At-Tawba

Madinan

(1) O îngăduinţă este dăruită de Dumnezeu şi de trimisul Său închinătorilor la idoli cu care aţi făcut un legământ.

(2) Călătoriţi prin ţinut vreme de patru luni şi să ştiţi că nu-I veţi slăbi puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi acoperă cu ruşine pe tăgăduitori.

(3) Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. “Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.” Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă,

(4) mai puţin închinătorilor la idoli cu care voi aţi făcut un legământ şi care nu v-au lipsit de nimic şi nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră. Împliniţi-vă legământul ce l-aţi făcut cu ei până la sorocul hotărât. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

(5) După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(6) Dacă un închinător la idoli caută adăpost la tine, primeşte-l ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, apoi du-l până în ţinutul lui de siguranţă, căci ei sunt un popor ce nu ştie.

(7) Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători.

(8) Cum? Dacă ies deasupra voastră, ei nu mai păzesc nici rubedenie, nici învoială. Ei vă mulţumesc cu gurile lor, însă inimile lor refuză, căci cei mai mulţi dintre ei sunt stricaţi.

(9) Ei negustoresc semnele lui Dumnezeu pe un preţ de nimic şi se îndepărtează de la calea Sa. Rău este ceea ce făptuiesc.

(10) Ei nu păzesc faţă de un credincios nici rubedenie, nici învoială, căci ei sunt călcătorii de lege.

(11) Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie.

(12) Dacă îşi încalcă jurămintele după legământ, dacă lovesc în credinţa voastră, războiţi-vă cu căpeteniile necredinţei. Ei nu au jurăminte. Poate vor înceta!

(13) Nu vă războiţi cu poporul ce şi-a încălcat jurămintele şi a căutat să-l izgonească pe trimis? Ei sunt cei care au început. Vă temeţi de ei? Doar de Dumnezeu să vă temeţi, dacă sunteţi credincioşi.

(14) Războiţi-vă cu ei! Dumnezeu îi va osândi cu mâinile voastre şi îi va acoperi cu ocară, iar vouă vă va dărui biruinţa, apoi va tămădui piepturile credincioşilor

(15) şi le va scoate mânia din inimi. Dumnezeu se întoarce către cine voieşte. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(16) Socotiţi că veţi fi părăsiţi şi că Dumnezeu nu îi va şti pe cei dintre voi ce s-au străduit şi care nu şi-au luat afară de Dumnezeu, de trimis şi de credincioşi alţi prieteni? Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.

(17) Închinătorii la idoli nu pot intra în moscheile lui Dumnezeu purtând împotriva lor înşişi mărturia necredinţei lor. Acestora le sunt zadarnice faptele lor şi în Foc vor veşnici.

(18) În moscheile lui Dumnezeu pot intra doar cel care crede în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care dă milostenie, cel care nu se teme decât de Dumnezeu. Poate aceştia vor fi dintre cei bine călăuziţi.

(19) Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi care luptă pentru calea lui Dumnezeu? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(20) Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, vor fi puşi pe o treaptă foarte înaltă la Dumnezeu, căci ei sunt cei biruitori!

(21) Domnul lor le vesteşte o milostivenie de la El, o mulţumire şi Grădinile unde vor afla o necurmată plăcere

(22) şi unde vor veşnici. O mare răsplată veţi afla la Dumnezeu.

(23) O, voi cei ce credeţi! Nu-i ţineţi de prieteni pe taţii şi pe fraţii voştri, dacă ei iubesc mai mult tăgada decât credinţa. Cei dintre voi care îi vor fi luat ca prieteni, sunt nedrepţi.

(24) Spune: “Dacă taţii voştri, fiii voştri, fraţii voştri, soţiile voastre, clanul vostru, bunurile ce le-aţi agonisit, un negoţ de-a cărui veştejire vă este teamă, locuinţele unde vă simţiţi bine, vă sunt mult mai dragi decât Dumnezeu şi trimisul Său şi decât războiul pentru calea lui Dumnezeu, aşteptaţi până va veni Dumnezeu cu Porunca Sa!” Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat.

(25) Dumnezeu v-a ajutat în multe ţinuturi, precum şi în ziua acea în Hunain când eraţi mândri de mulţimea voastră ce nu v-a slujit la nimic încât pământul aşa larg cum este vi s-a părut prea strâmt, şi aţi întors spatele în grabă.

(26) Dumnezeu a pogorât apoi Sakina Sa asupra trimisului Său şi asupra credincioşilor, precum a pogorât şi oştiri nevăzute. El i-a osândit pe cei care tăgăduiau, căci aceasta este răsplata tăgăduitorilor.

(27) Dumnezeu se întoarce către cine voieşte. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(28) O, voi cei ce credeţi! Închinătorii la idoli sunt doar întinăciune. Să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după ce anul acesta se va fi scurs. Dacă vă este teamă de lipsuri, Dumnezeu vă va îmbogăţi curând prin harul Său, de va voi. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(29) Războiţi-vă cu cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, cu cei care nu socot oprit ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său au oprit, cu cei care nu ţin Legea Adevărată dintre cei cărora li s-a dat Cartea. Războiţi-vă cu ei până vor plăti tributul cu mâna lor după ce au fost umiliţi.

(30) Evreii au spus: “Uzair este fiul lui Dumnezeu!” Creştinii au spus: “Cristos este fiul lui Dumnezeu!” Aceasta este vorba din gura lor şi ei repetă vorba celor care tăgăduiau odinioară. Să-i bată Dumnezeu! Cum de se întorc!

(31) Ei i-au luat pe preoţii şi pe călugării lor, precum şi pe Cristos, fiul Mariei, ca domni în locul lui Dumnezeu. Lor li s-a poruncit însă să se închine lui Dumnezeu, Unul. Nu este dumnezeu afară de El! Mărire Lui deasupra celor care ei Lui i-i alătură.

(32) Ei ar vrea, cu gurile lor să stingă lumina lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu nu vrea decât să desăvârşească lumina Sa, în ciuda tăgăduitorilor.

(33) El este Cel care l-a trimis pe trimisul Său cu călăuzirea şi legea adevărată ca să fie mai presus de toate legile, în ciuda închinătorilor la idoli.

(34) O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu.

(35) În ziua când vor fi înroşite în focul Gheenei, vor fi arşi cu ele pe frunte, pe coapse, pe spate: “Aceasta este ceea ce aţi strâns pentru voi! Gustaţi din ceea ce aţi strâns! “

(36) Numărul lunilor, de la Dumnezeu, este de douăsprezece aşa cum este scris în Cartea lui Dumnezeu, din ziua când El a creat cerurile şi pământul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este legea cea dreaptă. Nu vă nedreptăţiţi pe voi înşivă în timpul lor. Războiţi-vă cu închinătorii la idoli până la capăt, aşa cum şi ei se războiesc cu voi. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei care se tem de El.

(37) Luna adăugată este doar o sporire întru tăgadă. Cei care tăgăduiesc sunt rătăciţi în ea, căci o socot obişnuită un an şi un an o socot sfântă, ca să cadă la învoială asupra lunilor pe care Dumnezeu le-a hotărât sfinte. Ei socot astfel nesfânt ceea ce Dumnezeu a hotărât sfânt. Faptele lor rele le-au fost împodobite. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul tăgăduitor.

(38) O, voi ce credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a spus: “Porniţi la luptă pentru calea lui Dumnezeu!”, v-aţi lipit de pământ. Vă mulţumeşte Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi? Ce este bucuria vremelnică din Viaţa de Acum pe lângă Viaţa de Apoi, dacă nu foarte puţin!

(39) Dacă nu porniţi la luptă, Dumnezeu vă va osândi la o dureroasă osândă, apoi vă va înlocui cu alt popor şi nu-L veţi păgubi cu nimic. Dumnezeu asupra tuturor are putere.

(40) Dacă voi nu-l ajutaţi... Dumnezeu l-a ajutat deja când cei care tăgăduiesc l-au izgonit pe el, al doilea dintre cei doi, atunci când amândoi se aflau în grotă şi el spuse însoţitorului său: “Nu te mâhni! Dumnezeu este cu noi!” Dumnezeu a pogorât asupra lui Sakina Sa şi l-a sprijinit cu oştiri nevăzute. El făcu zadarnic cuvântul celor care tăgăduiesc, căci Cuvântul lui Dumnezeu este cel puternic. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(41) Uşori ori grei, porniţi la luptă. Luptaţi cu bunurile şi făpturile voastre pentru calea lui Dumnezeu. Aceasta este bine pentru voi, dacă aţi şti!

(42) Dacă ar fi fost vreo treabă la îndemână ori o călătorie scurtă, te-ar fi urmat. Depărtarea li se păru însă chinuitoare şi prinseră a se jura pe Dumnezeu: “Am fi plecat cu voi, de-am fi avut putinţa!” Ei înşişi se pierd. Dumnezeu ştie că sunt mincinoşi.

(43) Dumnezeu să te ierte! De ce le-ai îngăduit, înainte ca să-ţi apară cei sinceri şi să-i afli pe mincinoşi?

(44) Cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi nu-ţi cer îngăduinţă să nu lupte cu bunurile şi făpturile lor. Dumnezeu îi ştie pe cei temători.

(45) Doar cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi îţi cer îngăduinţa să nu lupte. Inimile lor sunt şovăitoare şi în şovăiala lor nu iau nici o hotărâre.

(46) Dacă ar fi voit să plece la luptă, s-ar fi pregătit, însă Dumnezeu a urât plecarea lor, şi atunci i-a făcut leneşi. Li s-a spus: “Staţi cu cei care stau.”

(47) Dacă ar fi plecat cu voi, nu v-ar fi sporit decât tulburarea, semănând neîncrederea între voi şi aţăţându-vă la răzvrătire. Şi printre voi ar fi fost unii ce i-ar fi ascultat! Dumnezeu îi cunoaşte pe nedrepţi!

(48) Odinioară ei au vrut să aţâţe la răzvrătire şi să-ţi răstoarne treburile până ce a venit adevărul, iar porunca lui Dumnezeu s-a ivit în ciuda urii lor.

(49) Unul dintre ei spuse: “Scuteşte-mă de luptă, nu mă împinge în ispită!” Oare nu sunt ei căzuţi în ispită? Gheena îi va învălui pe tăgăduitori.

(50) Dacă ai o bucurie, ei se posomorăsc, iar dacă o nenorocire te loveşte, ei spun: “Noi am prevăzut acesta.” Şi întorc spatele plini de bucurie.

(51) Spune: “Nimic nu ne atinge afară de ceea ce Dumnezeu ne-a scris. El este Stăpânul nostru! Lui să se încredinţeze credincioşii!

(52) Spune: “Ce aşteptaţi pentru noi, dacă nu una dintre cele două minunăţii? Pe când noi aşteptăm pentru voi ca Dumnezeu să vă lovească cu o osândă de la El ori cu mâinile noastre. Aşteptaţi, căci şi noi aşteptăm cu voi!”

(53) Spune: “Daţi milostenie de voie ori de nevoie, ea nu va fi primită de la voi, căci sunteţi un popor stricat.

(54) Nimic n-ar opri milosteniile lor să fie primite, de ar crede în Dumnezeu şi în trimisul Său, de nu ar veni la rugăciune în lene şi nu ar da milostenie în silă.

(55) Averile şi copiii lor să nu te încânte, căci Dumnezeu voieşte doar să-i osândească prin aceasta în Viaţa de Acum şi să moară în tăgadă.

(56) Ei jură, pe Dumnezeu, că sunt de-ai voştri, atunci când nu sunt, căci sunt un popor fricos.

(57) Dacă află un adăpost, grote ori catacombe ei se aruncă acolo în grabă.

(58) Mulţi dintre ei te dojenesc pentru milostenii. Ei sunt mulţumiţi când li se dă din ele şi se supără când nu li se dă nimic.

(59) Dacă sunt mulţumiţi cu ce le dă Dumnezeu şi trimisul Său, vor spune: “Dumnezeu ne este de ajuns! Dumnezeu ne va dărui curând din harul Său şi, de asemenea, trimisul. Da, noi către Dumnezeu căutăm!”

(60) Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept!

(61) Mulţi dintre ei îi fac rău trimisului spunând: “El este numai urechi.” Spune: “El este numai urechi pentru binele vostru. El crede în Dumnezeu şi are încredere în cei care cred. El este milostiv cu cei care cred dintre voi. Cei care fac vreun rău trimisului lui Dumnezeu, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(62) Ei se jură pe Dumnezeu ca să vă facă plăcere, însă lui Dumnezeu şi trimisului Său li se cuvine mai mult decât să le facă ei plăcere, dacă sunt credincioşi.

(63) Ei nu ştiu că Focul Gheenei este al celui care se împotriveşte lui Dumnezeu şi trimisului Său? Acolo va veşnici. Aceasta este ruşinea cea mare!

(64) Făţarnicii se tem să nu fie pogorâtă asupra lor o Sură care să dea ştire de cele din inimile lor. Spune: “Bateţi-vă joc! Dumnezeu va da la iveală ceea ce vă nelinişteşte.”

(65) Dacă îi întrebi, ei spun: “Noi doar flecăream şi ne jucam! Spune: “Vă bateţi joc de Dumnezeu, de semnele Sale şi de trimisul Său?

(66) Nu vă dezvinovăţiţi, căci aţi căzut în tăgadă după credinţă.” Dacă unora dintre voi le iertăm, pe alţii îi osândim, căci sunt nelegiuiţi.

(67) Făţarnicii şi făţarnicele îşi poruncesc unii altora urâciunea, îşi opresc unii altora cele de cuviinţă şi îşi ţin mâinile strânse. Ei l-au uitat pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a uitat pe ei. Făţarnicii sunt stricaţi.

(68) Dumnezeu a făgăduit făţarnicilor şi făţarnicelor, precum şi tăgăduitorilor înrăiţi, focul Gheenei, unde vor veşnici. Aceasta le va fi partea, căci Dumnezeu i-a blestemat şi vor avea osândă necurmată.

(69) Aşa a fost şi cu cei dinaintea voastră care erau mai tari la putere şi mai avuţi în bogăţii şi copii. Ei s-au bucurat de partea lor. Voi vă bucuraţi de-a voastră, precum cei dinaintea voastră s-au bucurat de partea lor. Şi voi flecăriţi, precum şi ei flecăreau. Zadarnice vor fi faptele acestora în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei sunt cei pierduţi.

(70) Istoria celor dinaintea lor nu a venit la ei? Aceea a poporului lui Noe, a adiţilor şi tamudiţilor, a poporului lui Abraham, a oamenilor din Madian şi a cetăţilor cele de-a-ndoaselea? Trimişii lor le-au adus dovezi vădite. Dumnezeu nu i-a nedreptăţit, ci ei s-au nedreptăţit pe ei înşişi.

(71) Credincioşii şi credincioasele sunt prieteni unii altora. Ei poruncesc cele de cuviinţă şi opresc urâciunea. Ei îşi săvârşesc rugăciunea, dau milostenie, dau ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. Acestora le va da Dumnezeu milostivenie curând. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

(72) Dumnezeu a făgăduit credincioşilor şi credincioaselor Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. El le-a făgăduit case minunate în Grădinile Edenului. Mulţumirea lui Dumnezeu este lucrul cel mai mare. Aceasta este fericirea cea mare!

(73) O, Profetule! Războieşte-te cu tăgăduitorii şi cu făţarnicii. Fii crunt cu ei! Limanul lor va fi Gheena! Urâtă devenire!

(74) Ei jură pe Dumnezeu că n-au spus, însă ei au spus cuvântul tăgadei. Ei au căzut în tăgadă după supunere. Ei râvnesc la ceea ce nu au căpătat, căci ei nu au căpătat decât ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său le-au dat. Dacă s-ar căi, ar fi mai bine pentru ei, însă ei întorc spatele. Dumnezeu îi va osândi la o dureroasă osândă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, şi nu vor afla pe pământ nici prieten şi nici oblăduitor.

(75) Mulţi dintre ei fac legământ cu Dumnezeu: “Dacă El ne dăruie din harul Său, noi vom da milostenie şi vom fi printre cei drepţi.”

(76) Când Dumnezeu le dăruie însă din harul Său, atunci se zgârcesc şi întorc spatele cu îndărătnicie.

(77) Dumnezeu i-a pedepsit cu făţărnicia în inimi până în Ziua când Îl vor întâlni, căci ei nu au împlinit ce i-au făgăduit lui Dumnezeu, ci au minţit.

(78) Ei nu ştiu că Dumnezeu le cunoaşte secretele şi sfaturile. Dumnezeu este Cunoscător al Tainelor!

(79) Unii îi batjocoresc pe credincioşii ce dau milostenii pentru că nu au nici măcar cele de trebuinţă. Dumnezeu îi va batjocori pe ei şi, de o osândă dureroasă, vor avea parte.

(80) Cere iertare pentru ei ori nu cere, căci chiar de-ai cere iertare pentru ei de şaptezeci de ori, Dumnezeu nu le va ierta lor, fiindcă ei îl tăgăduiesc pe Dumnezeu şi pe trimisul Său. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat!

(81) Cei lăsaţi în urmă, se bucură de lăsarea lor, căci astfel nu mai dau ascultare trimisului lui Dumnezeu. Ei urăsc să lupte pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor. Ei spun: “Nu porniţi la luptă pe arşiţă!” Spune: “Focul Gheenei este cu mult mai arzător!” De-ar înţelege!

(82) Vor râde puţin, însă vor plânge apoi mult ca răsplată a ceea ce au agonisit.

(83) Dacă Dumnezeu te întoarce către o astfel de obşte, şi îţi cere îngăduinţa de a ieşi cu tine la luptă, spune: “Nu veţi ieşi cu mine niciodată. Nu vă veţi război alături de mine cu vreun vrăjmaş. Aţi fost mulţumiţi să rămâneţi acasă odată, rămâneţi, aşadar, cu cei de pe urmă!”

(84) Nu te ruga niciodată pentru vreunul dintre ei când a murit. Nu te opri înaintea mormântului său. Ei i-au tăgăduit pe Dumnezeu şi pe trimisul Său şi au murit în stricăciune.

(85) Averile şi pruncii lor să nu te încânte, căci Dumnezeu voieşte doar să-i osândească prin aceasta în Viaţa de Acum şi să moară în tăgadă.

(86) Când o Sură este pogorâtă: “Credeţi în Dumnezeu! Luptaţi alături de trimisul Său!” Cei bogaţi îţi cer îngăduinţa, spunând: “Lasă-ne cu cei rămaşi acasă!”

(87) Sunt bucuroşi să stea cu cei lăsaţi în urmă. Inimile le-au fost pecetluite şi ei nu înţeleg nimic!

(88) Doar trimisul şi cei care cred se războiesc cu bunurile şi făpturile lor, aceştia vor avea cele mai bune lucruri. Aceştia vor fi fericiţi!

(89) Dumnezeu le-a pregătit Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este fericirea cea mare!

(90) Beduinii, care întotdeauna cer îngăduinţă, au venit să ceară să fie îngăduiţi. Cei care l-au hulit pe Dumnezeu şi pe trimisul Său au rămas acasă. O osândă dureroasă îi va lovi pe cei care au tăgăduit.

(91) Nu li se va face nici o vină celor slabi, celor bolnavi, celor care nu au cele de trebuinţă, dacă sunt drepţi faţă de Dumnezeu şi trimisul Său, şi nici făptuitorilor de bine. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(92) Nici celor care au venit la tine să le dai un animal de călărit şi cărora tu le-ai spus: “Nu găsesc nici un animal să vă dau”, iar ei au plecat cu ochii înotând în lacrimi, mâhniţi că nu au putinţa să dea şi ei ceva.

(93) Să te ridici însă asupra celor care-ţi cer îngăduinţa să nu lupte, căci ei sunt bogaţi şi ar fi bucuroşi să rămână cu cei lăsaţi în urmă. Dumnezeu le-a pecetluit inimile, de aceea nu ştiu nimic.

(94) Ei se vor dezvinovăţi când veţi veni la ei. Spune: “Nu vă mai dezvinovăţiţi, căci noi nu vă credem. Dumnezeu ne-a lămurit asupra voastră. Dumnezeu şi trimisul Său vor vedea curând faptele voastre şi veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce-aţi făptuit.”

(95) Când vă întoarceţi asupra lor, vă fac jurăminte pe Dumnezeu pentru ca voi să vă întoarceţi de la ei. Întoarceţi-le spatele. Ei nu sunt decât întinăciune. Limanul lor va fi Gheena pentru ceea ce-au făcut.

(96) Ei vă vor face jurăminte ca să vă facă pe plac. Chiar dacă voi sunteţi mulţumiţi de ei, Dumnezeu nu este mulţumit de un popor stricat.

(97) Beduinii sunt cei mai aprigi în tăgadă şi făţărnicie şi cei mai porniţi să nu recunoască hotarele pe care le-a pogorât Dumnezeu asupra trimisului Său. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(98) Pentru unii beduini, ceea ce dau este o corvoadă, şi vă pândesc pe unde vă învârtiţi. Asupra lor fie învârtirea răului. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(99) Pentru unii beduini, care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, ceea ce dau este jertfă pentru Dumnezeu şi pentru binecuvântările trimisului. Oare nu o jertfă le va fi socotită? Dumnezeu va pogorî curând milostivenia Sa asupra lor. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(100) Dumnezeu este mulţumit de cei întâi veniţi dintre pribegi, de ajutoarele profetului şi cei care i-au urmat întru bine, iar ei sunt mulţumiţi de El. El le-a pregătit Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este fericirea cea mare!

(101) Printre beduinii care vă înconjoară sunt făţarnici şi printre locuitorii Medinei sunt încăpăţânaţi în făţărnicie pe care tu nu îi cunoşti, însă Noi îi cunoaştem. Noi îi vom osândi de două ori, apoi vor fi aruncaţi unei osânde cumplite.

(102) Alţii şi-au recunoscut păcatele şi au amestecat o faptă bună cu o faptă rea. S-ar putea ca Dumnezeu să se întoarcă către ei. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

(103) Ia din bunurile lor o milostenie ca să-i curăţeşti şi să-i faci fără pată. Roagă-te pentru ei. Rugăciunile tale le vor fi lor o uşurare. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.

(104) Ei nu ştiu că Dumnezeu primeşte căinţa de la robii Săi şi ia milosteniile? Dumnezeu este De-căinţă-primitorul, Milostivul.

(105) “Trudiţi, căci Dumnezeu va vedea truda voastră, precum şi trimisul şi credincioşii. Veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi a celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce aţi făptuit.”

(106) Şi alţii aşteaptă Porunca lui Dumnezeu: ori îi va osândi, ori se va întoarce către ei. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(107) Cei care iau o moschee drept pagubă, tăgadă şi dezbinare între credincioşii şi drept loc de pândă pentru cei care odinioară s-au războit cu Dumnezeu şi trimisul Său, aceştia vor jura cu tărie: “Nu am vrut decât binele!” Dumnezeu este însă Martor că sunt mincinoşi.

(108) Într-o astfel de moschee nu ai ce căuta. O moschee întemeiată, din ziua întâi, pe pioşenie este mai vrednică de prezenţa ta în ea, căci acolo vei afla bărbaţi care doresc să se curăţe. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se curăţă.

(109) Oare cel care şi-a întemeiat zidirea pe pioşenie faţă de Dumnezeu şi pentru a-i plăcea nu este mai bun decât cel care şi-a întemeiat zidirea pe buza alunecoasă a unei prăpăstii, roasă de apă, ce va face să se năruie zidirea şi ziditorul ei în Focul Gheenei? Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept.

(110) Zidirea ce-au zidit-o nu le va împrăştia îndoiala din inimi, până ce inimile nu le vor fi sfârtecate în bucăţi. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept.

(111) Dumnezeu a cumpărat de la credincioşi sufletele şi bunurile lor, dându-le în schimb Raiul. Ei se războiesc pentru calea lui Dumnezeu: ucid şi sunt ucişi. Aceasta este o făgăduială întru Adevăr în Tora, Evanghelie şi Coran. Cine îşi ţine legământul mai bine decât Dumnezeu? Bucuraţi-vă de schimbul ce l-aţi făcut, căci aceasta este fericirea cea mare.

(112) Celor care se căiesc, celor care Lui i se închină, celor care-L preamăresc, celor care sunt pioşi, celor care îngenunche, celor care se prosternează, celor care poruncesc cele de cuviinţă, celor care opresc urâciunea, celor care păzesc hotarele lui Dumnezeu!... Dă-le vestea cea bună credincioşilor!

(113) Nici trimisul şi nici credincioşii nu au căderea să ceară iertare lui Dumnezeu pentru închinătorii la idoli — chiar de le sunt rude apropiate — când ei ştiu că vor fi soţii Iadului.

(114) Abraham nu a cerut iertare pentru tatăl său decât pentru o făgăduială ce i-o făcuse cândva, însă când văzu limpede că tatăl său este un vrăjmaş al lui Dumnezeu, s-a lepădat de el. Abraham a fost smerit, blând.

(115) Lui Dumnezeu nu-i place să rătăcească un popor după ce l-a călăuzit, decât ca să îi arate de ce să se teamă. Dumnezeu este Atoateştiutor.

(116) A lui Dumnezeu este împărăţia cerurilor şi a pământului. El dă viaţa şi moartea. Voi nu aveţi, afară de Dumnezeu, nici stăpân, nici ocrotitor.

(117) Dumnezeu s-a întors către trimis, către cei pribegiţi, către ajutoarele ce l-au urmat în ceasul greu, când inimile multora dintre ei era să se răsleţească. Atunci El s-a întors către ei. El este Bun, Milostiv cu ei.

(118) El s-a întors către cei trei bărbaţi lăsaţi în urmă cărora, oricât de întins era, pământul li se părea îngust, iar ei se simţeau la strâmtoare, căci şi-au închipuit că nu este nici un adăpost împotriva lui Dumnezeu, afară de El. Apoi El s-a întors către ei, iar ei s-au întors la El. Dumnezeu este De-căinţă-primitor, Milostiv.

(119) O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu şi rămâneţi cu cei care spun adevărul.

(120) Nu se cade locuitorilor Medinei şi nici beduinilor din jurul lor să rămână înapoia trimisului lui Dumnezeu, şi nici să se iubească pe ei înşişi mai mult decât pe el. Aceasta pentru că ei nu vor cunoaşte nici setea, nici oboseala, nici foamea pe calea lui Dumnezeu. Ei nu vor călca nici un ţinut, stârnind furia tăgăduitorilor şi nu vor căpăta nici o biruinţă asupra vreunui vrăjmaş, dacă o faptă dreaptă nu le-ar fi fost scrisă. Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata făptuitorilor de bine.

(121) Ei nu vor face nici o cheltuială, mare ori mică, nu vor străbate nici o vale fără ca aceasta să nu le fie scris, iar Dumnezeu îi răsplăteşte pentru cele mai bune fapte ale lor.

(122) Nu se cade credincioşilor să plece cu toţii la luptă. De ce n-ar merge doar câţiva din fiece tabără ca să înveţe Legea şi apoi să-şi prevină poporul când se vor întoarce la el? Poate se vor păzi!

(123) O, voi cei ce credeţi! Războiţi-vă cu tăgăduitorii de lângă voi. Să vă afle tari. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători.

(124) Unii dintre ei spun, când o Sură este pogorâtă: “Căruia dintre voi îi măreşte credinţa?” Ea măreşte credinţa celor care cred şi se bucură.

(125) Ea adaugă o întinăciune întinăciunii celor care au boală în inimi şi mor în tăgadă.

(126) Ei nu văd că în fiece an sunt ispitiţi să se răzvrătească o dată ori de două ori? Apoi ei nu se căiesc şi nici măcar nu-şi amintesc.

(127) Ei se uită la alţii, atunci când o Sură este pogorâtă: “Vă vede cineva?” şi apoi întorc spatele. Dumnezeu să le întoarcă inimile, căci sunt un popor ce nu înţelege.

(128) Un trimis, dintre voi, a venit la voi. Răul ce-l faceţi îl apasă şi este însetat de binele vostru. El este bun, milostiv cu credincioşii.

(129) Dacă ei se întorc de la tine, spune: “Dumnezeu îmi este de ajuns! Nu este dumnezeu afară de El! Eu Lui mă încredinţez întru totul! El este Stăpânul Marelui Tron.”