiesc dintre ei.

(74) Nu se vor întoarce la Dumnezeu? Nu-i vor cere iertare? Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(75) Cristos, fiul Mariei, nu a fost decât un trimis. Şi alţi trimişi au mai fost înaintea sa. Mama sa a fost o femeie dreaptă. Amândoi mâncau bucate. Vezi cum le lămurim Noi semnele, însă îi vezi cum se întorc cu spatele?

(76) Spune: “Vă închinaţi, afară de Dumnezeu, celui ce nu vă poate nici păgubi şi nici folosi?” Dumnezeu! El este Auzitorul, Ştiutorul.

(77) Spune: “O, oameni al Cărţii! Nu exageraţi în legea voastră! Adevărul şi numai Adevărul! Nu urmaţi poftelor unui popor care s-a rătăcit odinioară şi care a rătăcit pe mulţi de la calea cea dreaptă.”

(78) Cei care, dintre fiii lui Israel, au fost tăgăduitori, au fost blestemaţi de limba lui David, de cea a lui Iisus, fiul Mariei, căci au fost neascultători şi au încălcat legea şi

(79) nu-şi puneau unii altora oprelişti asupra faptelor urâte ce le săvârşeau. Ce rău este ceea ce făptuiau!

(80) Îi vei vedea pe mulţi dintre ei făcând legăminte cu tăgăduitorii. Răul săvârşit de ei este atât de mare încât Dumnezeu se va mânia asupra lor şi vor veşnici în osândă.

(81) Dacă ar fi crezut în Dumnezeu, în trimis şi în ceea ce i-a fost pogorât, ei nu şi-ar fi luat oblăduitori dintre tăgăduitori, însă mulţi dintre ei sunt stricaţi.

Part 7

(82) Tu vei afla că cei mai aprigi oameni în duşmănie faţă de credincioşi sunt evreii şi închinătorii la idoli şi vei afla că cei mai apropiaţi lor în prietenie sunt cei care spun: “Noi suntem nazareeni!”, căci vei afla printre ei preoţi şi călugări care nu vor fi plini de trufie.

(83) Vei vedea ochii lor plini de lacrimi când aud ceea ce i-a fost pogorât trimisului, căci ei recunosc Adevărul în el. Ei spun: “Domnul nostru! Noi credem! Scrie-ne printre cei care mărturisesc!

(84) De ce nu am crede în Dumnezeu şi în Adevărul ce ne-a venit? De ce nu am vrea ca Domnul nostru să ne lase să intrăm cu cei drepţi?”

(85) Dumnezeu le va dărui pentru spusele lor Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este răsplata făptuitorilor de bine.

(86) Cei care tăgăduiesc, cei care socotesc semnele Noastre minciuni, aceştia vor fi soţii Iadului.

(87) O, voi cei ce credeţi! Nu opriţi bunătăţile pe care Dumnezeu vi le-a îngăduit. Nu fiţi călcători de lege. Dumnezeu nu-i iubeşte pe călcătorii de lege.

(88) Mâncaţi ceea ce Dumnezeu v-a dăruit ca îngăduit şi bun. Temeţi-vă de Dumnezeu în care credeţi!

(89) Dumnezeu nu vă va lua în nume de rău o vorbă necugetată din jurămintele voastre, însă vă va lua în nume de rău pentru jurămintele voastre prin care vă legaţi. Iertarea va fi să hrăniţi zece sărmani — din cei pe care, obişnuit, casa voastră îi hrăneşte — ori să-i înveşmântaţi, ori de nu, să sloboziţi un rob. Un post de trei zile va fi cerut oricui nu are putinţa de a săvârşi astfel. Aceasta este iertarea pentru jurămintele voastre, când aţi jurat. Ţineţi-vă însă jurămintele! Aşa vă lămureşte Dumnezeu vouă semnele Sale. Poate veţi mulţumi!

(90) O, voi cei ce credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele înălţate şi săgeţile de ghicit sunt o întinare şi o lucrare a Diavolului. Feriţi-vă de ele! Poate veţi fi fericiţi!

(91) Diavolul vrea să işte printre voi vrăjmăşie şi ură prin vin şi jocuri de noroc. El vrea să vă oprească de la amintirea lui Dumnezeu şi a rugăciunii. Nu vă veţi abţine, oare?

(92) Daţi-i ascultare lui Dumnezeu! Daţi-i ascultare trimisului! Băgaţi de seamă! De întoarceţi spatele, să ştiţi că asupra trimisului Nostru stă doar înştiinţarea cea desluşită.

(93) Nici o vină nu se va face celor care cred şi fac binele pentru ceea ce au mâncat, dacă se tem de Dumnezeu, cred şi fac binele, apoi iar se tem de Dumnezeu şi cred, apoi iar se tem de Dumnezeu şi fac binele. Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine.

(94) O, voi cei ce credeţi! Dumnezeu vă va pune la încercare cu vânatul pe care mâinile şi suliţele voastre l-au doborât. Dumnezeu îl va cunoaşte astfel pe cel care se teme de El în taină. Cel care calcă apoi legea, de o osândă dureroasă, va avea parte.

(95) O, voi cei ce credeţi! Nu ucideţi vânatul în vremea pelerinajului. Cel care, voit, va ucide vânatul, va trimite ca jertfă la Ka’ba, ca despăgubire, un dobitoc din turma sa pe măsura vânatului ucis, după judecata a doi bărbaţi cinstiţi şi drepţi dintre voi. O altă îndreptare se face hrănind un sărman ori postind aşa încât cel care a greşit să guste urmările faptei sale. Dumnezeu iartă cele trecute, însă se va răzbuna pe cel care cade iarăşi în greşeală. Dumnezeu este Puternic, Stăpân al Răzbunării.

(96) Vânatul mării şi bucatele ei vă sunt îngăduite: este o desfătare pentru voi şi pentru călători. Vânatul uscatului vă este oprit în vremea pelerinajului.Temeţi-vă de Dumnezeu la care veţi fi adunaţi!

(97) Dumnezeu a făcut Ka’ba lăcaş sfânt înălţat pentru oameni, precum şi luna sfântă, jertfa, ghirlandele. Aceasta ca să ştiţi că Dumnezeu cunoaşte cele din ceruri şi de pe pământ. Dumnezeu este Atotcunoscător.

(98) Să ştiţi că Dumnezeu este Aprig la pedeapsă, după cum Dumnezeu este şi Iertător, Milostiv.

(99) Asupra trimisului este doar înştiinţarea cea desluşită. Dumnezeu cunoaşte ceea ce arătaţi şi ceea ce ascundeţi.

(100) Spune: “Răul şi binele nu sunt asemenea, chiar dacă mulţimea răului vă place. Voi cei dăruiţi cu minte, temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!

(101) O, voi cei ce credeţi! Nu întrebaţi despre lucruri care v-ar păgubi dacă v-ar fi arătate. Dacă întrebaţi despre ele când este pogorât Coranul, vă vor fi lămurite. Dumnezeu, atunci, vi le va îngădui. Dumnezeu este Iertător, Blând.

(102) Înaintea voastră, un popor a întrebat despre ele şi astfel a căzut în tăgadă.

(103) Dumnezeu n-a statornicit nimic despre Bahira, Sa’iba, Wasila, Hami. Tăgăduitorii au născocit minciuni asupra lui Dumnezeu, căci mulţi dintre ei nu pricep nimic.

(104) Când li se spune: “Veniţi la aceea ce Dumnezeu a pogorât şi la trimis”, ei spun: “Ne este de ajuns aceea în care i-am aflat pe taţii noştri.” Şi dacă taţii lor nu ştiau nimic? Şi dacă ei nu erau călăuziţi?

(105) O, voi cei ce credeţi! Voi sunteţi răspunzători de voi înşivă. Cel care este rătăcit nu vă poate păgubi cu nimic, de sunteţi bine călăuziţi. Cu toţii sunteţi sortiţi să vă întoarceţi la Dumnezeu. Dumnezeu vă va da ştire de ceea ce aţi făcut.

(106) O, voi cei ce credeţi! Când moartea vine la unul dintre voi, doi oameni drepţi, aleşi dintre ai voştri, să fie chemaţi ca martori în clipa mărturisirii ori doi străini dacă sunteţi în călătorie şi urgia morţii vă prinde pe negândite — voi le veţi cere apoi socoteală după rugăciune. Dacă vă îndoiţi de ei, îi veţi pune să jure pe Dumnezeu: “Noi nu vom scoate arginţi de aici, chiar de-ar fi pentru o rudă. Noi nu ascundem mărturia înaintea lui Dumnezeu, căci altfel am fi dintre cei care păcătuiesc.”

(107) Dacă se dezvăluie că cei doi martori sunt vinovaţi de păcat, alţi doi şi mai drepţi, luaţi dintre cei care au fost nedreptăţiţi, le vor lua locul. Amândoi vor jura pe Dumnezeu: “Mărturia noastră este mai dreaptă decât a celorlalţi doi. Noi nu suntem călcători de lege, căci altminterea vom fi dintre cei nedrepţi.”

(108) Astfel va fi mai sigur că vor aduce o mărturie în chip adevărat, de teamă să nu le fie respinse jurămintele lor după ce le-au rostit. Temeţi-vă de Dumnezeu şi ascultaţi! Dumnezeu nu-i călăuzeşte pe cei stricaţi.

(109) Dumnezeu va spune în Ziua când îi va aduna pe trimişi. “Ce vi s-a răspuns?” Ei vor spune: “Nu avem nici o ştiinţă. Doar Tu eşti Cunoscător al Tainelor”

(110) Dumnezeu va spune: “O, Iisus, fiul Mariei! Aminteşte-ţi de harul Meu asupra ta şi asupra mamei tale. Eu te-am întărit cu duhul sfinţeniei. Din leagăn, tu vorbeai oamenilor ca un bătrân.” Eu te-am învăţat Cartea, înţelepciunea, Tora şi Evanghelia. Tu ai făcut din noroi un chip de pasăre. Ai suflat asupră-i şi deveni pasăre, cu îngăduinţa Mea! I-ai tămăduit pe mut şi pe lepros, cu îngăduinţa Mea! Ai sculat morţii, cu îngăduinţa Mea! Eu i-am îndepărtat de la tine pe fiii lui Israel! Când le-ai adus dovezi vădite, cei tăgăduitori dintre ei au spus: “Nu este decât o vrajă vădită!”

(111) Eu am dezvăluit apostolilor: “Credeţi în Mine şi în trimisul Meu.” Ei spuseră: “Credem! Fii martor că suntem supuşi!”

(112) Apostolii au spus: “O, Iisus, fiul Mariei, Domnul tău ne poate pogorî nouă o masă din cer?” El spuse: “Temeţi-vă de Dumnezeu, de sunteţi credincioşi!”

(113) Ei au spus: “Noi vrem să mâncăm de pe ea ca inimile noastre să se liniştească. Vrem să fim siguri că tu ne-ai spus adevărul, iar noi suntem dintre martori.”

(114) Iisus, fiul Mariei spuse: “Dumnezeule, Domnul nostru! Din cer, pogoară-ne nouă o masă! Va fi pentru noi un ospăţ, de la cel dintâi până la cel de pe urmă dintre noi, şi un semn venit de la Tine. Dă-ne nouă cele trebuincioase traiului, căci Tu eşti prea-bunul Înzestrător.”

(115) Dumnezeu spuse: “Eu vă voi pogorî-o vouă şi Eu voi osândi, cu o osândă pe care n-a mai cunoscut-o niciuna dintre lumi, pe cel dintre voi care va tăgădui după aceasta.”

(116) Dumnezeu spuse: “O, Iisus, fiu al Mariei! Tu ai spus oamenilor: Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei mai presus de Dumnezeu?” Iisus spuse: “Mărire Ţie! Eu nu pot mărturisi ceea ce nu am căderea să spun. Tu ai fi ştiut, dacă aş fi spus. Tu ştii ce este în mine, însă eu nu ştiu ce este în Tine. Tu, eşti Cunoscător al Tainelor.

(117) Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit să spun: “Închinaţi-vă lui Dumnezeu, Domnul meu şi Domnul vostru!” Eu lor le-am fost martor cât am stat cu ei, iar după ce m-ai chemat la Tine, Tu eşti Cel ce îi păzeşti, căci Tu eşti Martor asupra tuturor lucrurilor.

(118) Dacă îi osândeşti..., ei sunt robii Tăi! Dacă le ierţi lor..., Tu eşti Puternic, Înţelept.”

(119) Dumnezeu spuse: “Aceasta este ziua când dreptăciunea le este de folos celor drepţi: ei vor veşnici în Grădinile pe sub care curg râuri.” Dumnezeu este mulţumit de ei şi ei sunt mulţumiţi de El. Acesta este câştigul cel mare!

(120) A lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului şi ceea ce se află între ele. Dumnezeu este Atotputernic!

Al-An'aam

Makkan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Laudă lui Dumnezeu, Cel ce a creat cerurile şi pământul şi a rânduit întunecimile şi lumina! Doar cei care îl tăgăduiesc pe Domnul lor, îi născocesc semeni.

(2) El este Cel ce v-a creat din lut şi a hotărât apoi fiecăruia un soroc, soroc cunoscut numai Lui. Voi încă vă mai îndoiţi însă!

(3) El este Dumnezeul din ceruri şi de pe pământ. El cunoaşte ce tăinuiţi şi ce destăinuiţi. El cunoaşte ceea ce agonisiţi.

(4) Nici un semn din semnele Domnului lor nu le-a venit fără ca ei să i se împotrivească.

(5) Când Adevărul vine la ei, ei îl socot minciună. Curând vor avea ştire despre ceea ce batjocoresc.

(6) Ei nu văd câte leaturi am nimicit înaintea lor? Noi le dădusem un loc pe pământ, cum nu v-am dat vouă. Noi le-am trimis din cer o ploaie îmbelşugată. Noi am făcut râurile ce le curgeau la picioare şi apoi i-am nimicit pentru păcatele lor şi alte leaturi am făcut să crească după ei.

(7) Chiar de am fi pogorât asupra ta o Carte scrisă pe un pergament pe care l-ar fi pipăit cu mâinile lor, cei care tăgăduiesc tot ar fi spus: “Nu este decât o vrajă vădită!”

(8) Ei spun: “De ce nu a fost pogorât un înger la el?” Dacă am fi pogorât un înger, atunci soarta le-ar fi fost hotărâtă.

(9) Şi dacă l-am fi făcut înger, i-am fi dat chip de om şi l-am fi înveşmântat aşa cum se înveşmântă şi ei.

(10) Trimişii dinaintea ta au fost batjocoriţi, însă pe zeflemitori i-a împresurat ceea ce batjocoreau.

(11) Spune: “Străbateţi pământul şi vedeţi cum a fost sfârşitul hulitorilor.”

(12) Spune: “Ale cui sunt cele din ceruri şi de pe pământ?” Spune: “Ale lui Dumnezeu!” Dumnezeu şi-a scris sieşi milostivenia. El vă va strânge în Ziua Învierii asupra căreia nu este nici o îndoială. Cei care se pierd pe ei înşişi, sunt cei care nu cred.

(13) A Lui este ceea ce stă întru noapte şi zi. El este Auzitorul, Ştiutorul.

(14) Spune: “Să-mi iau alt oblăduitor în locul lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, El, Cel ce hrăneşte şi nu se hrăneşte?” Spune: “Mie mi s-a poruncit să fiu cel dintâi care mă supun. Nu fiţi închinători la idoli.”

(15) Spune: “Îmi este frică de osânda unei zile cumplite să nu-i dau ascultare Domnului meu.”

(16) Pe cel care va fi ferit în Ziua aceea, Dumnezeu l-a miluit: aceasta este fericirea vădită.

(17) Dacă Dumnezeu te loveşte cu vreun rău, nimeni nu-l va îndepărta de la tine decât El, iar dacă îţi dă un bine, El este Atotputernic.

(18) El este Biruitorul asupra robilor Săi. El este Înţeleptul, Cunoscătorul.

(19) Spune: “Care este o mai mare mărturie?” Spune: “Dumnezeu este Martor între mine şi voi. Acest Coran mi-a fost dezvăluit ca eu să vă previn pe voi şi pe cei la care va ajunge. Cum de mărturisiţi că alături de Dumnezeu sunt şi alţi dumnezei? Spune: “Nu mărturisesc!” Spune: “Este doar Dumnezeu Unul şi mă lepăd de ceea ce Îi alăturaţi!”

(20) Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc (pe profet) precum îşi cunosc copiii. Cei care se pierd pe ei înşişi sunt cei care nu cred.

(21) Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu şi socoate semnele Sale minciuni? Cei nedrepţi nu vor avea fericire.

(22) Noi îi vom strânge pe toţi într-o zi, apoi le vom spune închinătorilor la idoli: “Unde sunt idolii voştri, ce pretindeţi că sunt lângă Dumnezeu?

(23) Dezvinovăţirea lor va fi doar să spună: “Pe Dumnezeu, Domnul nostru! Noi nu am fost închinători la idoli!

(24) Iată-i cum mint spre răul lor, căci născocirile lor s-au rătăcit departe de ei!

(25) Unii dintre ei ascultă, însă Noi am pus un văl gros peste inimile lor şi surzenie în urechile lor, încât ei nu înţeleg nimic. Şi de-ar vedea toate semnele, tot nu ar crede. Cei care tăgăduiesc spun chiar şi atunci când vin să vorbească cu tine: “Acestea sunt doar poveşti ale celor dintâi.”

(26) Ei spun aceasta şi se îndepărtează, însă nu se pierd decât pe ei inşişi fără să-şi dea seama.

(27) O, de i-ai vedea!... Ei vor spune când vor fi ţinuţi înaintea Focului: “Vai! Dacă am fi duşi înapoi, nu am mai socoti minciuni semnele Domnului nostru şi am fi dintre credincioşi!”

(28) Atunci li se va arăta ceea ce ascundeau odinioară. Dacă ar fi duşi înapoi însă, s-ar întoarce la ceea ce le era oprit, căci sunt mincinoşi!

(29) Ei spun: “Doar Viaţa noastră de Acum este şi nu vom mai fi sculaţi!”

(30) O, de i-ai vedea, când vor fi ţinuţi înaintea Domnului lor şi El le va spune: “ Oare nu acesta este Adevărul?” Ei vor spune: “Ba da, pe Domnul nostru!” El va spune: “Gustaţi osânda a ceea ce tăgăduiaţi!”

(31) Cei care socot minciună întâlnirea cu Dumnezeu sunt pierduţi. Ei vor spune, când, deodată, le va veni Ceasul: “Vai nouă! Ce rău ne pare că l-am neglijat!” Ei vor căra poverile lor în spinare. Cât de rău este ceea ce cară!

(32) Viaţa de Acum nu este decât joc şi voie bună. Lăcaşul de Apoi este însă mai bun pentru cei care se tem. Oare nu pricepeţi?

(33) Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Dumnezeu.

(34) Trimişii dinaintea ta au fost socotiţi mincinoşi şi ei au îndurat să fie socotiţi mincinoşi şi să fie chinuiţi până ce le-a venit ajutorul Nostru. Nimeni nu poate schimba cuvintele lui Dumnezeu. Şi a ajuns şi la tine din spusele despre trimişi.

(35) Atunci când împotrivirea lor îţi este grea, ţi-ai dori o gaură în pământ ori o scară către cer ca să le aduci un semn. Dacă Dumnezeu ar fi vrut, i-ar fi adunat întru călăuzire! Nu fi dintre neştiutori!

(36) Doar cei care aud, răspund, iar pe morţi, Dumnezeu îi va scula şi ei se vor întoarce la El.

(37) Ei spun: “De ce nici un semn de la Domnul lui n-a fost pogorât asupra sa?” Spune: “Dumnezeu are putinţa să pogoare un semn, însă cei mai mulţi nu ştiu.”

(38) Nu sunt vietăţi pe pământ şi nici zburătoare ce zboară cu aripile lor care să nu aibă obşti asemenea vouă. Nimic nu am neglijat în Carte. Toate vor fi strânse apoi la Domnul lor.

(39) Cei care socot semnele Noastre minciuni sunt surzi, muţi, adânciţi în întunecimi. Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi rânduieşte pe o cale dreaptă pe cine voieşte.

(40) Spune: “Uitaţi-vă la voi! Dacă vine asupra voastră osânda lui Dumnezeu, ori dacă vă vine Ceasul, veţi chema pe altcineva afară de Dumnezeu, dacă spuneţi adevărul?”

(41) Nu!... Pe El îl veţi chema, iar El o va împrăştia, de va voi, pe cea de care Îi cereţi să vă izbăvească şi voi îi veţi da uitării pe cei pe care I i-aţi alăturat.

(42) Noi am trimis înaintea ta profeţi la adunări pe care le-am lovit apoi cu urgie şi cu nenorocire. Poate se vor smeri!

(43) Ele s-au smerit, numai după ce urgia Noastră a venit asupră-le! Inimile lor s-au împietrit, iar Diavolul le-a împodobit ceea ce făptuiau.

(44) Când au uitat ceea ce le-a fost amintit, Noi le-am deschis porţile tuturor lucrurilor şi când se bucurau de bunurile pe care li le-am dăruit, Noi i-am luat deodată şi ei se aflară fără nădejde.

(45) Astfel, acest popor nedrept a fost retezat din rădăcină. Laudă lui Dumnezeu, Domnul lumilor!

(46) Spune: “Vedeţi? Dacă Dumnezeu v-ar lua auzul şi văzul şi v-ar pecetlui inimile, ce alt dumnezeu în afară de Dumnezeu vi le-ar înapoia?” Iată cum tâlcuim semnele şi cum ei întorc apoi spatele!

(47) Spune: “Uităţi-vă la voi! Dacă osânda lui Dumnezeu va veni asupra voastră pe tăcute ori făţiş, cine vor fi nimiciţi dacă nu cei nedrepţi.

(48) Noi nu i-am trimis pe trimişi decât ca vestitori şi predicatori. Cei care cred şi se îndreaptă nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi.

(49) Osânda îi va atinge pe cei care socot semnele Noastre minciuni pentru că sunt stricaţi.

(50) Spune: “Eu nu vă spun că am comorile lui Dumnezeu, căci eu nu cunosc Taina. Eu nu vă spun că sunt un înger, căci nu urmez decât ceea ce mi s-a dezvăluit.” Spune: “Orbul şi văzătorul sunt oare deopotrivă? Nu cugetaţi oare?”

(51) Previne-i pe cei cărora le este frică că vor fi strânşi înaintea Domnului lor şi că nu vor afla în afara Lui nici oblăduitor, nici mijlocitor. Poate se vor teme!

(52) Nu-i alunga pe cei care Îl cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa. Ei n-au să-ţi dea ţie nici o socoteală, iar tu nu ai să le dai lor nici o socoteală. De-i alungi, vei fi dintre nedrepţi.

(53) Noi i-am pus la încercare pe unii cu alţii ca ei să spună: “Cei cărora Dumnezeu le-a dat, sunt printre noi?” Oare nu Dumnezeu este Cel care îi ştie prea bine pe cei mulţumitori?

(54) Când cei care cred în semnele Noastre vin la tine, spune-le: “Pace vouă! Domnul vostru şi-a scris sieşi însuşi milostivenie!” Cel dintre voi care săvârşeşte răul din neştiinţă şi care apoi se căieşte şi se îndreaptă, să ştie că El este Iertător, Milostiv!

(55) Astfel, Noi lămurim semnele ca drumul nelegiuiţilor să fie limpede cunoscut.

(56) Spune: “Îmi este oprit să mă închin celor pe care voi îi chemaţi în locul lui Dumnezeu.” Spune: “Eu nu voi urma poftele voastre, căci altfel mă voi rătăci şi nu voi mai fi dintre cei călăuziţi.”

(57) Spune: “Eu mă sprijin pe o dovadă vădită de la Domnul meu, pe când voi o socotiţi minciună. Ceea ce voi căutaţi degrabă nu se află la mine. Judecata este numai a lui Dumnezeu. El va face cunoscut Adevărul, căci El este prea-bunul Cumpănitor.”

(58) Spune: “De-aş fi avut ceea ce degrabă căutaţi, totul s-ar fi terminat între mine şi voi.” Dumnezeu îi ştie prea bine pe cei nedrepţi.

(59) El are cheile Tainei pe care nu o cunoaşte nimeni afară de El. El cunoaşte ceea ce este pe uscat şi în mare. Nici o frunză nu pică fără ca El să o ştie. Nu este nici măcar un grăunte în întunecimile pământului, nici nimic, fie verde, fie uscat, care să nu fie amintit într-o Carte desluşită.

(60) El este Cel care vă ia la El noaptea şi ştie ce aţi săvârşit peste zi, apoi vă scoală ca sorocul cunoscut să vi se împlinească. Apoi la El este întoarcerea voastră, iar El vă va înştiinţa de ce-aţi făptuit.

(61) El este Biruitorul asupra robilor Săi. El vă trimite vouă paznici. Când moartea va veni la unul dintre voi, trimişii Noştri îi vor lua pe loc, căci nimeni nu le va scăpa.

(62) Oamenii vor fi duşi înapoi la Dumnezeu, Stăpânul lor, Adevărul. Nu a Lui este Judecata? El este grabnic la socoteală!

(63) Spune: “Pe cine chemaţi voi în smerenie şi taină să vă mântuiască de întunecimile uscatului şi mării? “Dacă cu adevărat ne mântuieşte, vom fi dintre cei ce mulţumesc.”

(64) Spune: “Dumnezeu vă mântuieşte de aceasta şi de toate necazurile, însă voi Îi alăturaţi apoi pe alţii?”

(65) Spune: “El are puterea de a trimite asupra voastră o osândă de sus, ori de sub tălpile voastre, ori să vă arunce în vrajba dezbinării când unii vor gusta urgia altora.” Vezi cum tâlcuim Noi semnele! Poate vor înţelege!

(66) Poporul tău socoteşte minciună ceea ce este Adevărul. Spune: “Eu nu vă sunt vouă oblăduitor.

(67) Fiece veste va fi ştiută la vremea sa. Curând veţi afla!”

(68) Când îi vezi pe cei care pălăvrăgesc despre semnele Noastre, îndepărtează-te de ei până ce vor pălăvrăgi despre altceva. Diavolul te va face să uiţi, însă când îţi aminteşti, tu nu te aşeza alături de cei nedrepţi.

(69) Celor care se tem de Dumnezeu nu li se va pune nimic la socoteală. Numai o amintire! Poate se vor teme!

(70) Lasă-i pe cei care socot legea lor joc şi voie bună. Viaţa de Acum i-a amăgit. Aminteşte-le că fiece suflet va fi nimicit pentru ceea ce a agonisit şi nu va avea în afară de Dumnezeu, nici oblăduitor şi nici mijlocitor şi oricare ar fi răscumpărarea pe care ar da-o nu îi va fi primită. Aceştia sunt cei care vor fi nimiciţi pentru ce au agonisit. Ei, de o băutură clocotindă şi de o osândă dureroasă, vor avea parte pentru ceea ce tăgăduiau.

(71) Spune: “Să chemăm în locul lui Dumnezeu, ceea ce nici nu ne foloseşte, nici nu ne păgubeşte? Ne vom întoarce pe urmele noastre după ce Dumnezeu ne va fi călăuzit, precum cel pe care l-au smintit diavolii şi l-au rătăcit pe pământ?” Soţii îl cheamă întru călăuzire: “Vino cu noi!” Spune: “Călăuzirea lui Dumnezeu este călăuzirea, iar nouă ni s-a poruncit să ne supunem Domnului lumilor.”

(72) Stăruiţi în rugăciune. Temeţi-vă de El, căci El este Cel înaintea căruia veţi fi strânşi.

(73) El este Cel ce, întru Adevăr, a creat cerurile şi pământul. În Ziua când spune: “Fie!”, atunci este. Spusa lui este Adevărul. A Lui este împărăţia în ziua când se va sufla în trâmbiţă. El cunoaşte tăinuitul şi mărturisitul. El este Înţeleptul, Cunoscătorul.

(74) Aminteşte-ţi de Abraham când spuse tatălui său, Azar: “Tu iei idoli drept dumnezei? Te văd, pe tine şi poporul tău, într-o rătăcire vădită.”

(75) Astfel i-am arătat lui Abraham împărăţia cerurilor şi a pământului ca să fie dintre cei care cred cu tărie.

(76) Atunci când noaptea îl învălui, el zări o stea şi spuse: “Iată-l pe Domnul meu!” Când ea asfinţi însă, spuse: “Nu-i iubesc pe cei care asfinţesc.”

(77) Când văzu luna răsărind, spuse: “Iată-l pe Domnul meu!” Când ea asfinţi însă, spuse: “Dacă Domnul meu nu mă călăuzeşte, voi fi dintre cei rătăciţi.”

(78) Când văzu soarele răsărind, spuse: “Iată-l pe Domnul meu! El este preamarele!” Când el asfinţi însă, spuse: “O, popor al meu! Eu sunt curat de cei pe care I-i alăturaţi

(79) şi îmi întorc faţa, ca un drept credincios, către Cel ce a creat cerurile şi pământul, căci eu nu sunt dintre închinătorii la idoli.”

(80) Poporul său îl certă, însă el spuse atunci: “Voi îmi căutaţi pricină pentru Dumnezeu, căci El m-a călăuzit? Mie nu îmi este frică de cei pe care I-i alăturaţi, căci doar ceea ce voieşte Domnul meu este. Domnul meu cuprinde totul în ştiinţa Sa. Voi nu chibzuiţi, oare?

(81) Cum să mă tem eu de cei pe care voi I-i alăturaţi, de vreme ce vouă nu vă este frică să I-i alăturaţi lui Dumnezeu, fără ca El să vă fi pogorât vouă vreo împuternicire întru aceasta? Care din cele două parţi este mai trainică? O, de-aţi înţelege!...”

(82) Cei care cred şi cei care nu înveşmântează credinţa lor în nedreptate, vor afla trăinicia, căci ei sunt bine călăuziţi.

(83) Aceasta este dovada pe care Noi i-am dat-o lui Abraham asupra poporului său. Noi îi înălţăm pe trepte pe cei care voim. Domnul tău este Înţelept, Ştiutor.

(84) Noi i i-am dăruit pe Isaac şi Iacob — pe care Noi i-am călăuzit precum odinioară l-am călăuzit pe Noe şi pe cei din seminţia sa: David, Solomon, Iov, Iosif, Moise, Aaron, căci aşa îi răsplătim pe făptuitorii de bine;

(85) Zaharia, Ioan, Iisus, Elia — toţi au fost dintre cei drepţi;

(86) Ismail, Eliseu, Iona şi Lot. Noi asupra lumilor le-am dat întâietate

(87) lor, cât şi unora dintre strămoşii lor, dintre urmaşii lor şi fraţii lor pe care Noi i-am ales şi i-am călăuzit pe o dreaptă cale.

(88) Aceasta este călăuzirea de la Dumnezeu cu care El călăuzeşte pe cine voieşte dintre robii Săi. Dacă vor fi închinători la idoli, zadarnic va fi ceea ce vor face.

(89) Aceştia sunt cei cărora le-am dăruit Cartea, înţelepciunea şi proorocirea. Dacă aceştia le vor tăgădui, atunci le vom încredinţa unui popor ce nu le va tăgădui.

(90) Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu i-a călăuzit şi tu condu-te după călăuzirea lor. Spune: “Eu nu vă cer răsplată, căci aceasta este o amintire pentru lumi.”

(91) Ei nu-L măsoară pe Dumnezeu cu adevărata Sa măsură, când spun: “Dumnezeu n-a pogorât nimic asupra unui om!” Spune: “Cine a pogorât Cartea cu care a venit Moise ca lumină şi călăuzire pentru oameni? Voi o scrieţi pe pergamente ca să o arătaţi, însă ascundeţi mult din ea, şi aţi fost învăţaţi, prin ea, ceea ce voi înşivă şi strămoşii voştri nu ştiau.” Spune: “Dumnezeu!.” Şi lasă-i apoi să se joace cu palavre.

(92) Aceasta este o Carte pe care Noi am pogorât-o, este o Carte binecuvântată ce vine să întărească ceea ce a fost înaintea ei, ca tu s-o previi pe Maica cetăţilor şi pe cei din jurul ei. Cei care cred în Viaţa de Apoi, cred şi în Carte, şi vor păzi rugăciunile lor.

(93) Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu ori cel care spune: “Ce, mie mi-a fost descoperit ceva? Atunci nici lui nu i-a fost descoperit nimic!” Ori cel care spune: “Voi pogorî ceva deopotrivă cu ce a pogorât Dumnezeu!” O, dacă i-ai vedea pe cei nedrepţi când se vor prăvăli în adâncurile morţii, iar îngerii cu mâinile întinse vor spune: “Lepădaţi-vă sufletele! Astăzi veţi fi răsplătiţi cu osânda ruşinii, căci aţi spus despre Dumnezeu, neadevărul, şi aţi întors spatele semnelor Sale cu trufie.

(94) Iată-vă veniţi la Noi, singuri, aşa cum v-am creat întru început. Voi aţi părăsit ceea ce v-am dăruit. Nu-i vedem pe mijlocitorii voştri lângă voi, cei pe care pretindeaţi că vă stau alături. Cei pe care astfel îi socoteaţi, s-au rupt de voi şi s-au rătăcit departe de voi.

(95) Dumnezeu crapă grăuntele şi sâmburele. El scoate viul din mort, după cum El scoate mortul din viu. Aşa este Dumnezeu. De ce vă întoarceţi de la El?

(96) El face să se crape de ziuă. El a făcut noaptea întru odihnă, iar soarele şi luna întru socoteala vremii. Aceasta este măsura Puternicului, Ştiutorului!

(97) El este Cel ce v-a rânduit vouă stelele ca voi să vă călăuziţi după ele prin întunecimile uscatului şi ale mării. Noi am lămurit deja semnele unui popor care ştie!

(98) El este Cel ce a făcut să creşteţi dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de locuire şi păstrare. Noi am lămurit deja semnele unui popor care ştie!

(99) El este Cel ce a trimis din cer apa cu care Noi dăm la iveală ierburi de tot soiul. Noi facem să se ivească verdeaţa din care vom scoate grăunţe adunate în spic, curmali, din spadicele lor, ciorchini atârnând. Noi facem să crească podgorii cu vii, livezi de măslini şi rodii, asemănătoare, însă nu identice. Vedeţi roadele lor când leagă şi când dau în pârg? Întru acestea sunt semne pentru cei care cred.

(100) Ei i-au făcut semeni lui Dumnezeu pe ginni, pe când El este Cel ce i-a creat. Au născocit, fără de ştiinţă, că ar avea fii şi fiice. Mărire şi Înălţare lui peste tot ce ei înfăţişează!

(101) Plăsmuitorul cerurilor şi al pământului! Cum să aibă un copil, când nu are soaţă? El a creat totul. El este Atoateştiutor.

(102) Acesta este Dumnezeu, Domnul vostru. Nu este dumnezeu în afară de El, Creatorul tuturor. Închinaţi-vă Lui! El de toate are grijă!

(103) Privirile nu-L ating, însă El atinge privirile. El este Agerul, Cunoscătorul.

(104) Clarviziuni v-au venit de la Domnul vostru. Cine este limpede văzător, este pentru sine, cine este orb, este împotriva sa. Eu, vouă, nu vă sunt paznic.

(105) Noi astfel tâlcuim semnele şi ei n-au decât să spună că le-ai învăţat! Noi le vom arăta oamenilor care ştiu.

(106) Urmează ceea ce Domnul tău ţi-a descoperit: nu este dumnezeu afară de El. Îndepărtează-te de cei care Îi fac semeni lui Dumnezeu!

(107) Dacă Dumnezeu ar fi vrut, ei nu I-ar fi făcut semeni. Noi nu te-am făcut paznic asupra lor şi nici să ai grija lor.

(108) Nu-i batjocoriţi pe cei pe care ei îi cheamă în afara lui Dumnezeu, căci altminterea ei îl vor batjocori pe Dumnezeu din vrăjmăşie şi neştiinţă. Noi astfel am împodobit fiecărei adunări faptele ei. Apoi la Domnul lor va fi întoarcerea şi El îi va înştiinţa de ceea ce au făptuit.

(109) Ei au jurat pe Dumnezeu în jurămintele lor solemne că dacă le-ar veni vreun semn, atunci ar crede. Spune: “Semnele sunt doar la Dumnezeu!” Ce vă face însă să daţi seama că vor crede, dacă le vor veni?

(110) Fiindcă nu au crezut de prima dată, Noi le întoarcem inimile şi privirile şi îl lăsăm să bâjbâie orbeşte în neascultarea lor.

Part 8

(111) Chiar de-am fi făcut să pogoare îngerii la ei, chiar de le-ar fi vorbit morţii, chiar de le-am fi adunat toate cele aflătoare înaintea lor, ei nu ar fi crezut decât dacă Dumnezeu ar fi vrut. Cei mai mulţi dintre ei sunt însă neştiutori.

(112) Noi fiecărui profet i-am făcut un vrăjmaş: diavolii din oameni şi ginni ce-şi descoperă unii altora poleiala cuvintelor întru amăgire. Dacă Domnul tău ar fi vrut, ei n-ar fi făcut-o. Lasă-i pe ei cu ceea ce născocesc,

(113) ca inimile celor care nu cred în Viaţa de Apoi să asculte aceasta şi să se bucure, şi să săvârşească ceea ce şi ei săvârşesc.

(114) Voi căuta oare alt judecător afară de Dumnezeu? El este Cel ce a pogorât asupra voastră Cartea desluşită. Cei cărora li s-a dat Cartea ştiu că ea a fost pogorâtă de Domnul tău întru Adevăr. Nu fii printre cei care se îndoiesc!

(115) Cuvântul Domnului tău s-a înfăptuit întru Adevăr şi Dreptate. Nimeni nu poate răstălmăci cuvintele Sale. El este Auzitorul, Ştiutorul.

(116) Dacă vei da ascultare celor mulţi aflători pe pământ, te vor rătăci de la Calea lui Dumnezeu. Ei nu urmează decât născociri şi se mulţumesc cu năluciri.

(117) Domnul tău îi ştie prea bine pe cei care se rătăcesc de la calea Sa, precum şi pe cei călăuziţi.

(118) Dacă voi credeţi în semnele Sale, mâncaţi ceea ce asupra-i s-a chemat numele lui Dumnezeu.

(119) Ce aveţi de nu mâncaţi ceea ce, asupra-i, numele lui Dumnezeu a fost chemat, când El v-a lămurit ceea ce vă este oprit numai dacă nu veţi fi nevoiţi? Mulţi îi rătăcesc pe alţii cu poftele lor, din neştiinţă. Domnul tău îi ştie prea bine pe călcătorii de lege.

(120) Lepădaţi-vă de cele văzute şi cele nevăzute ale păcatului: cei care fac păcate vor fi răsplătiţi pentru ceea ce vor fi săvârşit.

(121) Nu mâncaţi ceea ce asupra-i numele lui Dumnezeu nu va fi fost chemat, căci este o stricăciune. Diavolii îi împing pe prietenii lor să se certe cu voi. Nu le daţi ascultare, căci aşa veţi ajunge şi voi închinători la idoli.

(122) Cel care era mort, şi Noi l-am înviat, dându-i apoi o lumină ca să se călăuzească în mijlocul oamenilor, este oare asemenea celui învăluit de întunecimile din care nu va ieşi? Aşa le-au fost împodobite tăgăduitorilor faptele lor.

(123) Noi am pus în fiece cetate pe marii săi nelegiuiţi să viclenească acolo, însă ei nu viclenesc decât asupra lor înşişi fără să-şi dea seama.

(124) Ei spun, atunci când le vine un semn: “Noi nu credem până ce nu vom fi dăruiţi, precum au fost dăruiţi trimişii lui Dumnezeu.” Dumnezeu ştie prea bine unde să-şi rânduiască solia. O umilire de la Dumnezeu şi o osândă aprigă îi vor lovi pe cei nelegiuiţi pentru ceea ce vicleneau.

(125) Dumnezeu deschide spre supunere inima celui ce voieşte a-l călăuzi. El strâmtorează inima celui pe care vrea să-l rătăcească ca şi cum acesta s-ar urca până la cer. Dumnezeu face ca întinăciunea să fie asupra celor care tăgăduiesc.

(126) Acesta este drumul cel drept al Domnului tău. Noi am lămurit semnele unui popor ce chibzuieşte.

(127) Ei vor avea Lăcaşul Păcii la Domnul lor şi El le va fi oblăduitor pentru ceea ce-au făcut.

(128) El va spune în Ziua când îi va strânge pe toţi: “O, adunare a ginnilor! Voi aţi întrecut măsura cu oamenii!” Iubitorii lor dintre oameni vor spune: “Domnul nostru! Noi ne-am făcut bucurii unii altora, şi astfel am ajuns la sorocul cel de Tine sorocit.” Dumnezeu va spune: “Focul va fi sălaşul vostru, unde veţi veşnici, doar dacă Dumnezeu nu va voi altfel.” Domnul tău este Înţelept, Ştiutor.

(129) Şi astfel Noi îi punem pe cei nedrepţi unii asupra altora pentru ceea ce-au agonisit.

(130) O, adunare de ginni şi de oameni! Nu au venit la voi trimişi dintre voi ca să vă povestească despre semnele Mele şi ca să vă prevină asupra întâlnirii cu Ziua aceasta a voastră?” Ei vor spune: “Noi înşine am mărturisit asupra noastră.” Viaţa de Acum i-a amăgit: ei înşişi au mărturisit asupra lor că au fost tăgăduitori.

(131) Şi aşa va fi să fie, căci Domnul tău nu nimiceşte pe nedrept cetăţile ai cărei locuitori sunt încă neştiutori.

(132) Pentru toţi sunt trepte pe măsura a ceea ce-au făcut. Domnul tău nu este neştiutor de ceea ce ei fac.

(133) Domnul tău este Bogatul, Stăpânul milostivirii. El vă va lua, de va voi, pentru a vă înlocui cu ceea ce va voi aşa cum şi pe voi v-a făcut să vă naşteţi dintr-o seminţie.

(134) Ceea ce v-a făgăduit va veni, căci voi nu-L veţi slăbi pe Dumnezeu.

(135) Spune: “O, popor al meu! Trudiţi după putinţa voastră, căci şi eu trudesc după a mea. Curând vei afla al cui va fi Lăcaşul cel de pe urmă.” Nedrepţii nu vor fi fericiţi.

(136) Ei pun deoparte pentru Dumnezeu o parte din roadele ogorului şi ale turmelor pe care Dumnezeu le-a făcut să crească. Ei spun: “Aceasta este a lui Dumnezeu, aşa pretind ei, şi aceasta este a dumnezeilor noştri. Ceea ce este dat idolilor lor nu ajunge la Dumnezeu, iar ceea ce este dat lui Dumnezeu, ajunge tot la idolii lor. Rău mai judecă!

(137) Aşa dumnezeii multor închinători la idoli i-au făcut să creadă că este bine să-şi ucidă copiii. Aşa i-a nimicit, întunecându-le legea. Ei nu ar fi făcut-o dacă Dumnezeu n-ar fi vrut. Lăsaţi-i cu ceea ce au născocit.

(138) Ei spun: “Aceste dobitoace şi aceste roade ale câmpului sunt oprite — aşa pretind ei — şi nimeni nu trebuie să mănânce în afară de ceea ce vrem noi. Sunt dobitoace al căror spate este oprit şi animale asupra cărora ei nu cheamă numele lui Dumnezeu: toate acestea sunt născociri asupra Lui. Ei vor fi răsplătiţi pentru ceea ce au născocit.

(139) Ei spun: “Ceea ce se află în pântecele acestor dobitoace este îngăduit bărbaţilor noştri şi oprit soţiilor noastre.” Dacă este însă o mortăciune, toţi îşi vor lua porţia. Dumnezeu îi va răsplăti pentru firea lor. El este Înţelept, Ştiutor!

(140) Sunt pierduţi cei care, în sminteala şi neştiinţa lor, îşi ucid pruncii, care spun că este oprit ceea ce Dumnezeu le-a dăruit pentru trai, născocind asupra lui Dumnezeu. Ei sunt rătăciţi şi nu călăuziţi.

(141) El este Cel ce a făcut să crească grădinile cu bolte ori fără bolte de viţă, curmalii şi semănăturile ca hrană de tot soiul, măslinii şi rodiii, asemănători si neasemănători. Mâncaţi-le roadele atunci când rodesc. Daţi dreptul în ziua strânsului. Fiţi cumpătaţi. Nu vă lăcomiţi prea tare. Dumnezeu nu-i iubeşte pe cei care se lăcomesc.

(142) Unele dintre dobitoacele voastre poartă poveri, iar altele vă dau veşminte. Mâncaţi ceea ce Dumnezeu v-a dăruit pentru hrană. Nu călcaţi pe urmele Diavolului, căci el este vrăjmaşul vostru făţiş.

(143) Dumnezeu v-a creat vouă, opt dobitoace în perechi: două de soiul oilor şi două de soiul caprelor. Spune: “V-a oprit el cele două dobitoace de parte bărbătească ori cele două de parte femeiască ori ceea ce se află în pântecele celor două dobitoace de parte femeiască?” Daţi-mi ştiinţă de aceasta, dacă voi spuneţi adevărul.”

(144) ... două de soiul cămilelor şi două de soiul vacilor. Spune: “A oprit ele pe cele două dobitoace de parte bărbătească ori pe cele două de parte femeiască ori ceea ce se află în pântecele celor de parte femeiască? Aţi fost voi martori când Dumnezeu a poruncit aşa ceva? Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu pentru a-i rătăci pe oameni prin neştiinţă? Dumnezeu nu călăuzeşte un popor nedrept.

(145) Spune: “Eu nu am aflat nici o oprelişte la mâncare în ceea ce mi-a fost descoperit în afară de mortăciune, sângele vărsat, carnea de porc — căci este o întinăciune — şi ceea ce este pângărit, fiind chemat asupra lui altul decât Dumnezeu. Celui care este silit s-o facă de nevoie, nu de plăcere ori de lăcomie, Domnul tău îi este Iertător, Milostiv.”

(146) Noi, evreilor, le-am oprit toate cele cu copita nedespicată, precum le-am oprit grăsimea vacilor şi a oilor în afară de cea de pe spate, de pe măruntaie ori cea amestecată pe oase. Astfel, Noi i-am pedepsit pentru nesupunerea lor. Noi spunem adevărul!

(147) Spune-le, când te învinuiesc de minciună: “Domnul vostru are o milostivenie nesfârşită, însă urgia Sa nu va fi abătută de la poporul nelegiuit.”

(148) Cei închinători la idoli vor spune: “Dacă Dumnezeu ar fi vrut, nici noi, nici taţii noştri nu am fi fost închinători la idoli, şi nici nu ni s-ar fi oprit nimic.” Aşa şi cei dinaintea lor huleau până ce au gustat din urgia Noastră. Spune: “Aveţi vreo ştiinţă pe care s-o scoateţi la iveală înaintea noastră? Voi nu urmaţi decât nişte născociri şi vă mulţumiţi cu năluciri.”

(149) Spune: “Dovada hotărâtoare este la Dumnezeu. El ne-ar fi călăuzit pe toţi, dacă ar fi vrut.”

(150) Spune: “Aduceţi-vă martorii care spun că Dumnezeu v-ar fi oprit aceste lucruri!” Dacă ei mărturisesc, nu mărturisi cu ei. Nu te lua după poftele celor care socot semnele Noastre minciuni, ce nu cred în Viaţa de Apoi, însă în schimb îi fac lui Dumnezeu semeni.

(151) Spune: “Veniţi! Eu vă voi recita ceea ce Domnul vostru v-a poruncit: să nu-i alăturaţi nimic; să fiţi buni cu părinţii voştri; să nu vă ucideţi pruncii de frica sărăciei, căci Noi vă dăruim cele trebuincioase traiului şi vouă şi lor; nu vă apropiaţi de cele scârboase, fie văzute, fie nevăzute; nu ucideţi pe nimeni pe nedrept, căci Dumnezeu v-a oprit aceasta. Pe acestea vi le porunceşte. Poate veţi pricepe!

(152) Nu vă apropiaţi de averea orfanului, până ce nu a atins vârsta desăvârşirii, decât pentru o bună folosinţă. Folosiţi greutăţile şi măsurile drepte. Noi nu împovărăm pe nimeni decât după putinţa lui. Când vorbiţi, fiţi nepărtinitori chiar de este vorba de o rudă apropiată. Fiţi credincioşi legământului cu Dumnezeu. Pe acestea vi le porunceşte. Poate vă veţi aminti!

(153) Aceasta este calea Mea cea dreaptă. Urmaţi-o! Nu urmaţi cărările care vă îndepărtează de calea lui Dumnezeu. Pe acestea vi le porunceşte. Poate vă veţi teme!

(154) Apoi Noi i-am dăruit lui Moise Cartea, ca întregire a binelui pe care el l-a săvârşit, ca lămurire a tuturor lucrurilor, drept călăuză şi milostivire. Poate vor crede în întâlnirea cu Domnul lor!

(155) Aceasta este o Carte binecuvântată pe care Noi am pogorât-o. Urmaţi-o! Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi miluiţi!

(156) Să nu spuneţi: “Nu a fost pogorâtă Cartea decât asupra a două popoare înaintea noastră, de aceea noi nu-i ştim învăţătura.”

(157) Să nu spuneţi: “Dacă ar fi fost pogorâtă Cartea asupra noastră, noi am fi fost mai bine călăuziţi decât ei.” Domnul vostru v-a dat o dovadă vădită — călăuză şi milostivenie. Cine este mai nedrept decât cel care socoate semnele lui Dumnezeu minciună şi întoarce spatele? Curând îi vom răsplăti cu cea mai rea osândă pe cei care au întors spatele semnelor Noastre.

(158) Ce aşteaptă? Nu cumva ca îngerii să vină la ei, ori ca Domnul tău să vină, ori un semn de la Domnul tău să vină? În Ziua când un semn de la Domnul tău va veni, mărturisirea lor de credinţă nu le va mai sluji la nimic celor care mai înainte nu au crezut ori celui ce, cu credinţa lui, nu a făcut nici un bine. Spune: “Aşteptaţi, căci şi noi aşteptăm!”

(159) Tu nu eşti cu nimic vinovat de cei care au fărâmiţat legea lor şi au întemeiat secte. Soarta lor este la Dumnezeu. El îi va înştiinţa de ceea ce au făcut.

(160) Cel care se va înfăţişa cu o faptă bună va primi de zece ori pe atât. Cel care se va înfăţişa cu o faptă rea, va fi răsplătit întocmai. Nimeni nu va fi nedreptăţit.

(161) Spune: “Domnul meu m-a călăuzit pe o cale dreaptă: aceasta este legea cea dreaptă, credinţa lui Abraham, un drept credincios.” El nu a fost dintre închinătorii la idoli.

(162) Spune: “Rugăciunea mea, jertfele mele, viaţa mea, moartea mea, toate sunt de la Dumnezeu, Domnul lumilor

(163) ce nu are asemănare! Aşa mi s-a poruncit, iar eu sunt cel dintâi dintre supuşi.”

(164) Spune: “Voi căuta un alt domn afară de Dumnezeu? El este Domnul tuturor!” Fiece suflet agoniseşte numai pe socoteala lui. Nimeni nu va căra povara altuia. Apoi la Domnul vostru vă va fi întoarcerea. El vă va înştiinţa atunci de cea asupra căreia vă învrăjbeaţi.

(165) El este Cel ce v-a făcut urmaşii Săi pe pământ. El i-a ridicat pe unii dintre voi cu mai multe trepte deasupra celorlalţi pentru a vă pune la încercare prin ceea ce v-a dăruit. Domnul tău este grabnic la pedeapsă, însă şi Iertător, Milostiv.

Al-A'raaf

Makkan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Alif. Lam. Mim. Sad.

(2) Este o Carte pogorâtă ţie — nici o nelinişte să nu fie în inima ta ca să-i previi cu ea — şi o amintire credincioşilor.

(3) Urmaţi ceea ce v-a fost pogorât vouă de la Domnul vostru, nu urmaţi alţi oblăduitori în afara Lui. Voi cei ce chibzuiţi atât de puţin!

(4) Câte cetăţi n-am nimicit? Urgia Noastră se abătu asupra lor noaptea în somn ori ziua la odihnă.

(5) Când urgia Noastră s-a abătut asupra lor, ei nu au strigat decât: “Da, am fost nedrepţi!”

(6) Noi îi vom întreba pe cei cărora le-a fost trimisă solia, precum îi vom întreba şi pe trimişi.

(7) Noi le vom povesti cu ştiinţă, căci nicicând nu am fost lipsă.

(8) În Ziua aceea, se va cântări. Acesta-i Adevărul! Acei ale căror fapte vor atârna greu vor fi fericiţi!

(9) Cei ale căror fapte vor atârna uşor: aceştia sunt cei care s-au pierdut pe ei înşişi, căci ei au fost nedrepţi faţă de semnele Noastre.

(10) Noi v-am făcut loc pe pământ. Noi v-am dăruit traiul. Ce puţină mulţumire daţi însă!

(11) Noi v-am creat, apoi v-am desăvârşit chipul, după care am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam.” Şi ei aşa făcură în afară de Iblis care nu a fost între cei care s-au prosternat.

(12) Dumnezeu spuse: “Ce te opreşte să te prosternezi, atunci când îţi poruncesc? El spuse: “Eu sunt mai bun decât el, căci pe mine m-ai făcut din foc, iar pe el l-ai făcut din lut.”

(13) Dumnezeu spuse: “Coboară de aici! Tu nu ai să te arăţi trufaş în acest loc. Ieşi, căci tu eşti dintre cei josnici!”

(14) El spuse: “Păsuieşte-mă până în ziua când vor fi sculaţi.”

(15) Dumnezeu spuse: “Eşti păsuit!”

(16) El spuse: “Din princina ispitei ce ai pus-o în mine, eu îi voi pândi pe calea Ta cea dreaptă,

(17) apoi îi voi hărţui din faţă şi din spate, din stânga şi din dreapta. Şi Tu nu vei afla la cei mai mulţi dintre ei nici o mulţumire.”

(18) Dumnezeu spuse: “Ieşi de aici, mârşavule, lepădatule! Voi umple Gheena cu voi toţi şi cu toţi cei care te vor urma”

(19) “O, Adam! Locuieşte în Grădină, tu şi soaţa ta. Mâncaţi din roadele sale de oriunde vreţi, însă nu vă apropiaţi de pomul acesta, căci altminterea veţi fi dintre cei nedrepţi.”

(20) Diavolul îi ispiti să le arate goliciunea ce le era încă ascunsă. El spuse: “Domnul vostru v-a oprit de la acest pom ca să vă împiedice să ajungeţi îngeri ori să fiţi dintre nemuritori.”

(21) Apoi le jură: “Eu vouă vă sunt un sfetnic vrednic de încredere.”

(22) Şi aşa îi duse în ispită. Când gustară din rodul pomului, îşi văzură goliciunea şi atunci se apucară să înşire pe ei frunze din Grădină. Domnul lor îi strigă: “Nu v-am oprit acest pom? Nu v-am spus că Diavolul vă este vouă vrăjmaş făţiş?”

(23) Ei spuseră: “Domnul nostru! Noi ne-am nedreptăţit pe noi înşine. Dacă Tu nu ne ierţi nouă, şi nu ne miluieşti, atunci vom fi pierduţi.”

(24) Dumnezeu spuse: “Coborâţi! Vrăjmaşi veţi fi unul altuia. Veţi afla pe pământ un loc locuinţă şi desfătare pentru o vreme.”

(25) El mai spuse: “Pe pământ veţi trăi, pe pământ veţi muri şi din pământ veţi fi scoşi.

(26) O, fii ai lui Adam! Am pogorât asupra voastră veşmânt şi pene care să vă acopere goliciunea, însă veşmântul pioşeniei este mult mai bun!” Acesta este unul din semnele lui Dumnezeu. Poate vă veţi aminti!

(27) O, fii ai lui Adam! Să nu vă ispitească Diavolul ca în ziua când i-a izgonit pe strămoşii noştri din Grădină, smulgându-le veşmintele ca ei să-şi vadă goliciunea. El şi cohorta lui vă văd, pe când voi nu-i vedeţi. Noi i-am făcut pe diavoli oblăduitorii celor care nu cred.

(28) Când aceştia săvârşesc o faptă ruşinoasă, ei spun: “Noi am găsit că şi taţii noştri făceau întocmai. Dumnezeu ne-a poruncit-o.” Spune: “Dumnezeu nu v-a poruncit fapta ruşinoasă. Voi spuneţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi?”

(29) Spune: “Domnul meu a poruncit dreptate. Ridicaţi-vă feţele în fiece loc de rugăciune. Chemaţi-L curaţi Lui în credinţă. Precum v-a început, aşa vă veţi întoarce la El.”

(30) El îi călăuzeşte pe unii, pe când alţii au meritat să fie rătăciţi. Ei şi i-au luat pe diavoli oblăduitori în locul lui Dumnezeu şi socot că sunt călăuziţi.

(31) O, fii ai lui Adam! Purtaţi podoabele voastre în orice loc de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu vă lăcomiţi, căci Dumnezeu nu-i iubeste pe cei lacomi.

(32) Spune: “Cine a oprit podoaba lui Dumnezeu pe care a făcut-o pentru robii Săi, şi bunătăţile pentru trai?” Spune: “Acestea sunt ale credincioşilor în Viaţa de Aici şi, mai ales, în Ziua Învierii.” Aşa lămurim Noi semnele unui popor care ştie.

(33) Spune: “Domnul meu a oprit numai faptele ruşinoase făţişe ori dosite, păcatul, volnicia pe nedrept şi să-I faceţi alăturare lui Dumnezeu, fără ca El să vă fi pogorât vouă vreo împuternicire întru aceasta, precum şi de a spune despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi.”

(34) Fiece adunare are un soroc. Când le vine sorocul, ei nu pot nici să-l întârzie şi nici să-l grăbească cu vreun ceas.

(35) O, fii ai lui Adam! Trimişi dintre voi vor veni la voi să vă tâlcuiască semnele Mele, iar cei care se tem de Dumnezeu şi se îndreaptă, nu vor cunoaşte teamă şi nu vor fi mâhniţi.

(36) Cei care socot semnele Noastre minciuni, cei care din trufie întorc spatele, aceştia vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.

(37) Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu ori cel care socoate semnele Sale minciuni? Aceştia îşi vor lua partea lor după Carte, până ce vor veni la ei trimişii Noştri să-i întrebe: “Unde sunt cei pe care îi chemaţi în locul lui Dumnezeu?” Ei vor spune: “Ne-au părăsit.” Ei vor mărturisi asupra lor înşişi că au fost tăgăduitori.

(38) Dumnezeu va spune: “Intraţi în Foc la adunările de ginni şi oameni care-au fost înaintea voastră.” De fiece dată când o adunare va intra în Foc o va blestema pe sora sa. Atunci când se vor afla cu toatele, cea de pe urmă va spune celei dintâi: “Domnul nostru! Aceştia sunt cei care ne-au rătăcit! Dă-le lor focul ca osândă îndoită. Dumnezeu va spune: “Fiecare va avea osânda sa îndoit, însă voi încă nu ştiţi nimic.”

(39) Cea dintâi va spune celei de pe urmă: “Nu sunteţi cu nimic mai presus decât noi, gustaţi osânda a ceea ce aţi agonisit!”

(40) Porţile cerului nu vor fi deschise celor care au socotit semnele Noastre minciuni şi nici celor care au întors spatele cu trufie: ei nu vor intra în Rai câtă vreme cămila nu va trece prin urechile acului. Astfel îi răsplătim pe cei păcătoşi.

(41) Ei vor avea din Gheenă paturi şi deasupra lor vor fi acoperăminte. Astfel îi răsplătim pe cei nedrepţi.

(42) Cei care cred şi săvârşesc fapte bune — Noi nu împovărăm nici un suflet decât după putinţa sa — aceştia vor fi soţii Raiului, unde vor veşnici.

(43) Noi le vom smulge din piepturi ura ce vor mai fi avut-o. Râurile vor curge la picioarele lor. Ei vor spune: “Laudă lui Dumnezeu care ne-a călăuzit încoace. Noi nu am fi fost călăuziţi, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul.” Li se va striga: “Aceasta este Grădina pe care o veţi moşteni pentru ceea ce aţi făptuit.”

(44) Soţii Grădinii vor striga soţilor Focului: “Noi am găsit adevărat ceea ce Domnul nostru ne-a făgăduit, şi voi găsiţi adevărat ceea ce Domnul vostru v-a făgăduit?” Ei vor spune: “Da!” Cineva va vesti între ei: “Blestemul lui Dumnezeu cadă asupra celor nedrepţi

(45) ce abat de la Calea lui Dumnezeu pe care ei caută s-o întortocheze, căci ei tăgăduiesc Viaţa de Apoi.”

(46) Un văl gros va fi pus între Rai şi Gheena, iar pe Al-’Araf vor fi oameni ce îi cunosc pe toţi după chipurile lor. Ei vor striga soţilor Raiului: “Pace vouă!” însă ei nu vor putea intra, cu toate că râvnesc.

(47) Atunci când privirile lor se vor plimba peste soţii Focului, ei vor spune: “Domnul nostru! Nu ne pune laolaltă cu poporul nedrept.”

(48) Cei de pe Al-’Araf vor striga oamenilor pe care-i cunosc după chipurile lor: “Ceea ce-aţi adunat şi de care eraţi mândri nu vă slujeşte la nimic.

(49) Ceilalţi nu sunt oare cei pentru care aţi jurat că Dumnezeu nu le va dărui milostivenia Sa? Intraţi în Grădină unde nu veţi cunoaşte nici teamă şi nici nu vă veţi mâhni!”

(50) Soţii Focului vor striga soţilor Raiului: “Stropiţi-ne cu apă ori aruncaţi-ne din cea cu care v-a înzestrat Dumnezeu.” Aceştia vor spune: “Dumnezeu a oprit şi una şi alta tăgăduitorilor

(51) care şi-au socotit credinţa joc şi voie bună.” Viaţa lumească i-a amăgit. Noi îi vom da uitării în Ziua aceasta, aşa cum şi ei au dat uitării întâlnirea cu Ziua lor când se lepădau de semnele Noastre.

(52) Noi le-am adus o Carte şi le-am lămurit-o cu înţelepciune întru călăuzire şi milostivenie pentru un popor care crede.

(53) Ei ce aşteaptă, dacă nu împlinirea ei? În Ziua când va veni împlinirea ei, cei care odinioară au uitat Cartea vor spune: Trimişii Domnului nostru ne-au adus deja Adevărul. Oare vom avea mijlocitori care să ne mijlocească şi nouă? Ori vom fi duşi înapoi ca să facem ceea ce n-am făcut? Ei s-au pierdut pe ei înşişi, iar ceea ce au născocit i-a părăsit.

(54) Domnul nostru este Dumnezeu. El a creat cerurile şi pământul în şase zile, apoi s-a aşezat pe Tron. El acoperă ziua cu noaptea care o urmează fără odihnă. Soarele, luna şi stelele sunt supuse poruncii Sale. Nu ale lui sunt Facerea şi Porunca? Binecuvântat fie Dumnezeu, Stăpânul lumilor!

(55) Chemaţi-L pe Domnul vostru, cu smerenie şi în taină. El nu-i iubeşte pe călcătorii de lege.

(56) Nu semănaţi stricăciunea pe pământ după ce a fost îndreptat. Chemaţi-L cu frică şi râvnă. Milostivenia lui Dumnezeu este aproape de cei care fac binele.

(57) El este Cel ce dezlănţuie vânturile ca vestire a milostiveniei Sale. Ele poartă nori grei, pe care îi împingem către un pământ mort. Acolo facem apa să cadă şi dăm la iveală roada de tot soiul. Tot aşa îi vom învia şi pe morţi. Poate vă veţi aminti!

(58) În ţinutul bun, ierburile răsar singure cu îngăduinţa Domnului său, iar în ţinutul rău nu răsar decât buruienile. Astfel Noi lămurim semnele unui popor mulţumitor.

(59) Noi l-am trimis pe Noe poporului său. El spuse: “O, popor al meu! Închinaţi-vă lui Dumnezeu. Voi nu aveţi alt dumnezeu afară de El. Îmi este teamă pentru voi de osânda din Ziua cea cumplită.”

(60) Căpeteniile poporului său spuseră: “Noi te vedem rătăcit de-a binelea.”

(61) El spuse: “O, popor al meu! Eu nu sunt rătăcit! Eu sunt un trimis al Domnului lumilor!

(62) Eu vă vestesc soliile Domnului meu. Eu vă sunt vouă un bun sfetnic. Eu ştiu de la Dumnezeu ceea ce voi nu ştiţi.

(63) Vă miraţi că o amintire de la Domnul vostru v-a venit cu un om dintre voi ca să vă prevină şi ca să vă temeţi de Dumnezeu? Poate veţi fi miluiţi!”

(64) Ei îl socotiră însă mincinos, atunci Noi l-am mântuit, pe o arcă, pe el şi pe ai săi şi i-am înecat pe cei care socoteau semnele Noastre minciuni. Era un popor de orbi.

(65) Adiţilor Noi li l-am trimis pe fratele lor Hud. El le spuse: “O, popor al meu! Închinaţi-vă lui Dumnezeu. Nu aveţi alt dumnezeu afară de El. Nu vă veţi teme de El?”

(66) Căpeteniile care, printre ai săi, erau necredincioase, spuseră: “Noi îţi vedem neghiobia! Noi te socotim mincinos!”

(67) El spuse: “O, popor al meu! Eu nu sunt neghiob, ci sunt un trimis al Domnului lumilor!

(68) Eu v-am adus soliile Domnului meu. Eu vă sunt vouă sfetnic bun.

(69) Vă miraţi că o amintire a Domnului vostru v-a venit cu un om dintre voi ca să vă prevină? Amintiţi-vă când Domnul vostru v-a făcut urmaşii Săi după nimicirea poporului lui Noe! El v-a răspândit pe tot pământul. Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi!”

(70) Ei spuseră: “Tu ai venit la noi ca să ne închinăm lui Dumnezeu, Unul, şi să părăsim pe cei cărora taţii noştri li se închinau? Adu-ne ceea ce ne făgăduieşti, dacă spui adevărul!”

(71) Hud spuse: “Urgia şi mânia Domnului vostru cadă asupra voastră! Vreţi să vorbiţi cu mine de numele pe care voi şi taţii voştri li le-aţi dat fără ca Dumnezeu să vă fi pogorât vreo împuternicire pentru ele? Aşteptaţi, căci şi eu voi aştepta laolaltă cu voi!”

(72) Noi l-am mântuit pe el şi pe ai săi prin milostivenia Noastră. Noi le-am luat suflarea celor care socoteau semnele Noastre minciuni şi care nu erau credincioşi.

(73) Tamudiţilor Noi li l-am trimis pe fratele lor Salih. El spuse: “O, popor al meu! Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Nu aveţi alt dumnezeu afară de El. O dovadă de la Domnul vostru v-a venit. Aceasta este cămila lui Dumnezeu. Este un semn pentru voi. Lăsaţi-o să pască pe pământul lui Dumnezeu! Nu-i faceţi nici un rău, căci, altminterea, o osândă dureroasă vă va lua!”

(74) Amintiţi-vă, El v-a ales ca urmaşi, după adiţi, şi v-a dat un loc pe pământ. Voi aţi zidit palate pe şesurile Sale şi v-aţi săpat adăposturi în munţi. Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu. Nu săvârşiţi fărădelegi pe pământ, semănând stricăciune!

(75) Căpeteniile poporului său care erau pline de trufie spuseră celor slabi, acelora dintre ei care crezuseră: “Ştiţi, voi, că Salih este un trimis al Domnului său?” Ei spuseră: “Noi credem în ceea ce a fost trimis prin el.”

(76) Cei care erau plini de trufie spuseră: “Noi nu credem în ceea ce voi credeţi.”

(77) Ei ologiră cămila, răzvrătindu-se împotriva Poruncii Domnului lor, şi spuseră: “O, Salih! Adu-ne ceea ce ne făgăduieşti, dacă tu eşti dintre cei trimişi.”

(78) Zguduitura i-a luat. A doua zi zăceau în casele lor.

(79) Salih se întoarse de la ei şi spuse: “O, popor al meu! Eu v-am vestit solia Domnului meu. V-am fost vouă sfetnic, însă voi nu-i iubiţi pe sfetnici.”

(80) Amintiţi-vă de Lot! El spuse poporului său: “Voi vă dedaţi acestei scârboşenii pe care nimeni, pe aceste lumi, n-a mai săvârşit-o înaintea voastră?”

(81) Voi veniţi la bărbaţi poftindu-i, şi nicidecum la femei. Sunteţi un popor de depravaţi.

(82) Singurul răspuns al poporului său a fost în a spune: “Izgoniţi-i din cetate, căci o fac pe neprihăniţii.”

(83) Noi i-am mântuit pe el şi pe ai săi, în afară de femeia sa, căci ea se afla printre cei rămaşi în urmă.

(84) Noi asupra lor am făcut să plouă o ploaie. Vezi cum a fost sfârşitul nelegiuiţilor!

(85) Oamenilor din Madian, li l-am trimis pe fratele lor Şu’aib. El spuse: “O, popor al meu! Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Nu aveţi alt dumnezeu afară de El. Daţi măsura şi greutatea cum se cuvine. Nu nedreptăţiţi oamenii în bunurile lor. Nu semănaţi stricăciunea pe pământ după ce a fost îndreptat. Dacă sunteţi credincioşi, acesta va fi bine pentru voi.

(86) Nu vă aşezaţi pe toate drumurile pentru a ameninţa şi a întoarce de la calea lui Dumnezeu pe cei care cred în El, iar voi doriţi să întortocheaţi această cale. Amintiţi-vă! El v-a înmulţit pe când eraţi puţini. Vezi cum a fost sfârşitul celor care au semănat stricăciunea.

(87) Dacă o parte dintre voi crede în solia cu care am fost trimis, iar altă parte nu crede, atunci aveţi răbdare până când Dumnezeu va judeca între noi. El este Cel mai bun judecător.”

Part 9

(88) Căpeteniile poporului său care erau pline de trufie spuseră: “Noi te vom izgoni din cetatea noastră, o, Şu’aib, pe tine şi pe cei care au crezut odată cu tine, dacă nu vă întoarceţi la credinţa noastră.” El spuse: “Cum! Chiar dacă o urâm?

(89) Dacă ne-am întoarce la credinţa voastră, este ca şi cum am născoci o minciună asupra lui Dumnezeu. Noi nu avem căderea să ne mai întoarcem după ce Dumnezeu ne-a mântuit, numai dacă Dumnezeu, Domnul nostru, ar voi aceasta. Ştiinţa Domnului nostru se întinde asupra tuturor lucrurilor. Noi ne încredinţăm lui Dumnezeu. Domnul nostru! Judecă întru Adevăr între noi şi poporul cel rău, căci Tu eşti cel mai bun dintre judecători.”

(90) Căpeteniile poporului său care tăgăduiau, spuseră: “Dacă îl urmaţi pe Şu’aib veţi fi pierduţi.”

(91) Zguduitura i-a luat. A doua zi zăceau în casele lor.

(92) Cei care îl socotiseră pe Şu’aib mincinos au dispărut de parcă n-au fost nicicând. Ei au fost cei pierduţi!

(93) Şu’aib se întoarse de la ei, şi apoi spuse: “O, popor al meu! Eu v-am vestit soliile Domnului meu. Eu v-am fost vouă sfetnic. Cum m-aş mâhni pentru un popor de tăgăduitori?”

(94) Noi nu am trimis nici un trimis în vreo cetate fără să nu-i lovim pe locuitorii săi cu urgii şi nenorociri. Poate se vor smeri!

(95) Noi am schimbat răul în bine. Dând totul uitării, ei spuseră: “Amarul şi bucuria i-au atins şi pe taţii noştri!” Noi i-am luat deodată pe când ei nu se aşteptau.

(96) Dacă locuitorii acestei cetăţi ar fi crezut, dacă s-ar fi temut de Dumnezeu, Noi le-am fi dăruit binecuvântările cerului şi ale pământului. Ei au hulit însă, iar Noi i-am luat pentru ceea ce-au făcut.

(97) Locuitorii acestei cetăţi sunt siguri că urgia Noastră nu-i va lovi noaptea, pe când dorm?

(98) Locuitorii acestei cetăţi sunt siguri că urgia Noastră nu-i va lovi ziua, pe când petrec?

(99) Ei sunt la fereală de vicleşugul lui Dumnezeu? Numai cei sortiţi pierii se cred la fereală de vicleşugul lui Dumnezeu.

(100) Nu am arătat oare celor care moştenesc pământul după cei care au fost, că dacă am vrea, i-am lovi pentru păcatele lor, iar inimile li le-am pecetlui, şi nimic nu vor mai auzi.

(101) Acestea sunt cetăţile ale căror istorii ţi le povestim. Trimişii lor le-au adus dovezi vădite, însă ei nu au crezut în ceea ce odinioară socotiseră minciuni. Astfel Dumnezeu pecetluieşte inimile tăgăduitorilor.

(102) Noi nu am aflat la cei mai mulţi dintre ei niciun legământ, însă i-am aflat pe cei mai mulţi stricaţi.

(103) După ei, Noi l-am trimis pe Moise cu semnele Noastre la Faraon şi sfetnicii săi, însă ei au fost nedrepţi faţă de semnele Noastre. Vezi cum a fost sfârşitul celor care semănau stricăciunea!

(104) Moise spuse: “O, Faraon! Eu sunt un trimis al Domnului lumilor.

(105) Eu nu trebuie să spun decât Adevărul despre Dumnezeu. Eu v-am adus o dovadă vădită de la Domnul vostru. Lasă-i pe fiii lui Israel să plece cu mine.”

(106) Faraon spuse: “Dacă tu ai adus vreun semn, arată-l, de spui adevărul”

(107) Moise aruncă toiagul, şi iată-l balaur de-adevărat.

(108) El întinse mâna, şi iat-o albă pentru cei care o priveau.

(109) Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: “Acesta este un vrăjitor cu multă ştiinţă

(110) ce vrea să vă izgonească de pe pământul vostru. Ce porunciţi?”

(111) Ei spuseră: “Dă-le un pic de zăbavă, lui şi fratelui său, şi trimite în cetăţi soli ce vor strânge

(112) şi vor aduce pe toţi vrăjitorii cu multă ştiinţă.”

(113) Vrăjitorii se duseră la Faraon şi-i spuseră: “Cu adevărat vom căpăta o răsplată de vom ieşi biruitori?

(114) El spuse: “Da, şi veţi fi dintre cei apropiaţi mie.”

(115) Ei spuseră: “O, Moise! Arunci tu ori aruncăm noi?”

(116) El spuse: “Aruncaţi! “După ce ei aruncară, vrajiră ochii oamenilor, îi îngroziră şi dezlănţuiră o vrajă puternică.

(117) Noi i-am descoperit lui Moise: “Aruncă-ţi toiagul!” Şi iată că toiagul înghiţi ceea ce ei născociseră.

(118) Astfel Adevărul a biruit, iar ceea ce făcură ei zădărnicie a fost.

(119) Biruiţi fiind, se retraseră cu umilinţă.

(120) Vrăjitorii se prosternară.

(121) şi spuseră: “Noi credem în Domnul lumilor,

(122) Domnul lui Moise şi al lui Aaron.”

(123) Faraon spuse: “Credeţi în El înainte ca eu să vă dau îngăduinţa? Este un vicleşug pe care l-aţi născocit ca să-i izgoniţi pe locuitorii cetăţii. Veţi afla curând...

(124) Voi pune să vi se taie mâna şi piciorul curmeziş, iar apoi răstigniţi veţi fi!”

(125) Ei spuseră: “Către Domnul nostru ne întoarcem!

(126) Tu ne învinuieşti numai de-a fi crezut în semnele Domnului nostru când au ajuns la noi. Domnul nostru! Dă-ne nouă putere de îndurare şi cheamă-ne la Tine, supuşi Ţie!”

(127) Căpeteniile poporului lui Faraon spuseră: “Îl veţi lăsa pe Moise şi poporul său să semene stricăciunea pe pământ şi să te înlănţuie pe tine şi pe dumnezeii tăi?” El spuse: “Îi vom ucide pe fiii lor, iar pe fiicele lor le vom lăsa să trăiască şi astfel noi asupra lor vom fi biruitori!”

(128) Moise spuse: “Cereţi ajutor lui Dumnezeu şi fiţi răbdători. Pământul este al lui Dumnezeu şi El îl dă moştenire cui voieşte dintre robii Săi. Răsplata este a celor pioşi.”

(129) Ei spuseră: “Noi am suferit înainte ca tu să vii la noi, precum şi după ce ai venit.” El spuse: “Poate Domnul vostru îl va nimici pe vrăjmaşul vostru şi apoi vă va face urmaşii lui pe pământ pentru a vedea ce veţi face.”

(130) Noi i-am lovit pe oamenii lui Faraon cu ani de foamete şi lipsă de roade. Poate îşi vor aminti!

(131) Ei spuneau, când un bine li se întâmpla: “Acesta este pentru noi!” Atunci când un rău îi lovea însă, îl socoteau pe Moise şi pe ai lui vinovaţi de soarta lor. Oare soarta lor nu este dată numai de Dumnezeu? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu însă nimic.

(132) Ei spuseră: “Oricare ar fi semnul pe care ni-l aduci ca să ne vrăjeşti, noi nu vom crede în tine!”

(133) Noi am trimis asupra lor potopul, lăcustele, păduchii, broaştele şi sângele ca semne lesne de înţeles. Ei erau însă plini de trufie! Un popor de nelegiuiţi!

(134) Ei spuseră când năpasta se abătu asupra lor: “O, Moise! Cheamă-L pentru noi pe Domnul tău în temeiul legământului ce l-a făcut cu tine. Dacă îndepărtezi năpasta de la noi, vom crede în tine şi-i vom lăsa pe fiii lui Israel să plece cu tine.”

(135) Când am ridicat însă năpasta de la ei până la un alt soroc la care vor ajunge, şi-au încălcat legămintele.

(136) Atunci ne-am răzbunat pe ei, înecându-i în mare, căci ei au socotit semnele Noastre minciuni şi nu le-au păsat de ele.

(137) Noi am dat moştenire celor care au fost oropsiţi ţinuturile de la Răsărit şi ţinuturile de la Asfinţit pe care le-am bincuvântat. Astfel, s-a împlinit cel mai frumos cuvânt al Domnului tău către fiii lui Israel, pentru că au fost răbdători. Noi am nimicit ceea ce Faraon şi poporul lui încropiseră şi zidiseră.

(138) Noi i-am pus pe fiii lui Israel să străbată marea. Ei ajunseră la un popor legat de idolii săi şi ei spuseră: “O, Moise! Fă-ne un dumnezeu asemenea dumnezeilor lor.” El spuse: “Sunteţi un popor lipsit de ştiinţă.”

(139) Ceea ce urmează ei va fi nimicit, iar faptele lor deşarte vor fi.”

(140) El spuse: “Să vă caut un alt dumnezeu decât Dumnezeu, de vreme ce El este Cel ce v-a ales înaintea tuturor lumilor?”

(141) Noi v-am mântuit de oamenii lui Faraon, căci ei vă supuneau la osânda cea mai rea: vă omorau fiii şi le lăsau pe fiicele voastre să trăiască. Aceasta a fost o grea încercare la care v-a supus Domnul vostru!

(142) Noi i-am făgăduit lui Moise treizeci de nopţi la care am mai pus apoi încă zece nopţi, încât întâlnirea sa cu Domnul său a fost de patruzeci de nopţi. Moise spuse fratelui său Aaron: “Ţine-mi locul în faţa poporului meu, fă ceea ce este bine şi nu urma calea celor care seamănă stricăciunea.”

(143) Când Moise veni la întâlnirea cu Noi, şi Domnul său îi vorbi, el spuse: “Domnul meu! Arată-mi-te ca să te văd!” Domnul spuse: “Tu nu mă vei vedea, însă uită-te către munte, dacă va rămâne la locul său, mă vei vedea.” Când Domnul său se făcu însă prezent pe Munte, acesta se sfărâmă în bucăţi, iar Moise căzu trăsnit. Când fu trezit, el spuse: “Mărire Ţie! La Tine mă întorc, căci eu sunt cel dintâi dintre credincioşi!”

(144) Domnul spuse: “O, Moise! Eu te-am ales dintre toţi oamenii prin Solia Mea, prin Cuvântul Meu. Ia ceea ce ţi-am dăruit şi fii dintre mulţumitori!”

(145) Noi ţi-am scris pe Table câte o predică pentru fiece faptă şi o limpezire a oricărui lucru. “Ia-le cu tărie, porunceşte poporului tău să împlinească ceea ce-i mai bun în ele. Curând, vă voi arăta lăcaşul celor care seamănă stricăciune,

(146) îi voi îndepărta de semnele Mele pe cei care, pe pământ, se arată trufaşi fără de pricină. De vor vedea vreun semn, ei nu vor crede. De vor vedea Calea cea dreaptă, ei nu o vor urma. De vor vedea calea rătăcirii, o vor urma.” Ei astfel vor face, căci ei socotesc semnele Noastre minciuni şi nu le pasă de ele.

(147) Deşarte vor fi faptele celor care-au socotit minciuni semnele Noastre şi întâlnirea cu Viaţa de Apoi. Vor fi oare răsplătiţi însă pentru altceva decât pentru ceea ce-au făcut?

(148) Poporul lui Moise, după el, au făcut din podoabele lor trupul unui viţel ce mugea. Ei nu vedeau, oare, că acest viţel nu le vorbea şi nu-i călăuzea? Ei îl luară drept dumnezeu şi fură, astfel, dintre cei nedrepţi.

(149) Când acesta le căzu din mâini, ei îşi văzură rătăcirea şi spuseră: “Dacă Domnul nostru nu se milostiveşte de noi, dacă nu ne iartă nouă, atunci vom fi pierduţi.”

(150) Când Moise se întoarse la poporul său, spuse mânios şi amărât: “Cât este de murdar ceea ce-aţi făcut după mine! Aţi vrea să grăbiţi Porunca Domnului vostru?” El aruncă Tablele, apoi îl prinse pe fratele său de cap şi-l târî după el. Acesta spuse: “O, fiul al mamei mele! Poporul m-a umilit şi era cât pe aici să mă omoare. Nu face aşa încât vrăjmaşii mei să se bucure de nenorocirea mea. Nu mă lăsa cu cei nedrepţi!”

(151) Moise spuse: “O, Domnul meu! Iartă-mi mie şi fratelui meu! Acoperă-ne cu milostivenia Ta, căci tu eşti Milostivul milostivilor.”

(152) Mânia Domnului lor şi umilinţa în Viaţa de Acum îi vor lovi pe cei care au luat viţelul drept dumnezeu. Aşa îi răsplătim pe cei care născocesc minciuni.

(153) Celor care au săvârşit rele, apoi s-au căit şi au crezut, Domnul tău le este Iertător, Milostiv.

(154) Când mânia lui Moise se mai potoli, el luă Tablele pe care stăteau scrise călăuzire şi milostivenie pentru cei care cred în Domnul lor.

(155) Moise alese şaptezeci de oameni, din poporul său, pentru a fi de faţă la întâlnirea Noastră. El spuse, atunci când zguduitura îi luă: “Domnul meu! Dacă ai fi vrut, Tu i-ai fi nimicit deja, şi odată cu ei, şi pe mine. Ne vei nimici pentru ceea ce-au făcut cei neghiobi dintre noi? Nu a fost decât o încercare de a Ta. Tu rătăceşti pe cine voieşti, şi călăuzeşti pe cine voieşti. Tu eşti Stăpânul nostru! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti prea-bunul Iertător!

(156) Scrie-ne binele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Noi la Tine ne întoarcem!” Domnul spuse: “Osânda Mea va lovi pe cine voiesc. Milostivenia mea se întinde asupra tuturor. O voi scrie celor care se tem de Mine, celor care fac milostenie, celor care cred în semnele Noastre,

(157) celor care-l vor urma pe trimis — profetul care nu ştia buche şi pe care îl aflăm amintit la ei în Tora şi în Evanghelie. El le porunceşte după cuviinţă, el le opreşte urâciunea, el le îngăduie bunătăţile, le opreşte ceea ce este urât, le ridică legăturile şi lanţurile care-i apasă. Cei care vor fi crezut în el, cei care îl vor fi sprijinit, cei care îl vor fi salvat, cei care vor fi urmat lumina pogorâtă cu el, aceştia vor fi cei fericiţi!

(158) Spune: “O, voi oameni! Eu sunt trimisul lui Dumnezeu vouă tuturor, al celui ce are împărăţia cerurilor şi a pământului. Nu este dumnezeu afară de El. El este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea. Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul Său, profetul ce nu ştie buche care crede în Dumnezeu şi în Cuvintele Sale. Urmaţi-l! Poate vă veţi lăsa călăuziţi.”

(159) Este, din poporul lui Moise, o adunare ai cărei oameni se călăuzesc după Adevăr, har căruia păzesc Dreptatea.

(160) Noi i-am împărţit în douăsprezece triburi, în douăsprezece adunări. Noi i-am descoperit lui Moise când poporul său ceru de băut: “Loveşte stânca cu toiagu-ţi.” Douăsprezece izvoare ţâşniră şi fiecare ştiu de unde să bea. Noi am întins asupra lor umbra unui nor. Noi le-am trimis lor mana şi prepeliţele: “Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit.” Ei nu ne-au nedreptăţit pe Noi, ci s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

(161) Amintiţi-vă! Li s-a spus: “Locuiţi în această cetate, mâncaţi din roadele ei de oriunde vreţi. Spuneţi: “Iertare!” şi intraţi pe uşă, prosternându-vă. Noi vă vom ierta păcatele voastre, şi vom da mai mult făptuitorilor de bine.”

(162) Cei dintre ei care erau nedrepţi au pus alte cuvinte în locul celor care trebuiau rostite. Atunci din cer am trimis o năpastă asupra lor, căci au fost nedrepţi.

(163) Întreabă-i despre cetatea care dă înspre mare. Locuitorii săi încălcau Sabbatul când peştii li se iveau pe faţa mării în ziua aceea, şi nu se iveau într-o altă zi afară de sabbat. Noi astfel i-am pus la încercare pentru că erau stricaţi.

(164) Când una din adunările lor spuse: “De ce mai propovăduiţi unui popor pe care Dumnezeu îl va nimici ori îl va osândi la o osândă aprigă?” Alta spuse: “Pentru a avea o dezvinovăţire înaintea Domnului vostru!” Poate se vor teme!

(165) După ce au dat uitării ceea ce le-a fost amintit, Noi i-am mântuit pe cei care opreau răul, şi i-am luat pe cei care asupreau printr-o osândă jalnică pentru că erau stricaţi.

(166) Noi le-am spus, când ei se răzvrătiră împotriva opreliştilor noastre: “Fiţi maimuţe scârboase!”

(167) Amintiţi-vă! Domnul tău a strigat că va trimite asupra lor pe cineva care-i va supune la cea mai rea osândă până în Ziua Învierii. Domnul tău este grabnic la pedeapsă, însă El este şi Iertător, Milostiv.

(168) Noi i-am împărţit pe pământ în adunări, unele sunt drepte, altele nu. Noi le-am pus la încercare cu binele şi cu răul. Poate se vor întoarce către Noi!

(169) Urmaşii lor au venit după ei şi au moştenit Cartea. Ei spun însuşindu-şi bunurile acestei lumi: “Aceasta ne va fi iertată!” Dacă şi alte bunuri asemenea le vor fi date, ei le vor lua. N-au făcut legământul Cărţii ca să nu spună despre Dumnezeu decât Adevărul, căci au învăţat ceea ce este în ea? Lăcaşul de Apoi este mai bun pentru cei care se tem de Dumnezeu — oare, nu înţelegeţi?-

(170) pentru cei care se leagă cu tărie de Carte, pentru cei care îşi fac rugăciunea. Nu vom lăsa nicidecum să se piardă răsplata celor îndreptători.

(171) Amintiţi-vă! Noi am ridicat Muntele deasupra lor ca şi cum ar fi fost o umbră. Ei îşi închipuiau că va cădea peste ei: “Luaţi cu tărie ceea ce vă dăruim, amintiţi-vă de ceea ce este înăuntru. Poate vă veţi teme!”

(172) Când Dumnezeu făcu să iasă o seminţie din coapsele fiilor lui Adam, El îi puse să mărturisească împotriva lor înşişi: “Nu sunt eu Domnul vostru?” Ei spuseră: “Da, aşa mărturisim!” Şi aceasta pentru a nu spune în Ziua Învierii: “Noi nu am avut ştiinţă de aceasta.”

(173) Ori a nu spune: “Odinioară taţii noşti erau închinători la idoli, iar noi suntem urmaşii lor. Tu ne vei da pieirii pentru ceea ce-au făcut cei făcători de deşertăciune?”

(174) Astfel, Noi lămurim semnele. Poate se vor întoarce!

(175) Povesteşte-le istoria celui căruia Noi i-am dăruit semnele Noastre. El se lepădă de Ele şi, astfel, a fost printre cei rătăciţi.

(176) Dacă am fi voit, l-am fi înălţat, har acestor semne, însă el s-a legat de pământ, urmându-şi poftelor. Era asemenea unui câine ce mârâie de-l zgândări şi mârâie de-l laşi în pace. Aşa este şi poporul care socoate semnele Noastre minciuni. Povesteşte-i istoriile! Poate va cugeta!

(177) Ce pildă rea dau oamenii care socot semnele Noastre minciuni! Ei se nedreptăţesc pe ei înşişi.

(178) Cel pe care Dumnezeu îl călăuzeşte este bine călăuzit, iar cel pe care-l rătăceşte este dintre cei pierduţi.

(179) Noi am sortit Gheenei pe mulţi dintre ginni şi oameni. Ei au inimi cu care nu înţeleg nimic; ei au ochi cu care nu văd nimic; ei au urechi cu care nu aud nimic. Aceştia sunt cei asemănători dobitoacelor şi chiar mai rătăciţi. Aceştia sunt nepăsători.

(180) Ale lui Dumnezeu sunt cele mai frumoase nume! Cheamă-L pe numele Sale! Îndepărtaţi-vă de cei care întinează aceste nume. Ei vor fi răsplătiţi pentru ceea ce au făcut.

(181) Printre cei pe care i-am creat, este o adunare care se călăuzeşte după Adevăr, cu el făcând dreptate.

(182) Noi îi vom mâna pe căi întortocheate, pe care nu le ştiu, pe cei care socot semnele Noastre minciuni.

(183) Eu le voi dărui un răgaz. Da, vicleşugul Meu este fără putinţă de greşeală.

(184) Oare ei nu cugetă? Prietenul lor nu este un îndrăcit, ci doar le predică desluşit.

(185) Ei nu au văzut oare împărăţia cerurilor şi a pământului şi tot ceea ce Dumnezeu a creat? S-ar putea ca sorocul lor să se fi apropiat. În ce spuse vor mai crede după acesta?

(186) Nu este călăuză pentru cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte. El îi părăseşte în neascultarea lor, rătăcind precum orbii.

(187) Ei te întreabă despre Ceas: “Când va ancora?” Spune: “Ştiinţa despre el este la Domnul meu. Numai El îl va face să vină la timpul său. El va apăsa asupra cerurilor şi pământului şi vă va veni pe nepregătite.” Ei te vor întreba cum ţi se va da de veste. Spune: “Ştiinţa despre el este la Dumnezeu.” Cei mai mulţi oameni nu ştiu însă nimic.

(188) Spune: “Eu nu am nici câştig şi nici pagubă în afară de ceea ce vrea Dumnezeu. Dacă aş cunoaşte Taina, aş stăpâni bunuri din belşug şi nici un rău nu m-ar atinge, însă eu doar predic şi vestesc unui popor credincios.”

(189) El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet, din care i-a scos perechea ca să se odihnească lângă el. După ce el a învăluit-o, ea începu să poarte o povară uşoară cu care mergea fără trudă. Când se îngreună, amândoi îl chemară pe Dumnezeu, Domnul lor: “Dacă ne dai un om drept, noi îţi vom mulţumi!”

(190) După ce El le-a dăruit însă un om drept, amândoi prinseră să-i facă Lui semeni din cei pe care El li-i dăruise. Dumnezeu se înalţă deasupra celor care îi sunt alăturaţi.

(191) I se fac semeni care nu creează nimic şi care ei înşişi sunt creaţi,

(192) şi care nu au putinţa nici de a mântui, nici de a se mântui.

(193) Dacă îi chemi spre adevărata Cale, ei nu te vor urma. Tot una-i pentru voi, de-i chemaţi, ori de nu-i chemaţi.

(194) Cei pe care voi îi chemaţi în locul lui Dumnezeu sunt robi asemenea vouă. Chemaţi-i! Să vă răspundă, de spuneţi adevărul!

(195) Au picioare să meargă? Au mâini să apuce? Au ochi să vadă? Au urechi să audă? Spune: “Chemaţi-i pe cei pe care I-i alăturaţi! Uneltiţi împotrivă-mi! Nu mă lăsaţi să aştept!

(196) Stăpânul meu este Dumnezeu, Cel ce a pogorât Cartea. El este Cel ce-i alege pe cei drepţi.

(197) Cei pe care voi îi chemaţi în locul Lui nu au putinţa nici de a vă mântui, nici de a se mântui.”

(198) Dacă îi chemi spre adevărata Cale, ei nu te aud. Tu îi vezi că se uită la tine, însă nu te văd.

(199) Dă iertare, porunceşte binele, îndepărtează-te de neştiutori!

(200) Când o ispită de-a Diavolului te aţâţă la rău, caută izbăvire la Dumnezeu, căci El este Auzitor, Ştiutor.

(201) Când o cohortă de diavoli îi necăjeşte pe cei care se tem de Dumnezeu, aceştia cugetă şi ajung limpede văzători,

(202) pe când fraţii lor se adâncesc în rătăcire din care nu se mai întorc.

(203) Ei spun când le aduci un semn: “Nu l-ai ales tu?” Spune: “Eu nu fac decât să urmez ceea ce mi-a fost descoperit de către Domnul meu. Sunt de la Domnului vostru chemări la a fi limpede văzători, o călăuzire şi o milostivenie pentru un popor ce crede.”

(204) Când este recitat Coranul, ascultaţi-l şi tăceţi. Poate veţi fi miluiţi!

(205) Aminteşte-ţi de Domnul tău, în sufletul tău, cu voce înceată, cu smerenie şi teamă, dimineaţa şi seara. Nu fi dintre cei nepăsători.

(206) Cei care sunt la Domnul tău nu se socot prea mari încât să nu i se închine. Ei Îl preamăresc şi se prosternează înaintea Lui.

Al-Anfaal

Madinan

În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv.

(1) Te vor întreba de prăzi. Spune-le: “Prăzile sunt ale lui Dumnezeu şi ale trimisului. Temeţi-vă de Dumnezeu! Împăcaţi-vă între voi şi daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său, dacă sunteţi credincioşi!”

(2) Credincioşi sunt doar cei ale căror inimi freamătă când este amintit Dumnezeu, cei a căror credinţă creşte când li se recită versetele Sale şi se încredinţează Domnului lor,

(3) cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie din cele cu care i-am înzestrat.

(4) Aceştia sunt cu adevărat credincioşi. Trepte înălţate le sunt sortite la Domnul lor, cu iertare şi înzestrare îmbelşugată.

(5) Domnul tău te-a scos din casă întru Adevăr când unii credincioşi urau aceasta.

(6) Ei se ceartă cu tine despre Adevăr cu toate că le-a fost arătat limpede, ca şi cum ar fi mânaţi spre moarte şi chiar ar vedea-o.

(7) Când Dumnezeu v-a făgăduit că una dintre cele două tabere va fi a voastră aţi fi vrut ca cea fără arme să fie a voastră, însă Dumnezeu a vrut ca Adevărul să se împlinească prin cuvintele Sale şi ca tăgăduitorilor să li se taie rădăcinile,

(8) ca Adevărul să fie adeverit şi zădărnicia zădărnicită în ciuda nelegiuiţilor.

(9) Când cereţi ajutorul Domnului vostru, el vă va răspunde: “Vă voi întări cu o mie de îngeri, unii în spatele altora.”

(10) Dumnezeu nu a făcut-o decât întru bunăvestire, ca inimile voastre să se liniştească, căci, orice biruinţă numai de la Dumnezeu vine. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(11) Când vă învăluie somnul în pace de la El, atunci din cer trimite asupra voastră apă ca să vă curăţe, ca să îndepărteze de voi pângărirea Diavolului, ca să vă oblojească inimile şi să vă întărească picioarele.

(12) Domnul tău a dezvăluit îngerilor: “Eu sunt cu voi. Întăriţi-i pe cei care cred şi Eu voi arunca groaza în inimile celor care tăgăduiesc. Zdrobiţi-le grumazurile, zdrobiţi-le fiece deget.”

(13) Aceasta, căci s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său. Faţă de cei care s-au rupt de Dumnezeu şi de trimisul Său, Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(14) Acesta vă este vouă! Gustaţi-l! Tăgăduitorii, de osânda Focului, vor avea parte.

(15) O, voi cei ce credeţi! Când îi întâlniţi pe cei care tăgăduiesc gata de luptă, nu le întoarceţi spatele,

(16) căci cel care întoarce spatele într-o asemenea zi — dacă nu se duce la o altă bătălie ori dacă nu se alătură unei alte oştiri — acela va atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa şi limanul său va fi Gheena! Urâtă devenire!

(17) Pe ei, nu voi i-aţi ucis, ci Dumnezeu i-a ucis. Nu tu ai aruncat când ai aruncat, ci Dumnezeu a aruncat ca să-i pună pe credincioşi la o frumoasă încercare de la El. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(18) Aceasta vă este vouă! Dumnezeu a slăbit vicleşugurile tăgăduitorilor.

(19) Dacă căutaţi biruinţa, aţi căpătat-o! Dacă vă opriţi, va fi mai bine pentru voi. Dacă vă mai întoarceţi, şi noi ne vom întoarce. Oştile voastre nu vă slujesc la nimic, chiar dacă sunt numeroase. Dumnezeu este cu credincioşii.

(20) O, voi cei ce credeţi! Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său! Nu-i întoarceţi spatele, de vreme ce auziţi!...

(21) Nu fiţi asemenea celor care spun: “Am auzit.” Ei n-au auzit însă nimic!

(22) Mai rău decât dobitoacele înaintea lui Dumnezeu sunt surzii şi muţii care nu pricep nimic.

(23) Dacă Dumnezeu ar fi aflat ceva bun la ei, le-ar fi dat auz. Şi chiar de le-ar fi dat auz, ei ar fi întors spatele şi s-ar fi împotrivit.

(24) O, voi cei ce credeţi! Răspundeţi-le lui Dumnezeu şi trimisului Său, când vă cheamă către ceea ce vă face să trăiţi. Să ştiţi că Dumnezeu se aşează între om şi inima lui, şi că veţi fi strânşi înaintea Lui.

(25) Temeţi-vă de ispita ce nu-i atinge decât doar pe cei nedrepţi dintre voi. Să ştiţi că Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.

(26) Amintiţi-vă când, pe pământ, eraţi puţini şi slabi şi vă temeaţi ca oamenii să nu vă prădeze. El v-a adăpostit. El v-a sprijinit cu ajutorul Său. El v-a înzestrat cu bunătăţi. Poate veţi mulţumi!

(27) O, voi cei ce credeţi! Nu-L trădaţi pe Dumnezeu, şi nici pe trimisul Său. Nu trădaţi ceea ce vi s-a încredinţat, de vreme ce ştiţi!

(28) Să ştiţi că averile şi copiii voştri sunt doar o ispită, marea răsplată este la Dumnezeu.

(29) O, voi cei ce credeţi! Dacă vă temeţi de Dumnezeu, El vă va da putinţa să deosebiţi binele de rău, va şterge relele voastre şi vă va ierta vouă. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare.

(30) Când cei ce tăgăduiesc urzesc vicleşuguri asupra ta ca să te înlănţuiască, ca să te omoare ori ca să te izgonească, ei viclenesc, însă şi Dumnezeu vicleneşte! Dumnezeu este Cel mai bun viclenitor.

(31) Când versetele Noastre le erau recitate, ei spuneau: “Da, am auzit! Dacă am vrea, şi noi am spune asemenea lor, căci sunt doar poveşti ale celor dintâi.”

(32) Când spun: “O, Dumnezeule! Dacă acesta este Adevărul de la Tine, fă să plouă din cer cu pietre asupra noastră ori dă-ne nouă o osândă dureroasă.”

(33) Dumnezeu nu vrea să-i osândească, când tu eşti în mijlocul lor. Dumnezeu nu-i osândeşte când cer iertare.

(34) Ce au? Oare Dumnezeu nu-i va osândi, de vreme ce ei îi îndepărtează pe credincioşi de la Moscheea sfântă, şi nu sunt păzitorii ei? Păzitorii ei sunt doar cei care se tem de El, însă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu.

(35) Rugăciunea lor în Lăcaş nu era decât fluierat şi bătut din palme. Gustaţi osânda a ceea ce tăgăduiaţi!

(36) Cei care tăgăduiesc îşi cheltuiesc averile ca să îndepărteze de la calea lui Dumnezeu. Le cheltuiesc, şi le va părea rău, căci vor fi înfrânţi. Cei care tăgăduiesc vor fi strânşi în Gheena,

(37) ca Dumnezeu să despartă răul de bine, apoi îi va îngrămădi pe cei răi unii în alţii, îi va strânge împreună şi îi va arunca în Gheena. Aceştia sunt pierduţi.

(38) Spune celor care tăgăduiesc că dacă încetează, li se va ierta ceea ce a trecut. Dacă se vor întoarce iarăşi, să-şi amintească pilda celor dintâi.

(39) Războiţi-vă cu ei până când nu vor mai fi o ispită, şi până ce Credinţa va fi întru totul a lui Dumnezeu. Dacă încetează, Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiesc.

(40) Dacă întorc spatele, să ştie că Dumnezeu este Stăpânul vostru, binecuvântat Stăpân, binecuvântat Ocrotitor!

Part 10

(41) Să ştiţi că oricare ar fi trofeele voastre, a cincea parte este a lui Dumnezeu, a trimisului şi a celor apropiaţi, a orfanilor, a sărmanilor şi a drumeţului, dacă credeţi în Dumnezeu şi în ceea ce am pogorât asupra Robului Nostru, în Ziua când vor fi despărţiţi drepţii de nedrepţi, şi în Ziua când se vor întâlni cele două adunări. Dumnezeu asupra tuturor are putere.

(42) Pe când voi eraţi pe malul (văii) cel mai apropiat, iar ei pe malul cel mai îndepărtat, pâlcul de călăreţi era mai jos decât voi. Chiar dacă v-aţi fi făcut făgăduinţe unii altora, tot nu aţi fi căzut la învoială asupra întâlnirii, aşa că Dumnezeu a hotărât ceea ce era de făcut, ca cel care piere să piară ca o dovadă vădită, iar ca cel care rămâne în viaţă să rămână ca o dovadă vădită. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(43) Dumnezeu ţi i-ar fi arătat în vis pe vrăjmaşii tăi puţini la număr: dacă ţi i-ar fi arătat în număr mare, v-aţi fi împotmolit şi v-aţi fi certat asupra acestui lucru. Dumnezeu v-a ferit însă, căci El este Ştiutor al lăuntrului inimilor.

(44) Când îi întâlniţi, El vi-i arată puţini în ochii voştri, şi pe voi vă împuţinează în ochii lor, căci Dumnezeu hotărăşte ceea ce este de făcut. Ale lui Dumnezeu sunt hotărârile.

(45) O, voi cei ce credeţi. Fiţi tari când întâlniţi o ceată (de vrăjmaşi). Amintiţi-vă întotdeauna de Dumnezeu. Poate veţi fi fericiţi!

(46) Daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. Nu vă certaţi, căci altminterea vă veţi împotmoli şi vântul vostru bun se va duce. Fiţi răbdători! Dumnezeu este cu cei răbdători.

(47) Nu fiţi asemenea celor care ies din casele lor plini de ei ca să fie văzuţi de oameni şi care îndepărtează de la calea lui Dumnezeu. Ştiinţa lui Dumnezeu cuprinde ceea ce făptuiesc.

(48) Diavolul spune când le împodobeşte faptele: “Nimeni pe lume nu vă va birui astăzi, căci eu vă sunt vouă aproape!” Atunci când cele două tabere fură însă faţă în faţă, el o rupse la fugă, spunând: “Mă lepăd de voi. Eu văd ceea ce voi nu vedeţi. Eu mă tem de Dumnezeu! Dumnezeu este Aprig la pedeapsă!”

(49) Făţarnicii şi cei care au boală în inimi spun: “Pe aceştia i-a amăgit credinţa lor!” Pentru cel care se încredinţează lui Dumnezeu, Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(50) O, dacă i-ai vedea pe îngerii cum îi iau pe cei care tăgăduiesc, lovindu-i peste faţă şi spate. “Gustaţi osânda Pârjolului,

(51) pentru ceea ce au făcut mâninile voastre.” Dumnezeu nu este nedrept cu robii Săi.

(52) Aşa a fost soarta neamului lui Faraon şi a celor dinaintea lor care au tăgăduit semnele lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a luat pentru păcatele lor. Dumnezeu este Puternic, Aprig la pedeapsă.

(53) Aceasta, căci Dumnezeu nu schimbă o binefacere pe care a hărăzit-o unui popor înainte ca el însuşi să nu se schimbe. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

(54) Aşa a fost soarta casei lui Faraon şi a celor dinaintea lor ce i-au socotit semnele Domnului lor minciună. Noi i-am nimicit pentru păcatele lor şi i-am înecat pe cei din casa lui Faraon, căci erau nedrepţi cu toţii.

(55) Mai răi decât dobitoacele înaintea lui Dumnezeu sunt cei care tăgăduiesc, căci ei nu cred,

(56) şi cei, dintre ei, cu care tu ai încheiat un legământ pe care l-au încălcat de fiecare dată, căci ei nu se tem de Dumnezeu.

(57) Dacă îi întâlneşti în război, împrăştie odată cu ei pe cei dinapoia lor. Poate îşi vor aminti!

(58) Dacă îţi este teamă de vreo trădare a unora, poartă-te cu ei întru tocmai. Dumnezeu nu-i iubeşte pe trădători.

(59) Să nu socoată cei care tăgăduiesc că vă vor întrece, căci ei nu vor putea scăpa.

(60) Pregătiţi-le tot ce puteţi, forţă şi cai înşăuaţi, ca să-l îngroziţi pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al vostru şi pe alţii pe care încă nu-i cunoaşteţi, însă îi cunoaşte Dumnezeu. Tot ce aţi dat pentru calea lui Dumnezeu, vă va fi înapoiat şi nu veţi fi nedreptăţiţi.

(61) Dacă ei se apleacă spre pace, apleacă-te şi tu şi încredinţează-te lui Dumnezeu, căci El este Auzitorul, Ştiutorul.

(62) Dacă vor să te înşele, Dumnezeu îţi este de ajuns. El te sprijină cu ajutorul Lui şi cu credincioşii.

(63) El le-a unit inimile. Dacă ai fi dat totul de pe pământ, tu nu le-ai fi putut uni inimile, însă Dumnezeu le-a unit. El este Puternic, Înţelept.

(64) O, Profetule! Dumnezeu îţi este de ajuns, ţie şi credincioşilor care te urmează.

(65) O, Profetule! Încurajează-ţi credincioşii în luptă! Dacă printre voi sunt douăzeci de bărbaţi răbdători, ei vor birui două sute. Dacă se află o sută, vor birui o mie din cei care tăgăduiesc, căci ei sunt un popor ce nu înţelege.

(66) Dumnezeu v-a uşurat acum povara, căci El ştie slăbiciunea din voi. Dacă printre voi este o sută de oameni răbdători, ei vor birui două sute. Dacă este o mie, vor birui două mii, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu este cu cei răbdători.

(67) Un profet nu are căderea să ia prinşi, până ce nu a supus ţinutul. Voi doriţi deşertăciunile Vieţii de Acum, însă Dumnezeu vă doreşte Viaţa de Apoi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(68) Dacă o Carte de la Dumnezeu n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-aţi însuşit.

(69) Mâncaţi din trofee ceea ce este îngăduit şi bun. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(70) O, Profetule! Spune-le celor căzuţi în mâinile voastre: “Dacă Dumnezeu va afla un bine în inimile voastre, vă va dărui lucruri mai bune decât cele ce v-au fost luate şi El vă va ierta vouă, căci Dumnezeu este Iertător, Milostiv!”

(71) Dacă vor să te trădeze, ei l-au trădat mai întâi pe Dumnezeu. El v-a dat apoi puterea asupra lor. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(72) Cei care cred, pribegesc, luptă pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt prieteni unii altora. Voi nu sunteţi însă prietenii celor care cred şi n-au plecat în pribegie, atâta vreme cât nu vor pleca. Dacă vă cer ajutorul în numele credinţei, trebuie să-i ajutaţi, însă nu împotriva unui popor cu care aţi făcut un legământ. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.

(73) Cei care tăgăduiesc sunt prieteni unii altora. Dacă voi nu veţi face astfel, pe pământ se va întinde o răzvrătire şi o mare stricăciune.

(74) Cei care cred, pribegesc, luptă pentru calea lui Dumnezeu, adăpostesc şi ajută, aceştia sunt credincioşii. Ei vor avea parte de iertare şi răsplată îmbelşugată.

(75) Cei care au devenit credincioşi, după ce au pribegit, şi au luptat alături de voi, ei sunt de-ai voştri. Rudele de sânge au grijă unele de altele. Aceasta este în Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Atotştiutor!

At-Tawba

Madinan

(1) O îngăduinţă este dăruită de Dumnezeu şi de trimisul Său închinătorilor la idoli cu care aţi făcut un legământ.

(2) Călătoriţi prin ţinut vreme de patru luni şi să ştiţi că nu-I veţi slăbi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi acoperă cu ruşine pe tăgăduitori.

(3) Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. “Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.” Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă,

(4) mai puţin închinătorilor la idoli cu care voi aţi făcut un legământ şi care nu v-au lipsit de nimic şi nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră. Împliniţi-vă legământul ce l-aţi făcut cu ei până la sorocul hotărât. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

(5) După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(6) Dacă un închinător la idoli caută adăpost la tine, primeşte-l ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, apoi du-l până în ţinutul lui de siguranţă, căci ei sunt un popor ce nu ştie.

(7) Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

(8) Cum? Dacă ies deasupra voastră, ei nu mai păzesc nici rubedenie, nici învoială. Ei vă mulţumesc cu gurile lor, însă inimile lor refuză, căci cei mai mulţi dintre ei sunt stricaţi.

(9) Ei negustoresc semnele lui Dumnezeu pe un preţ de nimic şi se îndepărtează de la calea Sa. Rău este ceea ce făptuiesc.

(10) Ei nu păzesc faţă de un credincios nici rubedenie, nici învoială, căci ei sunt călcătorii de lege.

(11) Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie.

(12) Dacă îşi încalcă jurămintele după legământ, dacă lovesc în credinţa voastră, războiţi-vă cu căpeteniile necredinţei. Ei nu au jurăminte. Poate vor înceta!

(13) Nu vă războiţi cu poporul ce şi-a încălcat jurămintele şi a căutat să-l izgonească pe trimis? Ei sunt cei care au început. Vă temeţi de ei? Doar de Dumnezeu să vă temeţi, dacă sunteţi credincioşi.

(14) Războiţi-vă cu ei! Dumnezeu îi va osândi cu mâinile voastre şi îi va acoperi cu ocară, iar vouă vă va dărui biruinţa, apoi va tămădui piepturile credincioşilor

(15) şi le va scoate mânia din inimi. Dumnezeu se întoarce către cine voieşte. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(16) Socotiţi că veţi fi părăsiţi şi că Dumnezeu nu îi va şti pe cei dintre voi ce s-au străduit şi care nu şi-au luat afară de Dumnezeu, de trimis şi de credincioşi alţi prieteni? Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(17) Închinătorii la idoli nu pot intra în moscheile lui Dumnezeu purtând împotriva lor înşişi mărturia necredinţei lor. Acestora le sunt zadarnice faptele lor şi în Foc vor veşnici.

(18) În moscheile lui Dumnezeu pot intra doar cel care crede în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care dă milostenie, cel care nu se teme decât de Dumnezeu. Poate aceştia vor fi dintre cei bine călăuziţi.

(19) Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi care luptă pentru calea lui Dumnezeu? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(20) Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, vor fi puşi pe o treaptă foarte înaltă la Dumnezeu, căci ei sunt cei biruitori!

(21) Domnul lor le vesteşte o milostivenie de la El, o mulţumire şi Grădinile unde vor afla o necurmată plăcere

(22) şi unde vor veşnici. O mare răsplată veţi afla la Dumnezeu.

(23) O, voi cei ce credeţi! Nu-i ţineţi de prieteni pe taţii şi pe fraţii voştri, dacă ei iubesc mai mult tăgada decât credinţa. Cei dintre voi care îi vor fi luat ca prieteni, sunt nedrepţi.

(24) Spune: “Dacă taţii voştri, fiii voştri, fraţii voştri, soţiile voastre, clanul vostru, bunurile ce le-aţi agonisit, un negoţ de-a cărui veştejire vă este teamă, locuinţele unde vă simţiţi bine, vă sunt mult mai dragi decât Dumnezeu şi trimisul Său şi decât războiul pentru calea lui Dumnezeu, aşteptaţi până va veni Dumnezeu cu Porunca Sa!” Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat.

(25) Dumnezeu v-a ajutat în multe ţinuturi, precum şi în ziua acea în Hunain când eraţi mândri de mulţimea voastră ce nu v-a slujit la nimic încât pământul aşa larg cum este vi s-a părut prea strâmt, şi aţi întors spatele în grabă.

(26) Dumnezeu a pogorât apoi Sakina Sa asupra trimisului Său şi asupra credincioşilor, precum a pogorât şi oştiri nevăzute. El i-a osândit pe cei care tăgăduiau, căci aceasta este răsplata tăgăduitorilor.

(27) Dumnezeu se întoarce către cine voieşte. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(28) O, voi cei ce credeţi! Închinătorii la idoli sunt doar întinăciune. Să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după ce anul acesta se va fi scurs. Dacă vă este teamă de lipsuri, Dumnezeu vă va îmbogăţi curând prin harul Său, de va voi. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(29) Războiţi-vă cu cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, cu cei care nu socot oprit ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său au oprit, cu cei care nu ţin Legea Adevărată dintre cei cărora li s-a dat Cartea. Războiţi-vă cu ei până vor plăti tributul cu mâna lor după ce au fost umiliţi.

(30) Evreii au spus: “Uzair este fiul lui Dumnezeu!” Creştinii au spus: “Cristos este fiul lui Dumnezeu!” Aceasta este vorba din gura lor şi ei repetă vorba celor care tăgăduiau odinioară. Să-i bată Dumnezeu! Cum de se întorc!

(31) Ei i-au luat pe preoţii şi pe călugării lor, precum şi pe Cristos, fiul Mariei, ca domni în locul lui Dumnezeu. Lor li s-a poruncit însă să se închine lui Dumnezeu, Unul. Nu este dumnezeu afară de El! Mărire Lui deasupra celor care ei Lui i-i alătură.

(32) Ei ar vrea, cu gurile lor să stingă lumina lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu nu vrea decât să desăvârşească lumina Sa, în ciuda tăgăduitorilor.

(33) El este Cel care l-a trimis pe trimisul Său cu călăuzirea şi legea adevărată ca să fie mai presus de toate legile, în ciuda închinătorilor la idoli.

(34) O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu.

(35) În ziua când vor fi înroşite în focul Gheenei, vor fi arşi cu ele pe frunte, pe coapse, pe spate: “Aceasta este ceea ce aţi strâns pentru voi! Gustaţi din ceea ce aţi strâns! “

(36) Numărul lunilor, de la Dumnezeu, este de douăsprezece aşa cum este scris în Cartea lui Dumnezeu, din ziua când El a creat cerurile şi pământul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este legea cea dreaptă. Nu vă nedreptăţiţi pe voi înşivă în timpul lor. Războiţi-vă cu închinătorii la idoli până la capăt, aşa cum şi ei se războiesc cu voi. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei care se tem de El.

(37) Luna adăugată este doar o sporire întru tăgadă. Cei care tăgăduiesc sunt rătăciţi în ea, căci o socot obişnuită un an şi un an o socot sfântă, ca să cadă la învoială asupra lunilor pe care Dumnezeu le-a hotărât sfinte. Ei socot astfel nesfânt ceea ce Dumnezeu a hotărât sfânt. Faptele lor rele le-au fost împodobite. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul tăgăduitor.

(38) O, voi ce credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a spus: “Porniţi la luptă pentru calea lui Dumnezeu!”, v-aţi lipit de pământ. Vă mulţumeşte Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi? Ce este bucuria vremelnică din Viaţa de Acum pe lângă Viaţa de Apoi, dacă nu foarte puţin!

(39) Dacă nu porniţi la luptă, Dumnezeu vă va osândi la o dureroasă osândă, apoi vă va înlocui cu alt popor şi nu-L veţi păgubi cu nimic. Dumnezeu asupra tuturor are putere.

(40) Dacă voi nu-l ajutaţi... Dumnezeu l-a ajutat deja când cei care tăgăduiesc l-au izgonit pe el, al doilea dintre cei doi, atunci când amândoi se aflau în grotă şi el spuse însoţitorului său: “Nu te mâhni! Dumnezeu este cu noi!” Dumnezeu a pogorât asupra lui Sakina Sa şi l-a sprijinit cu oştiri nevăzute. El făcu zadarnic cuvântul celor care tăgăduiesc, căci Cuvântul lui Dumnezeu este cel puternic. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(41) Uşori ori grei, porniţi la luptă. Luptaţi cu bunurile şi făpturile voastre pentru calea lui Dumnezeu. Aceasta este bine pentru voi, dacă aţi şti!

(42) Dacă ar fi fost vreo treabă la îndemână ori o călătorie scurtă, te-ar fi urmat. Depărtarea li se păru însă chinuitoare şi prinseră a se jura pe Dumnezeu: “Am fi plecat cu voi, de-am fi avut putinţa!” Ei înşişi se pierd. Dumnezeu ştie că sunt mincinoşi.

(43) Dumnezeu să te ierte! De ce le-ai îngăduit, înainte ca să-ţi apară cei sinceri şi să-i afli pe mincinoşi?

(44) Cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi nu-ţi cer îngăduinţă să nu lupte cu bunurile şi făpturile lor. Dumnezeu îi ştie pe cei temători.

(45) Doar cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi îţi cer îngăduinţa să nu lupte. Inimile lor sunt şovăitoare şi în şovăiala lor nu iau nici o hotărâre.

(46) Dacă ar fi voit să plece la luptă, s-ar fi pregătit, însă Dumnezeu a urât plecarea lor, şi atunci i-a făcut leneşi. Li s-a spus: “Staţi cu cei care stau.”